Arhivele lunare: februarie 2019

Centricubarea pompelor de injecție

O vânzătoare din tura de noapte a unui market din Canada scrie pe un blog. Bine, rău, habar n-am. Are opinii. Lucru lăudabil şi ăsta. Fiind wordpressist şi având acum ceva timp o polemică cu vânzatoarea, din când în când intru pentru a verifica dacă respectă granița ignorării reciproce stabilite de comun acord. Ultima ei postare, Salut, are următorul fragment:

Sau Pasărea Paradisului, e de tot râsul (în sensul bun, amuzant) cum încearcă masculul să impresioneze femelele. Cum își înfoaie el penele și dansează și face fel și fel de trucuri, de zici că-i Castanul jonglând cu metafore și trimiteri filosofice încercând să dea pe spate audiența preponderent feminină

Cum alt Castan prin zonă nu cunosc, instinctul de conservare s-a autosesizat.

Să fiu comparat cu Pasarea Paradisului e ok. În sensul bun, amuzant, ar suna alibiul ei.

Ceea ce îmi dă de gândit e comentariul unui copil de casă, klaus, pe această postare:

Lotuse, sunt convins că nu știi cum se centricubau pompele de injecție (motorină) clasice. La fiecare element de injecție (injector) îi corespundea o eprubetă gradată. Pompele deserveau, de obicei, de la patru injectoare în sus. Castanul are doar unul. Pompa lui are nevoie de adaptări pentru a o putea monta pe bancul de probe. E specială! Îți dai seama ce tragic ar fi ca în eprubeta corespunzătoare să măsori cantitatea de salivă pe care o produce, de exemplu, citirea acestui blog?

Mda. Adânc. Cantitatea de scuipat pe care o produce citirea blogului vânzătoarei…

Sincer, chiar n-am calculat, klaus.

 

Despre dragoste şi alți demoni…

Femeia aceea știa că nu sunt prins în statisticile despre fericire și mi-a pus în brațe o rană. Și o mulțime de cuie adunate de la iisușii găsiți prin răspântii.

Suntem doi bieți actori sociali care atribuim și interiorizăm semnificații.  Rațional nu putem intui infinitul . Ne rămâne atingerea  ca cea mai profundă formă de cunoaștere.

Ochii ei confirmau teza materiei din lumină condensată. Iar buzele curbura spațiului Riemann. Ăla în care fiecare dreaptă e de fapt un cerc imens.  Dreaptă care se închide, dar nu se încheie. Ca o iubire pământească.

Mă privești si zâmbesti. Mi-arăți sânii dornici de haptoterapie.  Fluizi, curg ca ceasurile lui Dali. Așteptând, ne ruinăm frumusețea caligrafiind secunde pe sfârcuri.

S-a întins pe nisip și Vitruvius a trasat cel mai frumos cerc peste unghiile ei date atent cu lac. Speriat, mi-a șoptit-esti pierdut, e perfectă!

Telefonul, doza noastră zilnică de morfină, ne anunță rece că am mai îmbatrânit cu un mess. Mess scurt și izbăvitor ca un sex pe centură.

Am vrut să o sărut. A fugit. S-a transformat în rouă. Stia ca iubesc nutritiv. Prefac orice altceva-ul in acelasi

Lumea înconjurătoare ne trimite zilnic în team buildinguri despre folosirea corectă a minciunii. Atunci când adevărul nu mai e relativ. Ci particular. Corelativul clipei.

În zori îmi zice „bună dimineața” așezată cuminte la coada ochiului.

Seara îmbraci t-shirtul aruncat la rufe murdare, cu urmele mele decolorate. Te uiți în oglindă. Vine perfect. Ca o verighetă pe inelarul singurătății.

P.s. Iertare, Gabriel Garcia, că am avut tupeul să-ți folosesc titlul…

Bulibăşeală (3)

O poezie veche, citită azi. Scrisă de Marius Tucă. Hulitul. Iubitul. Omul. Special, azi, pentru…

E târziu şi începe lumea,
Răsar nesfârşiturile din noi,
Mă tem că te temi
Mă tem că je t’aime.

Mă tem că je t’aime
Până la nervură, până la arsură,
Atom cu atom, celulă cu celulă
Mă tem că te temi.

E devreme şi începe nemărginirea,
Atât de fragilă străbaţi necuprinsul,
Mă tem că te temi
Mă tem că je t’aime.

Mă tem că je t’aime
Până la plâns, până la puls,
Dans cu dans, surâs cu surâs
Mă tem că te temi.

E timpul să răsari dintr-un ram
Ca un mugur virgin şi alb,
Mă tem că te temi
Ma tem că je t’aime.

Mă tem că je t’aime
Până la hlamida ta purpurie,
Răsărit cu răsărit, fâşie cu fâşie
Mă tem că te temi.

E vremea ta, cristalidă,
A zborului definitiv din noi,
Mă tem că te temi
Ma tem că je t’aime.

Mă tem că je t’aime
Până la coconul din tine,
Zbor cu zbor, amurg cu amurg
Mă tem că te temi.

E târziu şi începe lumea,
Sufletle noastre s-au prins în chihlimbar,
Mă tem că te temi
Mă tem că je t’aime.

Bulibăşeală (2)

Propunere pentru citit: Despre inimă şi alte eseuri. Ştiu că nu aveți timp decât pentru net. Vă ofer un fragment ca să vedeți cât de frumos ar fi să citiți singuri asemenea fragmente. E un eseu despre prostie. Orice asemănare cu fapte sau personaje reale, cu care am interacționat, nu e întâmplătoare.

Bulibăşeală

Grecii asociau ecuațiilor algebrice figuri geometrice. Mişto, pe nisip, cu o gagică hippy, explicându-i „a pătratul” şi, după, să faci dragoste într-o sferă rezervată.

Descartes separă algebra de geometrie. Şi o mai bagă şi p-aia cu Dumnezeul care ne-nşeală. Demonstrând astfel failibilitatea simțurilor. Şi inexistența adevărurilor. Chiar matematice fiind.

Fermat le-ntoarce pe toate pe dos. Figurilor geometrice le asociază ecuații algebrice. Curbele feselor şi sânilor, cel mai frumos peisaj ever, devin o înşiruire de simboluri. Algebră retorică.

Cam asta e matematica. Ordinea. A, am uitat de arabul ăla latinizat în Algoritmus. Orice problemă se poate rezolva aplicând un număr finit de reguli. Cea mai perversă propoziție. Plecând de la ea, câțiva idioți au adus apocalipsa. Computerul.

În fragmentul 264b.3, Pascal îmi spune că omul nu e decât o trestie. Blablabla gânditoare blablabla superior Universului blablabla mai nobil decât ceea ce-l ucide, adică o picătură de rouă… Bă, Pascale, mă laşi, parcă văd ciobanul din Miorița. Ce, pula mea, mă vrăjeşti când mai încolo, în 329, mi-o tragi cu chestia că omul nu e nici înger, nici animal. Doar că atunci când vrea să fie înger devine animal. Unde e, bă, măreția lui?

Da-ți-mi, maifrenț, ceva serios de citit…

 

 

Haosul şi iadul

Matematicienii spun că haosul e unul din numele ignoranței noastre. Traiectoria fumului de țigară, forma norilor, circulația prin arterele sangvine. Haos. Cârcotaşii enumeră şi iubirea. Aproximată, ca model matematic, cu o funcție neliniară. Rezolvabilă cu fractali şi bifurcații, intermitențe şi periodicități, difeomorfisme şi aplicații netede. Dar cine să o rezolve? Măcar după modelul răspunsului oferit la întrebarea dacă iadul este exoterm (emite căldura) sau endoterm (absoarbe căldura)..

„Pentru a răspunde,  cei mai mulți studenți au folosit legea lui Boyle, care spune că un gaz se răceşte atunci când se extinde şi se incălzeşte atunci când este comprimat, sau ceva similar.
Însă unul dintre studenți a scris următoarele:

Având în vedere că Iadul şi Raiul sunt prezente în viziunea creştină, vom presupune că un suflet nu se mai întoarce pe Pământ după moartea trupului. În acest caz, un suflet poate ajunge fie în Rai, fie în Iad si va ramane acolo.

Cum niciun suflet nu se mai întoarce, deducem că sufletele continuă să apara şi vor ajunge, la rândul lor, în Rai sau Iad, deci populația Iadului este în creştere. Se vor distinge două cazuri:

1. Dacă Iadul se extinde cu o rată mai mică decat cea cu care intră sufletele în el, atunci temperatura şi presiunea în Iad vor creşte atât de mult încât până la urmă se va declanşa tot Iadul pe pămant.
2. Dacă Iadul se extinde cu o rată mai mare decat cea cu care intră sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scădea până cand o să inghețe Iadul. Aşadar, care din ele este?

Având in vedere că fiecare religie spune că dacă nu crezi in divinitatea/divinitătile ei, vei ajunge in Iad sau altă denumire dată acestui loc, este clar ca toți vom ajunge acolo, deci populația Iadului creşte exponențial. Din cauză că legea lui Boyle spune că, pentru ca temperatura în Iad să rămână constantă, volumul Iadului trebuie să crească proporțional cu numărul sufletelor care intră.

Aşadar, care din ele este? Dacă acceptăm postulatul pe care mi l-a dat Sandra în primul an de facultate, „o sa înghete Iadul înainte să mă culc cu tine”, şi ținând cont de faptul că m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie să fie cea corecta. Prin urmare, sunt sigur ca Iadul este endoterm şi că a inghețat deja.”

QED…

Update. Partea cu iadul e arhicunoscută pe net. Nimeni nu citează sursa de origine. Ba chiar apar tot felul de universități. Am încercat să o fac cunoscută şi celor care mă citesc. Se pare că ei ştiau dinaintea mea. Nu ştiu cine a lansat-o, gugălăind am găsit ceva prin 20o6. Petru chiar o bagă la bancuri. Am făcut precizarea pentru a opri acuzațiile de plagiat. 🙂

O insulă second hand

Ştiu că nu e decât o insulă second hand. Nu strâmba din nas… Lumea ruiniformă nu oferă altceva. Supraviețuiesc între reguli savante şi instincte primare. Dacă n-aş fi cumpărat insula asta, probabil că aş fi jefuit bănci. Precum Pacino. În după amiaza aia de câine. Sau aş fi încercat să găsesc modelul matematic al haosului. Nici măcar asfițintul nu e ok. E fake. Culorile alea vii sunt de fapt poluarea. Nu contează. Niciodată n-am atins asfințitul. Nici măcar nu ne interesa. În amurg pregăteam trupurile pentru noapteă atrițiunilor. Pst..ştii ce spune Larousse? atrițiune-1. acțiune prin care două corpuri se uzează frecându-se unul de celălalt. 2. regretul de a-l fi ofensat pe Dumnezeu din teama de judecată. Nu râde de insula mea. Mi-am vândut toate prăzile pentru pământul acesta. Hai, ia-ți doar o cămaşă pe tine şi vino…