Decembrie (1)

Ninge, maifrenț, ocazia perfectă de a pune alb pe Marile Cuvinte și de a nu mai bate la porți. Inima nu achită rambursuri, se spune în poeziile bune. Lăsati-vă de ce -urile în pubele și căutați prin sertare altfel-ul care vă vine bine la întâlnirea cu voi. Lumea e frumoasă, nu vă mai listați tristețea la bursă. Să mă ierte Noica, dar nu e nimic mai adânc în noi decât noi înșine. Doar violarea sălbatică a eu- lui ne poate trezi oferindu-ne adevărul ăla aflat la promoție cu o cupă de cucută- dragostea e o prăbușire continuă. Adrenalină la maxim ce ne face să uităm că la final vom pupa  violent asfaltul și disprețul. Scrieți frumos, către voi, versul ăla americănesc „to my oldest friend , whose silence is like a death” și haideți să căutăm o sanie și-o țuică fiartă. Doar patru boabe de piper la ceașcă…dragostea apare, de fapt, ascunzându-se.

(decembrie 2016)

În ghetoul dragostei mergeți desculți. Aruncați sticla şi betonul vieții voastre. Uitați de buchetul de flori cu care, ipocriți, vă înființați la fiecare aniversare. Desfaceți dorințele agățate cu sclipici de fiecare cometă şi uitați de rutina paşilor.
Viața e prea scurtă. Şi fiecare întrebare nu mai e de mult egală cu un răspuns. Înainte de a adormi, dezveliți un san cu ochii minții. Cadre scurte care fac cat toată semiotica lumii. Cel mai simplu antidot cand în noapte începe „beția adevărurilor vătămătoare”.
Viața se trăieşte pe sine, nu are legătură cu noi, spunea cineva.
Şi, apoi, uitați-vă la un film. „Damage”. De Louis Malle. Cu Jeremy Irons (e că seamănă cu O’Toole?) şi Juliette Binoche. E cel mai frumos film de dragoste. Sau de existență. Iar finalul, cu explicația dată de Stephen nevesti-sii, mi se pare cel mai bun motiv de a ne îmbăta: „Credeam că îți poți controla viața. Dar există lucruri pe care nu le poți controla”. Vedeți să plouă cand vizionați filmul.

(decembrie 2017)

Amantul Hannei Arendt, ce mişto l-a definit profesoraşul ăla salvator de idei şi demolator de concepte, a fost permanent enervat de definiția filozofiei – iubirea de înțelepciune. Şi l-a înjurat pe Socrate de câte ori l-a întâlnit. E tocmai invers, spune el, e înțelepciunea de a iubi. O artă. În care cureți de abject o dorință.

(decembrie 2018)

7 gânduri despre „Decembrie (1)

  1. smaranda64

    Când cineva ne aruncă în aer porțile inimii, curg șuvoaie incomensurabile de iubire. Geamănul întunecat însă nu doarme și nu poate suporta atâta splendoare. Astfel el va face tot posibilul să deturneze șuvoiul , împotriva noastră. Fără înțelepciunea de a iubi, pupatul betonului este garantat.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. M.C.

    Nimic nu e mai adanc în noi decât noi înșine – rămân cu asta! E foarte adevărat.
    Iubirea? Uhm.. E relativa. Sau iluzie. Cert e ca devenim cumva tâmpiți când iubim. Frumos, dar mai degrabă inutil. Sau parțial util pentru ca avem nevoie de ceva.. tampitenie in viata noastră 🤣🤣

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Viața în general e presărată cu tâmpițenii. Am senzația că astea sunt liantul dintre marile decizii. Unitatea ființei noastre stă în formula asta, repetată la perioade mai mari sau mai mici de timp: ce tâmpit am fost! 🙂

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s