Arhive etichetă: inginer

Ştiinţific, nu sunt trist

Mate, dacă dimineaţa, bărbierindu-te, te uiţi în oglindă şi mormăi: mâine, ce-ţi voi mai mâine spune?…că sunt utopic şi progresiv de trist?, iar ăla din oglindă te ignoră, nu te speria, nu e o afecţiune psihică legată de genul dedublării personalităţii, e doar cea mai frumoasă formă de manifestare a unei boli de prinţi.

Procedura mai nouă, revizuită şi adăugită, sugerează folosirea detaşării şi a autoironiei. Şi mult alcool.

Procedura mai veche, rămasă de la greci, impune adoptarea atitudinii de tip polytropos. Adică aceea care te obligă, spre binele tău, să foloseşti minciuna. Deşi adevărul nu-ţi este străin. Pentru acest lucru îţi este necesară şi o resetare minimă. Aceea de a înlocui criteriul adevărului cu justificarea erorii.

Fiinţă raţională, inginer, plec de la premisa că şi atributele acestei posturi sunt tot raţionale. Tristeţea-mi poate fi explicată, justificată, tratată. Chiar cu dispensă de la etic ( pentru a scurta terapia). Mă reped într-un studiu ştiinţific şi mă cuplez la ceilalţi treizeci de milioane de trişti anonimi ai Europei. Aflu că seretonina, cea care ar trebui să mă scoată din starea asta, e produsă de emisfera stângă a creierului. Ciudat! E aia cu ordinea, sistematizarea, limbajul. Cea dreaptă, unde îşi au sediul emoţiile şi creativitatea, nu gestionează nimic din stările pozitive. Şi eu mă tratam cu poezie, film  şi vise…Total greşită terapia. Continui studiul şi aflu încă un lucru îngrozitor. Sunt un trist atipic pentru simplul motiv că în depresie creierul se atrofiază şi regiuni întregi se micşorează cu aproape o treime. Normal, după calculele mele, eu ar fi trebuit să pierd aproape o juma de chil, iar pe cântarul de baie mie îmi apare unul în plus.

Îmi aduc aminte că ştiinţa nu are nimic de a face cu înţelepciunea şi cotrobăi prin filozofie. Nu găsesc decât o desperantă informaţie, cum că tristeţea mea n-ar fi decât un vechi răspuns la care trebuie găsită întrebarea.

Revin la prima procedură şi mă reped în primul pub. Alcoolul este viaţa şi viaţa e alcool. Tipul de lângă mine mă priveşte ca un psiholog genial, dar ratat, şi îmi strecoară  aproape conspirativ : man, decât o viaţă Cioran, încearcă măcar o zi Van Damme!