Arhive zilnice: 16 februarie 2019

Despre dragoste şi alți demoni…

Femeia aceea știa că nu sunt prins în statisticile despre fericire și mi-a pus în brațe o rană. Și o mulțime de cuie adunate de la iisușii găsiți prin răspântii.

Suntem doi bieți actori sociali care atribuim și interiorizăm semnificații.  Rațional nu putem intui infinitul . Ne rămâne atingerea  ca cea mai profundă formă de cunoaștere.

Ochii ei confirmau teza materiei din lumină condensată. Iar buzele curbura spațiului Riemann. Ăla în care fiecare dreaptă e de fapt un cerc imens.  Dreaptă care se închide, dar nu se încheie. Ca o iubire pământească.

Mă privești si zâmbesti. Mi-arăți sânii dornici de haptoterapie.  Fluizi, curg ca ceasurile lui Dali. Așteptând, ne ruinăm frumusețea caligrafiind secunde pe sfârcuri.

S-a întins pe nisip și Vitruvius a trasat cel mai frumos cerc peste unghiile ei date atent cu lac. Speriat, mi-a șoptit-esti pierdut, e perfectă!

Telefonul, doza noastră zilnică de morfină, ne anunță rece că am mai îmbatrânit cu un mess. Mess scurt și izbăvitor ca un sex pe centură.

Am vrut să o sărut. A fugit. S-a transformat în rouă. Stia ca iubesc nutritiv. Prefac orice altceva-ul in acelasi

Lumea înconjurătoare ne trimite zilnic în team buildinguri despre folosirea corectă a minciunii. Atunci când adevărul nu mai e relativ. Ci particular. Corelativul clipei.

În zori îmi zice „bună dimineața” așezată cuminte la coada ochiului.

Seara îmbraci t-shirtul aruncat la rufe murdare, cu urmele mele decolorate. Te uiți în oglindă. Vine perfect. Ca o verighetă pe inelarul singurătății.

P.s. Iertare, Gabriel Garcia, că am avut tupeul să-ți folosesc titlul…