Proxenetul

În fiecare zi, inginerul ăla se descalță de bocanci şi intră în dormitorul unei femei. Plătit de dumnezeu ca zilier. Să adune ganduri. Artefacte ale unei atingeri. Îsi face treaba conştiincios şi de fiecare dată se-ndrăgosteşte. Ca un proxenet al propriului suflet,  îşi ia la sfarşitul trebii, de sub perna, ca plată, bancnotele alea de linişte. Din foița lor mototolită îşi împătureşte o țigară şi trage cu sete. Femeia  simte aroma rotocoalelor şi îi aşează în palme sanii. Ca două cătuşe.

În fiecare zi, inginerul ăla desculț află că e mai bine să călătoreşti plin de speranță,  decat să ajungi. O chestie scrisă cu ruj pe oglinda femeii.

Update.

Reclame

93 de gânduri despre „Proxenetul

    1. castanman Autor post

      Maestre? Hai, măi, Renule…:) Ai văzut „Malena”, filmul ăla cu Monica Belluci? L-am văzut de trei ori. Nu pentru Monica. Ci pentru lumea aia a Siciliei. E acolo un băiat, adolescent. Încerc să înțeleg lumea precum el. E un film scris prin ochii copilului

      Apreciază

      Răspunde
      1. Renata Carageani

        Da, măi, Inginerule, l-am văzut!
        Dar tot măiastru ai fost în primul paragraf.
        Aștept provincia, eventual aia stellară, să-mi spună că sunt o babă nefe, stahanovistă, idioată, care cresc copii cu coadă și patru picioare. :))))
        Și pe Elena, zicând aceleași lucruri, numai că mult mai jalnic de plicticos.

        Apreciază

        Răspunde
        1. Elena

          Renata, în ciuda faptului că pe unde ne-am prins ne-am tot împuns, fiecare cum a putut, eu cred și lucruri frumoase despre tine, printre care:
          – pentru vârsta ta arãți destul de bine și în formă
          – ai talent la scris și uneori surprinzi chiar niște imagini interesante în cuvinte, și chiar și unele idei prind sens frumos prin cuvintele tale
          – ai grijă de coabitant și pisoi
          – ești dedicată meseriei și mai dai și pe datorie celor la nevoie, ș.a.
          Dar uneori îmi lași impresia că nu ai o relație prea bună cu fetița din tine. O fetiță care probabil s-a simțit uneori neînțeleasã, cãreia i-a lipsit atenția și afecțiunea/căldura unor persoane importante pentru ea, și asta se vede uneori în răceala pe care o afișezi, ușor austerã.
          Dar sunt atâtea persoane care nu sunt atenți la copilul din fiecare adult,ă care e neînțeles,easã… În fiecare femeie stă ascunsă o fetițã, la fel cum în fiecare bãrbat stă ascuns un băiețel. Ai cãutat vreodatã sã înțelegi copilul dintr-un adult,ă? Eu da.
          Însă cei mai mulți nu au făcut asta niciodatã, deși ei poate își doresc sã fie înțeleși așa. Dacã tu îi înțelegi pe ceilalți, poate și tu vei fi la rândul tãu înțeles. 🙂

          Apreciază

          Răspunde
          1. Renata Carageani

            Din punctul meu de vedere, orice bolnav poate beneficia de efectul placebo și un tonus psihic bun influențează în bine evoluția oricărei patologii, oricât de serioasă. E foarte adevărat că somatizăm suferințe psihice. Cel mai banal exemplu e atacul de panică (numit acum 30 de ani spasmofilie/cădere de calciu etc.), în care simptomele sunt uneori atât de violente, încât pacientul apelează la serviciul de urgență, simțindu-se în pragul morții, deși, obiectiv, e perfect sănătos.
            De aici, însă, și până la medicina holistică… Trebuie să recunoaștem că și adulții au nevoie de basme. și de vrăjitori. Și, dacă pe cineva, vreodată, îl ajută bălmăjeala acestei cucoane, e în regulă, din partea mea. E treaba lui, n-are decât să plătească jocuri de cuvinte – calcul biliar și eroare de calcul, în speranța că scapă de cuțit. 🙂

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              @Ren@Elena – exact despre asta era vorba în textul meu. 🙂 dați-i înainte. Concepția metafizica dezvoltată de holism chiar e o tema super…dar calculul biliar ma depăseste în întelegere.

              Apreciază

              Răspunde
            2. Elena

              Mulțumesc, Renata pentru părerea ta! Mă gândeam că poate cunoști cazuri de pacienți care s-au vindecat miraculos și nu au mai trecut pe la tine după medicamente. Eu am citit Lazarev și acolo vorbea cam tot așa, că fiecare boală are în spate ceva de naturã emoțională, e lecție neînvățată. De multe ori m-am întrebat de ce unii se îmbolnăvesc, alții nu, de ce unii sunt predispuși la anumite boli. Cică mâhnirea îmbolnăvesc plămânii, frica -rinichii, și tot așa. Că totul ar porni de la niște dezechilibre ale sistemului endocrin. Am citit că unii declară că s-ar fi vindecat doar citindu-i cartea lui Lazarev și înțelegând unde greșesc, dar nu cunosc prea multe cazuri, o tipã declară cã s-a vindecat cu produse fito și gemoterapeutice și homepatice prescrise de un dr homeopat. În puterea miraculoasă a plantelor cred. Duminica trecută a dat la știri despre tratamentul miraculos al cancerului cu marijuana care e interzisă la noi dar care e legală în câteva țãri UE, și un tip afirmase cã s-a vindecat complet fiind în metastază, s-au mirat și doctorii.

              Apreciază

              Răspunde
              1. Elena

                Mulțumesc, Castan! 😛
                Scuze și pentru greșeli, știu cà vă zgârie pe retină dar asta e. Nu îmi iese perfect din prima aproape niciodată.

                Apreciază

                Răspunde
              2. Renata Carageani

                Elena, cândva am citit și eu cartea lui Lazarev. Omul posedă calitatea de-a te ține în mrejele lui pe timpul lecturii. Dar atât.
                Ultimele teorii științifice, nu basmologice, implică enzimele ca responsabili totali ai patologiei de orice tip. Înclin să le dau crezare. Eu, dacă nu mănânc un aliment timp de juma de an (ciuperci, de pildă), fac o mică indigestie la prima întâlnire cu el după timp îndelungat. Nu se întâmplă același lucru dacă azi doar gust și mâine mănânc. Și e normal, fiindcă uluitoarea constelație de enzime care ne butonează biochimia s-a simțit luată pe nepregătite, n-a avut răgaz să gestioneze bisturiașele care se ocupă de digerat/decodat acel aliment.
                În altă ordine de idei, dar nu cu totul în alta, treaba cu gândește pozitiv, învinge-ți fricile e o prostie. Gânditul pozitiv impus te parașutează direct în nevroză. Iar fricile nu pot fi învinse decât conviețuind cu ele. O vreme. Până când alte frici, mai mari, le anulează pe primele.
                Numai un tâmpit își nesocotește temerile.

                Plantele sunt sursa primară a substanțelor terapeutic active. E bine să crezi în ele, dar cu măsură. Fitoterapia este excelentă în prevenție, dar n-are aproape nicio putere de vindecare în boli cronice, în episoade acute. De fapt, nici medicamentele de sinteză nu vindecă nimic, cu excepția antibioticelor, antiviralelor, antimicoticelor…. Doar compensează niște dezechilibre metabolice cu care urmează să mori.
                Nu știe nimeni, încă, ce ar putea să vindece cancerul. Și acesta e un motiv serios pentru care mă îndoiesc de existența Divinității. Dacă, totuși, unii se vindecă miraculos, înseamnă că Divinitatea e pricinoasă și salvează numai pe cine are ea chef. Or, o Divinitate cu partipriuri n-are cum să fie divină.

                Apreciază

                Răspunde
                1. Elena

                  Poate că ai dreptate. Dar totuși ceva îi face pe unii mai vulnerabili în fața bolilor. Le scade imunitate, poate sunt obosiți, poate simultan îi atacă mai mulți viruși, nu știu. Și eu l-am citit pe Lazarev tot dintr-o sorbire. Chiar mi se pãrea logic. Pentru că Adam și Eva când au comis păcatul primordial au fost avertizați că vor muri. Ei nu și-au dat seama, nu s-au îndreptat și așa omul a devenit muritor. Mi se pare logic ca atunci când tu te arunci la mai rău, moartea să pună stop degradãrii peste o limitã a sufletului. Pentru cei care cred în reîncarnarea, moartea e doar un restart. Poate într-un alt mediu vei evalua diferit lucrurile.
                  Și tipa aceasta mi se pare la fel ca Lazarev, nu contenești să o asculți:

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Renata Carageani

                    Elena, ceva-ul acela care îi face pe unii mai vulenrabili e materialul lor genetic. Noxele, sistemul imunitar … trebuie să se găsească o explicație. Dar cunosc călugărițe bolnave de cancer (de-alea care s-au dus la mânăstire la 13 ani) și vopsitori de mașini băutori și fumători care au peste 60 de ani și deocamdată sunt sănătoși. De ce am dat exemplul vopsitorului, fiindcă inspiră, zilnic, cele mai cancerigene substanțe cu putință.
                    Nu e cazul să ne prostim vorbind despre Adam și Eva! Am putea, cu mult mai plăcut, să discutăm despre zmei, feți-frumoși și ilene-Cosânzene, măcar basmele au un farmec infinit mai mare decât mitologia biblică.
                    Cucoana asta cu față mămoasă pe care mi-o tot dai de exemplu (nu știu ce meserie are, la bază), dar îmi pare că știe tot atâta medicină ca pacienții ăia care se tratează la Dr. Google.
                    Nu știu, în primul clip folosește bine-cunoscuta și inexistenta (în realitate) sintagmă a diletanților: criză de ficat. Ficatul n-are crize, nu doare. Îți mărturisesc că după ce a comis-o cu criza de ficat, am închis clipul.
                    Tu prea amesteci lucrurile. Iei, de-a valma, filosofii, mituri, medicină tradițională și infecții de-astea de șarlatani și le pui pe același plan.
                    O să revin asupra subiectului.

                    Apreciază

                    Răspunde
        2. castanman Autor post

          Aşteptările tale sunt masochism curat, Renule. 🙂 Şi primul paragraf chiar e inspirat din fapte sau întamplări reale 🙂 Suntem în stare să creştem, să avem copii, sa îmbătranim, în timp ce suntem şi altundeva, în răstimpul unui răspuns neprimit sau al unui răspuns neterminat. Cate cărări! Şi cu ce paşi diferiti le urcăm, în ceea ce pare o călătorie unică, spunea un tip deştept.

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
      2. Elena

        Încă un lucru care îmi place la tine…
        Și nu e o declarație de dragoste. De ce trebuie să ne ferim sã spunem lucruri frumoase unui bãrbat doar pentru a nu se interpreta greșit?

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Cate lucruri îti plac la mine? Chiar sunt curios. În afara de textele mele, care pot fi o mare minciună, nu cred că ne cunoaştem. Şi n-ar fi păcat să te înşeli?

          Apreciază

          Răspunde
    1. Aldus

      Ba o putem aprecia. Că dacă te anesteziază medicul și apoi îți face o operație, o să apreciezi faptul că te-ai vindecat, chiar dacă habar n-ai ce s-a petrecut în timpul operației, că dormeai tun! 😀

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
    1. Renata Carageani

      Gândirea pozitivă e un lucru pozitiv doar atunci când nu-ți dai seama că ai fi putut gândi și altfel.
      Adică, dacă ai de ales cum să gândești, pozitiv sau negativ, ll=și alegi gânditul pozitiv că ai citit tu că e mai sănătos, ești praf.
      Gândirea pozitivă e apanajul prostului, ipocritului, iresponsabilului. Eu prefer gândirea lucidă: ce se cere, ce se dă, ce avem.
      Un exemplu care-mi trece acum prin cap e „să sperăm că…”. Ăsta e un început de gândire pozitivă, absolut imbecilă. În loc să te pregătești, mental, pentru ce e mai rău, tu speri că răul nu se întâmplă.

      Apreciază

      Răspunde
      1. Aldus

        Dar pregătirea pentru ce-i mai rău trebuie să fie o supapă de siguranță, nu o convingere de viață. Pentru că dacă tu îți setezi subconștientul să creadă permanent în ce-i mai rău, atunci să nu te mire că o să te trezești chiar și în situațiile aparent benefice că o să ratezi sau n-o să poți fructifica șansele ce ți se oferă. Pentru că singură te-ai programat pentru așa ceva.

        A nu se confunda gândirea pozitivă sănătoasă și optimismul stenic de fond cu gândirea puerilă (ce ignoră un pericol iminent) sau cu superficialitatea autorilor de citate motivaționale. Dar, pe bune, de ce să alegi o perspectivă sumbră în locul uneia luminoase?

        Apreciază

        Răspunde
      2. Elena

        Renata, dar efectul placebo al unor medicamente nu se bazează tot pe gândirea pozitivă? Că ziceai o dată că unele chestii sunt placebo

        Apreciază

        Răspunde
        1. Renata Carageani

          Elena, citește măcar pe Wiki despre substanță placebo, efect și răspuns placebo. Dacă insiști, sunt sigură că vei găsi, pe net, multe alte articole despre placebo în sens terapeutic. Vei înțelege singură că n-are a face cu gândirea pozitivă, fiindcă placebo presupune condiționare concretă.
          Un ins care își diminuează sau anulează durerea de cap cu gândire pozitivă își zice „îmi trece durerea de cap; capul nu mă mai doare; vreau să-mi treacă durerea; orice durere trece la un moment dat” sau alte mantre asemenea. Cel care beneficiază de efectul placebo se gândește așa: „DACĂ IAU PASTILA ASTA, îmi trece durerea de cap”.
          Gânditorul pozitiv își alină durerea de cap printr-un exercițiu de concentrare, autohipnoză – antidotul e la el, în mintea lui.
          Beneficiarul de răspuns placebo e dependent de un factor exterior, pastila, deținătoarea ameliorării.
          Eu – și vorbesc în numele meu – nu dau doi lei pe gândirea pozitivă care e, de regulă, simulată sau se bazează pe sfânta. Ce vreau să zic cu asta: că dacă nu te înșeli SINCER crezând că totul va fi bine, e inutil să-ți repeți „totul va fi OK!” când tu VEZI că țâșnește sânge arterial din tine și ambulanța întârzie. Am ales un exemplu melodramatic ca să înțelegi cât de puțin contează gândirea subiectiv-pozitivă când factorii obiectivi sunt absolut decisivi.

          Apreciază

          Răspunde
  1. Elena

    The Game of Love

    În fiecare zi, inginerul ăla se descalță de sentimente şi intră în dormitorul unei sclave. Pentru a lua încă un credit. Dumnezeu își lasă fii liberi, sã aleagă cu sufletul lor, ca pe niște copii care învață din propriile greșeli. Liberul arbitru.

    Trãiește așa cum vrea și simte el, pe credit, până când într-o zi dintr-o viațã creditul va deveni scadent și va fi nevoit să-și achite karmic toate datoriile. Nimic nu rămâne neplătit. Dumnezeu e Drept.

    Sclava e cu creditele la scadență. Rãtăcitul din patul ei îi soarbe și ultima picătură de plăcere, cu neiubire. E vlãguitã, trebuie să reîncarce căci e cu puterile pe sfârșite. Amaneteazã o dependență și trage pe nas un praf alb. S-a reîncãrcat pentru câteva ore. Plăcerea o reactivează, dar praful alb se acumulează într-o piatrã albă, calcaroasã, ce îi atârnă greu de suflet. Într-un final o va trage la fund, lãsând doar seringile învingătoare să pluteascã deasupra.

    Pe eticheta de la morgă stă scris motivul morții: sinucidere cu substanțe interzise. Sufletul ei citește: ucidere din culpă, sclavie și neiubirea aproapelui. Diferența dintre cele două lumi.

    Într-o zi, inginerul ăla desculț va afla că nimic nu e gratuit și că totul are un preț care trebuie plãtit cândva, când îi vor veni la plată facturile de muritor. „Cu neiubire dai, cu neiubire primești” – O chestie scrisă cu ruj roșu pe oglinda vieții.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      „Cu neiubire dai, cu neiubire primesti” mă cam sperie 🙂 Şi mi se pare tot textul scris de tine o acuzație la adresa-mi. Prea multă patimă. Sigur n-ai băut o limonada vreodată cu un tip şaten, nălticuț, şi ăsta ți -a vandut lumea, preț de-o țigară? Nu blond cu ochi albaştri cum îtî plac ție…

      Apreciază

      Răspunde
      1. Elena

        Nălticuț ce înseamnă? Că nu e chiar pitic?
        Nu îmi amintesc. Blond cu ochii albaștrii nu e neapărat idealul meu de frumusețe masculină. Dacă te îndrăgostești de corpul unui bărbat, într-o zi, după ce inevitabil viața îi va schimba aspectul vei rămâne fără ceea ce iubești la el. Dar dacă te îndrăgostești de sufletul unui bãrbat, închizi ochii, îl prinzi de mână și iubirea ta va dăinui pentru totdeauna.

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Iubire care să dăinuie? Unde ai citit astea? „Nălticuț care nu e chiar pitic” arată că ți-ai ascuțit limba. 🙂 Dacă te îndrăgosteşti şi închizi ochii o să devii un asistat social. Handicapat cu însoțitor. Trebuie să deschizi ochii si să vezi frumusețea lumii. Ăla e momentul. Să ai ce-ți povesti la bătranețe

          Apreciază

          Răspunde
          1. Elena

            :))))
            Să nu îmi spui că tu săruți cu ochii deschiși. Legea compensației. Renunți un timp la văz ca să-ți amplifici celelalte simțuri.

            Apreciază

            Răspunde
              1. Elena

                :))))
                Nu, dacă închizi ochii nu te vei mai concentra pe ce vezi, ci pe ce simt buzele, limba & co.
                Amplifici simțurile, în special cel tactil dar și mirosul, gust. Îl simți pe celălalt. Știai că feromonii se regãsesc și în salivă?
                Nu e cazul sã renunți la ochelari, poate doar să le mai ștergi puțin lentilele ca să poți să mă citești mai bine.
                Iubirea care dãinuie pentru totdeauna?
                O iubire poate să dãinuie mult timp dupã ce fizic s-a terminat. În amintire. Cu cât e mai intensã cu atât e mai vie în amintire. Știai că după moarte, singura bogăție pe care o luăm cu noi sunt amintirile, în special cele frumoase, pozitive?

                Apreciază

                Răspunde
                  1. Elena

                    De unde știi că nu e nimic? Dar copiii care își amintesc lucruri din altă viață, care au fost verificate și validate? Oamenii care au amintiri din alte vieți? Oamenii care s-au întors din moarte clinică?

                    Poate că vrei tu să crezi că nu e nimic pentru că subconștientul tãu te apãrã de vina unor fapte…
                    Alegerea ta. Fiecare face ce crede și cum simte. Fiecare are dreptul să-și trãiască viața cum vrea. Eu îți respect acest drept.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. castanman Autor post

                      Nu trebuie sa-mi respecți nimic. Doar să iei act ca sunt şi alte păreri. Viața nu mi-o trăiesc după aspectul ăsta. Chiar îl ignor. Am alte condiționalități. Şi o filozofie a utilitarismului. Nu rade, chiar există. Şi n-are pic de poezie in ea.

                      Apreciază

                    2. Elena

                      Știu că sunt și alte pãreri, și oameni care simt totul la alte intensitate, oameni care au alte gusturi, alte plăceri, alte priorități în viață, ș. a. Ador diversitatea. E loc sub Soare pentru toți, tocmai contrastele acestea te fac să realizezi lucruri importante.
                      Cum e această filosofie a utilitarismului a ta?
                      Normal că iubesc, am iubit și am să mai iubesc. Iubirea e combustibilul meu preferat. Iubirea e ca un magnet. Dar nu îmi plac iubirile belea, nici să simt că se prăbușește lumea, genul acela de persoane care cred că dacă ei cred că te iubesc pur și simplu le aparții și te sufocă, îți iau dreptul de a te desfãșura liber și brusc încep ei să te controleze, să te spioneze, etc.
                      Eu simt altfel iubirea, pentru mine iubirea e pozitivă, când simți că totul se transformă într-un rai în jurul tău, nicidecum într-un Iad. Cine și-ar dori o iubire toxicã? Mulți se mint ani în șir și cred într-o iubire care nu există și nu vor să accepte cruda realitate. Nu au curajul sau nu știu dar risipesc timp prețios, energie și suferințã absolut inutil. Poți să îi ignori crezând că așa le va trece si când deschizi ușa dupã ani ei tot acolo sunt. Pentru că e alegerea lor. Numai ei se pot schimba, degeaba încerci tu sã le explici în fel și chip, ei vor gãsi replicã la orice. Uneori cred că dacă ei vor reuși sã te schimbe pe tine, convingerile tale, brusc va rãsãri iubirea și în sufletul tău.
                      Poate sunt plăți karmice…

                      Apreciază

                    3. Elena

                      Uneori trebuie noi să schimbăm ceva, nu să-i modelăm pe cei din jur dupã cum ne convine nouă. Evoluția înseamnă ca eu sã devin mai bunã, sã caut locul meu, oamenii potriviți, să mă schimb, sã fiu mai maleabilă, nu rigidã și sã-mi doresc ca toți ceilalți să se schimbe ei ca să mă placă musai toți cum sunt eu. Pentru cã asta ar însemna suferințã – e imposibil.
                      Eu o rugăciune care îmi place „DOAMNE, da-mi PUTEREA de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, CURAJUL de a schimba lucrurile pe care le pot schimba si INTELEPCIUNEA de a face diferenta dintre ele”.

                      Apreciază

            1. Aldus

              Și când faci sex tot așa, cu ochii închiși și plapuma trasă peste? Ca să îl simți mai bine pe el, sau fantasma din imaginația ta? 🙂

              Bărbații e vizuali, trebuie să vadă tot. 😛

              Apreciază

              Răspunde
  2. castanman Autor post

    @Elena/ Fiecare comentariu de-al tău poate fi obiectul unei postari. Teme mari: Rudolf Steiner, Osho, medicina fără doctor, filozofia fără concepte, iubirea fără mizerii etc. E imperios sa ai un blog propriu. Esti doldora de subiecte. Pana nu faci dovada ca ti ai facut un blog, nu voi mai raspunde comentariilor tale. E pacat să-ți irosesti ideile.

    Apreciază

    Răspunde
      1. Renata Carageani

        Elena, faci ce faci, și răstorni cu copita șiștarul cu lapte! 🙂
        Nu, nu te-am făcut vacă. E o vorbă veche despre cum poți strica totul cu un nimic.
        Castanul te citește greșit, eu te citesc greșit, Icsuleștii te citesc greșit… Nu cumva ai o problemă de comunicare?
        Uite că și Aldus te citește greșit! Pentru tine. Pentru mine, corect.
        Bărbații sunt vizuali, femeile – senzoriale. În mod eronat femeile varsă cisterne de parfum pe piele, țoale, plete și-n poșete! Bărbații vor să vadă conturul unui sân mișto, nici mare, nici mic, cu mamelon erect, contre-jour, în lumina soarelui sau a veiozei. Asta e norma. Bineînțeles că există și excepții, bărbați care se mulțumesc cu țâțe mai mici ca ale lor, fiindcă au ales sufletul iubitei. 🙂
        Dacă TU închizi ochii când faci amor, nu stinge lumina, soro, în tot cartierul!
        Pentru mine și niște miliarde de oameni, Adam&Eva nu există. Poate că aia e partea cel mai greu de digerat din cel mai precar basm pentru adulți care a fost scris vreodată. Pe care tu marșezi.
        Elena, vița unui cuplu e cu mult mai complicată decât în materialele furnizate de Biblie și Google.
        În realitatea reală se întâmplă chestii pe care nici Bunul Dumnezeu nu se încumetă să le rezolve și le lasă așa cum au căzut. De pildă: ce șanse de supraviețuire are un cuplu de tineri părinți cărora le-a murit primul născut înainte de-a împlini un an? Pot ei, cu lumina stinsă/aprinsă, cu ochii închiși/deschiși face dragoste, după perioada de doliu?
        Elena, viața e un pic mai complicată decât în rețetele de viață prescrise de Dr. Net.

        Nu-ți faci blog fiindcă ești doar un Gică-Contra. Își place să muști, ca un câine mic, de două kile, glezna unui ciobănesc german, fără să-ți asumi urmările. Nu fiindcă nu vrei.

        Apreciază

        Răspunde
        1. Elena

          Renata, divaghezi!
          De unde ați tras voi concluziile astea între ale amorului, nu știu. Eu am povestit doar un moment când pur și simplu realizezi că ți de mână omul potrivit și pentru un moment închizi ochii ca să resimți în tot corpul iubirea ce îți umple inima de fericire. Acel moment care va dăinui în eternitate. L-am asemănat apoi cu acel moment, când tot cu ochii închiși, sãruți persoana pe care o iubești, parcă amplificând senzațiile. Nu știu dacă bãrbații pe care îi cunoști tu sunt atât de vizuali încât sărută cu ochii deschiși. Eu vorbeam despre ce cred eu. Nu am făcut nici o referire la sex & co. Voi ați mers cu imaginația prea departe. Sunt surprinsã citind atâtea…

          Eu sunt un câine mic dar fac parte dintr-un grup de câini mari. 🙂

          Apreciază

          Răspunde
            1. Elena

              Hahaha Logic bancul tău pentru tine că doar o bancă e foarte confundabilă cu două buze, mai ales dacă ești Aldus și doar ai vàzut săruturi pe pc sau tv.

              Apreciază

              Răspunde
      1. Renata Carageani

        Elena, ascultă muzicile pe care le pui! O mediocră totală i-o fi supt… – nu zic ce, că se sparie Aldus – lui Mircea Vintilă și moșul acesta fenomenal de bun i-a girat clipul cu o mică apariție.
        O mizerie !

        Apreciază

        Răspunde
  3. no name

    Inginere, ti-ai facut din virtual o lume compensatorie, in mrejele careia esti prins, femeile fin viata ta au contur aproximativ, care, trupeste, nu se contopeste vreodata cu al tau, sigur esti prins într-o casnicie pe care o respecti cu sfintenie, ca vai si amar ar fi sa afle consoarta ca esti cu fundul in doua luntrii.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Pluralul la „luntre” e „luntri”. Cu un singur „i”. Am mai avut un „no name” acum ceva timp. Eşti aceeaşi? Toți avem un contur aproximativ. Trupeşte nu se contopeşte? Pe cat punem pariu?

      Apreciază

      Răspunde
  4. no name

    Nu am bagat de seama ca am scris cu doi i, nazistule al gramaticii. Ai vrut sa imu tragi peste bot, ai sfârșit prin a ma amuza, scriu de pe telefon si fara ochelari, altfel de vazuri imi functioneaza brici, asta despre a simti cine e in spatele personajului într-un rol ales, Castanul. Keep in touch.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Renata Carageani

      no name, eu îți vin în ajutor ca avocat al apărării. Fonetic, așa de rău accentuăm i-ul din luntri, că e aproape imposibil să nu-l scriem cu doi dublu i. (Deși eu n-o fac!)
      Dar, una peste alta, Castanul are dreptate!
      Deci, când vrei să dai un comentariu interesant/deștept, pui ochelarii și, dacă scrisul pe telefon lasă de dorit, amâni până ajungi în fața unei tastaturi mai confortabile.
      Ori de câte ori aud scuze de-astea, că_conduceam cu două sute la oră și scriam pe telefon, îmi amintesc bancul acela cu șoricelul și elefantul (de fapt, chiar nu mi-l amintesc) în care replica finală era – da, dar eu am fost și bolnav!

      Apreciază

      Răspunde
  5. Aldus

    Renata, din punctul meu de vedere, gândirea pozitivă înseamnă mai mult decât repetarea acelor formule culese din cărți motivaționale.

    Exemplu de gândire negativă: Toate oalele se sparg la mine în cap, iar m-am îmbolnăvit, nu am cum să ajung la medic, abia luni voi fi liber și parcă văd că exact atunci medicul va lipsi, parcă văd că instalatorul pe care-l voi chema să-mi repare țevile mă va usca de bani și va face o treabă de mântuială, n-am cum să ies din situația asta etc.

    Exemplu de gândire pozitivă: Eh, asta nu-i nimic, am trecut eu prin altele mai grele, nu-i dracul chiar așa de negru, o să respect prescripțiile medicului și o să mă vindec repede, o să găsesc pe cineva cu care să pot pune afacerea pe roate, o să fructific fiecare oportunitate ce-mi iese în cale, o să mă descurc, până la urmă o să fie bine.

    Acuma, n-aș zice că efectul placebo este o aplicație a gândirii pozitive, pentru că și un pesimist poate beneficia de pe urma lui, dacă crede cu tărie în eficacitatea anumitor medicamente, dar cu siguranță efectul placebo este o aplicație a autosugestiei.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Renata Carageani

      Din punctul tău de vedere, Aldus, gândirea pozitivă o fi vreun panaceu. Din al meu e un moft pe care nu mi-l permit și nu mi-l voi permite niciodată, fiindcă mă iau la întrebări realul, obiectivul, deja-demonstratul, legea numerelor mari și alți zmei/zei d-ăștia.
      Gândirea pozitivă e un pupat de moaște. Cu riscurile de rigoare.

      Apreciază

      Răspunde
      1. Aldus

        Păi realul ăla depinde și de cum îl modelezi tu. Având o atitudine stenică și optimistă, recte gândind pozitiv, te poți mobiliza să depășești mai ușor și mai rapid dificultățile pe care viața ți le aruncă în cale. Dacă ești pesimist și te ascunzi cu capul sub plapumă, gândind că oricum n-ai ce face (recte gândire negativă), sigur că problemele n-o să se rezolve de la sine.

        Tocmai că pentru a putea înfrunta realul, ai nevoie de o gândire cât mai pozitivă.

        Apreciază

        Răspunde
    2. Renata Carageani

      Mă, Aldus, mă!
      Poate că eu nu cred în gândirea pozitivă, dar bag seama că nu avem aceeași reprezentare asupra ei.
      Iar ceea ce tu numești gândire negativă e gândirea unui bolnav de mania persecuției.
      Exact, placebo ține de puterea autosugestiei care presupune condiționare, oricum.
      Cei care se bucură de ameliorări prin răspuns placebo sunt persoane oarecum ușor de manevrat din afară și au fetișuri. Poate nu e acesta termenul potrivit,dar nu-mi vine altul. (Convingerea că un medicament, cu cât e mai amar, mai urât, mai greu de administrat – cu atât e mai eficace. Da, există muuulți pacienți care habar n-au de complianță, practic, își creditează tratamentul dacă cere sacrificii 🙂 ).
      Cred că putem vorbi o noapte întreagă, la o sticlă de J.B. pe care o dă Castanul, firește, că e gazdă, despre cum trebuie să picuri în mintea bolnavului sfatul medical/farmaceutic, pentru ca el să beneficieze măcar de efectul placebo. Totuși, un exemplu pentru placebo receptiv, tot îți dau.
      Citez foarte aproximativ din memorie, respectând doar principiul experimentului: la un moment dat, Anthony Quinn s-a umplut de bube pe față, în tinerețe. A urmat enșpe tratamente de dermatologi vestiți și tot ce-a obținut – mai multe bube. S-a dat cu unsori care miroseau la limita rahatului, a pucioasei, a Iadului și erupția înflorea. Într-o zi, unul i-a dat un flaconaș de cristal scump, cu un lichid incolor, i-a zis cu câte picături trebuie să se stropească pe față și câte zile și, la termenul limită, Quinn avea față de cur de bebeluș. Medicamentul fusese apă de trandafiri, diluată.

      Apreciază

      Răspunde
      1. Aldus

        Și eu tot asta ziceam mai sus, că prin gândire pozitivă înțelegem lucruri diferite. Și atunci firește că există șanse mari să nu fim de acord, neavând un limbaj comun. Eu nu definesc gândirea pozitivă după cum scrie în cărțile motivaționale. Eu prin gândire pozitivă înțeleg orice atitudine constructivă, creatoare, setată să rezolve anumite probleme și dublată de un fel de încredere în tine și convingere că până la urmă vei răzbi, chiar și atunci când îți este mai dificil. Iar prin gândire negativă, exact opusul.

        Efectul placebo e foarte interesant. Și eu zic că s-ar putea discuta mult pe tema lui. Câteva idei care-mi trec acum prin cap, la repezeală:

        1. În general, noi îl evidențiem atunci când bolnavul primește apă chioară. Dar dacă autosugestia pacientului îl face să se vindece (sau măcar să-și amelioreze starea) când ia un medicament fictiv, atunci este evident că aceeași autosugestie va acționa într-un mod similar și atunci când bolnavul primește medicamente reale. În cazul ăsta, vor exista două efecte: efectul medicației în sine, peste care se suprapune, în funcție de încrederea pacientului în tratament, „efectul placebo”. Între ghilimele, pentru că nu știu dacă mai e corect să-i spui efect placebo în cazul ăsta, dar e același mecanism. Cu alte cuvinte, vindecarea bolnavului depinde nu numai de tratamentul primit, ci și de încrederea fermă a lui în eficacitatea acelui tratament. De unde rezultă că un medic bun va avea și valențe de pedagog, astfel încât să-l poată convinge pe pacient că se va face bine.

        2. Apropo de ultima parte: e foarte interesant că tema autosugestiei apare cu predilecție în Noul Testament. Practic, autosugestia e un subiect preferat al lui Iisus, care le spune discipolilor să creadă cu fermitate că vor primi ceea ce cer, care le spune că atunci când au credința cât un bob de muștar pot muta și munții din loc, sau că cu cât au mai multă încredere că vor primi lucrul pe care îl cer, cu atât îl vor primi mai repede și mai ușor etc etc.

        3. Nu știu în ce măsură se încadrează asta la autosugestie, dar: am auzit de cazuri de oameni care de exemplu au suferit un accident brusc și violent ce i-a rănit în mod foarte grav. Dar la început, fiind în stare de șoc, ei nu au realizat că sunt răniți și au rămas în picioare, comportându-se aparent normal, pentru ca, atunci când și-au dat seama că de exemplu le-a intrat o schijă în abdomen și sângerează masiv, să cadă la sol. Autosugestia are și ea limitele ei.

        Apreciază

        Răspunde
        1. Renata Carageani

          Mă rezum la punctul 3, că sunt în criză de timp. În stare de șoc (când omul e grav rănit) creierul secretă niște substanțe care „adorm” durerea și percepția realității și el nu simte durerea, nu realizează situația. Îl droghează creierul, adică. Nu e autosugestie. Ține puțin. Nu știu cât.. Timpul necesar ca să moară omul fără să realizeze că moare și fără durere sau să redevină lucid, capabil să aprecieze oarecum situația în care se află și să perceapă durerea.

          Apreciază

          Răspunde
          1. Renata Carageani

            Revin: tema sugestiei colective apare frecvent în Noul Testament. Din punctul meu de vedere, a fost singurul motiv pentru care l-am citit. Îi făcusem și-o analiză, pe trei coloane, comparam relatările aceluiași eveniment prin ochiul mai multor evangheliști.
            De câți pești și pâini a avut nevoie Iisus ca să sature mulțimea? Valorile diferă de la poveste la poveste. Ce deduc? Evanghelistul care a notat cantități minime era cel mai încrezător în puterile hipnotice ale lui Cristos. Pe urmă mi-am pierdut interesul pentru subiect, fiindcă s-a născut o întrebarea dacă Iisus chiar a existat. Nu neapărat cu numele acesta. Și istoria nu-l menționează nicăieri, polițienește, cu urme, cu probe fizice.
            Prefer să cred că e cel mai tare basm colectiv care s-a scris vreodată. Sau, mai bine, că Iisus e un E.T. pe care l-au retras „ai lui” din teatrul de război, când și-au dat seama că l-au trimis prea devreme.

            Apreciază

            Răspunde
            1. Aldus

              Păi nici nu cred că ai cum să-l găsești în cărțile de istorie, dacă e să fim realiști. Că era acum 2000 de ani. Pentru o perioadă așa de îndepărtată, găsim relatări despre Burebista, care era șef de stat, dar știe cineva cum o chema pe nevasta lui Burebista? Isus n-a ocupat vreo funcție politică și n-a avut vreo recunoaștere oficială. Era considerat un șarlatan sau un om incomod de către autorități. În plus, primii creștini au fost persecutați de romani, care conduceau Iudeea la acea vreme și deci cine să-l consemneze în istorie? Că nu era ca și cum orice om avea blog și putea să-i facă poze cu telefonul mobil. 🙂 A supraviețuit prin adepții lui, până când creștinismul s-a impus ca religie.

              În orice caz, dacă Isus este o simplă ficțiune, atunci trebuie să fie cea mai tare ficțiune ever. Pentru că niciun alt conducător, real sau fictiv, n-a reușit să împartă lumea în două ere, pe care le regăsim și în calendarele moderne.

              Apreciază

              Răspunde
              1. Renata Carageani

                Ai adăugat un cuvânt și mi-ai transformat afirmația într-o tâmpenie. Nu în „cărți” de istorie mă așteptam să fie menționat. Mă așteptam ca arheologii să fi descpoerit o probă materială cât de mică drept posibilă dovadă a existenței lui.
                E o ficțiune tare, la fel ca Adam și Eva.

                Apreciază

                Răspunde
                1. Elena

                  Crucea lui descoperită de Împ Ctin și Elena. Rapoartele lui Ponțiu Pilat – nu sunt destule dovezi pentru tine, Renata?
                  Năframa lui Iisus. Apostolii care au rămas și au predat mai departe învățăturile lui, Sfântul Apostol Andrei a ajuns chiar și în zona noastră. Evangheliile Apostolilor. Pentru un om necredincios nici 1000 de dovezi nu sunt suficiente pe când omul credincios nici nu are nevoie de dovezi. El simte.
                  Toma necredinciosul a avut nevoie să vadă urmele cuielor.
                  „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Renata Carageani

                    Elena, nicio expertiză științifică n-a stabilit, nici măcar cu mare aproximație, dacă obiectele pe care le pomenești sunt măcar contemporane cu Christos, nu că le-ar fi atins. Nu există 1000 de dovezi, nu există nici măcar una.
                    Mărturisesc că mitul despre Iisus e tulburător și nu cred că există om care să nu fie impresionat când îi citește povestea. Și mitul lui Prometeu e emoționant. Ce să mai vorbim de drama lui Orfeu!
                    Chiar, de ce zeitățile și eroii mitologiei elene nu beneficiază de prezumția de existență, exact ca Iisus, exact ca dumnezeu? P-ăștia cui îi lăsați? De ce ăștia – frecție și Iisus – marfă?

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Elena

                      Renata,
                      Știința și datarea obiectelor mi se pare un argument pueril, și să îți explic de ce cred eu asta:
                      A fost o dată o expoziție cu o pâine veche de 100 de ani care s-a pãstrat în condiții excelente. În timp ce din alte pâini în 1-2 ani nu mai rămâne nici amintirea. Adicã se descompun, și se reciclează de 10 ori.
                      S-a descoperit iarãși niște grâu de peste 1000 de ani care s-a pãstrat în condiții perfecte, germinabil în anumite condiții. Alte boabe sunt devorate de dăunători, putrezesc, etc. Ce înseamnă a se pãstra în condiții bune? Am putea crede că e echivalent cu a „încetini timpul, degradarea”, a fi la fel de valabile ca și când timpul nu ar fi trecut peste ele. Deci cum putem stabili exact din ce perioadă provin? După starea lor, nu? Și de ce uneori starea lor e foarte bună după mult timp iar alteori după puțin timp se degradează?
                      Crucea lui Iisus apare și în „Viața Sfintei Maria Egipteanca”, știi cum a fost recunoscută ca fiind a lui Iisus din cele 3 cruci gãsite? Ai citit?
                      Știi câte minuni s-au consemnat ca fiind făcute de această cruce a lui Iisus? E posibil ca acum să fi fost înlocuită de mai marii demnitari ai Bisericilor și să fi pus un fake în loc, dar chiar și așa se mai întâmplă minuni pentru că contribuie credința oamenilor că minunea se realizează pentru că ei cred. Și iarãși ajungem la puterea subconștientului, la sugestie, la…
                      Nu e mit, nu există comparație, Renata! Îmi pare rău că tu nu crezi, eu cred!
                      Referitor la ce zicea și Fire, după studiile ei:

                      Apreciază

                    2. Renata Carageani

                      Elena, mai multă naivitate nici că se putea!
                      Stabilirea vechimii unui obiect nu se face organoleptic, așa cum fac ăia de la sanepid în piață – miros peștele, se uită în ochii lui să vadă dacă sunt tulburi au ba și-l declară proaspăt sau expirat.
                      Datarea se face după concentrația de radiocarbon. Nici aia nu e o metodă foarte precisă, dar în nici un caz erorile nu depind de modul în care a fost conservat obiectul și nu sunt de mii de ani.
                      Până la urmă, un legist bun și un sanepidist bun se prind dacă au de-a face cu un cadavru vechi de 2 ani ținut la lada frigorifică, respectiv – un pește congelat la începutul procesului de alterare. Când zic „se prins”, zic că fac niște determinări chimice și fizico-chimice.

                      De descoperit, s-au descoperit multe: ADN viabil în țesutul epitelial al unui prinț egiptean mumificat. Miere veche de 2000 de ani, absolut comestibilă.
                      Nepoții tăi, când vor fi deshumați, vor trece imediat la sanctificare, fiindcă în vremea lor com mânca doar conservanți cu urme fine de mâncare. 🙂

                      În rest… eu nu cred în minuni făcute de obiecte/persoane. Cum singură recunoști mai apoi, minuni fac și fake-urile, în mintea oamenilor, deci mințile noastre fac, uneori, minuni.

                      O să-ți relatez, pe scurt și fără nume, următoarele, ca să mă slăbești cu minunile: o vrăjitoare celebră (ajutoarea ei e pacienta mea), care a vindecat enșpe cancere în fază terminală, a adus bărbați fugiți de-acasă înapoi la neveste, a măritat niște schiloade imbecile cu niște frumușei hiperbogați, și-a înmormântat băiatul de 40 de ani, mort de un cancer care se tratează până și-n Ro.
                      Mmm? Aud? Explicații?
                      A făcut vreo jertfă? I-au zis îngerii negri sau albi că acesta e prețul ca ea să-și păstreze puterile?
                      Ha. Ha, ha, ha.

                      Apreciază

                2. Aldus

                  Ficțiunile nu rezistă cu veacurile, decât dacă reușesc să condenseze niște simboluri fundamentale, de care oamenii au nevoie. Cum este cazul basmelor din folclor. Sau al mitului cu Adam și Eva, care-i o metaforă.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Renata Carageani

                    M-am oprit din vizionat filmul propus de tine când tipul se îneacă cu denumirea latinească a unei specii de Saccharomyces, pronunță sacaromises serevi.. (înghițit în sec salivă)… bîl-bîl-bîl – eale.
                    Saccharomyces cerevisiae. La asta se referea. E limpede că habar n-avea că e drojdia de bere, e limpede că nu știa reguli elementare de pronunție în latină, e limpede că nu audiase niciodată un curs de botanică, de farmacognozie, doar scurmase cu mausul prin Academia lui Google.
                    Băi, mă leși cu toți impostorii ăștia?! Ia, întreabă-l de ce caracterul acid al alcoolilor aromatici e mai puternic decât al celor alifatici! Știe? Nu știe. Mulțumesc, la mine a picat examenul de admitere la orice facultate unde se studiază chimie, biochimie, prostii d-astea.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Elena

                      LRenata,
                      Eu nu cunosc detalii despre vrãjitoarea de care vorbești dar eu cred în karmă, evoluție, lecții, reîncarnare.
                      Nu zic că poate s-a bâlbâit, poate nu cunoaște suficiente date dar povestește despre o mulțime de studii, cărți, dă nume, așa încât poți merge pe fir și aprofunda subiectul. E ca o mini-enciclopedie, un îndrumar despre vitamina C. Răbdare, merită ascultat, orice ok mai greșește, nimeni nu e perfect. Uneori când vrei să pari mai pregãtit șo folosești cuvinte pe care nu ți le amintești corect, pari mult mai prost decât dacă foloseai forma populară a acelui cuvânt. Asta e, dar asta nu înseamnă că trebuie să arunci la gunoi tot reportajul pentru atât. Ești prea perfecționistă.

                      Apreciază

                1. castanman Autor post

                  @Ren- Dumnezeul le mai dăruie muritorilor cate o pasăre oarbă şi ăştia, neştiind de beteşugul acesteia, cred că pipăirea aerului de aripi e zbor

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Renata Carageani

                    „Între zbor și pipăirea aerului cu aripile”.
                    Ăsta titlu bun! Și motiv crunt de chibzuială, în sinele nostru.
                    Eu acu mă gândesc la paserile lui Brâncuși, la țăranul Brâncuși, genial, gata să fută tot Parisul feminin și ușor isteric.
                    Mă, cum de nu s-a gândit el și la păsările oarbe, care n-au zbor, n-au zvâc, au doar frică de necunoscut și doar pipăie aerul? Niște păsări mai bicisnice ca Puiul lui Brătescu-Voinești (coșmarul copilăriei noastre!).
                    În clipa asta mi-a zburat gândul la Olivia, ce să vezi?! …

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. castanman Autor post

                      Renule, fugeam rău de tot cand eram copil de „Puiul” lui Brătescu şi de cealaltă povestire, aia cu caprioara…Chiar sunt pericole pentru sănătatea psihică a copiilor. Eu le aş interzice. Plang copii în draci cand le citeste „doamna”.
                      Olivia sper că e bine. Era prea puternică. Mult peste media noastră,a ăstora cu risc scăzut la sinucidere.
                      Despre zbor…Tarziu, foarte tarziu, oamenii înțelegeau că puteau să se înțelegă cu pasărea oarbă. Aceasta citea în Braile. Atunci cand îşi curăța ghearele în ridurile frunții lor

                      Apreciază

  6. no name

    Castane, Renata asta e cerberul blogului tău? Scarbos personaj, enervant din cale-afara, o sfeodocta inchipuita. Spala-te cu ea pe cap, se pare ca te flateaza prezenta ei aici, ai nevoie de confirmari. Esti un personaj trist, castane, scrisul e tot ce ai, si vrajeala. Când se lasa cu muieri cu disponibilitati afective la orizont. Gigi, pe vtemuri, te-a citit ca-n palma.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Pomenirea în final a „gigiei” explică multe. Faptul că ai reținut o chestie de-acum un an jumate spune şi mai multe. Printre care şi faptul că n-aş fi atat de negru. Renata e enervantă. O ştie tot wp. Umbla cu bisturiul. Nu cu placebo. Şi nu e sfertodoctă. E 95% doctă. Procent care nu e la îndemana oricui.
      Eu, întradevar, sunt trist, cu scris si cu vrăjeala. D-alea adevărate. Stii cati bărbați încearcă operații estetice pentru măcar una din chestiile astea, nenumito?

      Apreciază

      Răspunde
    2. Elena

      Castan e un bărbat care vede frumosul dintr-o femeie, ceea ce spune multe, no name.
      Pe când alți bãrbați nu știu să remarce calitățile nici la o femeie plină de calități, ei tot pe defecte se concentrează și se chinuie să le scoată la lumină ca să nu contrasteze ei foarte tare.
      Mi se pare mie sau ești puțin invidios pe succesul lui Castan? încerci oarecum să-i știrbești imaginea.
      Bărbații triști, romantici, culți, diplomați, misterioși au farmecul lor. Mai bine ai lua lecții, pentru că eu intuiesc că ești un sfertobãrbat.

      Apreciază

      Răspunde
    3. Renata Carageani

      Îhî, ai dreptate sunt un personaj scârbos. Poate și sfertodoctă (aici ți-a jucat mâna pe taste, ai mâncat două litere, poate subconștientul matale nu-i de acord cu sfertodocția mea?!). Dar de ce închipuită? Te rog să-mi explici! Care dintre afirmațiile mele mă recomandă ca închipuită? Sunt curioasă. Poate ai dreptate și mă corectez.
      No name, dacă-ți amintești de ce zicea Gigi (eu am și uitat că a scris vreodată pe blogurile noastre, ori ai arhivă de comentarii la Castanu, ori tu ești Gigi. Ori ești vreo postacă de-a ei, plătită.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s