Arhivele lunare: mai 2020

Asfințitul

Bă, le-au greșit cam pe toate la facerea lumii, dar le-a ieșit cu asfințitul… Adevărată artă, se vede că au folosit adevărăciune de meseriași, nu sfinți d-ăia de la conservă… Dacă-aș fi prinț aș interzice cu desăvârșire supușilor mei multiplicarea acestuia prin pictură, ba chiar aș decupa din pânzele deja existente porțiunile cu asfințit… Bine, nu văd rostul existenței pânzei după, dar, la câte lucruri inutile ne populează arealul.. Și la amiază, la amiază aș interzice circulația sub cerul liber, un edict imperial va da ani grei de temniță celor care consumă asfințit fără urme de rouă sub tălpi. A, da, știu că roua e clișeul din poeziile proaste, dar asta nu e poezie, e un act administrativ de reglare cantitativă a preafrumosului. Și bisericilor le-ar trebui interzise din start canonizarea acestuia, prea e făcut din carne de om asfințitul, atât e de frumos.

101 cuvinte

Nu, eu nu scriu pentru toată lumea. Sunt alții care o fac mult mai bine. Toate cuvintele mele te au pe tine in CC. Chiar dacă sunt cuprinse între grobianismul primitivului inocent și sofisticăreala impusă de mediul expunerii mele nude, indecente. Am crezut, până la tine, că dragostea e o facultate pur biologică. O chestie pe harta oricărui adeneu postdiluvian. M-ai contrazis prin venirea, plecarea, revenirea ta. E doar înțelegerea deșertăciunii acestei lumi. Dasein-ul meu ești tu. Viața nu poate fi ancorată numai în metafizica uitării. Atunci când ai cunoscut totul, nu mai poți fi atras de nimic. Vrei cireșe?

Hansel, Gretel și Marx

Fiecare iubire e o repovestire a basmului Hansel și Gretel. Aceeași părăsire în pădure, aceleași pietricele și firimituri cu care marchezi drumul și care nu-ți folosesc la nimic, aceeași înfometare care te duce către căsuța de turtă dulce în care se ascunde o vrăjitoare, aceeași dorință de regăsire a drumului către casă. Către sine.

Iubirea prea e lăsată în voia sorții. Fără lege (oare nu e o fărădelege?, hmm, mai vedem), reguli, norme, cutume măcar. Oamenii trebuie să rezolve clar, aproape dogmatic, acest abuz înfricoșător al naturii asupra speciei. Putem porni de la teza a unșpea a lui Marx, din setul ăla în care i-o trage lui  Feuerbach. E foarte clar aici demonstrată însemnătatea principială a relaţiilor sociale în definirea conceptului de om: esenţa umană nu este ceva abstract imuabil, inerent „individului izolat“ membru al unei specii biologice, ci „ansamblul relaţiilor sociale. Nu ne mai putem limita la interpretarea didacticista a iubirii, trebuie făcută critica acestei esențe tari, e necesară schimbarea paradigmei. Uneltele pentru această treabă ni le aduce tot Marx (Critica Programului de la Gotha), totul sintetizat în acea memorabilă zicere- de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi. Nu se mai poate altfel, prea multă risipă a acestei resurse finite, prea mulți idioți întind pe pâine dragostea, o înfulecă grobian și se șterg la gură cu mâneca costumului social.

Dragoste pentru cei flămânzi! (corul revoluționarilor strânși în piața sufletelor pierdute)

99 de cuvinte

Mate, nu te mai văita, cu-o juma de rană nu poți zidi solitudinea, cu ea poți scoate doar dopul unei sticle de vin. Intră cartezian în paradigma lumii- respir, totuși exist, cum spunea ăla cu numele trandafirului și înțelege că zeii nu mai fac respirație gură la gură de când îi cumpărăm de la reduceri. Agață-ți de cireș perfuzii cu zen  și privește dragostea ca pe-un breaking-news întrerupt de reclame. Consumerismul clipei te va face să uiți că ești doar un biet imigrant în poezie. Întâmplarea nu are preot, doar ție ți se mai poate împărtăși fără mărturisirea păcatelor.

Acuarelă*

Ideile eterne și imuabile sunt înrudite cu sufletul și, uneori, prin combinații ciudate cu întâmplarea dau formula înțelepciunii, o chestie nondimensională, ubicuă, și întotdeauna defazată fața de dinamica faptei. Întotdeauna am fost lipsit de înțelepciune în iubire. Știam că e nevoie de puțină otravă pentru imunizare și totuși umpleam cupa cu frumosul clipei. Inconștient ca un zeu ce joacă la zar toată aghatologia și henologia pentru un sân de femeie.

Cu o rândunică nu se face primăvară… Toată copilăria mea am crezut că e una din perlele înțelepciunii poporului ăsta deștept. Târziu am aflat că e de fapt o chestie din Etica nicomahică a lui Aristotel, o chestie referitoare la extensia temporală a fericirii.

*Acuarelă- tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă.