Arhive zilnice: 5 decembrie 2018

Neofiții

Motto, pornind de la un vers de Ilhan Berk :
Aceste poeme neterminate sunt gleznele tale…
…şi gestul discret de retragere al cotului
când te aşezi lângă mine între perne şi caşti
e încă un vers pe care nu mi-l va lua nimeni

nu am nici un chef să mă adun
22 de ţigări şi nici un gând dus până la capăt
o albină se loveşte de geam
apoi din nou
mierea se prelinge pe marginea ceştii
de-acolo pe cearşaful mototolit
ca atunci când îţi acopereai sânii cu braţele
(pudoarea aceea ne-apropia de
înţelesul dragostei)
mâinile şi picioarele noastre
incredibile
inventând lumea
buzele părul atingerea sexelor degetele încolăcite
ca iedera pe terase

dar acum e târziu
în toată-ncăperea nu a rămas
decât forma pe care trupul tău a lăsat-o
în cutele cearşafului – o parte
din respiraţia ta e aici,
mirosul gâtului,
al sânilor,
al pubisului
iar eu te privesc din nou de deasupra patului
cum zâmbeşti ca un copil mare şi crud
păpuşa de ceară închisă în somnul ei galben
fără memorie
fără nici un regret.

din nou noaptea ca-n adolescență
prin bucătarii poemele mele bezmetice
tu care știai atât de bine
să citești stările
să te legi de cauzalități nevăzute
tu care aveai un voal negru
acopereai cu el veioza
când voiai să-ți găsești
pivniță trupului
acolo pe gem în colțul din stânga
fluturele cu cap de mort
și tu cu amorurile tale
mototolindu-ți cearceafurile
în gândul unei femei imaginare
tu alergând sub felinarele roșii
când spermă, când ploaia, când liniștea
îți disputau spațiul dintre două rugăciuni
poți să faci ce vrei
eu tot aduc fără să știi
în această hârtie nerușinată
fiecare poem e un viol
fiecare ficțiune e refugiul unui masochist
de unde nevoia asta
de inteligență a sexului
de unde atâtea curbe insinuante
în sângele ciclic al trandafirului
mă gândesc la bărbatul răstignit
pe crucea unei femei
mă gândesc la aerul roșu
din nara unei vite înjunghiate
mi-amân pe mâine descrierea
parcului cu platani.

claudiu şi nora, doi poeți

Şi doi neofiți încercând să înțeleaga:

Mâine vom scrie poezie doar în Java. Strânge provizii de azi

 

Dacă le strâng, o să fie cald acolo? Emigranții au mereu poezia în suflet. N-au restricții la bagaje.

Unde vrei să fie cald, fugarule?

Ce dracu’, parcă mi-e frig. Să-mi iau salopeta?
Nu ți-o lua. Îți dau eu un pled, îl folosesc cand mi-e frig: Doamna, o sa te ating cu mintea.
o sa te ating si o sa te ating si o sa te ating
pana cand deodata o
sa-mi zambesti, obscen de timid
(doamna, o sa
te ating cu mintea.)
O sa te
ating, atat,usor si tu o sa devii cu totul,
cu infinita usurinta
poemul ce nu-l scriu.
Nu mai am țigări, paharul de vin e gol și-n jurul meu miroase a toamnă besmetică.

Ia de aici, să-ți treacă, ți-aduce aminte de camera de cămin şi de multe altele:https://youtu.be/ZEeOhttYwdI
Camera mea de cămin e neagră.

Pe cine dracu’ ai folosit pentru designul interior de ți-a făcut-o neagră?

Dracu’, destinu’? Habar n-am. La cât de ușor încurc eu designerii…

De când Dzeu e permis oricui, te-ai dat la o parte. Apetența pentru admirație ai făcut-o muşcătură. Şi în plus lucrezi şi cu chinezării în ale destinului
Eu un must have conjugat la trecut. Adică nimic. Te rog, reformulează!

Când strig: Doamne!, atâta timp cât durează strigătul meu, El există. E suficient, ce mi-aş dori mai mult?”
Necredință, poate.

Aaa, tu vrei un loc în lojă, eretic..