Arhive zilnice: 17 decembrie 2018

Lumea amestecată cu Bukowski

Un tip identifică o analogie profundă între muzica lui Bach, litografiile lui Escher şi teorema de incompletitudine a lui Gödel. An eternal golden braid, cum spune el.

o femeie dă buzna pe uşă
IA-MĂ! IUBEŞTE-MĂ!

e frumoasă ca o ţigară după
o masă cu friptane
o iau

dar după ce pleacă
mă simt ciudat
încui uşa
scot un pistol dintr-un sertar
are şi el 
felurile lui de iubire
IUBIRE! IUBIRE! IUBIRE!
cântă mulţimile pe străzi

trag prin fereastră
cioburile-mi taie faţa şi braţele
nimeresc un băieţel de 12 ani
un bătrân cu barbă
şi-o fată superbă ca
florile de liliac

mulţimile se opresc din cântat
şi mă privesc
stau în dreptul ferestrei sparte
am faţa înecată în sânge

„asta” le urlu „a fost în apărarea
sărăciei sufletului şi-n apărarea libertăţii
de a nu iubi!”

„nu-l mai băgaţi în seamă” strigă cineva
„e nebun
a trăit prea mult timp ca un câine”

intru în bucătărie
mă aşez şi-mi torn un
pahar cu whiskey

hotărăsc că singura definiţie
a Adevărului(mereu schimbător)
e aceea că este acel lucru sau acţiune
sau credinţă pe care mulţimile o
resping

aud o bătaie în uşă
e aceeaşi femeie
e superbă e ca şi cum ai
găsi o broască verde şi grasă-n
grădină

mai am două gloanţe
şi le folosesc pe-amândouă

nimic în aer doar norii
nimic în aer doar ploaia
viaţa oricui e prea scurtă
ca să afle vreun sens şi
cărţile-s risipă

stau şi-i ascult
cum cântă
stau şi
ascult

Un alt tip spune că am ajuns la verticalitate prin interacțiunea creierului, mâinilor şi uneltelor. Şi că specific speciei noastre e unealta de ordinul al doilea. Unealta prin care obținem unealta. Poezia ca unealtă de-al doilea? Pe dracu! Ce poți ciopli cu-o poezie?

unii spun c-ar trebui să ne ţinem departe
resentimentele de poezie,
să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate,
dar, hiiisuse! doişpe
poezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturile
mele
cele mai bune; e sufocant:
vrei să mă distrugi cum vor toţi?
de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele,
îmi curăţă buzunarele
când sunt prăbuşit.
data viitoare ia-mi mâna stângă sau una de 50 de dolari
dar nu poemele mele:
n-oi fi eu Shakespeare
dar uneori pur şi simplu
nu-mi mai ies altele, abstracte sau nu;
o să fie mereu bani şi curve şi beţivi,
până-n ultima clipă,
pân-o să cadă şi ultima bombă,
dar, cum zice Dumnezeu,
stând picior peste picior,
observ că am făcut mulţi poeţi
dar prea puţină 
poezie.

Mulțimea hotărăşte că cel mai trendy în matematici e să calculezi imprecizia. Aia stohastica, de natură aleatoare, aia fuzzy, din teoria mulțimilor vagi… De ce nu, ambiguitatea.

conform unor studii ştiinţifice
durează 325 de ani
până când moare şi
ultima celulă
din creier.

acu-mi dau seama că
majoritatea gagicilor
pe care le-am cunoscut
m-au minţit
în privinţa
vârstei
lor. 

Eu strig într-un pahar de JB: şi poezia, imprecisa poezie, cum o calculăm? Ca parte a dihotomiei existentiale? Ca formulă de convergență?

poemele tale despre femei vor rezista
50 de ani după ce gagicile vor fi dispărut”
îmi zice editorul la telefon

dragă editorule:
se pare că gagicile
deja au dispărut.

înţeleg ce vrei să spui

dar dă-mi o femeie vie
în seara asta
una care să păşească pe podea
înspre mine

şi poţi să-mi iei toate poemele
alea bune
alea proaste
şi tot ce-o să scriu.

înţeleg ce vrei să spui

tu înţelegi ce vreau eu să spun?