Duminică, în vreme de holeră

Nu există crimă perfectă. Nici măcar aceea de a scrie poezii. Întotdeauna există un martor care moare subit, atins de sfințenia poemului. Puse în raclă, moaştele celui care a văzut naşterea sunt plimbate prin bâlciuri. Trecători singuratici pupă inelarul şi lasă un bănuț în cutie. Pentru răscumpărarea sufletului.

Nu există crimă perfectă. Nici măcar dragostea, acest Iisus ce spală picioarele unei femei, cand vrea să uite de univers. Întotdeauna va fi un cronicar ce va descrie corect pozițiile trupurilor în raport cu carosabilul umed al vieții. Sufletul, acest banal şi noician accesoriu pentru mantuire, va fi trecut la bibliografie.

Viața e suportabilă doar pentru că nu o ducem până la capăt se spune prin filozofie. Mă lași să-ți agăt un poem în cornul lunii? Un poem cuminte care nu o să deranjeze mareele…

2 gânduri despre „Duminică, în vreme de holeră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s