Planck şi betadina

Teoria buclelor e mult mai bună decat teoria supracorzilor, pentru înțelegerea Universului. E singura care justifică singularitatea. Acea stare infernală a nimicului inițial. Bucla nu e particulă. Nici undă. E un multiplu întreg al constantei lui Planck. O dimensiune de energie înmulțită cu timp.

Perfect în iubire am fost doar pe la cinşpe ani. Apoi m-am deprofesionalizat. Iubirile n-au mai purtat niciodată rochia aceea de stambă, vaporoasă. Uneori fug. Ca o procedură de mentenanță postgaranție. Habar n-am ce trebuie să repar. Un Dorel al cuvantului.

Viața, lanț infinit de cauze şi efecte, legate necesar şi mecanic. Îmi curăț sufletul cu betadină după fiecare păcat. Raman pete urate după badijonare. Cei tari  folosesc alcoolul.

Notarii au afişat tarifele pentru legalizarea rugăciunilor şi a declarațiilor de dragoste necesare intabulării sufletului. Sunt sensibil egale.

 

 

 

Reclame

45 de gânduri despre „Planck şi betadina

  1. smaranda64

    Oare bucla nu i o supracoardă imbârligată.? Mă întrebam, citind.
    Unda mi am imaginat o ca pe o herghelie de particule într-o mişcare sinuoasă.
    Apropos de mişcare, cică fuga, nou jogging, scoate eficient zgurile din pliurile sufletului şi le arde.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Supracorzile închipuie-ți-le ca pe nişte curele de cauciuc, formă de energie şi materie. Din cauza gravitației, materia se comprimă în ea însăşi pană atinge colapsul final, în urma căruia nu mai rămăne nimic, nici supracorzi, nici spațiu, nici timp. În teoria buclelor spatiul supraviețuieşte colapsului pentru ca nu e materie, ci nişte bucle cu proprietăti ce le fac matricea primordială a cosmosului. 🙂 Prin pliurile sufletului am o gramadă de chestii, n-am chef să fac curătenie niciodată acolo. Stii tu ce se întamplă cu registrii windows-ului cand faci curatenie? Imposibil sa nu stergi cațiva şi sa nuse fută programul. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
  2. Renata Carageani

    Castane, poate sperai c-o să mă iau de betadină! 🙂
    Betadina e ok. Și rivanolul era ok. Că și el dezinfectează, și după el rămân pete. 🙂
    Cei tari, care folosesc alcoolul, te mint. Sunt slabi. Ei știu că, deși ustură ca dracu și nu lasă pete, alcoolul nu prea dezinfectează nimic. Mit urban. Dă cu spirt!… Mai ales în filme se dă cu spirt, că ustură al dracului și se vede bărbăția de la o poștă în grimasa actorului! Dar nu dezinfectează nimic, alcoolul. Alcoolul e bun băut, când se duce la creier și estompează în micile celule cenușii ecoul durerii sufletului zdrobit de păcate. Și mai e și reversibil efectul. Te-ai trezit din beție, te uiți la suflet, păcatele sunt acolo, galben-verzui, ca niște muci. Păcatele fac și ele puroi. Așa că prima ta alegere, betadina, e sfântă.
    Dar dacă n-ai betadină și nimic n-ai, deci nu-ți agresezi sufletul să-l scapi de păcate, în scurtă vreme ei se retrag, se fac mici pete portocalii, ca niște pistrui, să nu-mi spui că pistruii nu sunt simpatici!
    Băi, n-ai un suflet curat, zice dermatologul de suflete, e cam pistruiat, dar pistruii sunt nostimi. Învață-te cu ei! Dacă dermatologul e bătrân, o să le zică șarmanți. Dacă e tânără, îi va eticheta sexy. și poate iese ceva de-aici.
    Zău, sufletele curate sunt minunate și lungi ca The Forsyte Saga, Nu te citește nimeni a doua oară, fiindcă a înțeles tot.

    Ce voiam, de fapt, să-ți spun: ca figură de stil merge – „Iubirile n-au mai purtat niciodată rochia aceea de stambă, vaporoasă.” – dar croitoresele contemporane cu bunică-mea, care-l lucrau și pe dracu ghem din stambă, știu că rochiile acelea care fluturau blând și cuviincios vaporos erau făcute din batist, cu imprimeuri aproape mute la culoare, ca amintirea unor rochii pe care deja le-ai dat jos. Nu din stambă.
    🙂 Nu trebuie să schimbi nimic în text. Să sperăm că mai toți cititorii tăi sunt bărbați, de astă dată, și, pentru ei, stambă sau tablă e totuna.

    Apreciat de 6 persoane

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      N-am de gand să schimb nimic în text. 🙂 Cand am spus ca cei tari folosesc alcoolul, mă gandeam la băut. Inuiți folosesc vreo 60 de cuvinte pentru a descrie zapada. Şi noi ne mirăm. Cum probabil şi ei se miră ca noi folosim sute de cuvinte pentru a descrie un pom: măr, păr, prun…e totuna pentru ei. Suntem aici pentru a ne mira unul de celălalt. Cum m-a mirat şi pe mine chestia aia frumoasă a ta cu păcatele-pistrui şi sufletul-saga. Pe care-l ştii şi nu te-ai mai întoarce să-l citeşti. Mă tem că lumea acceptă doar ceea ce negăm, nu ceea ce ne dorim. Mulțumesc pentru comm. Şi pentru rochia-batistă de stambă.

      Apreciat de 3 persoane

      Răspunde
        1. castanman Autor post

          Nici frumosul nu mai e ce a fost 🙂 , atat timp cat uratul a devenit un element al unei combinații estetice juste. Chiar o viziune critică şi polemică a realității 🙂 . Ce alegem între o scriere vie şi una frumoasă?

          Apreciază

          Răspunde
            1. castanman Autor post

              Ştii ce e nasol? Suntem obligați, neştiind dinainte, să investim prost entuziasmul citind. Curiozitatea depăseste impuțiciunea textului. Cum putem cere timpul alocat lecturii înapoi?

              Apreciază

              Răspunde
              1. Renata Carageani

                Eiii!… Dar cine te obligă să termini cartea?
                Eu, când îmi cumpăr o carte de un autor despre care nu știu nimic, nu citesc recomandările de pe coperta patru. Citesc prima pagină. Închid cartea și o deschid, ca popa, unde se nimerește. Mai citesc câteva paragrafe. Fac asta de 3-4 ori. Pe urmă știu dacă mă duc cu ea la casă s-o plătesc sau o las în raft.
                Probabil am ratat opere remarcabile. 🙂

                Apreciază

                Răspunde
                1. Aldus

                  Am încercat metoda asta cu câteva seriale. Nu mi-a folosit prea mult. Adică, secvențele văzute aleator nu mi-au trezit interesul. Ulterior, când totuși am văzut serialul cap-coadă, am constatat că este bun. Nu știu în ce măsură se aplică la cărți.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Renata Carageani

                    Aldus, nu știu ce „verifici” tu urmărind câteva secvențe, la întâmplare. Eu „verific” stilul scriiturii. Dacă-mi curge bine în ureche vocea autorului. Nu despre „ce” e vorba, ci despre „cum” e vorba.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Aldus

                      Nu verific nimic anume. Nu mă uit la ceva specific. Și nu folosesc asta ca o metodă de verificare. Dar, ca să-ți dau un exemplu: am descărcat serialul X, m-am uitat la întâmplare la 5-15 minute din mijlocul unui episod aleator și n-a percutat nimic în mine. Dar după ce am început să mă uit la serial cap-coadă, s-a dovedit bun.

                      Apreciază

                  1. Renata Carageani

                    Da, dar când o carte îți face cu ochiul în stand și n-ai la dispoziție nicio recenzie, cu excepția celei de pe coperta patru, care nu poate fi decât bună, că doar editorul nu e sinucigaș…
                    Nu, n-am net pe telefon, în mod deliberat, nu pot intra pe Google în timp ce sunt în librărie/târg.
                    A, uneori cumpăr o carte la recomandarea unui prieten cu care mi-am verificat afinitățile literare, în timp.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Renata Carageani

                      Aldus, ai remarcat ghilimelele la „verific”. Trebuia să-l citești ca atare. Nici eu nu verific, în sensul controlor al cuvântului. Pipăi, tatonez… Încerc să văd dacă sunt pe aceeași lungime de undă cu autorul. \
                      Cu filmele, firește că nu merge. Prea multe variabile. Actorii joacă bine, scenariul e prost. Scenariul e bun, regizorul și cameramanul și-au bătut joc de el. Și tot așa.
                      Cum îți spuneam într-un alt comentariu, cartea e una, filmul e alta. Valabil și în cazul filmelor făcute după romane. Excepțiile confirmă regula.

                      Apreciază

                    2. castanman Autor post

                      M-ai înțeles greşit, Renule. În librărie mă duc la punct ochit, cu temele făcute. Ştiu destule despre cartea pe care vreau să o cumpăr. Nu caut atunci cronicile. Răsfoitul e un fetiş ce pregăteşte orgasmul lecturii. Nu mai am timp să caut şi să citesc şi de aceea această blasfemie de a cumpăra cartea fără pipăire. La anticari, însă, mă comport altfel. Privesc, răsfoiesc, caut insemnările fostului proprietar prin carte, inventez o poveste despre cum a ajuns cartea acolo, negociez cu cel de la tarabă şi apoi cumpăr.

                      Apreciază

  3. nostrastella

    Salut CAST

    … ule !

    Schizofrenii parfumate , ”decât” , vorba cuiva .
    Că văz că tăt cu d’stea , ce dau orgasm – default – existenţialismului , te ocupi .
    Hm . Nu bun , bro . Transformarea ta , dintr-un Budha ploieştean , ‘ntr-un mitic bulevardier , e evidentă .
    No offence , vorba urâtului cu propaganda ”gizăsului” !
    Să-ţi doreşti o dragoste mai castă decât cea primăvară ce va să vină … e prea mult , crede-mă . Mâhnită de preacurvia florilor , ar plânge lângă rădăcinile acestora .

    Ea .
    Primăvara !
    Altminteri … s-avem răbdare , zic . O veni când o veni !

    Ps . La amulţi ani , prolifici , cu drag !
    Să naşti …dar’ar Ăl de sus , cât mai multe cuvinte .
    Înstrupţate prinosuri , nouă , celor săraci cu duhul .

    Fuck un duş , şi mă gândesc la tine .
    De bine , normal .
    Ne-om mai vedea poate …

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Stella, mi-ai făcut ziua cu budha ( sigur n-ai vrut să scrii „nelu”?) ploiesteanul şi cu miticul bulevardier, eu îl văd ca pe-un pitic de grădină… „Preacurvia florilor” intră în familia expresiilor de genul – „noaptea fute florile”, expresie pe care am întalnit-o la un poet columbian. În rest, interogativitatea, reflecția dezinteresată, plonjarea în atemporal şi celelalte trăiri necircumstanțiale promit o altă Stelă anul ăsta. Săr’mana pentru urări! La fel!

      Apreciază

      Răspunde
      1. nostrastella

        Mda . Hm …

        Iote . Îţi fac o mărturisire . Prima data când am citit/văzut comm-ul tău (pe tlfon ) , era să fac accident . Nu , nu vascular . Auto . Mic , nu nuşt’u ceva . Pen’ că ochii vedeau una , iar mintea ‘mi fierbea la clocotul cel mic , if you know what i mean .

        ”Stella, mi-ai făcut ziua budă !” Asta am procesat prima dată . Mă rog .. A trecut .

        A trecut şi buzduganul azvârlit aşa-ntr’o doara p.u.l.i.i şi’n ciuda Universului (nu?!) , pe care scria fosforescent ”o altă Stelă” . Razant .
        Mda . A trecut . Căăăă , wtf , na … mai brează ca tine tot nu poci fi . Că dacă eram , aş fi replicat şi io – nevinovată cum mă ştii – şi tot de’a doru’ lelii Universale :

        … mişto aia cu ”Nobelim anul ăsta?” !

        Mie mi-a părut supertare .

        Ce’a urmat a fost … Galactic . Părerea mea .
        Şi d’aia o iubesc necondiţionat .
        @EA , aka … mea … primăvara mea veşnică .

        N’aşa?!

        Apreciază

        Răspunde
    1. castanman Autor post

      Mărgăritarele ține-le pentru tine, eşti cel mai mare porc! Ți-am şters discret patru mesaje mizerabile înainte , încercand să te fac să ințelegi că nu vreau să te am pe aici. Nu pot urmări blogul permanent şi spamul nu ştie că vii cu tot felul de IP-uri. Depăşeşti orice limită şi cred că mizeria ta a atins apogeul în seara asta. Încerci să fii şi golan! Du-te-n gatul mă-tii de libidinos, pupă-te cu aia şi la ăia care văd un tine un băiat cuminte si de la care aştept scuze pentru faptul că te-au apărat! Eşti o mizerie!

      Apreciază

      Răspunde
      1. Renata Carageani

        Castane, îți prezint scuzele cuvenite!
        Iosif e un personaj dubios, duplicitar, pe care, dacă-l scoți din biserică, constați că are un mic satâr ori un bisturiu în buzunarul de la spate. Ciudat e că, de la o vreme, folosește instrumentul tăios pe unde apucă și nu ratează nici un prilej.
        Alt rând de scuze e fiindcă m-am îndoit de corecta ta înțelegere a mesajelor sale. Mă refer la alea libidinoase.

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Renule, nu pentru tine era mesajul meu. N-ai de ce să-ți oferi scuzele. Era pentru cineva care a avut tupeul de a mă găsi vinovat într-o dispută verbală cu libidinosul de Iosif. Pentru simplul motiv că n-am prezentat dovada că ăsta îmi scrisese un mesaj jegos la miezul nopții. Deşi ştia că wp nu ține prea mult mesajele şterse. Dar singurătatea e atat de mare încat fiecare cuvant contează, chiar dacă e emis de o entitate dubioasă.

          Apreciază

          Răspunde
          1. Renata Carageani

            Da, știu incidentul. Dar și eu am crezut că ai interpretat greșit dialogul, fiindcă un om cu frica lui Dumnezeu, bla-bla-bla, n-are cum să…, fiindcă el e cu familia definită ca un bărbat plus o femeie etc.
            Și uite acum ce își dă în petic!
            Pe bune, uneori sunt mai proastă ca un prost diagnosticat! Îți datorez scuzele pentru îndoială, măcar.

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              Ŕuşinea e singurul sentiment specific omului, nu dragostea şi ura şi celelalte…Am aflat pe undeva că ochii albaştri au aparut recent, acum zece mii de ani, în urma unei mutații genetice. Mă tem că libidinosul de Iosif e victima unei alte mutații genetice, i-a dispărut ruşinea. Întotdeauna pentru astea e vinovat mediul în care trăieşte individul.

              Apreciază

              Răspunde
  4. noname

    Consolare (pentru un zâmbet 🙂 )

    Darwin.
    Se spune că pentru a se relaxa citea romane,
    dar numai un anumit gen:
    cele cu happy end.
    Dacă, cine ştie cum, lucrurile nu evoluau astfel,
    furios, azvârlea cartea-n foc.

    Adevărat sau nu,
    eu sunt gata să cred asta.

    Tot scormonind în mintea lui de-atâtea ori şi prin atâtea locuri,
    se săturase până-n gât de speciile pe cale de dispariţie,
    de triumful celor puternici în faţa celor slabi,
    de perpetua luptă pentru supravieţuire,
    toţi fiind, mai devreme sau mai târziu, deja condamnaţi.
    El îşi câştigase dreptul de participant la finalurile fericite,
    cel puţin în ficţiune –
    cu toate inexactităţile ei.

    De aici aplecarea lui spre acea indispensabilă
    ţesătură aurie,
    îndrăgostiţi împăcându-se, familii reunite,
    dubii îndepărtate, fidelitatea răsplătită,
    vecinii încăpăţânaţi revenind la sentimente mai bune,
    numele bun repus în drepturi, lăcomia descurajată,
    fete bătrâne căsătorite cu predicatori blajini,
    răufăcătorii izgoniţi în alte emisfere,
    falsificatori împinşi afară pe scări,
    seducătorii aduşi în faţa altarului,
    orfanii adăpostiţi, văduvele consolate,
    mândria smerită, rănile vindecate,
    fiul risipitor revenit acasă,
    cupele cu suc de cucută aruncate-n ocean,
    batistele ude de lacrimile reconcilierii,
    bucurie generală şi sărbătoare,
    iar Fido,
    câinele rănit din primul capitol,
    se întoarce acasă
    în ultimul,
    lătrând fericit.

    Wislawa Szymborska

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Printre ochii orbi stranşi în pumni/ noi ascundeam şi cate un zar,/ cate un ochi viu ce ne putea schimba destinul./ Băteam zarurile în palmă/ şi le aruncam la picioarele idolilor falşi,/ la picioarele manechinelor/ potopite de reclame,/ sperand de fiecare dată/ ca din cupa palmelor noastre/ să se rostogolească ochiul castigător, / ochiul menit să ne lumineze destinul./ – Nichita Danilov 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. noname

        Poetul îşi citeşte versurile în faţa orbilor.
        N-ar fi crezut că o să-i fie atît de greu.
        Vocea îi tremură.
        Mîinile la fel.

        Îşi simte fiecare propoziţie
        supusă unui test al întunericului.
        Trebuie să se descurce singur,
        fără ajutorul culorilor sau al luminii.

        Un efort mult prea mare
        pentru stelele din poemele sale,
        pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminiţele, luna,
        pentru peştii de culoarea argintului de sub apă,
        ori pentru vulturul atît de tăcut din înaltul cerului.

        Citeşte – de vreme ce e prea tîrziu să se oprească –
        despre băiatul în jachetă galbenă de pe pajiştea-nverzită,
        despre acoperişurile roşiatice gata de numărat în vale,
        despre numerele nărăvaşe de pe tricourile unor jucători
        sau necunoscutul despuiat ce stă în uşa-ntredeschisă.

        Şi-ar dori să nu mai menţioneze – deşi nu are de ales –
        toţi sfinţii de pe cupola catedralei,
        fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren,
        lentilele microscopului, inelul ce aruncă o sclipire,
        pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.

        Dar nemăsurată e bunătatea orbilor,
        nelimitată le e îngăduinţa, mărinimia.
        Ei ascultă, zîmbesc şi aplaudă.

        Cîte unul chiar se apropie
        cu o carte ţinută pe dos
        cerînd un autograf de nevăzut.

        (Bunătatea orbilor – Wislawa Szymborska)
        🙂

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Ca să fie clară poziționarea mea, într-unul din textele mele din tinerete, voiam să-i spun poezie, eu eram ” orbul rătăcit la marginea cetății./ pipăie roua/ pentru a număra răsăriturile” 🙂

          Apreciază

          Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s