Labirintul perfect e o linie dreaptă (Borges, pe undeva…)

Un zeu i-a cerut unui muritor să-i facă o jucărie. Acesta, zurliu din fire, i-a făcut labirintul. O chestie plină de linii oblice, curbe, intersecții. Perdiție curata. Doar înțeleptul ținându-se de mână cu eroul pot supraviețui. Se spune, pe la colțuri, că așa au dispărut zeii.

Un muritor aiurit, împraștiat în milioane de silabe nespuse, crede că singura lege validă a naturii este involuția. Trecerea de la diferit la identic. Indiferent de starea de agregare a fiecăruia, de la trufie la deznădejde. Natura aruncă la coș ultima sa mare infracțiune asupra speciei, dragostea.

Apoi…

Apoi se ia o dimineață. Într-un spațiu clar. Măsurabil. Chiar repetabil. Şi o femeie victimă a excesului indeciziei. Al rămanerii între. Aflată între cvasiexistență şi neant.

Toamna e doar o leprozerie. Refugiu pentru năucii stingheri de care atârnă obscen hălci de suflet descărnat.

Îi povesteşti acestei femei chestii inutile. Cu gesturi cabotine. Despre Nietzsche, ăla care după ce l-a ucis pe D-zeu (unii spun c-ar fi fost malpraxis) şi-a dat seama că nu ştie nimic despre om. Aceasta oribilă creație a Lui. De fapt, recreație. „re” nu e prefix. Şi atunci şi-a făcut copiuțe de la Dostoievski, un inginer ratat.

De-acum poemele se vor scrie pe hârtie de calc. Desene tehnice în care fiecare vocală devine o dreaptă, cotată, cu toleranțele impuse de standardul singurătății. Nimeni nu mai poate visa fără ca lanțul de cote sa nu se poată închide.

Maine îți voi povesti despre „Arta fugii”. Nu zambi. Aia a lui Bach. Nenumită, neterminată. Nici măcar nu se ştie la ce instrumente poate fi interpretată. Unii spun c-ar fi orga. Eu nu cred. Instrumentul ăsta are legătură cu cerul.

 

6 gânduri despre „Labirintul perfect e o linie dreaptă (Borges, pe undeva…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s