Uzucapiune

Heei, nu sunt atat de catastrofă pe cat mă crezi! Merită să-ncerci! Muşcă! Uite, îți cedez telecomanda şi primul loc la baie dimineața. Îmi opresc din toată chestia asta doar zambetul provocat de părul tău ciufulit şi bucile ascunse, ca două feline, sub chiloții strimți. Ştiu, sunt nesimțit, mi-o spui în fiecare dimineață cand te ciupesc de sani, la cafea, aia pe care numai eu ştiu s-o fac la ibric. Încerc să-mi dreg comportamentul reprobabil cu un „…şi vine toamna iar, ca dup-un psalm amin-ul”. N-ajunge? OK. În plus, nu voi mai înjura cerşetorii la semafor. Dar voi păstra, să fie clar, mangaierea genunchiului tău în aşteptarea culorii verzi. Chiar dacă vom roşi cand ceilalți şoferi ne vor face semne obscene cu degetul mijlociu şi vor urla, frustrați, „fute-o, bă!”. Uite, nici nu voi mai scrie, ca golanii, cu graffiti, pe zidurile oraşului poeme, voi lasa doar pe frigider, prinse cu magneții ăia chicioşi, îndemnuri motivaționale, de la „fii fericită!” în sus. Ca semne ale reeducării mele. Şi-ți voi aduce şi-o ninsoare, de la reduceri, n-am prea multe posibilități, inginer, d-aia cu pete de noroi, gestul contează, nu mai stramba din nas.

Hai, încearcă, muşcă, nu e butaforie…

27 de gânduri despre „Uzucapiune

  1. Renata Carageani

    Castane, ți-ai dat foc la valiză! Cu manodopera asta schimbi registrul, schimbi standardul, schimbi așteptările.
    Cartea ta începe de-aici și doar 50% din fostele texte pot fi luate în seamă, ca să intre la tipăritură. Îți spun asta cu toată durerea. E amar să-ți arunci scrisurile la coș. Dar e spre binele cititorilor.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Trebuia să-mi încep şi eu la un moment dat opera 🙂 . M-am născut talent şi aş fi murit speranță dacă nu aş fi schimbat registrul. 🙂 „Manodopera” e de bine sau de rău? 🙂

      Apreciază

      Răspunde
    1. castanman Autor post

      Comentatoarele mele sunt vegane, Renule! Nu ți-e teamă de un atac la carotidă? 🙂 De ce „mici la grătar”? De ce nu „fructe de mare”? Ştii că sunt amator de grătar? Şi că mă pot lăuda cu cateva lucrari deosebite, probate cu mărturii a numeroşi martori?

      Apreciază

      Răspunde
          1. Camelia

            culeanu, de la „cool”, adică, asta în limbajul haladit, altfel, dragă castane, suntem (unii mai mult decât alţii) lumi textuale şi fantazări, evadăm compensatoriu prin ficţiune, ne închipuim orice cu puterea imaginaţiei, ridicăm altare de cuvinte unor întâmplări nicicând trăite, despre care spunem ca şi cum s-ar fi petrecut deşi nimic din ele nu a fost trăit, ci doar noi, personaje în nişte roluri alese, metamorfozându-ne cotidianul cât şi banalul în ireal, în fantastic, cu o inventivitate nesecată, minţim cu aceeaşi uşurinţă cu care respirăm, minciuna noastră fiind singurul adevăr care nu poate fi pus la îndoială.
            Şi’acum gata intervenţia, ironiile nu te prind, sau, mai bine zis, nu prind la subsemnata.

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              Văd că insişti, din motive necunoscute mie, să pun avertismentul- „această scriere este o minciună”. Pe ce te bazezi? Într-adevăr, suntem copii ai iluziei, nu ai adevărului, dar operam si cu post-truth-ul, cuvantul anului prin dictionarul Oxford, acum doi ani. „Conform celor care au facut aceasta selectie, cuvantul se refera la acele circumstante in care faptele obiective au o influenta mai redusa in formarea opiniei publice decat apelurile bazate pe emotie sau credinte personale.”

              Apreciază

              Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s