Trenul

Dumnezeu nu-i decât incapacitatea noastră de a ne opri undeva.

Trenul ăsta scârție din toate încheieturile şi băiatul şi fata din fața mea se sărută indiferenți la Căderea lumii. Mi-aduc aminte de trenurile din manualul de fizică de clasa a noua. Cu ultimile vagoane defecte care se tot desfaceau în timpul mersului… Care e distanța dintre locomotivă şi vagonul oprit? Aceeaşi întrebare şi azi: care e distanța? Unde e marginea?

Tot ce n-are margine – iubirea, furia, nebunia, ura – e de esență religioasă.

Trenul ăsta se va opri undeva, la marginea lumii. Felii subțiri de gând acoperă distanța dintre nihil-ul adolescenței si dubito-ul maturității. În spațiile libere toți înghesuie poezie.

Paradoxal, trebuie să ți-o spun că după mine oamenii trişti ar trebui să se ocupe cu matematicile, nu cu poezia. … Cel mai bun mod de a învinge tristețea e recurgerea la probleme abstracte şi impersonale.

Băiatul şi fata se pregătesc să coboare într-o gară mică. Cu peron pietruit, îmburuienat. A început să plouă şi fiecare picătură de pe fereastra trenului seamănă cu o retorică a agoniei.

19 gânduri despre „Trenul

  1. smaranda

    Totul a început cu un joc numit creație. Am auzit. Dumnezeu a făcut niște reguli, fair, corect, fain. Omul a primit împrumut, mintea lui Dumnezeu. În schimb, conform contractului, emoțiile, sentimentele, experiențele omului trebuiau transmise simultan lui Dumnezeu. Comunicarea asta life, menținea jocul ehilibrat între bine si rău, plăcut, neplăcut. Cândva însă omul a devenit egoist și a început să le ascundă și să le păstreze. Abia după moarte puteau fi citite viețile. Jocul a intrat în dezechilibru și s-a introdus carma.
    Eu când sunt tristă, spăl veceul.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Si şarpele? Şi mărul? Şi frunza?

      Sma, tu încerci să-mi spui altă poveste. Tristetile sunt diferite, nu poti spala acelasi veceu. Nu sunt veceuri pentru câte tristeti am experimentat eu 🙂

      Apreciază

      Răspunde
      1. smaranda

        Eu cred că 80% din populația globului ar trebui să se ocupe de matematici.
        Frunza,șarpele, mărul, sunt detalii. 🙂 Cu cât ne pierdem mai mult în detalii, ne scapă intregul.

        Apreciază

        Răspunde
  2. gandurideoclipa

    Îmi plac poveștile tale. În ale mele(nespuse, doar înmagazinate undeva prin neuronii din hipocampus) trenurile sunt întunecate și reci taraindu-se cu greu prin gări pustii la orele târzii din noapte la care eram nevoita sa merg. Dar suportam, ca eu îmi alesesem sa merg sa învăț la sute de km de casa, făcând ceea ce știu mai bine adolescenții sa faca: sa nu asculte de părinți. Ca nu îmi pare rău de alegerea mea, e o alta poveste 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      O să citesc poveştile tale.
      Trenul meu era de fapt o „mocăniță” care scârția îngrozitor. Eram singurul care nu era deranjat. Cred că doar trenurile celorlalți scârție 🙂
      Nimeni n-a ascultat de părinți. Şi nu s-a întâmplat niciun cataclism. Aşa vor adulții să pară importanți, gravi…

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. gandurideoclipa

        Acum stiu, atunci ma macina gandul ca mi-am suparat parintii cu incapatanarea mea de a merge in inima tarii, cand aveam o facultate identica la o aruncatura de bat
        Povestile mele? Nu stiu daca merita citite. Sunt mai interesante ale tale 🙂

        Apreciază

        Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s