Arhive zilnice: 7 noiembrie 2020

Intravenos, poezie (3)

În seara asta, poemele unui poet frumos: Nicolae Dabija. A cărui poezie e redusă la două versuri: „…eu pe-atunci aveam două inimi/ și una era în pieptul ei”. De fapt, POEZIA se reduce la asta.

„Doru-mi-i de Dumneavoastră:
ca unui zid – de o fereastră.

***

Sărmane suflete naiv,
mereu ești trist fără motiv,
zburînd, nemaiștiind că zbori,
murind, nemaiștiind că mori.

Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv.
fiind, nemaiștiind ca ești,
iubind c-atît de mult iubești.

Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum știu mereu să se tot piardă –
ca focul basmelor să ardă!

***

Ca și cum ai deschide geamul cu respirarea.
Ca și cum rugul ar plânge cu fum
Și ramul cu floarea.
Ca și cum.

Ca și cum ar ninge cu fluturi
peste ruguri și-acestea s-ar stinge.
Ca și cum n-ai putea să te bucuri
decât atunci când ai plânge.

Ca și cum steaua ce-abia se mai ține
ar evapora marea în care cădea.
Ca și cum ți-ar fi dor de mine
abia după ce m-ai uita.

Ca și cum cele bucoavne ar fi
pline cu triste gângănii.
Și pe cer, ca și cum, ai citi
urme de reni și de sănii.

Ca și cum zările, toate, ar foșni
și ploaia s-ar umple cu fum.
Ca și cum m-ai iubi, ca și cum te-aș iubi.
Ca și cum, ca și cum…

***

Iată c-ai ajuns să râzi
cu gura mea, să te uiți cu ochii mei
la câte ți se întâmplă,
să măsori cu respirația mea
Universul,
să iubești cu cuvintele mele,
să mori cu moarte mea,
iubito,

***

Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis)
pe care aș deschide-o-nfrigurat
și-n paginile ei aș da de-odat…
de toate versurile pe care incâ nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
și solie – din partea lor – mi-i orice vis curat,
și mi-i devreme ora cea tîrzie.

Parcă mă văd citind – în acea carte
doar pîn’la mijloc orice poezie,
știind ce-i scris, de-odata, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Și ochii-ar luneca, pustii de gînduri –
ca peste un destin ce se amînă –
peste acele, dragi și sfinte, rînduri,
precum transcrise de-o străină mînă.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
și în amurguri vechi, cu iz amar, –
eu cartea ceea-aș răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar

***

N-am uitat să scriu câteva cărţi de poeme,
n-am uitat să iubesc o femeie şi câteva poiene
În viaţa asta scurtă, cât un scăpărat de chibrit…
… Am uitat doar să fiu fericit.”