Arhive etichetă: boson Higgs

Carpe diem versus memento mori

Nu sunt altceva decât un substitut al dezamăgirii. Un Stavrogin, cum m-a numit unul pe blogul lui, supărat că l-a părăsit gagică-sa pentru subprodusele mele melancolice. Ce să-i faci, tu etais formidable, j’etais fort minable. Încerc să-mi găsesc circumstanţe atenuante, prea puţine, invocând dorinţele mele ascunse de a fi uneori monadă, alteori bosson Higgs (creator de spaţiu şi timp, conform CERN), uneori mirare karamazoviană (cum dracu, atâta suferinţă şi nici-un vinovat?), alteori mecanic de întreţinere suflete…da, d-ăla ce verifică posibilitatea montării pe umerii femeilor a balamalelor pentru aripi.

Nu mi-a ieşit nimic. Lumânarea mea călăuzitoare e din ceară second-hand, în universul meu neguvernat de Kepler lumina e un produs greu vandabil iar biserica la care merg foloseşte un drum de servitute pe care-l împarte cu menajeria lui Darwin. Încă mai caut o Judecată de Apoi pentru salvarea de angoasele maligne, nu-mi apare decât un ” 404. Page not found”, înţeleg abia acum de ce Buddha era revoltat că un fapt atât de vulgar ca miracolul poate guverna existenţa noastră efemeră.

Din când în când fac inventarul dezamăgirilor, niciodată nu-mi iese, suma greşelilor nu e egală în valoare absolută cu zero, singurul fapt cert e că prima dezamăgire e veche, de când două profiteroluri şi două limonade costau 25 de lei şi vânzătoarea de la cofetărie cu care negociam o soluţie pentru cei 3 lei lipsă (pachetul de Carpaţi fără filtru) mi-a spus aproape solemn, discret, după tejghea, să nu mai privesc cu atâta pasiune fata, fiecare femeie nu e decât o invitaţie la a muri câte un pic.

Cea mai mare dezamăgire mi se par(e), însă, mayaşii, oamenii cei mai serioşi din istoria asta plină de curve. Au ratat, cu calendarul lor, sfârşitul lumii, demonstrând încă o dată  ca fericirea e doar un proiect mereu amânat.