Arhive pe autori: castanman

Diverse

Tu, ultimul produs marketizat din marea operă a alchimiștilor, repeți la infinit că distanța e un diagnostic. Așezi meticulos cuantele timpului în ierbarul de clasa a șasea și citești povestea lui Iona.

Logosul sălbatic e un subprodus al eclozării cărnii spune definiția existențialistă sau un descântec, nu mai contează. Trupul,  un instrument al sufletului.

Funcționez atât de simplu încât cred că Dumnezeu nu mi-a pus decât două rotițe. Tecemiștii își dau seama după zgomotul meu că sunt uzate, pata de contact e aiurea. Zgârcită această ființă, ființare, Unu etc. Cât îl costa un reductor demultiplicator? Nu mai scârțiam și nu mai amețeam când cuplam la arborele cotit al lumii.

Răul provine din ignoranță, spune Socrate. Sau e o lipsă de formă, formulează Plotin. Să văd ce voi invoca în procesul de daune.

Dragostea e o lebăda neagră (fenomenul rar, impredictibil și neglijat, dar care atunci când are loc într-un sistem robust produce un impact catastrofal, este un fenomen de risc desemnat cu termenul de lebăda neagră)

Adam e un ratat.

Noe, o biată Brigitte Bardot.

Iosif, victima unui amantlâc.

d-Assisi, un zănatic, vorbea cu rândunelele.

Biblia mea e plină de enunțuri din astea, contrafactuale. Am atâtea lucruri de reglat la Judecata de Apoi…

Duminică, în vreme de holeră

Nu există crimă perfectă. Nici măcar aceea de a scrie poezii. Întotdeauna există un martor care moare subit, atins de sfințenia poemului. Puse în raclă, moaştele celui care a văzut naşterea sunt plimbate prin bâlciuri. Trecători singuratici pupă inelarul şi lasă un bănuț în cutie. Pentru răscumpărarea sufletului.

Nu există crimă perfectă. Nici măcar dragostea, acest Iisus ce spală picioarele unei femei, cand vrea să uite de univers. Întotdeauna va fi un cronicar ce va descrie corect pozițiile trupurilor în raport cu carosabilul umed al vieții. Sufletul, acest banal şi noician accesoriu pentru mantuire, va fi trecut la bibliografie.

Viața e suportabilă doar pentru că nu o ducem până la capăt se spune prin filozofie. Mă lași să-ți agăt un poem în cornul lunii? Un poem cuminte care nu o să deranjeze mareele…

Altă compunere de când eram elev pe wordpress

Târziu am aflat  că nu mai există drum spre tărâmul perechilor.

Am aflat şi că, de-o vreme, toate femeile poartă ochii şi costumul tău  mov, deux-pieces. Oftalmologul mi-a spus că sunt doar aşchii ale clipei. Nu dăunează. Ies cele mai frumoase haiku-ri din ele. Mi-a recomandat să nu-mi mai număr paşii pentru că mi se va face dor de drum.

„Această minţită iubire e totuşi mai mult ca nimic…” încă se aude în troleul ăla vechi ce străbate oraşul de la un capăt la altul. Chiar şi ospătarul de la grădina de vară murmură  cuvintele tale. Doamna de la bibliotecă mi le-a trecut în fişă. Tipului de la anticariat i-am cerut să nu scoată niciun cuvânt. Mi-era frică de-o conspiraţie imensă. Florăreasa îmi făcuse cu ochiul, complice, înainte.

Ultima mea rugă laică către tine se pierde în timp. Sunt înconjurat de munţi de gunoaie. Gândurile le-am închis într-un pet, iar vocalele le-am amestecat cu resturile de la Mc, am auzit că rezistă. Unii le folosesc ca pietre pentru templu.

Înfometat am încercat să-ţi mănânc umbra oriunde a aparut pe străzile acestea înguste, de provincie. Au rămas numai ruine. Am mestecat de-a valma. Primarul a declarat starea de urgenţă. Am fost declarat ” persona non grata” şi urcat în primul tren pentru a salva orașul. Am nimerit în vagonul vandalizat cu ani în urmă, în noapte, când de-abia cumpărasem lumea şi am scris împreună, cu carioca,  ” for ever and a day ” , sub  mânerul semnalului de alarmă.

Matter is spent light

Motto:”Iubește-i pe cei ce văd/ Eu am orbit” (dintr-un sonet desuet de-al lui Will)

Primii oameni erau luminoşi şi asexuați. Şi-o trăgeau privindu-se. Lumina din privirea bărbatului atingea corpul ei luminos. Pleoapa era un banal prezervativ.

Apoi oamenii s-au atins cu mâinile şi lumina s-a retras. Şi pe cer au apărut soarele şi luna.

Mai târziu, ebioniții, în pauzele în care nu-l înjurau pe Pavel, apostatul, jurau că în spermă se găsesc captive fragmente din lumină divină.

Materia e lumină epuizată, spune sec Louis, americanul ăla obraznic, şi spulberă toată ontologia asta arhaică. După el, lasă-mă să te privesc şi-a pierdut toată poezia pe care i-o lăsaseră tibetanii şi mongolii ăia vechi şi ciudați.

Apoi Codul Penal a încadrat ca tâlhărie privirea.

Compunere de când eram elev pe wordpress…

Sunt un hoț mărunt ce folosesc cuvintele ca șperaclu pentru desfacerea sertarelor secrete. Complici am un Nokia cu taste  și un cont de yahoo plin de spamuri.  Așa reiese din denunțul unei doamne onorabile căreia într-o noapte de iarna i-am desenat o fereastra în oglindă. Bănuind ca sunt un recidivist, a cerut in cazul meu pedeapsa maximă: uitarea si sechestru asigurator pe vocale.

Am pledat vinovat. Pentru a obține o pedeapsă puțin mai blândă, strivirea intre gene. Și pentru evitarea interzicerii unor drepturi civile fundamentale pe perioadă nedeterminată: dreptul de a ridica zmee de hârtie si dreptul de a coborî stele, adevărate, in palme. Pe cel de a crește fluturi l-am pierdut la un control de rutină al unui inspector HSEQ ce a constatat ca toate căile  de acces către mine sunt, de fapt, iesiri de urgența. Sau invers. Nu mai țin minte.

Avocatul mi-a spus ca am șanse mici. La percheziție, in buzunare, mi-au găsit greieri. Erau avansul pentru cumpărarea unei veri femeilor fără anotimp. N-am fost crezut. In datele de stare civilă figuram ca o entitate oarecare ce a prins viață din zăpada unei ierni ireale.

Instanța a rămas in pronunțare.

Intravenos, poezie (4)

Te întâlnesc în fragmentele pe care umbra le aruncă luminii. Fiind o greșeală care se repetă pare o iubire. Degetele mele coboară pe gâtul tău lung, înfiorate, ca pe-o scară de incendiu. Te-am sărutat cu buzele tale, m-ai iubit cu iubirea mea. Rămân atât, un înrăit braconier al lacrimii. Așa cum rana nu ia forma stiletului, sărutul tău nu ești tu.

(am amestecat puțin Păunescu, puțin Tomozei, puțin Teodorescu)

Intravenos, poezie (3)

În seara asta, poemele unui poet frumos: Nicolae Dabija. A cărui poezie e redusă la două versuri: „…eu pe-atunci aveam două inimi/ și una era în pieptul ei”. De fapt, POEZIA se reduce la asta.

„Doru-mi-i de Dumneavoastră:
ca unui zid – de o fereastră.

***

Sărmane suflete naiv,
mereu ești trist fără motiv,
zburînd, nemaiștiind că zbori,
murind, nemaiștiind că mori.

Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv.
fiind, nemaiștiind ca ești,
iubind c-atît de mult iubești.

Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum știu mereu să se tot piardă –
ca focul basmelor să ardă!

***

Ca și cum ai deschide geamul cu respirarea.
Ca și cum rugul ar plânge cu fum
Și ramul cu floarea.
Ca și cum.

Ca și cum ar ninge cu fluturi
peste ruguri și-acestea s-ar stinge.
Ca și cum n-ai putea să te bucuri
decât atunci când ai plânge.

Ca și cum steaua ce-abia se mai ține
ar evapora marea în care cădea.
Ca și cum ți-ar fi dor de mine
abia după ce m-ai uita.

Ca și cum cele bucoavne ar fi
pline cu triste gângănii.
Și pe cer, ca și cum, ai citi
urme de reni și de sănii.

Ca și cum zările, toate, ar foșni
și ploaia s-ar umple cu fum.
Ca și cum m-ai iubi, ca și cum te-aș iubi.
Ca și cum, ca și cum…

***

Iată c-ai ajuns să râzi
cu gura mea, să te uiți cu ochii mei
la câte ți se întâmplă,
să măsori cu respirația mea
Universul,
să iubești cu cuvintele mele,
să mori cu moarte mea,
iubito,

***

Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis)
pe care aș deschide-o-nfrigurat
și-n paginile ei aș da de-odat…
de toate versurile pe care incâ nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
și solie – din partea lor – mi-i orice vis curat,
și mi-i devreme ora cea tîrzie.

Parcă mă văd citind – în acea carte
doar pîn’la mijloc orice poezie,
știind ce-i scris, de-odata, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Și ochii-ar luneca, pustii de gînduri –
ca peste un destin ce se amînă –
peste acele, dragi și sfinte, rînduri,
precum transcrise de-o străină mînă.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
și în amurguri vechi, cu iz amar, –
eu cartea ceea-aș răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar

***

N-am uitat să scriu câteva cărţi de poeme,
n-am uitat să iubesc o femeie şi câteva poiene
În viaţa asta scurtă, cât un scăpărat de chibrit…
… Am uitat doar să fiu fericit.”

Intravenos, poezie (2)

Tot despre poezie, pe când scriam de-ale mele și, vrând-nevrând, în comentariile de la postare apăreau versuri. Textul postării suna așa:

” Scuipații timpului mi se scurg pe obraz şi tu, mormăind în spargă sau leopardă, mă cureți cu buzele țuguiate…

Heeei, deja ți-au apărut riduri pe buze, vase de croazieră spre Styx. Stai cuminte, nimic nu e mai eretic decat voluptatea unui sarut.

Life’s…a tale/ told by an idiot…/ signifying nothing nu mai e machbetian. E doar un deget pus perpendicular pe buze, administrator judiciar al insolvenței cuvantului.

Galilei numără a mia oară secundele căderii noastre.

Dau copy-paste pe un zambet politically correct si pe tipsia orizontului gandul tău se plimbă într-un scaun cu rotile.”

Și, în comentarii, ca răspuns și explicație, puneam versuri din Virgil Teodorescu. Un suprarealist frumos.

Virgil Teodorescu – Poem în leopardă (fragment/fragment din „traducere”)

Sobroe algoa dooy toe founod…
Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot
entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe
toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof
anod dalar habai pirtoe guepasarah comienco smalol ynggggoe voas
woa foot coon oo arbar carbe
delanot vinwid serpantis especat sabroe toe goo intoo doas cotts fidusan gresseru
Horas umasars alisois ando hodoras minoes cordaran pergasane

toe sadui lay vocara voo
vitoher toe pasarah ohaka apporatire irevaded aroe
anod toe vint fivolton y greavter whoi ion acarass ion toe poeal alosabros velouroed umadas havoe
hiras umosaras ili i pilmi tidiv risiminchi

anod aflaris ino ables posain ooo hilas anixidiondorinas

fur toe sisik anghilà trisparit olars to fofo elars boe caon

vieon ciofran tini sabroe vestiadais aroe

veon in estanog viti toi blookdoog disda

anod toe aisik presenot ion allos i chiminads vilod bri ion Wisig ofi toe plints chi Amaza plindigoe
anod toe hrrar aspi ermetulai cerod ion ooo bali
toe solas corcoe toe vii glunat asirmi coon

ion toe tirink agos fovas enterloi ilaila abrooe
lucon toe cornichi oar mimimi plinat
voilevoil voilevoil veilevoil bedos ooo monos ooo raski ooo rambiski
lucon toe brasarni ooo toe abinki enturve anod toe roboe ooo toe aloe ooo toeski kriski besoti
besoti torbi ax terbi miki miki oehon miskos punchised haviooe
ooo toe pelnave ooo vehon piroupokri aldaviskan piskini
ooo toe aferoooo vehon pindi sabroe barchizani barcarehol ii abriod coom ooo findi
anod toe premeni itis griskin planod ooo fanod sao enivar plin ooo sanog

(…)

***

Peste câteva zile îţi vei găsi umbra…
Peste câteva zile îţi vei găsi umbra care ar orbi fără Polul Nord
între amândouă alternativele sunt de diamant
marele fluviu aproape sufocat de atâta întuneric ţi se lipeşte de coapsă ca o şopârlă dimineaţa când te scoli
şi imediat încep plimbările prin pădurea goală reveriile carnasiere
şi copacii iau formele strămoşilor
ucişi la rădăcinile lor pisici galbene asistate de şerpi le spală coaja într-o totală uitare de sine
Am observat câteva vehicule leopardice invadate de ierburi care transportă întotdeauna pericolul naufragiului

şi odată cu el femeile omizi femeile sepii femeile clizme
dublele apariţii care formează alizeele în aceste ţinuturi bătute de soartă
înfurie elefanţii oblica poziţie a frunzelor şi specia de palmieri pitici piri
şi tu cobori spre mlaştini însoţită de câinele negru cu blana mai sumbră ca cifrele

în timp ce leoparzii în vârstă de 50 de ani încarcă sexul ca pe o armă de vânătoare

osul de balenă vrăjit m-a părăsit l-am pierdut az-noapte în visul meu carnasier

am să-l pândesc pe marele preot şi după ce îl voi mânca într-o reculegere gravă voi trece pe loc la creştinism

şi sfărâmându-mi carnasierii voi renunţa pentru totdeauna la tine la Vosgi şi Amazon voi renunţa
la pene la arşice din linx la perturbare
sperând s-ajung cu timpul profet al zebrelor fecioare

într-o perfectă armonie cu sexele glunat asirmi
descoperite astă iarnă în peşterile de la sud
mascate mascate mascat de nerecunoscut şi totuşi vii
aş vrea să văd un film frumos în care un toiag domneşte
un film cu paturi şi cu rampe cu obeliscuri şi aripi
mi-e tare dor de simferoza de stâlpnicul hrănit de ciori
mi-e dor de stolul de lăcuste de manechinul transparent
din care picură puroiul ca seva arborilor grizi

Ați înțeles ceva?

Intravenos, poezie

Nu am scris poezie niciodată. Dar am citit poezie mult peste media muritorilor de rând. Voi încerca, nu garantez că îmi va iesi, sunt omul proiectelor finalizate prematur, să postez cât de des pot din poeziile rămase în memoria mea. Poeți consacrați, poeți de sertar, poeți care habar n-au că sunt poeți. O singură rugăminte am, dacă veți comenta, încercați să o faceți scriind măcar un vers.

Curvei care mi-a furat poemele

unii spun c-ar trebui să ne ţinem departe
resentimentele de poezie,
să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate,
dar, hiiisuse! doişpe
poezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturile
mele
cele mai bune; e sufocant:
vrei să mă distrugi cum vor toţi?
de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele,
îmi curăţă buzunarele
când sunt prăbuşit.
data viitoare ia-mi mâna stângă sau una de 50 de dolari
dar nu poemele mele:
n-oi fi eu Shakespeare
dar uneori pur şi simplu
nu-mi mai ies altele, abstracte sau nu;
o să fie mereu bani şi curve şi beţivi,
până-n ultima clipă,
pân-o să cadă şi ultima bombă,
dar, cum zice Dumnezeu,
stând picior peste picior,
observ că am făcut mulţi poeţi
dar prea puţină
poezie.”

poezie clasică de Charles Bukowski 

still life with dove

în toate lucrările lui klee
lacrima e departe de ochi. izvorăște din altă parte
ochiul meu atât de aproape de ochiul tău.
un singur gând efemer le ține captive pe celelalte. au adunat
destul pentru un big party.
magenta un violet palid
sunt jumătate din umbra mea
undeva între furie și blândețe
mă înec în pieptul tău.
lichenii din inima mea îmi decorează trupul cu radiații.
dorința este forma poetică a celui mai ascuns gând
îi aduc ceai din plante și un scăunel confortabil.
adoarme”

poezie aproape clasică de Adela Rachi