Nu aruncați ambalajul!

Într-o zi mi-am cumpărat o femeie. Cu un pumn de vocale. Mărunțişul, a,e,i,o,u, s-a răsturnat zgomotos pe tejghea. Mi-ajungea doar pentru o litră.

Vanzătorul era un dumnezeu atipic. Nu le ştia pe toate. Pentru că citea. Apocalipsa după Nietzsche. Sigur, însă, era tare pe vanzari. „Bă, produsul ăsta se vinde numai la bucată, nu fracționat. Vino maine cu diferența, 21 de grame de suflet.” Şi mi-a pus în brațe marfa,  într-o cutie cu fundă roşie.

Toată ziua mi-am pierdut-o căutand prin sertare cele 21 de grame de suflet. Ştiam că sunt pe undeva. Femeia, perfectă ca o panză de păianjen, m-a privit un timp plictisită şi apoi şi-a văzut de ale ei. S-a întins pe veioză, pe ochiul mic de la aragaz, ăla cu cafeaua, pe fotoliul de la TV.

Nu am găsit cele 21 de grame şi am hotărat să returnez produsul a doua zi. În locul dumnezeului habarnist era un înger arogant, cu ceas la mană. Mare, de manelist. Tic tac tic tac. Nu puteam returna produsul decat în ambalajul original.

Zilnic caut în gunoaie. Cutia aceea mare cu fundă rosie în care trebuie să returnez o femeie.

78 de gânduri despre „Nu aruncați ambalajul!

  1. Mugur

    Ce nu a înțeles vânzătorul, este că ambalajul contează doar pentru a vinde. Pentru returnare, contează cel mai mult esența, cele 21 de grame. Ale lui, ale tale, dar mai ales ale ei.

    Apreciază

    Răspunde
      1. Mugur

        😀
        Aș vrea să cred că sunt matur, dar se pare că mă înșel, deși te-aș întreba: unde este egalitatea de șanse? Noi gândim cu o anumită parte a creierului, ele cu alta, noi suntem mai forțoși, ele sunt mai rezistente, noi cu 21 de grame, ele… Așa o fi normal?

        Apreciază

        Răspunde
  2. 22 aprilie

    Ciudat e că deși femeia are doar între 10-15 grame de suflet – sunt adãposturi în țarã care primesc femei bãtute, maltratate de bărbați iar violența domestică e o problemă reală a societãții în care trãim. Și deși bãrbații au 21 de grame pentru ei nu sunt astfel de adãposturi pentru că ei nu au astfel de probleme cu femeile. Ele fugind de un bãrbat lângã coșmarul e un vis din care nu vor sã se trezească pentru realitatea lângă acel bãrbat e mult mai greu de suportat. Nici bãrbați violați nu prea sunt. Uneori poți crede chiar că femeia e fără suflet atunci când face ce crede și ce simte/vrea ea, și nu ce vrea bãrbatul. Dacă ar face ce vrea bărbatul ar avea, în concepția lui, sufletul de 21 de grame. De fapt îl are de 100 de grame pentru că ea se îngrijește de toți din familie, uneori neavând timp nici de ea.
    Cât despre ambalaj, Dane: Suchen Sie nach einem Freund!
    Poate nu ai fost tu cel care a gãsit primul femeia. Poate ți-a fost recomandată, sau ai luat ceea ce nu s-a potrivit sau nu i-a mai trebuit altcuiva.

    Apreciază

    Răspunde
  3. castanman Autor post

    Înainte de începerea dialogului, nu mi se pare corect, ca bărbat, ca eu să fiu Dan (apropos, de unde ştii? ne cunoaştem?) şi tu, ca femeie, „22 aprilie” 🙂 E discriminare.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Olivia Tutankamonareasa

    Ambalajul trebuie, numai asa pot exista resigilatele…
    Pe de alta parte e o eroare cred. Nu poti cumpara o femeie, cel mult o inchiriezi pe perioada cat ai de trait…
    Daca ni gasesti cutia…o pui pe olx

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Oli, te dezamăgesc, eu am cumpărat femei şi au fost aproape orgasmice momentele cand le-am aruncat ambalajul cu care au fost livrate. Unii le folosesc a la long cu ambalaj cu tot. De teama să nu le zgarie. Si se lauda tuturor cu faptul că ştiu să le păstreze. Femeile cărora le-ai pierdut ambalajul nu sunt pentru olx. Ci pentru jocul supraviețuirii.

      Apreciază

      Răspunde
          1. Olivia Tutankamonareasa

            Ei, medicina face minuni. Orice se poate resigila. Cind stie de cate ori ai luat si tu teapa..desi pari ca te pricepi. Pistolul nu e alibi, e o speranta. Speranta ca o sa mor ma.tine in viata

            Apreciază

            Răspunde
  5. Renata Carageani

    Eu știam că numai vânzătorii de electronice au pretenții de-astea absurde, să returnezi produsul în ambalajul original.
    În fine, așa-ți trebuie, dacă-ți cumperi femei-păpuși. Că numai păpușile vin ambalate la cutie cu fundă.

    p.s.: nu mai scrie parabole de-astea, că se ajunge, ca mai sus, la comentarii despre violența în familie, femei bătute, haștag mitu și alte chestii care se dau la știrile tv. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Renule, am şi eu dreptul, ca toți muritorii care si-au platit impozitele
      , adică sunt cu dezamăgirea la zi, la o femeie păpuşa. 🙂
      Chestia cu comentariul ăla cetățenesc legat de violența în familie, mă depăşeşte. Mă tem să nu fie o parabolă, avand în vedere că îmi pomeneste numele de botez, şi să nu fie vreo femeie-victimă a vocalelor mele.

      Apreciază

      Răspunde
  6. 22 aprilie

    Se vorbea despre mine?
    Schimbul acesta de vocale și consoane mă onoreazã, indiferent de nuanța lor. Mi se dă importanță.
    Uneori am impresia că vorbiți despre sclavi. Numai ei erau fizic cumpãrați și vânduți, înapoiați, ca pe o marfă. Sufletește însã, nu. Chiar și sclavii își aparțin chiar dacã trupul le este forțat, sentimental ei sunt liberi. Chiar dacă mental pot fi manipulați, ei încă au libertatea de a alege, gândi și simți liber.
    Și eu am fost tranzacționatã la bursã. Nu la bursa de sclavi. La bursa trãdărilor. Unii au vrut sà mă vândă când alții s-au oferit să mă cumpere. Nu prețul era important, ci tranzacția în sine. Era una complet falsã, ca pe un simulator. Adică ea a avut totuși loc dar nu așa cum își doreau ei. Unii m-au vândut, alții m-au cumpărat, dar când li s-a livrat coletul, era complet gol. Deși mă tranzacționaserã pe mine, schimbul a fost altul, unul vânduse de fapt prietenia care nu se poate transfera, deconectatã, moare în timpul transferului, celălalt plãtise cu încrederea. De unde am dedus că oamenii nu ar trebui să se vândă unii pe alții pentru că e o tranzacție pãguboasã pentru toți cei implicați. Se vând pe ei înșiși de fapt. Jocurile murdare îi caracterizează, îi face să se simtă ei la butoane, creatori de destine, falsificatori de soluții, desenatori de convingeri cu impact favorabil lor, manipulatori ai sorții, niște mici zei care au puterea de a restabili o ordine (nu nouă și nici mondială) de ei mult visatã. Nu contează ce vor și simt alții, important e ce vor ei. Pentru că la ei sunt sforile.
    Și totuși unii încã mai încearcã această scurtăturã de a ajunge „în posesia” unei persoane. Uitã că oamenii sunt liberi – doar ei singuri se pot vinde cu adevărat, de cele mai multe ori semnând un contract. Sau se pot oferi în schimbul a ceea ce îi interesează sau își doresc. Unii își doresc bani, diverse obiecte, alții vor la schimb putere, alții vor laude cu care să se simtă pur și simplu validați, cu care să-și astupe niște răni, alții din sentimentul de a face ei un bine, din compasiune, din milă, alții vor influență, alții doar sentimente frumoase și bunătate care se manifestă prin gesturi și cuvinte frumoase care le ajung la inimă. Prietenie, stare de bine, confort, amuzament sau distracție. Depinde și de ce vezi tu în celălalt, căci fiecare interpreteazã totul într-o manierã personalã, aparte de șabloanele sociale și alte standardele ale normalității unilateral acceptate.
    Castanman vede în femeie o marfă. Cel puțin eu așa am dedus din textul afișat. O folosește și dacă nu e ceea ce el vrea, ce are nevoie, o returnează. Nu e un bădãran. Bădãranii ar fi cumpãrat-o cu vorbe goale, ar fi folosit-o și apoi ar fi aruncat-o la gunoi. Nu o returnează (lui Dumnezeu, părinților) ci o dau afară ca pe o mãsea stricată. Apoi, ea se poate recupera de la gunoi, se curătã de toate mizeriile adunate de unde a tot fost aruncată cu neglijență și nepãsare, dacă s-a spart în timpul cãderii în tomberon, își adună forțele, se lipește, caută ajutor specializat dacă nu se poate lipi singură, se aranjeazã, uneori se resigilează (deși nu vãd rostul, sunt destule urme rămase ca să o dea de gol că e resigilată) și dacă nu și-a învățat lecția, așteaptă să fie cumpãratã din nou.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Bag seamă că dimensiunea ludică ți-e amputată din moment ce poți crede că am (cine? eu şi Renata?)/ aş considera sclav pe cineva. Textul meu nu era decat o scenă din „jocul dragostei şi al intamplării în deşertul de cenuşă” ( sper să nu vii cu un banc acum, precum cel al Holiviei, legat de Scaunele lui Ionesco) 🙂
      Cuplarea unor experiențe personale pe scriitura Castanului ( chiar, de ce nu mai îmi zici Dan? Ți-e teamă să nu-ți cer numele?) mă face să fiu circumspect (glumesc), dar şi să mă bucur că apare o masă critică a ideilor care pot genera o discuție liberă. Şi, totuşi, pentru ce ai venit cu violența domestică la un text despre candoare şi renunțare, în definitiv? Doar pentru a pune ceva pe cantarul ăla cu 10-15 grame?
      Ai dreptate, Castanman nu e bădăran 🙂

      Apreciază

      Răspunde
      1. 22 aprilie

        Ceea ce compui vorbește despre lumea ta interioară, despre cum te raportezi tu la ceilalți, la tot ce te înconjoarã. Descrierile tale reflectã uneori cine ești, cum gândești, starea sufletului tãu.
        Textul tãu m-a dus cu gândul la sclavie. De ce? Pentru că numai sclavii se cumpãrau (și încă se mai cumpãră, din pãcate) și lucrurile se cumpãrã, ca să te deservească.
        Nu îți întrebi robotul „Ai chef astăzi sã îmi toci zarzavatul, te rog? Sau ce ți-ar plăcea să facem astăzi?” Nu. El nu are drepturi și îl folosești atunci când și cum ai tu chef, o datã ce l-ai cumpãrat. El e al tău ca sã te mulțumească pe tine și pe cine mai vrei tu, dacă îl împrumuți. La fel și sclavul/sclava. Face ce îi spui. Și bine ar fi să te mulțumească, altfel îl revinzi și îți cumperi alt scav(ã), îl,o bați, îl,o pedepsești. Și sunt, din pãcate, bărbați care se comportã așa cu partenera lor. Le exploateazã fizic lãsându-le sã facã toata munca din gospodărie, le dau ordine, nu se interesează de ce vor ele, de ce au chef, ce le-ar plãcea, de ce le-ar face fericite, nu le respectă, nu se comportã frumos, le vorbește urât sau cum le vine, și dacã nu sunt mulțumiți de ele… le bat, le pãrăsesc cu tot cu copii (de care nu se intereseazã, resturi din alte relații de sclavie), și se duc sã-și caute alte sclave-partenere. De parcã ele s-au nãscut să îi slujeascã și fericească pe ei. De parcă fericirea lor nu ar conta. De parcă ele nu au dreptul să refuze, sã facã ce vor, ce le place și ce simt, să aleagã ceva fãrã acordul lor. De parcă ele nu ar fi tot niște oameni cu suflete, și nu ar avea aceleași drepturi ca bãrbații. Gândire primitivă. De asta vreme de secole femeia nu a avut dreptul la vot. Forța și concepția primitivã a bãrbatului.
        Apoi, ți L-ai imaginat pe Dumnezeu ca pe un egal al tău, cu preocupãri normale, omenești, ca cititul unei cãrți, relația dintre tine și El fiind una de interdependențã ca cea dintre un vânzãtor și cumpãrãtor. Tu și Dumnezeu fiind pe picior de egalitate, ca între bărbați, iar femeia obiectul de schimb, marfa, pusã în inferioritate, clãditã parcã de Creator pentru a te deservi pe tine. Așa cum un vânzãtor vrea sã-și deservescă/mulțumeascã clientul prin ceea ce comercializează. Un client fericit ii va asigura continuarea activitãții.
        Nu ai menționat nimic de iubire, pentru că nu poate fi vorba de iubire în relația dintre un obiect (sau sclav,ã) care te deservește și îl ai prin casã, pe ochiul de la aragaz sau oriunde. Femeie, iubire? Nici vorbă! În schimb i-ai cântãrit sufletul și iarãși a ieșit în inferioritate cu vreo 6-11 grame. În text, sufletul lipsea cu desãvârșire, nu am înțeles exact al cui. Deduc că bărbatul nu avea suflet dar parcã vãd că îmi spui tot femeia era defectă și de asta te-ai hotãrât sã o înapoiezi.
        Lipsea din text iubirea pentru că iubirea e cea care te face să te întrebi ce ar face-o fericitã, care sunt nevoile ei, ce o supãrã, ce o deranjeazã, ce îi place, dacă vrea și ea ce vrei tu, vei face concesii de dragul ei, te vei comporta așa cum îi va plãcea deși uneori vei și greși fãrã intenție fațã de ea. Iubirea te va face sã apreciezi tot ce face ea pentru tine, sã vezi și sã realizezi cum e ea de fapt, să ai grijã de ea, sã simți ce e bine, sănãtos pentru o relație armonioasã și ce nu. Să îți pese de ea uneori mai mult decât de tine. Când ambii iubesc cu adevãrat = relație perfectă. Iubirea temperează egoismul, uneori îl anulează chiar. Emoție, sentimente, umanitate. Și deci, iubirea e cea care construiește relații frumoase iar lipsa ei le șubrezește sau chiar destramã de multe ori. Când nu simți iubire sau apreciere, când nu se ține cont de drepturile tale de om, te vei simți ca un sclav: folosit, exploatat. Indiferent dacă pentru asta vei avea o renumerație sau te vei numi soție.
        Tu ce ai vrut sã transmiți prin textul tău, de fapt? În replică, eu ți-am spus ce mi-a transmis textul tãu, de aici si comentariile mele construite în jurul textului și a comentariilor aferente textului.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Lui Dumnezeu i-am cerut o țigară intr-un text. În altul l-am făcut un om de zapada. Cu cat e mai uman, cu atat ma poate ajuta mai mult. E o procedură de eficientizare a relației. Niciodată nu o să mă auzi că voi explica ce am transmis prin textul meu. Sigur nu am ceva datorii? Prea eşti pornită pe mine. Şi pe femeile din text. Nu, nu mă folosesc de ele. Sunt doar un pretext pentru a trai. Ps. Vezi că uneori le fac nessuferite. Sau messuferite. As putea lua doi ani pentru ofensă. Doi ani de uitare

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
        1. castanman Autor post

          Omul e un animal social.Toți ne folosim de ceilalti pentru a ne acoperi nevoile. Nu ştiu să iubesc cu adevărat. Cred ca nu ma duce capul. Pentru că în fiecare zi încerc să invat. Si nu reusesc. A doua zi revin

          Apreciază

          Răspunde
          1. 22 aprilie

            Îți admir curajul de a lãsa această fereastră deschisă către gândurile tale și suflețelul tău înnegrit de fumuri. Fumuri de țigară. Dumnezeu nu fumeazã dar la cât de Bun e, cu siguranță ți-a trimis o țigară, nu-i așa?
            Pentru că ai zis că nu știi să iubești cu adevărat dar te străduiești să înveți, m-am gândit să lansez o provocare.
            Când te cuprinde nevoia de afecțiune, de frumusețea și farmecul feminin, și ce alte nevoi mai ai tu legate de o femeie, alegi femeia de care ai vrea să te folosești pentru a umple aceste goluri, nevoi strigente, dar nu o vei folosi. De aceastã dată te vei cenzura, te vei strădui să o cunoști dar nu ca de obicei încercând să identifici în ea calitãțile de care ai tu nevoie și de a o determina sã fie cum vrei și sã facã ce vrei tu. Vei căuta să afli tot ce îi place, ce o bucură, ce o binedispune, și te vei strădui să îi faci pe plac ei, sã o faci fericitã, punându-te pe locul doi. Îi vei vorbi așa cum știi că îi place, te vei comporta exemplar și vei face absolut tot ce îți stă în putere să o faci fericită, mulțumită, cu riscul de a te neglija pe tine și de a renunța la propriile tale plăceri, nevoi și dorința în favoarea nevoilor, dorințelor și plăcerilor ei. Minim o săptămânã, știu cã e greu pentru început. În timp vei mãri doza la două săptămâni, o lunã, 3 luni, 6 luni, 1 ani, 2 ani, ș.m.d. Într-o zi vei deveni dependent de fericirea le care o degajă ea, de felul ei de a fi atunci când e fericită și iubită. Pentru că aceasta este iubirea. Succes! Ar fi păcat să mori fără să testezi iubirea adevãratã.

            Apreciat de 1 persoană

            Răspunde
              1. 22 aprilie

                Iubirea nu e egoistă. Atracția, dorința poate fi egoistã. Ce înseamnã egoism? „Atenție exageratã fațã de sine însuși, manifestatã prin cautarea satisfacerii EXCLUSIVE a intereselor și plăcerilor personale (în detrimentul celorlalți)’. Nesocotirea intereselor celorlalți. Te intereseazã să fie si sã facă ce vrei tu și mai deloc să fie cum vrea ea și să facă ce vrea sau simte ea – îi reduci libertatea, libertarea de a decide si alege, nu te interesează de „binele” dorit de ea, de fericirea ei, de ceea ce o face pe ea fericitã, de nevoile ei proprii, dorințe sau plăceri, ci exclusiv de ale tale chiar dacă intră în „conflict” cu ale ei. Dacã te îndrãgostești de cineva cu o altă grilã de valori, priorități, dorințe? Fiecare are motivațiile lui, valorile, principiile lui de viațã. Eu cred că iubirea e în contrast cu egoismul. Poate prin diopriile tale, lucrurile sunt ușor confuzate, fãcându-se o confuzie între nevoia de a fi iubit, nevoia de afecțiune, de a obține atenția și bunăvoința unei persoane pe care o placem, care ne face plăcere și ne satisface niște nevoi de ordin fizic în special, cu adevărata iubire care înseamnă sacrificiu pentru persoana iubită, atenția la nevoie ei, dorința de a o face fericitã, de a o ști bine, în siguranță, mulțumită, împlinită. Cred cã pentru a putea vedea și simți diferența dintre „a folosi” și „a iubi” avem nevoie de un simț poligraf lucid, e ca și diferența dintre folosirea unei mașini frumoase, nevoia care ne-o induce acea mașină și dependența de plăcerea și confortul pe care ni-l oferã, dar dacă acea mașină se uzeazã, apare una mai performantã, o schimbăm, și nu ne afecteazã emoțional. Noua mașinã ne va plăcea poate mai mult iar vechea mașină va fi doar obiect de care ne-am folosit si bucurat un timp, rămânând în istoria personală. Aici nu poate fi vorba de iubire, nu iubim mașina, ci o folosim, aici egoismul se încadreazã, nu e contrastant. Deși ne îngrijim de nevoile simple ale unei mașini: combustibil, o spălăm, etc, o facem tot pentru „binele nostru”.
                Cu siguranțã te-ai gândit să justifici afirmația ta spunând că dacă iubirea nu ar fi egoistă, atunci de ce nu iubim un cerșetor, un om la întâmplare?
                Pentru cã ne iubim și pe noi. De altfel nici Iisus nu a zis să-i iubim pe ceilalți mai mult decât pe noi, ci „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Nu poți iubi un om, peste o anumită limită a apropierii și implicãrii, dacă anumite caracteristici ale sale te indispun, te iritã, te incomodeazã și intră într-un puternic conflict cu propriile tale credințe despre bine și frumos, valori, principii de viațã. Pentru că te iubești și pe tine, și nu îți poți face rău singur, nu te poți pune într-o situație defavorabilă/ neplăcută singur. Poți oferi din surplusul tău din iubire fãră a primi nimic înapoi din ce ai și tu nevoie, dar nu mereu și oricum, oricât și oricui și mai ales oricând. Sunt niște limite. Dacă am iubi o altã persoană mai mult decât pe noi, înseamnă că am diviniz-o, iar Dumnezeu a zis sã nu ne rugăm la alți Dumnezei înafarã de El. Dacă am iubi o altă persoanã mai puțin decât pe noi, atunci am fi capabili ca pentru interesele noastre sã o exploatăm în favoarea noastrã, sau să încălcăm una din porunci pentru a ne urmãri interesele. Dar dacă o vom iubi ca pe noi înșine, atunci ne vom strãdui sã ne punem în locul ei și să fim corecți în relația cu acea persoană, să nu îi facem ceea ce nouă ne-ar displace dacã altcineva s-ar comporta cu noi așa.
                Iubirea implică mai multe, dar deja ne pierdem în labirinturi explicative.

                Apreciază

                Răspunde
                1. castanman Autor post

                  Astea sunt principii bune pentru statutul unei fundații de binefacere 🙂 . Eu sunt adeptul devorării celuilalt, pană la ultimul zgarci. Şi cand nu mai raman decat oasele, să le îngropi într-un loc pe care să-l uiți cat mai repede. Şi să fugi…

                  Apreciază

                  Răspunde
                    1. castanman Autor post

                      Nope. Emetist. De la FUT. ( Facultatea de Utilaj Tehnologic- sectia Electromecanica Tehnologică). Pe vremea mea numai olimpicii la mate, lotul national, intrau la Automatizări.

                      Apreciază

    2. Renata Carageani

      22 aprilie, se făcea aluzie la tine, nu chiar că se vorbea despre tine. Nu ți-o lua în cap! 🙂
      Cred că n-ai citit tot blogul Castanului și n-ai înțeles că avem aici niște poeme în proză de foarte bună calitate, care n-au nicio legătură cu socialul, cu viața reală a autorului. E ficțiune pură și badinerie, cel mai adesea pe tema femeii, ca subiect și obiect al încrâncenării masculine de-a rămâne viu.
      Aici nu e nimic legat de drepturile omului, de feminism, de cămine de bătrâni, orfani, femei bătute, nu e despre tratate de pace, războaie, centre de influență, spălări de creiere, geo-politică, misoginism, masochism, haștag-ceva.
      E nițică literatură „la prima mână” și atât.
      Pari, din nefericire, genul care IESE ÎN STRADĂ cu o foaie de protest, A4, printată într-un birou obscur al unei multinaționale. Și sunt sigură că nu ești tu asta!
      Citește blogul Castanului în cheia gherghefului fetelor din secolul 18 și o să ai numai satisfacții.

      Apreciază

      Răspunde
      1. 22 aprilie

        Tu i-ai citit blogul, îi înțelegi metaforele și tocmai de aceea ai menționat într-un comentariu că doar la electrocasnice vânzătorii mai ai aceste pretenții absurde de a cere ambalajul produsului.
        🙂
        Fiecare comentează după cum crede. Nu contează cum îți par câ conteazã cum sunt eu de fapt.

        Apreciază

        Răspunde
      2. castanman Autor post

        „Citește blogul Castanului în cheia gherghefului fetelor din secolul 18 și o să ai numai satisfacții.” Asta-i poezie, Renule! Mulțumesc pentru aprecieri. Dar dacă 22 a găsit altceva în textele mele, nu o vei schimba. Lasă-i să citească cum vor. 🙂 Si de a fi amestecat/ confundat cu personajul din text nu voi scapa niciodată. A început să-mi placă. 🙂

        Apreciază

        Răspunde
        1. Renata Carageani

          Nu, pe mine mă supără, când scriu un text literar, să vină un comentator hiperterestru care se leagă de un aspect tehnic, meschin (nici un aer condiționat nu face patru grade Celsius într-o mașină). E ca și cum, că tot vorbirăm de gherghef, un nenorocit și-ar stinge țigara pe ghergheful meu, unde cos „la un fir”, cu lupa ceasornicarului.
          Fix așa a procedat aprilie22 cu textul tău. Și, mai târziu, cu comentariul meu. Probabil că trebuia, după faza cu vânzătorii de electronice, să scriu „Glumesc!” Sunt oameni care au nevoie de precizarea asta, precum unii au nevoie să li se explice poanta unei anecdote.

          Apreciază

          Răspunde
  7. Aldus

    Castanman vede în femeie o marfă. Cel puțin eu așa am dedus din textul afișat. O folosește și dacă nu e ceea ce el vrea, ce are nevoie, o returnează.

    Te cheamă Elena? Cel puțin eu așa am dedus din comentariile tale.

    Ceea ce compui vorbește despre lumea ta interioară, despre cum te raportezi tu la ceilalți, la tot ce te înconjoarã. Descrierile tale reflectã uneori cine ești, cum gândești, starea sufletului tãu.

    Corect. Articolul lui ilustrează cum vede el lumea. La ce s-a gândit el când a scris aceste fraze. Valabil nu uneori, ci întotdeauna.

    Textul tãu m-a dus cu gândul la sclavie. De ce? Pentru că numai sclavii se cumpãrau (și încă se mai cumpãră, din pãcate) și lucrurile se cumpãrã, ca să te deservească.

    Iar comentariile tale ilustrează la ce te-ai gândit tu când ai citit acest articol. Înțelegi? La fel cum textul lui îl reflectă pe el, modul cum i-ai citit/înțeles textul te reflectă pe tine. Toată partea cu sclavia femeii & comp vorbește despre procesele declanșate în mintea ta la citirea acestui text. În mintea ta, nu într-a lui sau într-a mea sau într-a altui cititor!

    Apoi, ți L-ai imaginat pe Dumnezeu ca pe un egal al tău, cu preocupãri normale, omenești, ca cititul unei cãrți, relația dintre tine și El fiind una de interdependențã ca cea dintre un vânzãtor și cumpãrãtor.

    Cu ce se cumpărau sclavii? Cu bani. Cu ce a trebuit să-și cumpere Castanul femeia? Cu vocale și 21 de grame de suflet. Cum este Dumnezeu, printre altele? Atotștiutor. Cum este Dumnezeul care i-a vândut acea femeie? Atipic, fără să le știe pe toate. Poate că autorul ne păcălește, aruncându-ne sub nas niște anafure metafore? Poate că aceste cuvinte se referă la altceva decât în mod uzual? Mai precis nu la cumpărare și nu la ceea ce definim de obicei prin dumnezeire?

    Să zicem că eu și Castanul ne înțelegem să folosim un limbaj codificat și iubirii să-i spunem cumpărare iar cumpărării să-i spunem iubire. Este că atunci când castanul va scrie că a cumpărat o femeie, tu te vei lăsa păcălită, pe când eu voi înțelege corect la ce se referă, și anume la faptul că s-a îndrăgostit?

    În practică, prozatorii și poeții nu-și publică codul, dar lasă câteva indicii în text, pentru a-l ajuta pe cititor să-l descifreze în mod corect. Procedeul se numește limbaj figurat.

    Nu ai menționat nimic de iubire, pentru că nu poate fi vorba de iubire în relația dintre un obiect (sau sclav,ã) care te deservește și îl ai prin casã, pe ochiul de la aragaz sau oriunde.

    Cu excepția cazului în care „cumpărare” este exact codul nostru pentru iubire. Și deci cei care nu știu codul n-au înțeles ce mi-a scris Castanul. Sigur, am dat un exemplu de cod, ca să înțelegi că de fapt problema poate fi la cititor.

    Tu ce ai vrut sã transmiți prin textul tău, de fapt? În replică, eu ți-am spus ce mi-a transmis textul tãu, de aici si comentariile mele construite în jurul textului și a comentariilor aferente textului.

    Ca să pui întrebarea asta, trebuie să ajungi la un anumit grad de intimitate cu autorul. Altfel, este fie un mod de a te face de cacao, fie un mod de a-l insulta.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Alduse, iartă-mă, te-am perceput pană acum ca pe un tip ce se risipeste pe taramul arid al amănuntelor insignifiante. Se pare că poți opera şi cu esențe. Mulțumesc pentru ajutor. E un răspuns mult mai complet decat aş fi dat eu.

      Apreciază

      Răspunde
    2. 22 aprilie

      Aldus, am dificultãți în a te include într-o categorie, căci după cât scrii și cum scrii, îmi e oarecum dificil:
      1) bărbații au un spirit de solidaritate și se susțin la nevoie, se acoperă, mint unii pentru alții, pledeazã unii pentru alții
      2) femeile nu au această solidaritate, sunt în competiție, dacă una dă cu capul de un stâlp, le va lãsa și pe celelalte să dea cu capul de același stâlp ca să nu se simtă ea „singura proastă” din grup, se invidiază uneori, și de cele mai multe ori țin cu bãrbații (pentru a nu ține cu „adversara” fațã de care luptă, inconștient, pentru titlul de „sunt mai bună decât ea”, din simpatie față de bărbat, atracție, pentru a se pune bine cu cel mai puternic, etc). Deși nu cred că e neapărat vina lor că ele sunt prin natura lor mai ușor de educat, de modelat.
      Spiritul de competiție ne este inoculat încã din școalã, și se poate observa că Europa și America, statele unde rata școlarizării este cea mai mare, s-au și dezvoltat mai rapid, sunt devoratoare mai mari de resurse, pentru că competiția te face să vrei și tu vilă ca a vecinului, mașină, ultimul tip de telefon, ultimele apariții în materie de fashion. Și omul „modern” nu e fericit pentru cã mereu vrea mai mult, are noi planuri, veșnic neliniștit, salivând dupã noi achiziții (fie că e o mașină, o femei mai frumoasã, mai aproape de perfecțiune, de standardele impuse de acea perioadă, trend). Competiția te ține mereu în priză, te stoarce ca pe o lămâie, nu îți lasă timp de alte lucruri poate mai importante, iar marile corporații știu că aceasta este soluția „succesului”.
      3)Evident că mai sunt și alte variante posibile. Dar acestea sunt cel mai des întâlnite.
      Deci nu știu cum te vinzi. Evident, metaforic vorbind. Unele lucruri personale, nu se vând. La fel cum unele lucruri nu le poți cumpãra. Ca de exemplu: numele, identitatea reală sau virtuală, indiferent de câte ai sau poți avea.
      Sunt perfect de accord cu tine că limba în care comunicăm este doar o convenție socială. Faptul că, în trecut, strămoșii noștri au decis să numeasca ceapa-ceapă, și nu mătură, are mai puținã relevanță decât faptul că noi înțelegem că despre ceapă este vorba. Un set de reguli de vorbire, scriere, pe care noi le moștenim și îmbogățim în timp. Evident că involuntar atribuim niște calități celor care au reușit sã învețe mai multe cuvinte și mai multe reguli ale vorbitului și scrisului, și îi considerăm pe cei care nu au reușit „ne-educați”, „ne-culturalizați”, „ne-înzestrați” cu un anumit nivel de inteligență necesar dobândirii acestei taine a vorbitului și scrisului. Contează mediul din care provenim? Conteazã.
      Cu toate acestea, când cineva alege sã dea o nuanțã nouă unui cuvânt, poți să te întrebi de ce a ales un anume cuvânt și nu altul, nu?
      De unde și din ce a izvorât atracția către un anumit cuvânt care să codifice sensul?
      Am observat cã tu analizezi oarecum matematic un text, te concentrezi strict la un anumit text, așa cum un matematician nu ține seama de excercițiile rezolvate anterior când e în fața unui nou exerciție. Sau cum un avocat deschide câte un proces nou (al gândirii) la fiecare spețã în parte, nu le cumulează, pentru că nici legal nu ar fi posibil chiar dacă e vorba uneori de același persoane implicate în mai multe procese diferite.
      Eu analizez per ansamblu, și nu cred cã același om care a folosit drept metaforã pentru iubire, verbul „a cumpãra”, fiind îndrăgostit cum zici, poate mai jos, în comentariu, fi de accord cu Mozaic când acesta afirmă „La un moment dat o vei gãsi. Cutia. Șifonatã și fãrã valoare. Și ea.” Ce îndrãgostit ar afirma că iubita lui e fãrã valoare, Aldus? Și șifonată? Șifonată nu te duce cu gândul la o bucatã de hârtie mototolită aruncată la coș? Oare această afirmație nu intră în conflict cu textul, când vorbești pe baza textului în care tu ai codificat „iubirea”, știind că comentariul ar intra în disonanță cu postarea. Și ce om care iubește, ar returna ceea ce iubește?
      Ar putea returna poate „ceea ce NU MAI iubește”.

      Apreciază

      Răspunde
      1. Aldus

        De ce trebuie să mă incluzi într-o categorie?

        Cu toate acestea, când cineva alege sã dea o nuanțã nouă unui cuvânt, poți să te întrebi de ce a ales un anume cuvânt și nu altul, nu?
        De unde și din ce a izvorât atracția către un anumit cuvânt care să codifice sensul?

        A, deci tu îi făceai o psihanaliză autorului, întrebându-te ce parte tenebroasă din subconștientul lui l-a determinat să-și aleagă acești termeni pe post de metafore! 😀 Bun așa.

        Dar poate a folosit verbul „a cumpăra” pentru a sublinia o opoziție. Poate tocmai pentru a reliefa superficialitatea societății contemporane, care vinde și cumpără sentimentele, la tarabă. La asta nu te-ai gândit? Poate a îmbrăcat, în cuvinte vulgare, tipice modernității, lucruri profunde, tocmai pentru a sublinia că iubirea nu se vinde la tarabă. Oamenii vulgari spun că iubesc, dar fac troc cu sentimentele. El spune că face troc, dar de fapt iubește. Nu ți se aprinde niciun beculeț?

        Eu analizez per ansamblu, și nu cred cã același om care a folosit drept metaforã pentru iubire, verbul „a cumpãra”, fiind îndrăgostit cum zici, poate mai jos, în comentariu, fi de accord cu Mozaic când acesta afirmă „La un moment dat o vei gãsi. Cutia. Șifonatã și fãrã valoare. Și ea.” Ce îndrãgostit ar afirma că iubita lui e fãrã valoare, Aldus? Și șifonată?

        Mozaic i-a răspuns folosind același limbaj metaforic. Revin la exemplul cu ipoteticul cod dintre mine și Castan, în care ne înțelegem să-i spunem iubirii cumpărare: eu îi citesc articolul, înțeleg la ce se referă, după care îi spun în comentarii că și eu mi-am cumpărat o femeie. Evident, vorbesc în același limbaj codificat. Tu te declari oripilată: dar cum se poate ca Castan să aibă în minte iubirea, când uite, mai jos, în comentarii, a fost de acord cu mine când spuneam că și eu mi-am cumpărat o soție?!? Atâta că eu i-am înțeles perfect mesajul și îi răspundeam în aceleași metafore. La fel cum atunci când dacă X îi va transmite un mesaj lui Y folosind codul Morse, și Y îi va răspunde tot în Morse. Firește că tu, dacă nu-l vei înțelege pe X, nu-l vei înțelege nici pe Y, că folosesc același cod. Dar ei doi se înțeleg între ei.

        Și ce om care iubește, ar returna ceea ce iubește?
        Ar putea returna poate „ceea ce NU MAI iubește”.

        Făcând abstracție de articolul de față, căruia nu i-ai decodificat corect limbajul, ideea asta e complet falsă. Universul întotdeauna ne cere să returnăm. Dacă nu putem returna, dacă vrem să ținem numai pentru noi, dacă ne înfigem ghearele în prada noastră, atunci nu iubim, ci suntem egoiști. Iubirea presupune acordarea unei libertăți totale celui pe care-l iubești. Mergând până la returnarea lui, dacă el își dorește asta sau condițiile o cer.

        Apreciază

        Răspunde
            1. 22 aprilie

              Aldus, reformulez ca să înțelegi și tu: deci tu crezi că cineva care declară că iubirea este egoistă, ar returna ceea ce iubește.
              Notat.

              Apreciază

              Răspunde
              1. Aldus

                Nu tot eu credeam, mai sus, că cineva care declară că și-a cumpărat o femeie, de fapt s-ar fi putut îndrăgosti de ea? Vezi că s-ar putea să faci aceeași greșeală de citire a Castanului ca cea pe care ți-o evidențiam anterior. Adică el să vorbească de mere și tu să înțelegi pere. Și hai să zicem că prima dată e din neștiință, dar dacă persiști, nu mai ai scuze.

                Sfat de viitor pentru tine: la următoarele articole care-ți dau cu virgulă, în loc să înșirui o grămadă de critici cu privire la ce ai înțeles tu din textele citite, mai bine întreabă-te intuitiv oare ce a vrut să spună Castanul dincolo de sensul aparent. Oare care-i mesajul real. Și notează că trebuie să fie ceva diferit de sensul direct al acelor cuvinte.

                Apreciază

                Răspunde
        1. castanman Autor post

          După comentariul ăsta mi-am dat seama că aşa cum Faulkner fără un pic de Hemingway în el pierde juma de glorie, aşa pierde şi Castanul fără chirurgia lui Aldus 🙂

          Apreciază

          Răspunde
  8. Codrina

    @22 aprile

    Esti minunata. Si luminata. Cuvintele tale sunt apa vie pentru toti insetatii de sinceritate. Ar trebui sa vorbesti multimilor ca au ce sa invete de la tine. Unde poti fi gasita daca existi cu adevarat? Imi doresc o prietena ca tine!

    Apreciază

    Răspunde
    1. 22 aprilie

      Nu știi niciodată ce se ascunde în spatele unui virtual. Sau virtuale. Așa cum nici unele texte nu sunt decriptate întotdeauna corect.
      The longest distance between two people is misunderstanding.
      Dar în virtual mai e și diferența dintre aparențã și esențã.
      Regula mea nr 1 în virtual e sã nu îmi fac prieteni reali aici, dar dacă vrei poți mãri lista de „dușmani”. Glumesc.

      Apreciază

      Răspunde
  9. Codrina

    Iti aprob regula, e foarte inteleapta. Virtualul e un iceberg cu o mare zona nevazuta ce ascunde surprize neplacute. Ia entzuiasmul meu pentru tine ca pe un compliment sincer. Spui lucruri pe care le gandesc si le simt dar pe care nu le pot exprima la fel de bine ca tine.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s