Arhive etichetă: femeia

Poveşti nemuritoare (4)

„…Haideţi să lăsăm de-o parte Sfintele Scripturi şi să ne întoarcem în lumea care ne înconjoară. Unde îşi recuperează americanul modern măsura valorii, nu în calitate de cel ce pune pâinea pe masă sau ca integrator economic, ci ca menestrel romantic şi cavaler falic, ca personaj, întruchipare şi erou? În adulter. Şi unde reuşeşte femeia americană, redusă la nesimţire de sclavia gospodăriei şi compania imbecilizantă a odraslelor nesătule, să-şi recupereze puterea de decizie, de îndrazneală şi de discriminare-pe scurt, demnitatea? În adulter. Bărbatul şi femeia adulterului sosesc la locul faptei despuiaţi de toate falsele uniforme furnizate de societate; nu vin cu alta recomandare decât cu cea proprie lor, nu posedă alte calificări decât cele încredinţate lor de Dzeu, adică euri nesăţioase şi organe genitale funcţionale. Se întâlnesc întru iubire, pentru iubire, cu iubire; tresaltă într-o glorie nepoluată de înţelepciunea lumească; ei sunt cu adevărat copiii luminii. Acei dintre voi- cei a căror feţe mă ţintuiesc amuţite în timp ce mă zvârcolesc în acest amvon imaginar- voi, cei care v-aţi dezbărat de somn şi aţi comis un adulter, veţi încuviinţa în inimile voastre adevărul spuselor mele.

Dintotdeauna Cuvântul e scandalos. Vă implor, nu desconsideraţi, după ce veţi fi reflectat, interpretarea pe care meditaţia mea asupra acestor porţiuni ale Scripturii le-a precipitat înţelegerii mele.

Mai exact, sacramentul căsătoriei, aşa cum a fost instituit în imposibilitatea lui obstinată de către  Mântuitorul nostru, există doar ca pre-condiţie a sacramentului adevărului. Unuia îi facem o reverenţă simbolică şi jurăminte forţate; celuilalt o reverenţă vie, de prezenţă carnală hărăzită interdicţiei şi jurăminte care ne restituie inima în timp ce ne tremură vocea rostindu-le. Cearşafurile căsătoriei sunt ţesute cu firele de plumb ale eternităţii; materialul canapelei adulterine e împănat cu filamentele vii, luminoase, ale efemerului, ale timpului însuşi, elementul nostru, unicul nostru element, căruia Iisus I s-a  închinat, păşind în istorie, în loc să-l evite, precum Buddha.

(…)

Noi suntem o generaţie adulterină. Să o celebrăm. ”

John Updike , ” O lună de duminici”, pg 46-47, Editura Univers, 2009

Reclame

Femeia

Noi bărbaţii nu mai trăim, locuim.

Locuim într-o pluralitate de lumi ale vieţii, de provincii finite de sens, ocupate de o multitudine de femei simbol ce nu pot fi supuse criticii raţiunii sau a nebuniei. Legile care le guvernează ne sunt străine, nici măcar nu ştim dacă ele, femeile, sunt reale. Nişte vagi subuniversuri ale realităţii ce împiedică împlinirea marelui proiect  al dialecticii, acela de a pune ordine în complexitatea unităţii individului, trecând dincolo de sciziunile dintre lume şi intelect.

Descrierea unei femei nu duce la nimic.

Femeie icon ( icoană?). Femeie fluture. Femeie gând. Femeie dot com. Femeie amintire. Femeie shortcut. Femeie pixelată. Femeie peisaj. Doar câteva din ceea ce am întâlnit. Studierea comportamentului lor frecvent (tabieturi) într-un mediu relativ restrâns n-a dus la nicio paradigmă universal valabilă.

Femeia e o multiplicare a e(go)ului sau o sciziune, mai bine zis fărâmiţare, a sa?

Aceasta-i doar una din multiplele întrebări, naive, pe care şi le pune bărbatul, naiv, înainte de culcare, nu înainte de a-i mângâia sânii reali, imaginari sau aplicaţi şi a-i rosti, plat, aproape robotic, sigur resentimentar : „aşa cum rana nu ia forma stiletului, sărutul tău nu eşti tu!”