Arhive etichetă: spiritual

Dragostea pixelată, împachetată în hârtie colorată.

Maifrentz, lăsaţi dragostea aşa cum este! Înnebunesc când o ambalaţi şi pachetul mi-o arată zâmbitoare, strălucitoare, plină de flori, steluţe şi zâmbete, servită cu amintiri leshioase, zău, nu o pot suporta, atâta dulcegărie îmi creşte glicemia spirituală, m-am săturat de trandafiri şi bănci pustii, daţi-mi vinul ăla sec ce mă ameţeşte, cuţitul care taie feliuţe din noi, nebunia aia sălbatică, insomnia ce ne stoarce şi ne ucide visele, da,  dragostea adevărată nu împlineşte nici-un vis, imită o realitate pe care doar o intuim.

Pe ce te bazezi? (o voce din mulţime)

Platon , în „Banchetul”, i-a atribuit un sens ontologic. Şi de eliberare. Nostalgia către absolut. O trecere de la sensibil la suprasensibil, folosind ierarhia frumuseţii.

Aristotel o atribuie motorului imobil al sferei stelelor fixe, Dumnezeului suprem, care fiindcă este bun şi frumos, şi-o asumă. Este obiectul iubirii. Nu şi subiectul său.

La ambii, iubirea are un caracter exclusiv înnăscut şi netransmisibil. De aceea nu mai încercaţi să o copiaţi. Iese un fake, o chinezărie, un kitch…

Plotin e mai romantic. Indică o tendinţă către absolut şi o leagă de ipoteza sufletului, ca modalitate de întoarcere la Unul.

Gândirea creştină o face praf. Carnal şi concupiscentă. În opoziţie cu agapele.

Renaşterea redescoperă matricea platonică: forţa cosmică, motorul lumii şi condiţie a ordinii, finalităţii şi unităţii sale.

Noi , prin empirism şi raţionalism, încercând o interpretare mecanicistă a realităţii, o analizăm psihologic: pasiune sau sentiment? Freud o face dorinţă şi pulsiuni sexuale. Pentru conservarea individului şi a speciei. Marcuse…Stop!

Ce dracu e dragostea, maifrentz?

„…plutim ca păpădiile sferice/ lunecând jubilând în prăpastie…” (o altă voce din mulţime)