Aletheia. În sensul dat de wikipedia

Dragostea are nevoie de nemernici. Aluatul devenirii în celălalt trebuie frămantat în mainile acestora. Pentru a-şi susține nepredictibilitatea. Atribut. Garantat de antici. Quam minimum credulo postero. Neştiința a ceea ce va fi. Unealtă de a trăi. Lăsați siropurile. Dragostea aia împachetată în gesturi leşioase. Accidentul ăsta biologic este un rapt de viață. Nu se ajustează după tiparul niciunei religii, întamplări sau propoziții concluzive. E o stare de neascundere şi asta n-are legătură cu viața. Muritorilor, fiți nemuritori pentru o clipă!

Anunțuri

43 de gânduri despre „Aletheia. În sensul dat de wikipedia

  1. 22 aprilie

    Veritas

    Dragostea are nevoie de oameni buni. Trecuți de stadiul sălbãticiei, modelați deja pe parcursul a mai multor destine. Evoluați. Au trecut mai bine de 2000 de ani de la rãstignirea lui Iisus și câteva milioane bune de ani decând omul era gravat pe pietre lângă dinozauri. Pietrele din Ica, Peru. Errare (Errasse) humanum est, sed in errare (errore) perseverare diabolicum.” Seneca. Nu te comporta de parcã mâine nu conteazã, de parcă mâine nu te vei mai întâlni cu aceeași oameni. Culegi ce ai semãnat. Dragostea e împachetată în gesturi bune și frumoase. Dragostea te face sã pui accentul pe ce e bun și sã nu observi rãul, neajunsurile. De aceea iubirea ne face mai fericiți, mai împliniți. Omul bun e atrãgãtor. Dacã omit să vãd rãul din iubire, lãsați-mã așa! Înseamnã cã acel om avea nevoie de mine ca sã îl încurajez sã multiplice puținul bine pe care doar eu îl observ la el. Muritorilor, fiți umani, fiți oameni!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    1. Mugur

      Dragostea are nevoie de oameni, fără niciun fel de încadrare în tipare de genul „bun” sau „rău”, asta pentru că nu suntem decât o îmbinare de elemente/acțiuni/reacțiuni, fiecare în parte încadrabile într-o categorie. Și să nu uităm că nu sunt doar cele două categorii enumerate mai sus, ci o mulțime de altele, formând un fel de scară valorică între cele două extreme. Totul depinde de punctul de observație, sau de punctul de vedere din prisma căruia facem analiza, deși în dragoste nu cred că mai este loc de analize și nici nu cred că se poate face o observare corect obiectivă din afara celor direct implicați.
      Dragostea este dragoste și nici măcar nu este o prerogativă exclusivă a oamenilor.

      Dar aceasta este o părere strict personală, a unui om ce poate fi încadrat în toate categoriile, pornind de la „om rău” și terminând cu „om bun”, sensul parcurgerii acestei axe neavând nicio importanță.

      Apreciază

      Răspunde
        1. Mugur

          Nemernicia are mai multe fațete, iar uneori (nu des, ce-i drept) mi-am spus și eu că sunt un nemernic, dar privind în urmă, iar nu în prezent, căci prezentul îmi părea de fiecare dată ca fiind ceva bun, în orice caz prielnic mie.

          De când am citit prima dată poezia „Ecce homo” a lui Minulescu m-am îndrăgostit de ea, poate pentru că mă regăsesc în acea împerechere de straniu și comun, cu toate cele ce-i urmează.
          Sunt o balanță, într-o permanentă căutare, găsire și regăsire de sine, dar mereu în schimbare, așa că trebuie să iau căutarea de la capăt mereu și mereu.

          Apreciază

          Răspunde
            1. Mugur

              Atât pentru rasa umană cât și pentru fiecare individ în parte, perfecțiunea nu rămâne decât un deziderat.

              Spuneam: „Dragostea este dragoste și nici măcar nu este o prerogativă exclusivă a oamenilor.”
              Râsul, mistrețul sau lupul sunt animale bune? Oare ele nu iubesc? Doar că la ele iubirea se manifestă în alte moduri, dar pe care le putem regăsi și în sânul rasei umane.

              Apreciază

              Răspunde
      1. 22 aprilie

        @ Mugur
        1. Dragostea are nevoie de oameni.
        2. Dragostea îi face pe oameni buni, mai buni.
        Din aceste douã premize rezultă un silogism: Dragostea are nevoie de oameni buni.
        Credința mea e că deși în orice om bun există și pãrți mai puțin bune, adică rele (opusul, antonimul), la fel cum și orice om rãu are și pãrți bune, pentru dragoste e nevoie ca omul sã treacă de o anumită limită a bunãtãții (care e antonimul rãutãții). Pe o axă imaginarã, sã treacă de mijlocul liniei, ceea ce eu numesc evoluție. Evident cã oamenii nu sunt desãvârșiți, ajunși la maximul de bunătate posibil. Însã eu consider cã pentru a iubi e nevoie de bunătate, de un anumit grad de bunãtate. Nu de atracție, de feromoni sau de instictul de împerechere/reproducere. Ci de bunãtatea aia care încălzește inimi, topește scuturi invizibile, dãrâmã ziduri de frici, tempereazã instinctul de autoconservare, dezamorsează protecțiile, pentru că în fața bunãtãții nu poți decât să te predai, sã-ți depui armele. Bunãtatea, opusul răutãții, nu face rãu intenționat, nu rãnește, nu necesită protecție, nu e egoistă, nu e invazivã, ci te bucură, te ajută, te vindecă sufletește, te ridică de jos, te înțelege, te mângãie, te ocrotește, îți face bine. Iubirea nu implică „a te folosi” și nici „a exploata”.
        Și acum sã ne întoarcem cu mintea în trecut, în istoria omenirii. Imagineazã-ți cam de câtă cruzime era nevoie ca oamenii sã lupte în război cu furci, topoare și sãbii. Ciopârțeala de trupuri. Câtã tãrie sau rãutate ca să nu rămâi traumatizat ci să ți se pară normal. De ce oamenii plãteau sã vadă cum alți oameni erau într-o arenã dați de vii la fiare sălbatice sau cum luptătorii se luptau până la moarte. Cum era tortura în evul mediu? Cum se omorau oameni în piețele publice unde publicul era uneori stropit de sângele celui executat care țâșnea spre deliciul tuturor. Setea de sânge. Cum în preistorie vânătoare se fãcea cu arme primitive. În Biblie, care nu e altceva decât istoria umanității, Dumnezeu le spune oamenilor de atunci, care erau la un alt stadiu al evoluției, în V.T. „Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.” Ceea ce denotă faptul că omul mânca animalele care se aflau în agonie. Apoi Dumnezeu le spune să le jertfească mai întâi. De atunci și până acum tu nu simți nici o evoluție a umanității?
        Nu crezi că omul sãrbatec era incapabil de iubire? Nu crezi că oamenii de atunci erau dominați doar de instictul de supraviețuire, de răutate și cã în timp omul a ajuns la un alt nivel al percepției, la alt nivel al evoluției?
        Îți mai dau un exemplu: X care nu îl suferea pe Y, nu îl plăcea, îl critica tot timpul și nu omitea nici cea mai mică eroare. Aproape tot o deranja la Y. X îl plãcea pe Z și deși Z era un nemernic ea îi găsea scuze pentru orice. Lumea îi zicea că e oarbã pentru că dragostea e oarbã. Nu. Dragostea te face mai bun, astfel că poți tolera defectele pe care altei persoane pe care nu o suporți nu i le tolerezi, ci i le amplifici, și îi vezi în special lucrurile bune.
        De aceea oamenii care iubesc sunt mai fericiți. Pentru că se concentrează pe ce e bun și frumos și lumea lor e roz. Dar sunt și oameni care zic că „le vor binele” și vor să le scoatã ochelarii dragostei de pe ochi.

        Apreciază

        Răspunde
        1. Renata Carageani

          22, unde dai și unde crapă! Adică uită-te și tu cum de la un text mic, literar (Castanul) ajungem la o lecție interminabilă, un fel de mustrare scrisă (tu).
          Ce legătură are iubirea cu bunătatea? Ce legătură are textul postat cu Biblia? De ce ar fi Biblia istoria umanității? Chiar nu faci diferența între mitologie și istorie? Între fantastic și real?
          Și, oricum, în iubire e nevoie de atracție, de chimie, cum îi place lui sweet & salty să zică. În iubirea dintre oameni, că-n iubirea de patrie, da, nu-i nevoie. Când ajungem să ne iubească cineva din bunătate e vai de capul nostru, zău!

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
          1. 22 aprilie

            Renata, acel comentariu îi era adresat lui Mugur ca rãspuns la comentariul lui adresat mie. Îmi susțineam punctul de vedere, aduceam niște argumente și îi explicam de ce cred eu că dragostea are nevoie de oameni evoluați emoțional, cu un anumit grad de inteligență emoțională, de bunãtate, empatie. Și că oamenii din trecut nu cred că erau capabili să exprime, sã înțeleagă și să-și poată manifesta dragostea unii fațã de alții. Unii oameni nu o pot manifesta nici în zilele noastre. Ei doar cred că iubesc când de fapt se folosesc de anumite persoane în numele unei false iubiri.
            Iubirea dintre un bãrbat și o femeie care formează un cuplu are nevoie și de chimie, da. Chimie psihicã și intelectuală, fizică. Atracția, cred eu, că e „a plãcea” la intensitate maximă și e logic sã ne atragã ceea ce ne place. Îți place ceva anume la o persoanã, poate că nici nu știi exact ce, poate cã e acel je ne sais quoi.
            Dar iubirea poate fi de mai multe feluri. Când îți place sau nu de un amic, coleg, la fel ne manifestãm. Tindem să îi dãm dreptate, să îi tolerãm micile scãpãri, să-i gãsim scuze pentru greșeli, să fim îngăduitori, uneori chiar sã nu observãm ceea ce în altă situație si legat de o altă persoanã am fi gãsit „neînregulã”. Altora nu le tolerăm nici o virgulã, mai ales dacã nu ne plac, iar alții sunt ok în te miri ce situații.

            Apreciază

            Răspunde
            1. Renata Carageani

              Draga mea, atracția e atunci când simți că te sufoci până nu atingi persoana de care ești atrasă. Atracția e fizică și e mai tare decât orice plăcut, la orice cotă.
              Eu nu cred că trebuie multă civilizație și rafinament intelectual ca să fii îndrăgostit. Când omul cavernelor îi aducea femelei lui cea mai fragedă bucățică de vânat era îndrăgostit. Azi bucata de carne a fost înlocuită cu diamantul mai scump, vila mai fățoasă, mașina mai bengoasă.
              Ce te face să crezi că omul de afaceri de azi sau doctorul docent, când pleacă la „job” se deosebește mult de omul primitiv, plecat la vânătoare?
              Uneori am impresia că femeile chiar nu-i cunosc și nu-i înțeleg pe iubiții lor bărbați. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

              Răspunde
              1. 22 aprilie

                Da, dar atracția vine pe fondul unei îndrăgosteli. Că doar nu mergi pe stradã și zbang! – te lovește brusc atracția. Adicã nu știu cum e la tine, eu vorbesc strict din punctul meu de vedere. Ca să mă îndrãgostesc trebuie sã îmi placă ceva la acel om de care mă îndrãgostesc. Și nu mi s-a întâmplat încă să mă atragã cineva de care să nu îmi placã. Sã zic: „mamă ce om nesuferit și rãu și culmea mã atrage”. Niciodatã. Cã noi, oamenii, avem gusturi diferite, e lesne de înțeles. Ori poate instinctul meu de conservare e mai dezvoltat și mã feresc inconștient de oamenii care transmit sau îi simt, îi percep eu cu mintea mea a fi răi. Răutăcioși. Adicã eu nu pot supraviețui cu dușmanul în casã. Dar dacã sunt care se simt atrași de oamenii rãi, mã bucur într-un fel că așa e mai puținã concurențã pentru cei buni, care emanã bunãtate.
                Eu îmi mențin pãrerea. Pentru mine, Costicã care își bate soția dar totodatã declarã cã o iubește deși nu se preocupã ȘI DE nevoile ei fizice, psihice, de dorințele ei ci i le impune cu forța pe ale lui și o face sã plângã, sã sufere pentru cã el e egoist și îi place să bea și sã facã scandal, sã facã doar ce își dorește el și ce îi place lui fãrã sã se gândeascã că prin asta îi rãnește și îi face sã sufere pe cei pe care declară/crede cã îi iubește, deși sunt de accord cã e și el tot un om, eu îl consider incompatibil cu adevãrata iubire/dragoste, cã nu are un EQ destul de ridicat care sã-i permitã să empatizeze, sã fie înțelegãtor, sã fie destul de bun. Nu foarte bun ci la un nivel acceptabil.
                Știu cã mulți cred cã dragostea doare, te face să suferi. Eu însã cred contrariul. Lipsa dragostei, a iubirii te face să suferi. Cã dacă celălalt ți-ar oferi iubirea după care tânjești – nu ai mai suferi. Dacă celãlalt te-ar iubi cu adevãrat s-ar strãdui să nu te facă sã suferi, să nu calce pe sensibilitățile tale.
                Noi două avem viziuni diferite asupra omului cavernelor, și cred că părerea ta e ușor impactată de filmele în care oamenii din acele timpuri au fost creionați de scenariști, regizori și interpretarea unor actor din vremurile noastre care au „îndulcit” mult imaginea lor și au denaturat-o. Eu mi-l imaginez pe omul cavernelor foarte aproape de un animal ca și comportament. Care vâna cu ceea ce vezi în muzeele de istorie, pietre inițial, aveau niște cuțite cioplite foarte rudimentar din piatră care mai mult rupeau decât tãiau. Dobora un animal și dupã ce îl rãnea atât de mult încât sã-l imobilizeze, îi ciopârțeau carnea de viu, fiind încã în agonie. Construcția omului nu e cea a unui animal de pradă, cu dinți care sã ucidă. Mulți susțin cã dentiția e un semn că omul e omnivor. Dentiția s-a adaptat așa cum și stomacul omului s-a adaptat ca sã supraviețuiascã. La fel cum și animale s-au adaptat și de-a lungul istoriei s-au adaptat noilor condiții pentru a supraviețui.
                Așadar, pentru mine, faptul că în trecut unii oameni erau vânduți ca sclavi, chinuiți, violați, fetele mãritate cu forța din interes, cu bãtrâni, că femeia cãreia îi murea bãrbatul era ucisã sau o lua un alt frate, și multe altele, nu îmi transmite nimic de iubire dar remarc o evoluție a omului, o dezvoltare a EQ uman. Da, erau și în acele timpuri câțiva oameni mai evoluați, la fel cum și acum mai gãsești în lume triburi de oameni neevoluați, prin Africa unde femeia e vândută, e violată în noaptea nunții, uneori chiar moare, în unele triburi o violeazã chiar șeful de trib, nu așa zisul mire.

                Apreciază

                Răspunde
                1. 22 aprilie

                  Și încă ceva, în V.T. pe la începuturile istoriei omenirii, omul cavernelor se cupla chiar și cu rude de gradul I, II. După li s-a interzis. Deci în sălbăticia lui nu ținea cont de atâta lucru, darămite de alte reguli morale.
                  Și acum mai sunt unii care sunt controlați de insticte. Eu una sunt mai cerebrală, poate de aceea nu te prea înțeleg când vorbești de atracție. Nu înțeleg nici alte persoane care spun că gãsesc o persoană irezistibilă și că nu mai pot ține cont de faptul că e însurat, are copii, e bou, sau altele. Nu știu cum e.
                  De exemplu și eu pot aprecia un prieten de al iubitului meu ca fiind mai sexy fizic, dar nu am nici cea mai mică problemă în a mă controla. Sau un alt tip pot să-l gãsesc ca fiind mai inteligent sau să am mai multe de discutat, să mă intrige. Dar la fel mă gândesc la iubitul meu și nici mãcar nu îmi dau voie sã mă gândesc la x sau y că mă atrage. Dacă nu am fi oameni raționali și ne-am lãsa controlați de alți stimuli din exterior am fi probabil ca niște câini care se miros și se împerecheazã haotic pe stradã.
                  Și persoanele fidele observă calitãțile unui altui bãrbat dar se controleazã foarte bine și numai când își dau voie se pot implica asumat într-o altã relație. Sunt mai cerebrale. E drept că și ele se pot îndrăgosti dacã legătura de acasã se rupe și nu își mai canalizează atenția și energia în acea relație.
                  Întotdeauna am fost fascinată sã vãd cum gândesc oamenii libertini, cum gândesc infidelii, și alții.
                  Mai interesant mi se pare că infidelii au pretenția ca partenerul lor sã le fie fidel și se supãră rãu dacă fac ce au făcut și ei. De parcă numai ei au niște drepturi speciale și ar fi mai presus decât ceilalți.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. castanman Autor post

                    Aia cu infidelii e adevărăciune. Iar chestiile celelalte cu principiile si neacceptarea compromisurilor sunt false. După ce vei face primul compromis în viața ta 🙂 să-mi spui. S-ar putea să nu-ți rezist şi să mă îndrăgostesc lulea.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. 22 aprilie

                      Am făcur deja destule compromisuri până acum și încă mai fac. Dar nu fac orice fel de compromis în orice situație.
                      V.T. – Vechiul Testament

                      EQ- ul e mai important decât IQ-ul.

                      Apreciază

        2. Mugur

          Întâi voi spune că sunt de acord cu Renata în ceea ce spune mai jos. Textul Castanului vorbește despre dragoste și nemernici. Dragostea are nevoie de nemernici, fie și numai pentru a exista termenii de comparație.

          În altă ordine de idei, nu am pomenit nimic despre evoluția rasei umane, cu atât mai puțin despre cum iubeau cei din vechime. Oare tu crezi că în vremurile biblice oamenii nu iubeau? Erau diferențe de manifestare, ce-i drept.
          Eu cred că tu faci referire la un altfel de dragoste, cea care face diferența între apostoli și restul lumii biblice. Apostolii demonstrează că și pe atunci existau oameni evoluați, așa cum ți-i dorești tu astăzi.

          Și încă o remarcă din partea mea: oamenii „vor binele” celor din jur, după modul lor de a aprecia acest bine, scoțând din ecuație tocmai ce anume vor cei doi implicați în dragoste. Este un mod de a dori ca toți oamenii să trăiască după tiparele existente în mintea noastră, egalizând și nivelând totul la un singur set de norme. Îi așezăm pe toți în Patul lui Procust și procedăm la uniformizare, făcându-i pe toți să aibă aceeași înălțime.

          Cred că la un momentdat am trecut și eu prin faza din exemplul tău cu X, Y și Z. Fără alte comentarii în această privință. Se numește „viață”.

          Apreciază

          Răspunde
          1. 22 aprilie

            Mugur, eu mă bucur că am avut această conversație cu tine, chiar dacă tu ai pãreri total diferite de ale mele, care se aseamănã mai mult cu ale Renatei.
            Eu îmi mențin pãrerea. Nemernicii ucid dragostea. Instalează uneori în sufletului unui om un zid pe care următorul va trebui să îl dărâme. Produc frici, dubii. Iar când un om cu sufletul curat va bãtea la porțile sufletului tău, te vei gândi la nemernic și nu vei avea curajul sã deschizi. Poate că omul cu sufletul curat va avea răbdare și te vei convinge că e ok să deschizi. Sau poate nu.

            Apreciază

            Răspunde
          2. 22 aprilie

            Mugur, chiar și unele animale pot dezvolta un EQ destul de ridicat.
            În special cele domesticite.
            Mã bucur că tu crezi cã ai putea iubi o femeie care ar fi rea, care ar otrãvi tot în jurul tãu cu rãutate și ți-ar face rãu. Cãci oamenii răi fac lucruri rele și oamenii buni fac lucruri bune, se gândesc și la binele altora, chiar dacã binele lor nu e binele dorit de ceilalți. Important e sã fie flexibilã și sã nu ți-l impunã cu forța. Oamenii rãi se impun cu forța.
            Înseamnã că ai un suflet extraordinar de bun.

            Apreciază

            Răspunde
        3. Mugur

          Încă ceva: eu nu aș folosi doar termenii contrari, antagonici, antonimi, căci ei te poartă doar la extremele scării de valori, care are foarte multe alte elemente intermediare, mult mai des întâlnite în viața de fiecare zi.

          Dragostea este un subiect de eseu, căci tema nu va putea fi finalizată niciodată. Părerea mea.

          Apreciază

          Răspunde
          1. 22 aprilie

            Există dragoste bunã care te face fericit,ã și dragoste nebună care te face sã suferi? Sau doar oameni buni care iubesc și oameni răi care „iubesc”?

            Apreciază

            Răspunde
    2. castanman Autor post

      Iar oglinda? 22, deschide un blog. Iți vei cultiva stilul tău, pastişand ți-l vei altera. Dragostea n-are de-a face cu predica de pe munte, cu beatitudinea si regulile/ poruncile morale. Cand celălalt e perfect, e plictiseala.

      Apreciază

      Răspunde
      1. 22 aprilie

        Pe blog eu sunt un parazit. Nu pot supraviețui fãrã o gazdã care îmi e totodatã și muză.
        Parazitul incomodeazã de cele mai multe ori, dar nu e totuși la extremã, e la mijloc, la o extremã e parazitoidul care își ucide gazda, iar la cealaltă extremă e relația de simbiozã, simbioticul.

        Apreciază

        Răspunde
      1. sweet & salty

        Deși-ți îndrăgesc litera, de data asta nu sunt de acord cu tine. Nemernicia nu face parte din natura umană. Și nu e bază pentru povești de iubire. Nemernicia e trăsătura unor umanoizi. Nu a tuturor. Părerea mea. 🙂

        Apreciază

        Răspunde
    1. castanman Autor post

      „Când mă iubești, e ca și cum Dumnezeu mă iartă de toate greșelile și de neroziile mele.” Cam la asta se reduce textul meu, Renule. Şi e tot din Magicianul. Iar finalul cărții – „maine să iubească cel ce n-a iubit niciodată, iar cel ce a iubit, să iubească maine”- sunt ferm convins că l-a influențat pe Preda pentru finalul acela celebru – ” dacă dragoste nu e…”. Oricum, am citit de două ori Magicianul, n-am înteles-o, mi-e frică să o mai citesc

      Apreciază

      Răspunde
      1. Renata Carageani

        Nici eu nu am înțeles romanul acela până când nu mi-am amintit (scrie în prefață!) că primul titlu ales de autor fusese „Jocul de-a Dumnezeu”. Acum poți să-l recitești, fără frică. 🙂

        Citeam Magicianul în decembrie 89, în drum spre Ploiești. Toată gașca de navetiști citea același roman, toți îl cumpăraseră pe sub mână, toți erau bucuroși că puseseră laba pe el. Era unu, Mircică, inginer electrician care cobora la Brazi, o față de-aia de îngeraș, băiatul mamei…, ăla nu citea în tren. Cred că nu citea niciodată, nu doar în tren. Se plictisea îngrozitor. Din vreme în vreme, ne întreba, cu vocea lui nițel pițigăiată – și ce zice, mă, autorul în cartea aia, de v-a răpit pe toți?!
        Ridicam ochii din pagini, ne uitam la el, exasperați în aparență, nu-i răspundeam, reveneam cu nasul în litere… Nu-i răspundeam fiindcă nu eram capabili. Aia nu e genul de poveste pe care s-o rezumi cuiva, aflat pe bancheta de vizavi. Te scufunzi în ea și te lași topit, ca un cub de gheață într-un bol cu apă; devii una cu ea.
        Câteodată, cineva citea cu voce tare un pasaj. Se crea un fel de intimitate ciudată, de melancolie, ca între internații în același salon, dintr-un spital de boli mortale.
        Altminteri eram normali, bârfeam, râdeam, jucam cărți, flirtam, spuneam bancuri porcoase…

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Să citeşti o carte de peste 500 de pagini în trei-patru zile…Aia era bucuria lecturii. O să încerc să o reiau în vacanța de 1mai. În rest, nimic nu mai e la fel. Combinatul Brazi e OMV, nimeni nu mai joacă cărți şi nu se mai spun bancuri pe tren. Cred că doar farmacia ta a rămas langă Halele Centrale. 🙂

          Apreciază

          Răspunde
          1. Renata Carageani

            Da, sunt sigură că farmacia e tot acolo, lângă Hale.
            Dacă m-ar selecționa ăia de la NASA pentru o plecare defintivă în Cosmos, și să nu iau cu mine, drept bagaj, decât o amintire consistentă, pământeană, aș lua naveta aia de doi ani jumătate, București-Ploiești și retur. Zilnic. Cu oameni, cu tot. Cu iubire, cu tot. Cu Galerii, cu cămașa mea ecosez, cu cașcavalul la capac din ziua de salariu…
            Castane, du-te tu, primul, că pe mine mă bufnește plânsul! 🙂

            Apreciază

            Răspunde
    2. Arlechina

      „Te iubesc” = „vreau să fii proprietatea mea” e nemernicie.
      „Te iubesc” = „vreau să fiu proprietatea ta” e dragoste.
      Asta mi-a trecut mie acum prin minte, dar nu mă îndoiesc că trecut şi prin minţile altora, că au mai spus-o şi alţii.

      Apreciază

      Răspunde
  2. Pingback: Filosofie de aprilie – O Poziție

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s