Distanța dintre dorință şi obiectul ei nu este multiplu de pi. Încălecabil pe un deget. Unii spun c-ar fi singurul lucru scăpat din paradis. Neinscriptibil într-un algoritm mecanic al disperării. Alții spun că e doar un enunț factual. Paradigmatic.
A fost odată un tânăr prinț care credea în toate lucrurile, în afară de trei. Nu credea în prințese, nu credea în insule, nu credea în Dumnezeu. Împăratul, tatăl său, îi spusese că aceste lucruri nu există. Și cum nu erau nici prințese, nici insule și nici vreun semn al existenței lui Dumnezeu în împărăția tatălui său, tânărul prinț îi dădu crezare.
Adecvarea gandirii la realitate cică e adevăr. Bleah! E un sărman oximoron patetic strecurat într-un set de reguli. Adevărăciune e doar o femeie. Semiotică pură. Restul sunt nişte carpeli cu care încercăm să ne validăm gradul de cunoaştere. Insipid, incolor şi fără miros.
Frumusețea este ceva de adaos. Ca ambalajul în jurul cadoului. Nu e cadoul în sine.
Eticul şi esteticul se confundă. Numai că primul nu e ştiință. Bulangiu mare, Wittgenstein. Ce confuzie parşivă poate să sădească. Ceea ce admirăm ne ucide prin reguli. Sau ucidem prin canoane. Ceea ce uram ne condamnă.
Fiecare moarte apasă asupra celor vii, fiecare moarte apasă cu povara grea a complicității; fiecare moarte este absurdă, lăsându-i pe ceilalți cu un sentiment de permanentă vinovăție și cu o tristețe fără sfârșit.
Trupul ca formulă matematică. Cunoaştere acestuia a priori sau posteriori? Incertitudine. Teoria jocurilor aplicată acestei suprafețe finite, dar fără margini. Îți iese de-o tristețe.
Și ne-am iubit, nu sex, ci dragoste, deși înțelept ar fi fost să facem numai sex.
Ştiințific, formula fericirii e o sumă de alegeri sigure, de aşteptări asociate alegerilor riscante şi de erori de predicție a recompensei, adică diferențele dintre rezultatele previzionate şi cele experimentate. Hmm, cand ştiința nu poate ajunge la adevăr în sens transcedental, apare ca o finalitate incontrolabilă scepticismul.
Stăteam pe iarbă și ne sărutam. Probabil că zâmbești. Să stăm pe iarbă și să ne sărutăm, atât. voi, tinerii de astăzi, vă jucați cu trupurile cât vreți, vi le dați, vi le oferiți cât vreți. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, țineți minte, ați plătit prețul vostru: ați pierdut o lume bogată în mister și în emoții subtile. Nu numai specii de animale dispar, dar și specii de simțăminte.
Da, maifrenț, mantuirea e prin frumos, nu prin adevăr.
„… mântuirea e prin frumos nu prin adevãr”
Incerc sã subliniez propoziţia prin urmãtoarea gândire: nişte înţelepţi spuneau cã adevãrul este numai unu şi cã fiecare din noi deţine fragmente minuscule de adevãrat. Mântuirea individualã prin adevãr, deci se exclude. Aproape 8 miliarde de suflete ar trebui sã se uneascã pentru o mântuire comunã. Ceea ce mie mi se pare imposibil. Cicã nici ingerii nu l cunosc, cã fiecare cu compartimentul lui. Fiecare sapã de aici pânã aici. 🙂
ApreciazăApreciază
Îngerii sunt doar o interfață. Sunt mult mai slabi decat oamenii. Vorbesc de plaja aplicațiilor estetice. La alea etice sunt buni. Cel mai tare e omul. Care funcționează in intervalul dintre maimuță fără păr şi înger fără aripi. Îți dai seama ce valori poate lua funcția?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Defineşte ,,frumos,,-ul, ca să pot da ,,valid,, acestui gen de mântuire.
Pot gândi doar atât: mântuirea o trăieşti când ,,frumosul,, e un doar simplu ambalaj al ,,adevărului,,.
ApreciazăApreciază
Homer, orbul, a definit frumosul ca o stralucire, luminozitate. Platon şi grecii ceilalți s-au repezit în Unul. Si în simetrie, proporții. La mine cred că e o întamplare între doi imperfecți. Cu dimensiune liturgică un ” bună dimineață” . Mantuirea e doar pentru accesoriul ăsta al sufletului, trupul. Pe care uneori îl folosim, impropriu, pentru sărut.
ApreciazăApreciază
Sa inteleg ca frumosul e de fapt ceea ce ne lipseste si spre care aspiram cu speranta implinirii?! Multi ar inclina sa creada ca frumosul e in ceva palpabil pe care il ai, nu in speranta unei impliniri.
Homer, poetul orb, era prin definitie un sensibil al lumii sale. Platon putea cel mult sa filozofeze despre Unul.
Iar acum vine descrierea ta:,,o intamplare intre doi imperfecti,,.
Cine esti tu? 🙂
Atunci cand cineva vorbeste despre mantuirea sufletului, eu il vad ca pe un Nou Ioan, premergatorul, botezat intr-un alt rau al Iordanului. Crezi in ce spui? (Retorica intrebarea.)
… iar la capatul lumii sa te astepte o cafea si ,,buna dimineata,, mantuirii.
ApreciazăApreciază
Frumosul e un efect care depăşeşte cauza, d-aia ştiintele exacte fug ca dracu de tămaie de acest concept ce nu poate fi postulat prin rațiuni pur practice.Nu poți opera cu numere. Totul e raport intre tine şi celălalt. Frumosul e un act de donație al celuilalt. Cine sunt eu? Doar obiectul unei sesizări emotionale. 🙂 În niciun caz un Ioan. Iar mantuirea îmbracă forme ciudate la mine. De la poezie pana la cea mai neaoşă înjurătură. Plus cafea. De unde ştiai de cafeaua de „bună dimineața”? 🙂
ApreciazăApreciază
Mantuirea e prin frumos pentru ca frumosul naste adevar in ochii celui ce priveste.
ApreciazăApreciază
Bine ai venit, Bianca! Vezi ca e blog doar pentru cei mai mari de 40 de ani 🙂 . Frumosul naşte emoție. Emoția nu e adevăr. E a patra stare de agregare
ApreciazăApreciază
Incercam sa spun o parere, dar, daca limita de varsta conteaza pe acest blog, imi cer scuze si imi retrag cele spuse.😅 Nu o sa mai deranjez. O zi buna!
ApreciazăApreciază
Ce repede te superi! 🙂 Nu-ti accept scuzele pentru că nu -şi au rostul. Era doar o provocare limita de varsta. Încă o dată, bine ai venit!
ApreciazăApreciază
Ramai, Array, vei invata de aici cum e sa fii om mare si tu o sa ne-nveti cum sa ramanem mici..
Castanman e o gazda politicoasa si rabdatoare! Eu inca mai sunt pe-aici chiar daca am dat cu copita-n strachini! 🤣
ApreciazăApreciază
Fac si io ce-au facut taticu’, bunicu’, strabunicu’, adica imi place sa traiesc cum s-a trait acum cateva sute sau mii de ani. Intre mine si omul cavernelor, nici o diferenta! 🤗Mentalitatea asta patriarhala o sa-i duca la disparitie pe barbati. O buna parte din ei sunt atat de demodati, in stil si gandire, incat aduc a dinozauri in asteptarea unei catastrofe naturale ce le justifica stiintific disparitia ca sa nu pateasca rusinea de fi numiti inadaptabili. Adica ceva de genu’: au dat coltu’ ca au ales sa se cupleze cu broaste in loc de printese! 😂😂😂
Stiinta nu este valabila fara etica. Viata nu este valabila fara etica.
ApreciazăApreciază
Codrina, ce aveți, mă, cu omul cavernelor? De cand ăsta a devenit arhetip pentru toate postările mele. Da, am evoluat, dar păstrăm gena de vanător, culegător etc. Dar cred că iți dai seama că ăla care a desenat cu carbunele pe pereții pesterilor a futut mai mult decaț ăla cu toporul mai ascuțit.
ApreciazăApreciază
Nu uita gena de agricultor!😅 Totusi cea mai puternica gena ar trebui sa fie cea de razboinic. Razboinicul ala ce apara tara, copiii, nevasta! Se pare ca gena asta e moarta si ingropata! Oare de ce?
Pentru ca astfel de gene nu exista. Vanatoarea, culesul, razboiul sunt manifestari ce-si au locul intr-un anume context istoric. Vanatoarea de animale si culesul de fragi nu au nimic in comun cu vanatoarea si culesul de femei. Vanatoarea si culesul de femei sunt manifestari
sexiste intr-o societate pornografica si de consum.
Consumam oameni, ii mestecam si scuipam la gunoi.
ApreciazăApreciază
Vanătoarea şi culesul de femei mi se par mult mai profitabile decat apararea țăŕii şi nevestei. 99% din bărbati îti vor spune asta
ApreciazăApreciază
Mantuirea e prin DUMNEZEU. E amuzant cum omul incearca sa se sustraga autoritatii divine scotocind disperat dupa tot felul de intelesuri si salvari mincinoase.
Filozofia e doar o salata de cuvinte. 😂
ApreciazăApreciază
Ai dreptate. Şi tu bag seamă eştî carnivoră în ale cuvintelor. De ce nu cauți tu un blog culinar?
ApreciazăApreciază
Stiu ca am fost nepoliticoasa dar nu din cauza nu ma supar ca ma trimiti la cratita. Chiar imi place la cratita mai ales cand am maini libere sa creez. Recunosc, totusi ca sotul e mai bun ca mine la capitolul asta. Pentru asta il consider barbat evoluat. Se pregateste si de bebelusi cu toata seriozitatea. Tine pasul cu vremurile. Este o specie de barbat ce nu e sortita disparitiei ca barbatul dinozaur.
ApreciazăApreciază
La cate zici că face, sigur e bărbat soțul tău? Eu sunt dinozaur cu dinți de lapte. Vai mie…
ApreciazăApreciază
candva, din vise si din soapte,
cioplit-am o statuie,
de marmura si noapte.
cu buze arse de soare,
in trup de statuie,
am vindecat taisuri,
sa nu mai raneasca
fluturi si pasari si flori
si nici frumusetea primei ninsori.
dar intr-o zi, statuia vru sa plece
spre alte lumi, fara amintiri
si fara zbor de fluturi si iubiri!
am sfaramat-o crud, in mii de cioburi,
am aruncat-o-n foc!
si peste locul stins cand am pasit
o inima a plans
si alta a murit!
ApreciazăApreciază
Asta e mişto. Cine e autorul? Fiecare avem cate o statuie în portofoliu. Din marmura sau ipsos. Si pe toate, statistic, pasarile se gainateaza egal
ApreciazăApreciază
Autoarea salatei de cuvinte (poeziei) sunt eu. O salata facuta in 20 de minute.☺
ApreciazăApreciază
Stiam eu că ascunzi multe talente
ApreciazăApreciază
Hahaha. Multumesc. Acum imi iau talpasita si promit ca nu o sa te mai trag de crengi decat din cand in cand.
ApreciazăApreciază
Codrina, fără supărare (și trebuie să fie fără supărare, că dacă supui atenției publice o creație artistică se presupune că-ți asumi și eventuale critici, nu doar eventuale ode), „treaba” asta (că nu știu cum să-i zic) e foarte departe de poezie. Deși aparent e plină de emoție, de simțire și se poate povesti (ai urcat iubitul pe un piedestal și când te-a părăsit ai dat cu amintirea lui de pământ), nu e poezie. E Jălnicie de puținătate culturală.
Dacă ai fi trimis-o unei reviste literare de pe vremuri, la rubrica „poșta redacției”, ai fi primit un răspuns scurt – „mai citiți, înainte de-a vă apuca de scris” sau, și mai scurt – „nu e cazul”.
Elena – pardon! – Codrina, lasă-te! Mai scurt răspuns nu cred să existe.
ApreciazăApreciază
Codrina si Codrin sunt o mostenire de familie lasata de mosii si stramosii mei haiduci. Mari hoti de cai si muieri frumoase, viteji pina la moarte si dincolo de ea. Au fost cautatori de aur in Eldorado-ul american si s-au batut cu indienii scapand cu scalpul intreg din mana lor! 😅 S-au intors plini de glorie si bani in tara asta pe care au iubit-o mai mult decat si-au iubit propria libertate! Au sfarsit trist, in maini blestemate si criminale de comunisti. ☹
Oare chiar mai era ceva de spus de „creatia” mea cand eu singura am numit-o salata de cuvinte? Nu este inspirata de vreun fost iubit ci de paginile Castanman-ului!
ApreciazăApreciază
Codrina, am fost peste poate de rea! Credeam că ești Elena și că Elena ar fi progresat la versuri. (Am niște polițe de plătit acestei dudui, așa că pe unde o prind, spăl cu ea pe jos.)
Cu tine nu e cazul. Atunci să-ți spun cinstit: versurile sunt banale și copilărești. Există enșpe mii de feluri de-a scrie poezie, de la versul alb, liber, până la formele fixe, cu rimă, eventual rondel, sonet.
Undeva, la mijloc, poți scrie versuri cu rimă care nu respectă metrica, dar au un anume ritm, sfânt, un cântec în ele, sunt ca o proză rimată, de genul celei scrise de Marin Sorescu în „Unde fugim de-acasă”, un volum genial pentru copii.
Problema ta nu e lipsa formei, a stilului sau a rimelor ultra-banale, ci lipsa imaginii care să surprindă și să tușeze. Un exemplu la întâmplare: zori cu flori, cu fiori, cu sori sunt rime banale. Dar într-un anume context al imgainii, al gîndului, al metaforei, nu mai supără pe nimeni.
E cum zice Castanu – deocamdată nu – dar dacă începi să scrii cu urechea muzicală, după ce ai citit kilometri de poezie bună, care e ca o mantră….
ApreciazăApreciază
Ai fost rea? Hmm. Scorpie.
ApreciazăApreciază
Mda… Poate că mi-am scăpat nițel din lesă. Ca orice câine de pază al bunului simț.
ApreciazăApreciază
Inteleg. Se mai intampla. Confuzii, vreau sa zic!
Cu poezia stiu ca mai am mult pina departe, adica pin’ la Eminescu, Goga, Heine, Puskin! 😅 Glumesc, nu am ambitii literare, simt uneori nevoia sa ma exprim poetic in acest cotidian prozaic.
ApreciazăApreciază
Codrina, dacă ai norocul chior să nu fii Elena, stai în banca ta. Simpla enumerare – Eminescu, Goga, Heine, Puskin – la foc automat, dovedește că ai citit tot atâta poezie cât un cioban care-și plimbă oile pe sub Lacul Bâlea. Nevoia de-a te exprima poetic e o nevoie care poate fi ținută în frâu, nu e ca sughițul, strănutul sau pârțul, deci nu e o nevoie, e un moft. Mișto ar fi să te prinzi că a trage mici pârțuri feminine și delicate în public, spre a-ți dovedi ești o zână, nu schimbă mirosul hidrogenului sulfurat din acela de bășină în cel de trandafiri. Adică bunele intenții, fără o fărâmă de talent, nu pavează și nu pansează nimic. Doar plictisesc.
Pare că îți dau la cap când ai lăsat garda jos, și exact asta fac, sunt sătulă de cizme care cântă la pian Marșul Măgarilor și li se pare că tot atât de bine ar putea să cânte și un studiu de Chopin, dacă nu le-ai dat, ferm, peste degete.
ApreciazăApreciază
D-na Renata vreau sa va redau linistea sufleteasca si de-aia imi iau catrafusele si plec din batatura Castanman-ului. Stiu ca virtualul are doza lui de rau si de urat si nu vreau sa provoc nimanui necazuri. Totusi ai sa vezi ca eu o sa plec dar Elena o sa ramana! 😂😂😂 Suntem doua persoane ( ea spune personaje dar eu sunt o persoana!) diferite. Foarte diferite!
Mai raman sa-i spun Castanman-ului citeva vorbe, in versuri infirme, bineinteles! Vezi Castanman ca tu ai spus asta! 🤣 Si mai raman sa va injur pe tine, d-na Renata si pe Elena daca vorbiti urat de mine, acum, la despartire. 😉
ApreciazăApreciază
Codrina, nici nu-ți imaginezi cât de mult semeni cu Elena! La luatul jucăriilor și plecat. Dar nu se ținea de cuvânt niciodată. 🙂
ApreciazăApreciază
Castane – că acum e rândul tău, mă iau și de tine! 🙂 – pe blog pui d-astea complicate, cu citate din Fowles, cu cuvinte grele (paradigmatic), și mai la umbră, în comentarii, „scapi” porumbelul – „ Cel mai tare e omul. Care funcționează in intervalul dintre maimuță fără păr şi înger fără aripi.”
La mai multe!
ApreciazăApreciază
Renule, ia-te de mine, dar lasă-mi poeții să zburde prin bătătură. Incurajează-i. La posta redactiei se spunea ” deocamdată nu”. Adică relativau verdictul. La tine e definitiv.
ApreciazăApreciază
Nu scapi tu asa usor! O sa-ti mai cotcodacesc eu prin ograda si o sa-ti mai zgaltai crengile din cand in cand, ca sa nu te plictisesti.
Cer scuze cititoarelor tale cand mai sar calul.
ApreciazăApreciază
Codrina, de ce nu dezminți că nu ești una și aceeași cu personajul Elena? Tocmai dezbăteam acest subiect pe blogul lui Papagigli.
Ne confundă, nu știu dacă intenționat pentru a induce în eroare, sau chiar aducem atât de mult în gândire și exprimare încât să se creeze așa o confuzie.
Mă mir pentru că nu e în stilul meu să scriu despre statui de marmurã, porțelan, cioburi, părăsiri, cu versuri scurte, âtât de scurte, de un cuvânt, etc. E mai mult în stilul Arlechinei.
ApreciazăApreciază
Am dezmintit, Elena. Vezi mai sus. Nu am reusit sa o fac mai repede ca am avut treaba. Sunt si noua pe aici si nu intru des.
ApreciazăApreciază
Am citit. Ai povestit de Codrin și Codrina dar nu ai menționat nimic despre confuzia cu Elena sau că nu ai avea nici o treabă cu mine.
În fine, e ok că am clarificat acum. Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Intră mai des.
ApreciazăApreciază
Castan, oare Renata face alergie la versuri de amator sau amatoare (sunt puțin confuzã în privința doamnei Codrina sau domnului Codrin întrucât s-a exprimat „m-am asezat tacut, la umbra ta”) sau face crize de gelozie?
Ești cumva coabitantul ei sau ai angajat-o la jandarmeria blogului?
ApreciazăApreciază
Rad homeric! Ca tot suntem la lectia de filozofie! Waaaahaaaahaaahaaahaaa.. Chiar asa, Elena, tu crezi ca sunt domnul Codrin 😂😂😂 pentru ca am scris „m-am asezat tacut”? Offf, cel putin eu nu am pretentii!
P.S. Imi place cum ma barfesti pe la colturi!
ApreciazăApreciază
Codrina, te implor, fii mai exhaustivă, mai largă, dezvălui-te! Eu nu te confund. Port ochelari de citit. Renul poartă de distanță.
ApreciazăApreciază
E clar stilul Arlechinei
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
O să-mi mai cotcodăceşti? Deja simt fiorul iubirii.
ApreciazăApreciază
Ma gandeam la cotcodaceli poetice! Ca tot vorbeai de batatura!😄 Ceva de genu’ asta:
De vorba cu un castan
m-am asezat tacut,
la umbra ta,
ca sa-ti citesc in frunze
tot trecutul..
– Si cand ai sa citesti atatea mii de frunze?
ai intrebat, razand, de sus.
– Le voi citi pe toate, ti-am raspuns.
– Voi sta aproape de lumina, din rasarit pin’ la apus!
si iti voi spune apoi si despre maine,
de cate ori vei inflori,
in nopti tarzii de primavara
sub stele ce se aprind deasupra ta
ca focuri vii..
ApreciazăApreciază
Chiar că mă simt important după dedicația asta. Şi nu-mi pasă de rimă, măsură etc. Mi-e frică doar de ce-o să citeşti în frunze despre trecutul meu.
ApreciazăApreciază
Cu placere. Sunt cuvinte scrise cu gandul la tine!😉 Sa stii, totusi, d-le Castan ca nu-ti fac curte, stiu ca celor ca tine nu le place sa fie ingraditi, imprejmuiti, staviliti..
Trecutul e o cunoscuta pentru tine, adica mai multe cunoscute (oare cate? cate cunoscute blonde, brunete, roscate ?) 🤣..
Se zice ca nu trebuie sa ne fie frica de ceea ce cunoastem, ci de ceea ce nu cunoastem. Oare ar trebui in cazul asta sa ne fie frica unul de altul? Mie de tine, tie de mine?
😅
ApreciazăApreciază
Vad aici un proces de intentie in pur si nerusinat stil bolsevic, d-na Renata. Ma ameninti si ma scuipi pentru niste randuri amarate si ma acuzi de lipsa de bun simt! Pe mine! Reciteste-ti, doamna, postarile!
Iti spun ca nu sunt Elena. Cred ca-mi atribui o identitate ce nu-mi apartine, ca sa ai motiv sa te certi cu mine.
Din comunicarea voastra se vede ca va cunoasteti, vorbiti despre lucruri despre care ati mai discutat.
ApreciazăApreciază
Christoşel a Înviat !
şi la mai mare bă castule .
Vorba vine mno, văz că-ţi cam bate vântu’n crengile’ţi wordpreşşuite .
Că n’aşa, dacă zapez pe istoric , mai va’n douzeci-şepteşpe (ca să citez şi io din clasici), apăi … slabă icléjie .
Mieii s-au cam dus pe alte plaiuri.
Iadele … tăt alea .
Caprele … aşijderea .
Năravurile la fel , futu’i mama mă-sii !
……………….
(PS . tare mult îmi mai place ( o fi pleonasm ?) cum ai crăcit din nou zâna . Chapeau, maestre, ce să mai ! că n’aşa ? de unde puii mei să ştie dânsa că porumbelu’ a poposit la tine’n castan, trimis taman de tripule-a gâştii, moşu’ Darwin !)
…………..
renăţuşco !
nu mai ai mult :
nici de spus
… nici de alte bucurii .
din partea mea să’ţi fie viaţa cât mai lungă şi fără reparaţii .
traieşte’o cum doreşti ! da’ mai slăbeşte-ne o perioadă pe noi ăştia … mediocrii , subevaluaţii , proştii
te rugăm frumos
ApreciazăApreciază
Stello, mi-ai lipsit. Aşteptam o reapariție wow. Dar…Sincer, sunt prost rău, nu înțeleg graiul tău. Ce zici despre mine? Că de Renata chiar de nu înțeleg, intuiesc.
ApreciazăApreciază