Minunata lume nouă

păi unde să mă găsiți? Fac parte dintr-o generație pierdută și mă regăsesc numai când asist, în tovărășia altora, la singurătatea semenilor mei. (Eco, într-o carte bună…)

John Sălbaticul, singurul din Londra care mai știa ceva despre Shakespeare sau Dumnezeu, sătul de sistemul care încercând să asigure fericirea cetățenilor a eliminat nu numai adevărul si frumusețea, ci si orice posibilitate de a deveni nobil sau erou, se răzvrăteste si cere să-i fie înapoiate toate incovenientele unei existențe nefericite: poezia, primejdia adevărată, libertatea, bunătatea.
Pe scurt, dreptul de a fi nefericit.

Neobținând nimic, se retrage in sălbăticie. Si oamenii fericiți l-au privit curioși, ca pe-un ciudat. Sătul de matricea civilizată, John Sălbaticul se spânzură. Refuză tratamentul cu SPV.

„-SPV?
-Surogat de pasiune violentă. Administrat cu regularitate o dată pe lună. Inundăm întregul sistem al organismului cu adrenalină. Este echivalentul fiziologic complet al spaimei si furiei. Are toate efectele tonice ale uciderii Desdemonei si ale suferințelor ei când o strânge de gât Othello- dar fără niciun efect advers”

Cam asta e distopia descrisă de Huxley. Pe la 1930. La o sută de ani distanță fiecare avem în dulăpiorul de la baie pastilele pentru SPV.

Nu e o recenzie la carte. Recenzii fac cei ce nu citesc cărtile

12 gânduri despre „Minunata lume nouă

  1. anadness

    Interesantă alegere a introducerii, citatul din Umberto Eco, Pendulul lui Foucault.
    Mai puțin inspirata, aș fi ales probabil „drumul cel mai scurt” – se pare că e încă o deformație profesională – replica Mirandei, din Furtuna lui Shakespeare: „O minunată lume nouă în care trăiesc astfel de oameni „.
    In drum spre distopia lui Huxley aș fi trecut și pe la Orwell – 1984, doar ca să arunc o privire pe radiografia acelei societăți în care oamenii devin obedienți prin forță și coerciție.
    Când ajung la Huxley, deja dispare orice urmă de individualism. Și își arată fața hâdă lumea spre care tindem acum, prevestind problemele secolului în care trăim.
    Ierarhia este totul. Ești creat in laborator ( cum altfel ? ), nașterea pe cale naturală fiind considerată dezgustătoare și blamată de societate și educat pentru un post in ierarhie decis de necesitate.
    Și Orwell și Huxley au anticipat rolul din ce in ce mai nesemnificativ al individului și apetența omenirii pentru aberant, predispoziția către o lume distopică in care existența devine inexistență iar sinuciderea reprezintă distrugerea omului de către propria umanitate.
    Vă rog nu trageți în pianist !
    Mi s-a părut că e păcat să nu apară nici un comentariu.
    Castanman, Aldus: indulgență, va rog ! 😊

    Apreciază

    Răspunde
  2. castanman Autor post

    @anadness – Nu scriu cu introducere. Nu am citit Orwell. Nu trag în pianiști. Nici Aldus nu trage. Probabil s-a ascuns, ești prima femeie care vrea să-l cunoască. M-ai surprins știind de unde e citatul. Nu cred ca e pe Google, așa că ceea ce trebuia demonstrat, ai făcut. Despre ierarhii? „-Prieteni, nu există ierarhii. Sau dacă există sunt lipsite de orice bază logică sau biologică. Sunt doar prejudecăţi sau evenimente întâmplătoare sprijinite de mituri, spunea un tip deştept. Hai sa fim liberi! Hai să prizăm anarhia aruncând cu pietre în toate templele arealului nostru consumerist. Un singur lucru vă rog, nu folosiţi pietre din temple dărâmate anterior.” E scris la începutul blogului meu, ca o coincidentă. Nu trebuie să te deranjeze că postarea nu era comentată. Cine mai are chef de citit ce au scris alții?

    Apreciază

    Răspunde
    1. anadness

      „Nu scriu cu introducere. Nu am citit Orwell. Nu trag în pianiști. Nici Aldus nu trage”.
      Auuu !! Patru gloanțe în rafală !!
      Nici mă, nici bă, nici o somație, nimic ! Un cap în gură, așa, pe nerăsuflate !!
      Cer scuze, Stăpâne ! Citatul acela mi s-a părut introducere. Dar pot sa retractez, iertați ignoranța.
      Comentariul meu s-a vrut o prezentare a unor puncte de vedere personale, nu o critică a textului postat de către autor.
      Orwell nu era lectură obligatorie. Ci doar o propunere, pentru că există o legătură între el și Huxley : au descris două modele de societate distopică.
      „Despre ierarhii? „-Prieteni, nu există ierarhii. Sau dacă există sunt lipsite de orice bază logică sau biologică. Sunt doar prejudecăţi sau evenimente întâmplătoare sprijinite de mituri, spunea un tip deştept”.
      Cu tot respectul pentru tipul deștept și pentru autorul postării – in societatea descrisă de către Huxley IERARHIA este totul, iar NECESITATEA era cea care decidea locul in ierarhie al individului, creat și educat pentru acel loc.
      Așa că, rămân la părerile mele.

      Și chiar cred că AICI unii mai citesc ce au scris alții.

      Apreciază

      Răspunde
  3. castanman Autor post

    Iute la mânie mai ești! Iar ironia cu „Stăpâne” e binevenită. Respect punctele de vedere ale fiecăruia. Am spus că nu e recenzie. Despre ierarhii și necesitățile care le impun îți recomand KR Popper- Societatea deschisă și dușmanii ei. Trateaza acest subiect foarte bine, de la lumea antică până in prezent. Ti-a mai trecut supărarea?

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. anadness

    Siiiigur ! Cine poate să fie supărat cu patru gloanțe în burtă și un cap în gură, bonus ???
    Nici comentariul meu nu s-au vrut a fi vreo recenzie.
    Mulțumesc pentru recomandare. Dacă voi simți nevoia să-mi lărgesc orizontul de cunoștințe despre ierarhie și necesitstea care decide locul indivizilor în ierarhia sociala – in afara societății distopice din cartea lui Huxley, voi urma cu recunoștință recomandarea primită.
    Stăpânul mai are ” muniție ” de risipit ? 🤕

    Apreciază

    Răspunde
  5. Aldus

    @anadness

    > Mai puțin inspirata, aș fi ales probabil…
    > In drum spre distopia lui Huxley aș fi trecut și pe la

    De ce nu alegi, de ce nu treci? Un blog pe wordpress.com e gratis, unul pe anadness.eu sau anadness.ro e un mizilic. 😉

    Altfel, recenziile nu se critică pentru că n-au fost scrise în stilul tău. Adică nu se iau la bani mărunți pentru ceea ce nu scrie în ele (eu aș fi ales, eu aș fi trecut pe la…), ci pentru ceea ce *scrie* în ele. 🙂 Așa a ales autorul să facă recenzia. Tu poți s-o faci în altă variantă, dar nu poți să-i impui celuilalt să le facă așa cum vrei tu. 😛

    Sunt de acord cu ce-ai scris mai departe despre pierderea individualității legat de lumea în care trăim (că pe cea din cărți n-o cunosc), dar n-am înțeles ce vrei să zici cu ierarhiile.

    @castanman

    N-am comentat pentru că n-am citit cartea. De fapt, nu l-am citit pe Huxley. Și nici pe Orwell. Spre ceea ce ar trebui să fie dar nu este rușinea mea, nu citesc. Așa că n-am citit nici măcar o zecime din cât citiți voi. În plus, am comentat o recenzie la Dune fără să fi citit cartea și am crezut că ultimul enunț din articol mă vizează pe mine.

    Dar dacă tot m-ați menționat, comentez. Adică chibițez, de-aici de pe margine.

    Ma frend, o lume ca cea descrisă de Houxley (așa cum reiese din cele scrise de tine) nu va putea vreodată să devină realitate la propriu, deoarece omenirea ar dispărea cu mult înainte de a ajunge la stadiul ăla. Vă spun și de ce. Pentru că omul are nevoie de dramă. Are nevoie de conflicte (interioare), are nevoie de teste sau examene, are nevoie de lecții pe care să le învețe pentru a se transforma ca om. Are nevoie de iubire pentru a se dilata și pentru a ajunge să-l cunoască intim pe un alt seamăn de-al său, are nevoie de lacrimi pentru a-și iriga ochii și sufletul, are nevoie de bucurie pentru a nu uita să fie copil, are nevoie de umor pentru a nu uita că trăiește, are nevoie de bifurcații sau puncte de cotitură pentru a-și exersa liberul arbitru. O lume perfect artificială, în toate deciziile să-i fie luate și-n care toate dramele să-i fie stimulate printr-un dopaj controlat cu adrenalină ar eșua în rolul ei de-a fi o școală a vieții. Eșuând lamentabil și deloc spectaculos, nu i-ar mai rămâne acestei lumi nimic altceva decât să dispară și să fie înlocuită de către alta (pe cale naturală sau de către creator, cum dorește fiecare).

    Dar toate aceste necesități ale ființei umane nu se regăsesc la regnul animal și mai jos. Căci o frunză nu are nevoie să iubească, să plângă sau să ia decizii, iar o piatră cu atât mai puțin. Și dacă societatea nu poate fi artificializată în modul descris de Huxley, la propriu, omul poate fi totuși adormit treptat, până când ajunge asemenea unei legume, și atunci marea majoritate a oamenilor, gregari și ignoranți, chiar dacă sunt și rămân perfect liberi lăuntric, vor ajunge să se comporte, să trăiască și să se organizeze ca și cum ar fi niște simple rotițe lipsite de viață într-un angrenaj monstruos și diabolic, ba chiar îl vor ostraciza pe cel care va alege să trăiască liber și viu. Într-un fel, realitatea asta e chiar mai înfiorătoare decât sclavagismul explicit din cartea citită de tine, iar faptul că în mare parte deja trăim într-o astfel de realitate și de lume nu schimbă cu nimic verdictul meu.

    Și ba da, există ierarhii. 🙂

    @anadness

    > Mulțumesc pentru recomandare. Dacă voi simți nevoia să-mi lărgesc orizontul de cunoștințe despre ierarhie și necesitstea care decide locul indivizilor în ierarhia sociala – in afara societății distopice din cartea lui Huxley, voi urma cu recunoștință recomandarea primită.

    :))))))))

    Apreciază

    Răspunde
  6. anadness

    @Aldus,
    Este a doua oară când mă indemni să îmi creez un blog. Venit de la tine, pentru a doua oară, îndemnul nu se mai lasă ignorat.
    Mă voi decide înainte să comit a treia greșeală personală și să primesc un cartonaș roșu.😊😊😊.

    „Altfel, recenziile nu se critică pentru că n-au fost scrise în stilul tău „. Obiectez ! Era declarat de către autor că nu e o recenzie.
    Am declarat la fel de clar că nu am intentionat sa critic părerile autorului ( era să scriu „Stăpânului” !! ).
    Dimpotrivă, am apreciat alegerea citatului din debutul postării ( era să spun „introducere” dar mă păștea vreo nouă urechială de la Castanman…. ).
    Rezum : Nu am criticat postarea care nu era recenzie !!!
    Chestia cu ierarhiile e de la Huxley citire. In centrul societății distopice pe care o creionează el stă ierarhia. Indivizii sunt creați și educati pentru a ocupa un post in ierarhia socială, acolo unde necesitatea decide.
    „Dar dacă tot m-ați menționat, comentez. Adică chibițez, de-aici de pe margine”. – Eu te-am provocat / menționat, pentru că mă interesau părerile, ideile tale pe subiect. Și comentariul tău dedicat autorului – față de care nu am nimic de obiectat / comentat – nu se încadrează câtuși de puțin în categoria ” chibiț „.
    Ca să nu mai spun că prima regulă pentru chibiț este să privească și să tacă :))))).
    Nu știu dacă am egalat numărul de zâmbete din finalul comentariului tău, dar te asigur că le-am savurat pe toate !! 😀😀😀.

    Apreciază

    Răspunde
  7. castanman Autor post

    @anadness- Mă amuză, corect ar fi conform comentariului tău- Pe stăpân îl amuză, reactia ta la recomandarea mea de lectură, ca o alternativă la distopiile lui Huxley și Orwell. Dacă aș fi fost de acord explicit cu ceea ce ai scris, am fi ajuns într-o fundătură a dialogului. Tu propui două metafore, clar vor exista miii de sensuri subiective. Eu îti propun o analiză critica a societății absolutiste făcută cu instrumentele lui KR Popper, specialist în filozofia științei, o incursiune de la Platon (o să fii surprinsă de câte idei tâmpite a avut),  până la Hegel și Marx. În textul meu, brodat pe metafora lui Huxley și fragmentul lui Eco, eu nu am vrut decât să arăt că fericirea și singurătatea nu au un model global. Sunt două scăpări, voluntare?, ale Creației.

    Apreciază

    Răspunde
  8. anadness

    Mulțumesc, Castanman .
    Îți mulțumesc pentru explicații – nu o faci prea des – și pentru felia din timpul tău pe care ai ales să mi-o dedici.
    Răspunsul tău dovedește că m-ați certat degeaba când m-am îndoit de profunzimea ideilor mele .
    Ce am spus atunci tocmai s-a confirmat.
    M-am limitat la distopie, Huxley, Orwell, etc. fără să văd – dincolo de toate acestea – întrebările despre accidentele ( voluntare ? ) ale Creației .
    Împărtășesc ideea că fericirea, singurătatea ( și multe altele ) nu au un model global. Nu cred însă că sunt scăpări ale Creatorului. La urma urmei, Creatorul – in generozitatea și iubirea lui – ne-a lăsat LIBERUL ARBITRU. Așa că trebuie să ne asumăm ( ufff ! !recidivez ! ) responsabilitatea deciziilor proprii.
    Vă invit să vă gândiți la asta, dacă veți considera că merită.
    Îmi iau rămas bun și promit că voi mai trece pe aici, doar ca să mă delectez cu cele scrise de către voi.
    Cele bune, tuturor !
    🙋

    Apreciază

    Răspunde
  9. Aldus

    @anadness

    > Chestia cu ierarhiile e de la Huxley citire. In centrul societății distopice pe care o creionează el stă ierarhia. Indivizii sunt creați și educati pentru a ocupa un post in ierarhia socială, acolo unde necesitatea decide.

    Interesant. Poți face o paralelă între aceste ierarhii și vechiul sistem de caste ale indienilor? Dar între ele și modul în care chiar și astăzi cei care urmează o anumită școală (deci primesc o anumită educație, mai rudimentară sau mai profundă, de infirmier sau de medic, într-un domeniul sau în altul) sunt apți (și formați) să ocupe un anumit loc sau un altul în ierarhia posturilor de pe piața actuală muncii? Că oricât am vrea s-o dăm cotită sau oricât de corecți politic am fi, oamenii nu se nasc trași la indigo și nici egali. Ierarhiile există într-un mod natural, în sensul că unii aptitudini mai mari sau mai mici într-o direcție sau în alta. Și atunci, prin ce sunt utopice sau cu ce contribuie la utopie ierarhiile descrise de Huxley și pe care le-ați menționat?

    > Ca să nu mai spun că prima regulă pentru chibiț este să privească și să tacă :))))).

    Eu sunt un chibiț mai avansat, am trecut la regulile următoare, nu m-am oprit la prima…

    @castanman

    > În textul meu, brodat pe metafora lui Huxley și fragmentul lui Eco, eu nu am vrut decât să arăt că fericirea și singurătatea nu au un model global. Sunt două scăpări, voluntare?, ale Creației.

    De ce lipsa unui model global al fericirii ar fi dovada unei scăpări? Ea este, din perspectiva mea, dovada unei perfecte coerențe.

    Fericirea nici nu trebuie să aibă un model global, deoarece nici ființele umane nu sunt create după o aceeași matriță. Te-ai aștepta ca numărul finit de cute ale pielii unui deget să se repete la foarte mulți oameni, și totuși, se pare că nu există doi oameni cu o aceeași amprentă digitală. Sau a irisului. Sau a fericirii.

    Dacă ar exista un model unic de fericire, atunci probabil că el s-ar potrivi unui număr foarte restrâns de oameni. Pentru că oamenii sunt diferiți. Deci, iată: multiplele modele de fericire și singurătate corespund multiplelor tipare umane din creație. Și atunci, care scăpare?

    Sigur, mai trebuie ca fiecare om să-și descopere propriul model profund de fericire, separându-l de falsele modele ce uneori i se substituie amăgitor, dar asta-i o cu totul altă poveste. M-aș aventura să speculez că respectivii membri majoritari ai unei societăți utopice ca cea discutată mai sus nu sunt nici pe departe fericiți sau împliniți, ci doar suficient de anesteziați cât să nu mai simtă lipsa fericirii, și tocmai asta le permite celor care conduc acea societate să impună un model unic de fericire și de viață.

    Și de asta cea lume aparent fericită (în exact același mod, adică după un același șablon al fericirii) și aparent ideală este de fapt utopică; în timp ce lumea reală în care trăim, cu multiplele ei diferențe, nuanțe și particularizări, este frumoasă și vie.

    Un principiul al metafizicii spune că Dumnezeu nu se repetă niciodată.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s