Arhive zilnice: 9 februarie 2020

Încă nu și totuși deja (o chestie de prin Heidegger)

Motto: „poezia e… corul deținuților din Călina roșie cântat pe o singură voce, când Șukșin s-a sinucis că nu a găsit nicăieri o petrecere adevărată!”

Marele Zid începe cu arderea Scrierilor.

aș fi vrut să fac o perversitate
să-mi deșert cuvintele
în urechea unui bărbat
până la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pată arsă
rămasă pe fața de pernă
după ce ai adormit cu țigara aprinsă
am avantajul unei umilințe distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iată fumez fumez ca o nebună
mi-am regăsit riscurile
sunt mai tânără decât o nuia de salcie
în duminica floriilor

Conquista începe cu arderea corăbiilor.

mărunte s-au făcut întâmplările doamne
liniștea chipului meu
o baltă în care nu mai arunci cu pietre
pentru că e gata încrețită
– până și ironia ți s-a ros la coate-

Tu, apotropaica mea de ziua a saptea și de toate nopțile, începi cu arderea poemelor dezmărginirii. Gest naiv de imolare. Sigur nu-ți vor reda castitatea.

Într-o zi (..) am să te găsesc într-o prăpastie cu toate versurile tale/ bolnav, beat, bătut, fumandu-ți propria viața/ probabil fascinat de ideea că mângâi molii/ şi ele se vor transforma în fluturi pentru viitoarele prințese…

Te aştept cu chibritul aprins.

milord
nu se mai poate concura
ceșcuța japoneză este spartă
și-n zațul ăsta negru de cafea
a apărut un câine rău la poartă
(…)
mai mult ce rege și-ar putea visa
când în triunghi s-a-ntunecat fereastra
milord
nu se mai poate concura
dă-ți haina jos pune-o-n cuier și basta