Femeia cu @ (6)- fragment de roman naiv

Îmi ascund viața ca un adolescent timid aparatul dentar. Aș vrea să zâmbesc, dar nu iese decât o schimonoseală imbecilă. Hai sa ieșim la o întristeală. Fac cinste io…

Când plânge îi curge nasul. Atât de tare încât am ajuns să cred că șervețelele umede sunt cea mai mare invenție a omului. Printre sughițuri și înjurături soft îmi spune „moacă”, „prostule”, „mincinos” sau „manipulator”. Ordinea depinde de dimensiunea dezastrului. Își trage nasul atât de poetic încât îmi dau seama imediat că se produce o declarație de dragoste. Și fug fâstâcit de această dialectică a iubirii. Pe contrasens, lovindu-mă de fluturi beți. Știe că hrănirea la sân e demodată și totuși îmi ofera sfârcul ei răzvrătit. Ca un steag alb al capitulării. Mutilat de condiționalități, dumnezeul de serviciu mă ignoră. Nici măcar nu poate să arunce primul cu piatra.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s