Tehnologia fabricării unui poem de dragoste

Se ia o dimineață. Într-un spațiu clar. Măsurabil. Chiar repetabil. Şi o femeie victimă a excesului indeciziei. Al rămanerii între. Aflată între cvasiexistență şi neant.

Toamna e doar o leprozerie. Refugiu pentru năucii stingheri de care atârnă obscen hălci de suflet descărnat.

Îi povesteşti acestei femei chestii inutile. Cu gesturi cabotine. Despre Nietzsche, ăla care după ce l-a ucis pe D-zeu (unii spun c-ar fi fost malpraxis) şi-a dat seama că nu ştie nimic despre om. Aceasta oribilă creație a Lui. De fapt, recreație. „re” nu e prefix. Şi atunci şi-a făcut copiuțe de la Dostoievski, un inginer ratat.

De-acum poemele se vor scrie pe hârtie de calc. Desene tehnice în care fiecare vocală devine o dreaptă, cotată, cu toleranțele impuse de standardul singurătății. Nimeni nu mai poate visa fără ca lanțul de cote sa nu se poată închide.

Aşa apare Zarathuztra, cel care strange în „unu” tot ceea ce e în om fragment, enigmă şi înspăimantatoare cauzalitate. Întamplarea e transfigurată în mod deliberat în necesitate. Tot ceea ce nu cade sub imperiul cauzalității absolute începe să strălucească pe cenuşă nihilismului.

Propozițiile scurte decupează realitatea. Aruncată în tomberoane eco, așteaptă, printre celelalte resturi menajere, sfâșiala câinilor nopții. Între vină și păcat, toamna, poți pune doar frunze. Restul, doar răsfătul eului imuabil.

Lumea nu mai poate fi răscumpărată decat la modul imanent. După ce depăşim capacitatea noastră de a ne disprețui. Ieşirea din condiția de sclavi.

Plouă. Asa e, plouă. Două propoziții ca două coperți ce închid o poveste.

Maine îți voi povesti despre „Arta fugii”. Nu zambi. Aia a lui Bach. Nenumită, neterminată. Nici măcar nu se ştie la ce instrumente poate fi interpretată. Unii spun c-ar fi orga. Eu nu cred. Instrumentul ăsta are legătură cu cerul.

15 gânduri despre „Tehnologia fabricării unui poem de dragoste

    1. castanman Autor post

      Celei care pleacă? Celei care minte? Nu, Erika! E cea dezbrăcată 🙂 De ganduri, de ea însăsi, captivă în poeme nescrise încă…”Cum stai tolanita între Manet si Monet/(cu capul în nori si picioarele-n rai)/ Cu un vers-talisman slefuit între sânii/ tai opulenti si profani/ Un scrib lasa cu limba de foc/ sa fie transmisa prin viu grai/ forma trupului tau pe cearsaf/ scris si rescris sters si lins// Palimpsest – trupul tau devenit pergament“. Un fel de „Maja desnuda” a lui Goya. Aştept Inchiziția 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  1. smaranda64

    Și sclavii confecționează poeme de dragoste. Acea durere tricotată cu nori imaginați rozii- din spatele zidurilor-, cu care se laudă îndrăgostiții ( mă doare frumos zice ei).
    Unii, puținii nesclavi, le strigă de afară prin portavoce: bă… zidurile e imaginație beteagă.
    Unii spun în secret că, poemele de dragoste adevărate ar fi dincolo de dumnezeu și au calitatea apei de izvor și că nu pote fi tricotate în cuvinte nici de spus nici de gândit.
    Zvonuri.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Poemele de dragoste sunt aici pe pămant, Sma…”Teologia este negaţia lui Dumnezeu. Ideea absurdă de a umbla după argumente pentru a-i proba existenţa presupune atâta sărăcie interioară, încât este o evidenţă strivitoare că toate tratatele de teologie laolaltă nu fac cât o exclamaţie a Sfintei Tereza. De când există teologie şi până astăzi nici o conştiinţă n-a căpătat o certitudine în plus şi nu şi-a organizat în nici un chip îndoielile. Cu Dumnezeu lucrurile se desfăşoară mai simplu: te pomeneşti când te aşteptai mai puţin în mijlocul lui. Aici începe momentul dureros şi complicat; teologia a rămas în urmă, căci ea nu este decât modul de a crede al ateilor. Cea mai proastă bâiguială mistică este mai aproape de Dumnezeu decât Summa teologica, şi rugăciunea improvizată a unui copil oferă o mai mare garanţie ontologică decât toate sinoadele ecumenice. Fără confesiunile mistice, religia, şi cu ea biserica, n-ar fi mai interesante decât cine ştie ce problemă de economie şi finanţe: evoluţia salariului sau impozitelor. Tot ce e instituţie şi teorie nu mai e viaţă. Biserica şi teologia au asigurat o agonie durabilă lui Dumnezeu. Sau poate l-au îmbălsămat de mult. Numai mistica i-a dat viaţă, de câte ori a vrut. Teologia ar avea valoare când ar fi posibilă o relaţie teoretică cu Divinitatea. Este, însă, mult mai uşor de găsit una fiziologică. Precum, într-un dezastru al tuturor convingerilor, pofta de mâncare ne susţine mai repede decât sfinţii, tot astfel o incomoditate organică ne poate apropia de Dumnezeu mai mult decât toate construcţiile abstracte ale teologiei. Acea servitoare, care spunea că nu crede în Dumnezeu decât când o dor dinţii, i-ar fi făcut de râs pe teologi.”
      Emil Cioran – Lacrimi şi sfinți

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  2. Codrina

    Nu putem ucide si arunca in derizoriu nici pe Dumnezeu, nici toamna, nici poezia.
    Lumea este stapanita de Dumnezeu pentru totdeauna, asa cum zice Dostojevskij, mon amour, nu cum zice Nietzsche si uneori de toamna si de poezie.

    Ce inseamna atunci cand cineva te priveste si asculta, ca sa te inteleaga?
    Ce inseamna atunci cand cineva iti bate in geam, cu ganduri si frunze?
    De-acum o sa tac mai mult si o sa vorbesc mai putin! Mai ales cand nu exista vreo continuare, numai un sfarsit!
    Daca-am gresit si gresesc, iarta-mi ratacirea!

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Nici pe tine nu te înțeleg, Codrina. N-am aruncat în derizoriu nici toamna, nici pe Dzeu. Iar ca sa-ți iert ratacirea, nu pot, mă tem că sunt depăsit de solemnitatea momentului. Despre poezie e greu să-ți dai cu părerea. Uite una de Eminescu. Să-mi spui ce crezi. Daca a aruncat în derizoriu poezia cu ceea ce a scris. Poezia e reală, nu e folclor, iar Petru Creția nu se joaca. O găseşti alături de înca vreo zece asemanătoare în – Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV (ediţie critică de Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia, Ed. Academiei, Buc, 1993),

      [„Vin la neica…”]
      (1873 – 1874)

      Vin la neica ca să-ţi prindă
      Roza ta pe-un fir de ghindă
      Şi să-ţi gădile-ncet negul
      Când ţi l-a băga pe-ntregul,
      Şi *** ta icoană *
      Drept în contra o-mpreună *
      Tu ridică, joacă, saltă
      Toată *** ta naltă.
      Şi trăgându-ţi veriguţa
      Îţi mănâncă focul puţa,
      Cât simţind că *** dragă
      Şi mai zice: Bagă, bagă,
      Mai adânc destul nu-i sunt
      Multe noduri până-n fund.
      Bagă-l pân’la rădăcină,
      Să fiu floare pe tulpină
      Simt căldură-n măruntaie,
      Când îţi pun mâna la coaie.
      Pune-ţi drăguţele buze
      Pe a ţâţei bumburuze
      Şi le strânge-n dinţi mai iute
      Că e ca şi când m-ai fute.
      Zgândăreşte – vezi cum creşte
      Ţâţa mea şi se măreşte.
      Ah drăguţă fără preţ
      Să m-aşez mai bine-n jeţ
      Tu mai dă-i, mai dă-i o leacă
      Ţine ţuga * freacă, freacă,
      Ha, ha, ha, ş-a doua oară
      Chiar din creştet mă-nfioară.
      Să scârnez * mă lasă dragă
      Că-i pe moarte, nu-i de şagă.
      [Ce păcat că n-ai în coaie
      Şi mai multă jumăraie.]

      [„Şezi călare…”]
      (1880 – 1882)

      Şezi călare drept în dop
      Şi să mergem în galop
      Ohohoi cum salt [cu] gust
      Şi te zvârl din pulă-n sus
      Şi te prind în pulă iar,
      Dilce fată ca un dar.
      Stai, drăguşă, iar mă salt!
      C-acu vine celălalt
      Moment dulce când de rod
      Tu mă sugi, eu mă slobod
      Oh, apără-te, cum nu pot
      S-intru-n tine, dragă, tot,
      Să mă bag în pizdă-adânc,
      Dinăuntru să te mânc
      [Să mă bag în pizda ta
      Dulce fată, fata mea!]

      Apreciază

      Răspunde
  3. Codrina

    Bine, Castanman, sa trecem peste momentul solemn sau solemnitatea momentului, cum vrei tu sa-i spui, pe care nu-l explic, ca-l fac praf!

    Cat despre POET, ce pot sa spun? E pur si simplu NEPERECHE si intre cearceafuri!
    Erotica Eminesciana nu e o incapere rusinoasa, e una spectaculoasa, in care Poetul ni se arata sub forma umana, ludic si pasional. Demn de a fi iubit pe toate planurile.

    Apreciază

    Răspunde
  4. klaus

    Prietene, nu-ți sunt prieten!
    Bine c-ai revenit, altfel mă simțeam ca un pelerin la mormântul lui Boca Arsenie. Ceea ce am promis să nu fiu niciodată.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      ” „Prieteni, eu nu vă sunt prieten”, spunea Laertius şi toată lumea crede că e doar o eroare de traducere, textul fiind incomplet. Mă tem că nu e decât o altă formă a legii conservării energiei. ” – sunt convins că ai citat de aici. Aşa că nu mă sperii cu inamiciția ta. Chiar am nevoie de ea. Poziționarea ta în cealaltă tabără cred că e doar un gest de frondă. Sindrom de pubertate reactivat.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s