Arhive zilnice: 20 octombrie 2018

Similare

WordPress-ul publică sub postarea textului meu cu Vasile trei titluri. Care cică ar fi „Similare” cu ceea ce am postat eu. Dau o bere celui/celei care indică cea mai vagă apropiere. Apoi mă gândesc dacă să le cer sau nu daune. 🙂  Voila de vezi textele:

Dumnezeu este surd și pentru a-i spune ceva trebuie să scrii pe hârtie, spun poeții și mă arunca în cea mai mare nebuloasă, ultima mea spusă pe hârtie fiind un bilet prins cu magnetul pe frigider – să iei pâine!

Dumnezeu nu joacă zaruri, spune Einstein încercând să facă praf cuantica lui Born, iar mie tocmai întâmplarea mi-a pus pe tavă adevăruri și iubiri. Și dezamăgiri, bineînțeles.

Dumnezeu este mort, spune Nietzsche și îl iert pentru că într-o noapte mi-a demonstrat că rătăcim în pură iluzie și ceea ce ne-nșală e mai important decât adevărul, contează doar cum ne-am cheltuit credința și nu unde am ajuns.

Dumnezeu este dragoste, spun creștinii de-a valma și eu mă pierd în teoria disonanței cognitive care îmi explică, pornind de la un jaf, că oamenii nu pot fi nefericiți pe perioade mari de timp și mai am puțin pentru a crede că de fapt dragostea nu e decât o forma  a sindromului Stockholm.

dumnezeu e ceea ce facem fiecare din propria singurătate, am citit undeva, demult.

Litoticul meu „te iubesc” l-ai pus pled pe prințesa adormită din tine. Mi-ai spus să nu mai zbor. Sunt ridicol.Singuratatea dă bine pe o aleea pietruită. Paşii au ecou. Zborul nu. „pierderea Poeticii aritostelice a dus la naşterea Numelui trandafirului” spune Eco pe undeva. Am rămas vameş între noapte şi zi. Mi-ai interzis să-mi mai agăț poemele în colțul lunii ca să nu-ți afecteze mareele. Între timpul meu şi timpul tău, o lume.

nesuferito, ai putea răci și habar n-am să-ți fac un ceai, știi, eu mi-am pierdut vremea înălțând zmee pe plantațiile dezamăgirii, nu-ți mai undui coapsele căutând o misterioasă frecvență  de rezonanță, ai putea să-mi verși cafeaua, cea mai importantă chestie din ritualul meu voodoo de exorcizare a nopții… și nu voi mai putea să te alung, la radio am aflat ca au interzis convorbirile telefonice, prea multe cuvinte suspendate în aer, au început să se împiedice îngerii în ele, aștern speriat ultimile cuvinte pe o coală A4 și mă prezint la primul oficiu poștal cerând o sticlă cu timbru, e vorba doar de un naufragiu, oficianta îmi spune senin că nu mai am dreptul la mări și oceane, e important, duduie, mesajul acesta, biata femeie îmi verifică  cota de mesaje alocată și se îngrozește, nesuferita de la adresa de destinație a devenit messuferită, Inchiziția ne  așteaptă cu  mărturisiri complete, suntem declarați eretici ai clipei, fugi sau măcar ascunde-te sub tricoul meu, o, mistico și senzorialo,  nu te mai ridica pe vârfuri și nu-ți mai țuguia buzele, -omul nu poate concepe infinitul-, minți Aquinatule, împrumută tricoul meu și o sa arunci toată filozofia , e totuși un moment solemn, ne vor arde pe rug alaturi de  yahoo-ul ăla prăfuit, hai sa nu-i dezamăgim ascunzând cuvinte.