Marlyn Monroe l-a citit pe Joyce. Există dovada. O fotografie cu actrița în chiloți, pe un leagăn, cu „Ulysse” alături.
Ea a refuzat. Citeşte despre mustrările naturii către alchimiştii rătăciți. Nu zambiți. Chiar e o carte serioasă. Şi face ciocolată albă de casă. Care niciodată nu-i reuşeşte.
Hărțile spun că e o provincie necartografiată. „Hic sunt leones” e singurul semn postat pe aortă. Din cand în cand seisme îi tulbură degetele. Atinge bastonul alb al inocenței. Şi al orbirii.
Mai e şi atemporală. În forma aia light. Adică aiurită. Am vrut să o fac corelativul clipei şi mi-a spus că e fereastră.
Langă zidul cetății, cu eşarfa-i legată la ochi, eu. Timpul trage glonț dupa glonț.
Într-o zi, ei îi voi muri. Cerşesc, absolut legal, o rentă viageră cu săruturile cuvenite.
