Arhive pe categorii: Fără categorie

Elogiul nebuniei

Motto: Înțeleptul își are ochii în cap, trăind în lume, iar Nebunul umblă în întuneric trăind în propria-i lume. Dar am băgat de seamă că și unul și altul au aceeași soartă… (Ecleziastul)

Târziu am înțeles că blogul ăsta nu e despre a vorbi eu, ci despre a respecta tăcerea celuilalt.

 

Poezia ta

Singurele înjurături din filozofia lui Platon erau îndreptate spre poezie. Pentru că imită lumea sensibilă, o bazaconie care e o copie a lumii ideilor. Pe drept, credea el, bietul suflet nu poate guverna corect  emoțiile stârnite.

Aristotel credea că poezia are valoare de cunoaștere. Verosimilul și necesitatea acesteia îți puteau pune Universul la picioare. Neîncălțat în poezie nu mai puteai rătăci în spațiul filozofiei.

Tu, răstignită între tâlharii lumii, silabisești vocale de neînțeles. Cu toată combinatorica newtoniană, nu reușesc să leg măcar un cuvânt. Specialiștii spun că toamna fură din sunete. Pentru a înțelege trebuie descifrată grafica buzelor.

Am obosit privindu-ți buzele… Toți spun că de fapt taci.

 

Nocturnă

Domnilor, wordpressul e o postutopie, hai să ne  părăsim  pielea pixel și să ne intrăm în sticlele naufragiaților, să ne citim în gând scrisorile de disperați și să rostim a mia oară, sorescian,  doamne, mai naşte-mă o dată, prima viaţă nu prea mi-a ieșit…

Da, domnilor, e banal ceea ce cer, hai să zugrăvim peretele ăla pe care încă se vede cuiul în care a fost agățat tabloul cu o femeie tristă, măcar să punem o oglindă, sau, in extremis, să dărâmăm zidul, în școală am învătat că în fiecare zid e o Ană…

Despre ea și el

Istoria lumii, de dinainte și de după Christos, va consemna că aceasta nu era iubire, ci doar un desuet război pentru dreptul de proprietate asupra celor mai banale teritorii, longitudinalele și latitudinalele „mneața” și „noapte bună”.

Cetățenii onorabili vor căuta eroii pe wiki și vor găsi că erau oameni cumsecade.

Ea era proprietara pi-ului unui cerc în care el își depozitase artefactele sufletului și bastonul alb cu care rătăcea orb prin cetate.

El era un homeless care nu reușea să țină în buzunare mărunțișul câștigat cântând balade în piața publică. Îi plăcea să strângă rouă doar pentru a număra răsăriturile.

Amândoi aveau buzele umede de sângele întâmplărilor nenăscute. Jefuiau timpul zâmbind, în vremea aceea finitudinea nu era păcat si îndoiala vierme.

Istoria lumii, de dinainte și de după ei, consemnează rece, statistic, cu o mică aromă de Saramago, că moartea a ucis mult mai puțin decât oamenii.

Calea omului spre o femeie

Calea vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, mersul corăbiei în mijlocul mării şi calea omului spre o femeie…

Minți, Solomoane. Calea omului spre o femeie nu poate fi asociată niciunei tautologii. Înțelepciunea ta te împiedică să vezi că e doar un zar care se rostogolește rapid pe toate fețele, vizibile fiind doar muchiile.

Fiecare text scris de mine e un pas din această cale. Biet izotop al distanței. Uneori e o măsură a îndurabilității acesteia.

Ca să ne salvăm vom spune că totul nu e decât o superstiție. Și fiecare cuvânt devine o manevră Heimlich.

Tu nu știi de unde vine acest drum/ care nu te duce nicăieri,/ dar ce contează, era plin de farmec,/ de femei, de miracole, de dorințe de libertate,/ ai văzut, ca un cal care ar fi fost omorât sub un înger,/ îngerul a plecat pe jos, pe drumul uitării de sine,/ doar după aceea ai cunoscut durerea omului,/ și pe aceea a lui Dumnezeu, care caută și el fericirea,/ Dumnezeu, acest amant nefericit

 

„Când spun că te iubesc

Nu e despre iubire.

E despre cum nu știu, nu pot și nici nu vreau

Să mai respir

Fără tine.

Poți să rămâi „acolo”,

„Aici” sa nu exiști,

Și poți să uiți că știi cum sunt.

… Sau poți mâine să riști.

Sunt două lumi nebune,

În prag de intersectare,

Așa e când doi oameni ca noi rămân fără de aer.”

„Dar dacă,
Tu o să vii,
O să rămâi,
Și o să-ți placă?
Dacă la mine
E exact,
Cum ți-ai dorit să fie viața ta,
Cândva,
Odată.
Când dragostea e liberă,
Neprogramată.
Dacă la mine totu-i gratuit,
Și garantez în scris,
Că nu există, la sfârșit,
Notă de plată.
Dacă?…”