Sunt un tip mizerabil

Noi nu am închis niciodată un cerc. Acea figură geometrică asociată perfecțiunii. Pe care preoți plictisiți o transformă într-un inel. Codul deontologic conjugal purtat ostentativ. Și ipocrit.

Noi am fost fractali. O serie infinită. Amestec de identic și diferit. După cea mai banală regulă a similarității, spune un tip deștept. Pe care Newton şi Euclid îl scuipă printre gratiile dogmelor mecanicii şi ale liniei drepte.

Am știut de la început că lumea nu încape într-un emcepătrat. Suntem ființe care funcționăm dihotomic. Ba maeștri ai suspiciunii. Ba mistici de serviciu. Și sufletul e un  *100#. Care îți răspunde în permanență că trebuie să reîncarci. Credit insuficient *

Am inventariat cuvintele. Începeau să sufere de lotofagie. Le-am epilat de sensurile banale și ne-am trezit că ușa pe care o deschidem zilnic scârție îngrozitor. Iar zidul unei biserici nu separă nimic. Până și gândul e un solfegiu zgâriat pe tăcerea lui Dumnezeu. Am tăcut.

Știam că nu putem scăpa de viciul de a ne visa și ne-am logat la cea mai voluptoasă așteptare.

Aceasta e o postare specială. Vine după o zi mizerabilă, cand n-am ştiut dacă sunt victima unei farse sau profitorul celei mai mari iubiri.

Anunțuri

24 de gânduri despre „Sunt un tip mizerabil

  1. 22 aprilie

    Noi nu ne-am deschis niciodatã buzele în împreunarea unui sãrut. Acea fisură perfectã prin care sufletele se ating. Iubirea ce o declari în fața lui Dumnezeu e Sfântã. Deși prezentatã ritualic într-o Bisericã, ea trece granițele acestei lumi.

    Noi suntem oameni. Simpli oameni. Un noian de gânduri, emoții, cuvinte, trãiri diferite, experiențe, urcușuri și coborâșuri, căderi și ridicãri. O serie infinită. Amestec de calitãți și defecte, vicii și virtuți într-un suflet decantor. Nicolae Steinhard zicea că viciul este profesorul viciosului. Şi că în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..

    Am știut de la început că lumea va exista și fărã mine. Suntem ființe care funcționăm independent unii fațã de alții. Sufletul ne dă de gol că nu suntem mașini umane, ci oameni. Nu suntem calculatoare care operează așa cum sunt programate, după un plan bine gândit, un soft implantat pentru un scop anume.

    Am inventariat cuvintele. Începeau să sufere de plictisealã. Le-am dat voie să se joace cu sensurile vieții și ne-am trezit că ușa pe care o deschidem zilnic aduce un aer proaspãt. Iar zidurile virtuale nu separã nimic. Până și gândul ce se naște în cuvinte poate trãi pentru o secundă în mintea altcuiva. Nu pot sã tac.

    Știam că nu putem scăpa de viciul de a ne vorbi și ne-am logat la cea mai voluptoasă conversație.

    Aceasta e o postare în oglindă. Vine după o zi liniștitã când n-am ştiut dacă sunt într-un joc de cuvinte sau profitoarea acestui blog spre amuzamentul și buna mea dispoziție.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Blog de buna dispozitie? Hai că m-ai făcut să zambesc. Îți iese bine scrierea în oglindă. Eu am încercat, la începuturile mele pe wordpress, să continui poezia unui bloger frumos şi faimos pe wp ( şi cu nevastă pe wp) cu o strofă în comentarii. Mi-a ascuns comentariul ( strofa). Tu ai noroc cu mine. Îtî las tot blogul pentru a scrie în oglindă. Eşti măritată?

      Apreciază

      Răspunde
          1. 22 aprilie

            Pãi tu ai zis că am noroc cu tine. Eu doar am fost de accord cu ce ai zis. Acum iar te contrazici? Păi hotãrãște-te odatã!
            Am sau nu am noroc cu tine?

            Apreciază

            Răspunde
              1. 22 aprilie

                Ești cam confuz astãzi.
                Să te servesc cu un coniac? Poate îți revii.
                Cred cã ai și roșit puțin. Ce atâta fâsticială? Credeam că experiența e un ajutor de nãdejde.

                Apreciază

                Răspunde
                1. castanman Autor post

                  Alcoolul sporeşte dorința, dar scade performanțele. Şi în plus am promis un deget de pahar de vin cuiva. Şi nu vreau să amestec băuturile. Eşti jucăuşă. Sprintară. De ți-aş spune o poezie/ Tu ai spune-o orişicui/ Ce să-ți fac eu ție/ Să nu spui nimănui?

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. 22 aprilie

                    Sã nu-mi faci nimic din ce m-ar rușina
                    Și nu aș vrea sã știe nimenea
                    Din iubire poți sã-mi faci ce vrei
                    Știu sigur cã chiar de-am rămâne singurei
                    Cu inima bună orice mi-ai face mie
                    Rãu nu ne va fi, nici mie dar nici ție

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. 22 aprilie

                      Duș rece? Doar dintr-atât? Efortul a fost minim din partea mea. Te ajută mult imaginația.
                      Tu ai fi cea mai la îndemână și ieftină variantã de saună.
                      Dacã ai avea și plămânii puternici și ai putea sã suflii cu putere într-un tub introdus într-o cadă cu apă, te-aș putea numi „bărbatul spa”. Bãrbatul spa e visul oricărei femei care nu își permite un abonament la spa.

                      Apreciază

                    2. castanman Autor post

                      Perversa mica, 22, cu imaginația stai mult mai bine decat mine! Radem, glumim, futem, plătim e deviza mea şi în consecință, avand în vedere ca testul de spirometrie nu-mi dă voie să fiu bărbatul spa, m-am reprofilat în bărbatul crematoriu, ard femeile şi le împrăstii cenuşa în cele patru zări. Aşa că nu investi prea mult în mine. Şi fă şi tu un duş rece. Obții nişte sfarcuri mmmm.

                      Apreciază

                    3. 22 aprilie

                      Dacă nu stai bine cu testul de spirometrie, cred eu că e cazul să renunți la dușurile reci.
                      Un bãrbat crematoriu care mă avertizeazã? Tu nu cumva ai început să ții la mine?
                      Eu am o regulă, înainte de a vorbi despre sfârcurile mele trebuie să ne mai cunoaștem și noi. Face to face, eye to eye, hand în hand, nose to nose. Deci?

                      Apreciază

  2. 22 aprilie

    Eu cred cã reziști, pentru cã un bãrbat puternic reușește să se controleze.
    Adulmecare, bine zis. E un mini-test de compatibilitate. Se spune cã dacã nu îți place nu are rost sã mergi mai departe.
    Mr. Shortcut, lucrurile importante, bine fãcute și mai ales de calitate, necesitã timp. La fel și vinul bun – necesitã timp și materie primã bunã. Cu cât reduci din procesul tehnologic și adaugi „shortcut-uri”în vin pentru a grãbi fermentarea, și întreg procesul de fabricație, îi scade calitatea, scade prețul, scade satisfacția consumatorului final.

    Apreciază

    Răspunde
      1. 22 aprilie

        „A cãdea cloșcã” -credeam că e expresia mea comică și originală când vorbesc cu peietene bune despre sentimentul acela de a „face pui și a avea o familie”.
        Nu te mai disconsidera – eu cred că ești un tip sensibil și ok în ciuda tuturor aparențelor. You are not a loser. You are just a human.

        Apreciază

        Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s