Evanghelia după alții (1)

„… Și se uită la el cu acea privire a ei nemișcată și intensă, care arăta mai multă dragoste decât orice cuvinte sau gesturi. El râse atunci și de întrebarea, dar mai ales de bucuria sa de a o regăsi. Se apropie de pat, o luă în brațe și se aplecă asupra acelei priviri atât de bogate, în care se uită cum ne uităm așezați pe ghizdurile unei fântâni: vedem un strat de intuneric, dar curând zărim cerul răsturnat și pe noi înșine în adâncuri, într-un ochi de lumină. – Nu, zise el, te iubesc! Îmi place să nu te văd și să te iubesc! Ea căscă ochii. Așa era. Ăsta era el, dar de ce o izbea atât de tare declarația lui? Fără să-și micșoreze privirea, se retrase însă într-o tăcere pe care se vedea că n-o va mai părăsi până nu va înțelege bine , acest adevăr al lui, atât de simplu, dar atât de greu de acceptat. Era o tăcere a ei, pe care nici cuvintele și nici actele n-o puteau turbura.  – Ce-i facem, zise ea, și eu te iubesc, dar îmi place să te văd…te înțeleg…să umbli singur cu iubirea în inimă și să nu vrei s-o vezi pe ființa pe care o iubești…de ce oare?  – Nu știu, zise Niculae. Dar în clipa aceea te iubesc foarte tare. Mi-ești foarte draga.  – Și care este legea iubirii tale? zise ea. Cum trebuie să se împlinească, prin absență? – Nu, de  ce? Tot prin prezență, dar însoțită de o cât mai mare absență. – Și-ar mai urma să spui, continuă ea, cu ironie, cu cât absența va fi mai mare, cu atât mă vei iubi mai mult?  – Da, așa este, zise el parcă strigând ”

Marin Preda – ” Marele singuratic”, Bucuresti, Curtea Veche Publishing, 2010, pg. 157/158

12 gânduri despre „Evanghelia după alții (1)

  1. forakid

    Aiurea! Dragostea E (prin prezență) ori nu e deloc. Vrajeala asta cu „te iubesc mult, dar doar de la distanță”, prezentă nu doar în scriituri literare, e….o banalitate. Utopie. Nicio inimă nu mai crede în ea. Indiferent de gen/sex.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Tu lucrezi doar cu inima? Păi îți limitezi atât de mult aria cunoașterii în dragoste… Chiar nu o să mai afli mare lucru din această formă de absență din tine (dragostea), probabil o arsură va rămâne dovadă. Dar, e o chestie pe persoană fizică, așa că orice reproș ar fi neargumentat. Propria experiență e un vector fără direcție sau sens, doar valoare în modul.

      Apreciază

      Răspunde
  2. Pingback: Evanghelia după alții (1) — ZurliuBlog | Ultimulunicorn's Blog

  3. smaranda

    La noi în orășel este o fabricuta cu numele castan. De câte ori trec pe lângă ea râd și mă gândesc la tine. Ai făcut investiții în Germania?

    Apreciază

    Răspunde
  4. smaranda

    Defapt Marin Preda are dreptate. Imi cer scuze. De cand nu mai locuieste la noi mama soacră, îmi este tot mai simpatică, cu fiecare km care ne desparte.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s