Arhive etichetă: like

Călătorind până la sfârşitul lumii.

…Ultimele veşti mă deprimă. Vei rămâne o necunoscută, iubi. Un tip deştept, Munro, fizician, a socotit că 3000 de ani vor rătăci, câte 12 ore pe zi, doi muritori (aproape nemuritori), plasaţi în două locuri diametral opuse, pe o planetă asemănătoare Pământului, penru a se găsi unul pe altul. Nu-mi pot permite, ma cherie, o bătrâneţe atât de lungă, oricât de mare ar fi dragostea, tot te lasă articulaţiile. Şi celelalte, destul de importante şi ele pe harta dragostei.

Uşurel, bleguţule, mă încurajează fiinţa raţională ce-mi administrează portofoliul sentimentelor. Ştii bine ce plasă ne-am tras când măsurând energia dintr-un litru de spaţiu cosmic am obţinut o diferenţă între valoarea stabilită prin teoria cuantică şi cea stabilită prin observarea expansiunii universului de 10 la puterea 121. Wow! E cea mai mare diferenţă dintre teorie şi observaţie din istoria ştiinţei. Şi acum râd romanticii privind la lună de rezultatul nostru.

Încurajat de această discrepanţă dintre teorie şi practică, mă aşez în faţa laptopului şi încerc să scurtez călătoria analizând hărţile pixelate ale google-lui. Cineva îmi şopteşte să umblu cu monade. Refuz categoric. Lumea vitezei e plină de like, share, accept, ignore, maps. Colegul îmi cere 1000 de roni împrumut până în ziua de salar. Îi ofer 1024, să fie suma rotundă.

(iubitei mele de la capătul lumii)

About me.

Prieteni, hai să nu ne minţim, suntem nişte oameni îngrozitor de singuri. Încercăm pe WordPress-ul ăsta amărât  alchimia convertirii pixelilor digitali în emoţii analogice, fără să ştim că, de fapt, oferim vulnerabilităţile noastre lumii. Totul în numele retardului emoţional ce ne-a cuprins după consumul în exces de like-uri şi unfriend-uri.

Sigur, încercarea noastră poate fi încadrată într-o anumită estetică a confortului. Cea a privirii fixate pe linia orizontului. Ne e frică de „aproape”. Plonjăm în atemporal conştienţi fiind că secundele nu mai au proprietăţi fizice, sunt parte a ubicuităţii noastre. Numai aşa lumea lor, cea de toate zilele şi de toate regulile, nu ne va aparţine.

Până şi de adevăr ne este frică. Ca alibi, l-am multiplicat: adevăr după credinţă şi adevăr după raţiune. Şi apoi ne pierdem în intervalul ăsta închis până ne ia dracu’, filozofând despre căutări prin prisma rătăcirii voluntare.

Prieteni, nu există ierarhii. Sau dacă există sunt lipsite de orice bază logică sau biologică. Sunt doar prejudecăţi sau evenimente întâmplătoare sprijinite de mituri, spunea un tip deştept. Hai sa fim liberi! Hai să prizăm anarhia aruncând cu pietre în toate templele arealului nostru consumerist. Un singur lucru vă rog, nu folosiţi pietre din temple dărâmate anterior.

„Prieteni, eu nu vă sunt prieten”, spunea Laertius şi toată lumea crede că e doar o eroare de traducere, textul fiind incomplet. Mă tem că nu e decât o altă formă a legii conservării energiei.