Dacă nu sună telefonul, sunt eu…

Așteptarea e harul cu care m-a dăruit dumnezeu. Aștept atât de frumos încât ar fi și păcat să se-ntâmple ceva… (o chestie pe care am citit-o de mult și de care nu mai scap)

Dacă întorci la timp spatele celuilalt scapi de singurătate, așa îmi șoptește de fiecare dată în piață Zița, țiganca. E singura care vinde pe  bază de programări. Nu știu dacă discursul ăsta, politically correct, face parte din ghidul de bune practici al florăreselor. Știu că minte. Mai ales când spune că buchetele neridicate de pe tejghea sunt făcute pentru sufletul ei. Eu cred că sunt monade din marele tragic al vieții. Mă pișcă limba să-i spun că îndoiala salvează lumea de maniheism. E o formă de legătură între oameni la fel de rezistentă ca încrederea. O replică dintr-un film pentru prematurii din noi. N-ar întelege-o Zița, preaînțeleapta, decât dacă i-aș spune-o ca pe-o înjurătură scrâșnită.

17 gânduri despre „Dacă nu sună telefonul, sunt eu…

          1. La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

            Când am citit titlul articolului mi-au venit în minte două motive literare superbe: așteptarea și tăcerea. Ambele sunt surprinse atât de frumos în ”Război și pace”, dar și în ”Dr. Jivago”. Așteptăm așa de frumos, cu înțelegere față de celălalt, sau tăcem superb din rațiuni care ne sunt impuse: educația, morala, imposibilul. Dar dacă vorbele ar fi rostite cu mult curaj, atunci cred s-ar auzi cam așa:
            ”Toată durerea este că te iubesc, dar tu nu mă iubești. Încerc să găsesc semnificația acestei condamnări, să interpretez, să justific, să scotocesc, să adâncesc în mine, să trec peste toată viața noastră și tot ce știu despre mine, și nu văd începutul și nu-mi pot aminti ce am făcut și cum am adus această nenorocire. Mă privești cumva greșit, cu ochi nebuni, mă vezi distorsionat, ca într-o oglindă strâmbă.
            T
            e iubesc. O, cât de mult te iubesc, dacă aș putea doar să-mi imaginez! Iubesc tot ce este special în tine, tot ce este benefic și nefavorabil, toate părțile tale obișnuite, dragi în combinația lor extraordinară, o față înnobilată de conținutul interior, care fără aceasta, poate, ar părea urât, talent și minte, ca și cum ar lua locul unei voințe complet absente … Toate acestea îmi sunt dragi și nu cunosc o persoană mai bună decât tine.

            Dar ascultă, știi ce-ți voi spune? Chiar dacă nu mi-ai fi atât de drag, dacă nu m-aș plăcea într-o asemenea măsură, totuși, adevărul deplorabil al răcorii mele nu mi s-ar deschide, oricum aș crede că te iubesc. Din simpla teamă de ceea ce este o antipatică pedeapsă umilitoare și distructivă, aș fi inconștient să mă feresc să realizez că nu te-am iubit. Nici eu, nici voi nu am ști asta vreodată. Inima mea mi-ar ascunde-o, deoarece antipatia este aproape ca o crimă și nu aș putea să dau nimănui această lovitură.
            Tu şi cu mine suntem ca şi cum am fi fost învăţaţi să sărutăm în ceruri şi trimişi împreună pe pământ, pentru a vedea dacă mai ştim ce-am fost învăţaţi.
            Cei mai mulţi dintre noi suntem obligaţi să ducem o viaţă de duplicitate constantă, sistematică. Sănătatea este bineînţeles afectată dacă zi de zi spunem una şi simţim alta, dacă ne umilim în faţa a ceea ce ne repugnă şi ne bucurăm de ceea ce nu ne aduce nimic decât nefericire.
            (Boris Pasternac, Dr. Jivago)
            Am rescris. Nu e la fel de interesant, dar e mai așezat. Aceste texte nu au legătură cu mine și cu Castanul, să ne înțelegem. 🙂

            Apreciat de 2 persoane

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              „Nameti pe-acoperisuri, cum iernii îi sta bine!
              Ies sa mai fac miscare si-n usa dau de tine.
              Esti fara palarie si, Doamne, n-ai galosi!
              Ai strâns în mâini zapada, framânti un cocolos.

              Copacii lânga garduri sunt supti de zari si bezna,
              Esti emotionata, cu fulgi, inel, în glezna.
              Baticu-i plin de apa, din mâneci parca-ti ploua,
              În paru-ti se-nfiripa cinci picaturi de roua.

              Balaie, o suvita îti lumineaza chipul,
              Mijlocul, pardesiul si mâna si baticul.
              T;i-i jilava, pe gene, zapada ca un fum,
              Mi-apari dintr-o bucata, când te privesc acum.

              Cin` te-a purtat prin mine, prin suflet, in ocoale,
              Asa ca pe-o bucata de fier cu miezul moale?
              In sufletu-mi, de-a pururi, tu o sa-nsemni femeie.
              Ca lumea-i rea, imi pasa foarte putin, de-aceea.

              Se dedubleaza noaptea din acel timp sfârsit,
              Ramasera doar bârfe, dar noi, noi am murit?”, tot din Pasternak, dar poetul😆. Ai dreptate, Contesa, scriu despre depărtare, așteptare, tăcere. Nu contează ordinea. Și cred că toți de pe-aici scriu despre chestiile astea. Multumesc pentru comentariul plin de emoție. Nu știu cu care din personajele din „Razboi și pace” te potrivești mai mult, rușii sunt foarte periculoși în caracterizări, și nu cred că Tolstoi era în măsură să te descrie, tu ești personaj demn de Cehov

              Apreciat de 2 persoane

              Răspunde
  1. La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

    Mulțumesc! 🙂 Cehov, hm! Ce să zic? Nu mă topesc de dragul scriitorilor ruși. 🙂 Pierre Bezuhov este ființa tandră, generoasă, naivă, altruistă, de care nu are nimeni nevoie decât atunci când nu mai sunt alte opțiuni. 🙂
    De când mă știu cititoare, personajul care mi-a părut mereu să-mi semene este Dinny Cherrell, Galsworthy, Sfârșit de capitol. 🙂

    Nime nu va fi-n cămară,
    Decât înserarea. Poate
    Încă iarna cu-ntristarea
    Din perdelele lăsate.

    Încă fulgii cu noianul
    Înălbirii lor sublime,
    Încă streaşina, troianul,
    Iar cu-acestea încă Nime.

    Iar pustiu să-mi viscolească
    Firea mea. Din lac să cheme
    Iernile ce-or să-mi albească
    Chipul meu din altă vreme.

    Spini de gheaţă să-mi înfigă
    Anii, când mi-or fi la vamă,
    Sobele să-şi mânce frigul
    Stivuit până la geamuri.

    Dar în clipele acestea,
    Stârnind tremur în perdele,
    O să intre, dulce veste,
    Steaua dorurilor mele.

    Lumina-vei la intrare
    Albă toată, parcă-ai cerne
    Din tării perpetuare
    A materiei eterne.
    (Nime nu ve fi-n cămară, Pasternak)

    Apreciază

    Răspunde
  2. domnulvucea

    Dacă are vreo finitate acest mesaj …Ești bun,punct(acum il pun,in cinstea ta,un fel de ridicare a palariei).Eident că vorbesc cu parti-pris,că nu am analizat fiecare postare etc.Nu sunt versat în literatură,dar stilul îmi amintește de neomoderniști(în special Sorescu),iar paragrafele unde introduci elemente pur tehnice par desprinse din momentele când un elev mediocru parcă vede luminița de la capătul tunelului și memorează cu prezicie de chirurg lecția.Ai fi singurul care în generală ar putea juca în „Castravetele” lui Caragiale la un concurs de talente,fără să începi a-ți contempla nimicnicia din cadrul Universului și să speri că numerele de magie din cadrul concursului se vor adeveri ca fiind mai mult decât niște farse prost jucate.Nu acorda prea multă atenție acestui excurst,ai opțiunea să citești doar a doua propoziție.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Amice, nu garantez finitatea niciunui mesaj. M-ai făcut curios și ți-am căutat opera. Și am văzut că ești un copil de 16 ani. Și am mai văzut că într-o singură postare înghesui pe „Decart”, Schrodinger etc. Nu știu dacă e curaj aplicat sau inconștiența sinucigașă. Aici nu ești pe FB. WordPressul are un standard. Un singur sfat: lasă pauză după virgulă în redactarea textelor. Și o sugestie, cănd vrei să călărești cai sălbatici, chiar dacă nu sunt potcoviți, tot lovesc cu piciorul. Te mai aștept. Chestia aia de hip hop cu Magellan mi-a plăcut

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  3. nostrastella

    WTF dude!

    Nechează, da’ nu fi catâr. Ce ai?!
    Și mai dă jos naibilui haina de filozof. Cel puțin în comentarii.
    S-avem puțintică răbdare, zic. Că la ce panoplie de cuvinte a futut în text, speranțe de (mai) bine sunt. Că și tu zici că aia cu magellan ți-a plăcut. Ba c-a și sunat a hip hop. Mă leși! Mie mi s-a părut o manea get-beget, de la mamma ei, cum ar veni. Întreaga polimorfă poezie(?), altminteri. Ne certăm de la asta? Nu cred. Pe mine m-a câștigat cu Cioran.
    N-am înțeles prezența celuilat în aceeași alegație. Iar T-ul de pe urmă la excurs mi-a blocat fălcile. Mă rog.

    So. Puțintică răbdare, bro
    ..Și io vreau să mai treacă pe la tine.
    Meriți asta. Era atât de tern aici.

    Mă refer la comm-uri, nu la textele tale.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    1. domnulvucea

      Filosof nu am fost,nu sunt,nu voi fi.O provocare.Motivatie fara scop.Al doilea articol e postat(azi 14 ian 2020).Dar mi-e sila.Aș mai dori impresii si la incercarea a doua in care sunt tot eu,dar altul.Seara,zi buna,depinde cand vedeti asta.Sper la aceeași franchete.

      Apreciază

      Răspunde
      1. castanman Autor post

        Nu te-am încadrat la filozofi, stai liniștit. Am citit. Ai o sumă de idei din cărțile altora despre filozofii citiți de ei si vrei să împarti comoara asta. Mie mi se pare că o risipești. Pune ceva si de la tine si promit că voi citi mult mai atent. Deocamdata esti un altruist.

        Apreciază

        Răspunde
    2. castanman Autor post

      Faptul că i-am spus să mai treacă pe la mine e de bine, Stella. Dar trebuia să-i corijez din excese, pentru asta sunt amicii. Cum ți-ai petrecut trecerea dintre ani? Proiecte? Sperante? Ai spart geamuri la Capitoliu?

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s