Arhive zilnice: 16 mai 2019

Femeia cu @ (4) – fragment de roman naiv

Cand inginerului i se făcea dor de femeia cu @ se îmbolnăvea de Don Quijote şi de frac-su, Mişkin, care n-a fost niciodată Idiotul, ci Prințul. Un prinț care a ştiut permanent că fericirea e doar un proiect cu deadline-ul depăsit. Aşa spun manualele.

Inginerul iubea poezia. Toată lumea ştia asta şi o considerau un beteşug.

gura mea era atunci plină de sentimente şi cuvintele îmi ieşeau

din gură sufocate de sentimente dar cine avea trebuință de cuvinte

mă mulțumeam să vorbesc cu mainile îndepărtand veşminte

de pe trupuri cu miros de smirnă şi convulsii amanetate palmelor mele

să mă laud cu tine suflete cu capul abandonat în laț cum te lauzi

cu o tarfă agățată într-un cafe bar pe moşilor

suflet cu faimă de prostul targului nu mai ai de ce şi de cine să te aperi

a sosit ceasul să te afunzi în propriile excremente să pieri pe propria limbă

ai fost un sentimental cu femeile iubindu-le de-a valma ți-ai părăsit capul

între pulpele lor ți-ai uitat buzele pe gleznele lor cu nările între sanii lor

ai respirat drogul ce nu a cunoscut limitele niciunei doze

suflet idiot odată cu tine va dispărea un adorator de poeți

adu-ți aminte că o viață întreagă am scormonit împreună alte suflete

pană ne-am pierdut orgoliul de a exista.

Aşa suna CV-ul lui. Şi Ăl de sus, cel mai tare pe resurse umane, îl ierta ştiindu-l zăbăuc.

Tu, ai crescut pe sufletul meu cum creşte câinele pe lătrătura sa, cum creşte timpul pe ding-dang şi zeul când ne vine să ne spânzurăm.

Nu pune mâna peste mine , dacă-i vară că, n-ai să înţelegi nimic, stimată doamnă- domnişoară, din frig. Vino când nu merge nimeni, când nu avem picioare, vino dar, mai ales, când voi fi orb, lumino.

Nu-i aşa că nu mai ştii cum îmi arată chipul? Val verde lingând nisipul…Adu zarurile să-l tragem la sorţi! Mă tem că de o veşnicie de oră noi suntem morţi.

Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape, dacă respir, te-mping în aer, neoglindito peste ape, tu dulce vaer.

Striga el în telefon şi ea tăcea speriată de celelalte cuvinte, nerostite. Femeia cu @ știa că nu e prins în statisticile despre fericire și îi punea în brațe, de fiecare dată, o rană. Și o mulțime de cuie adunate de la iisușii găsiți prin răspântii.

Mă vei judeca pentru păcătele mele. Te voi iubi pentru iertările tale.

Mă vei risipi în uitările lumii. Te voi aduna din cioburile ei.

Mă vei acuza de singurătate. Te voi sufla peste îngeri.

Mă vei arde pe rug pentru necredinţă. Îţi voi oferi vreascuri, cu dragoste.

Îmi vei împacheta umbra şi o vei trimite post restant. Voi tapeta camera cu surâsul tău.

Vei cumpăra răsăriturile, en-gross. Voi vinde nopţi la tarabă, en-detail.

Îmi vei fura culorile. Îţi voi dărui griul.

Aşa se certau ei. Şi păreau atât de ciudați într-o lume în care perechile îşi etalau opulența sentimentelor împingând împreună prin hypermarket un coş imens de produse eco.