Arhive zilnice: 2 ianuarie 2018

Bărbatul insulă

Singurele informații despre el nu depășeau limita unei subiectivități restrictive, cum că n-ar fi decât un tip așa și pe dincolo.

Cineva îi agățase poeme în păr și el, prieten cu vântul, le transformase în confeti și zmee năuce. După această întâmplare, toți cei care plecau din el își puneau pe furiș fire de păr în bagaje și exersau în uscătoria blocului zborul.

Altcineva desenase pe nisipul sufletului său cercuri mari, aproape linii drepte, și rătăcise voluntar, cu tălpile goale, pe linia aceea minerală. Și fiecare simțea apoi nevoia să-și umple buzunarele cu nisip pentru a exersa nemurirea acasă.

El era, în definitiv, un tip de treabă ce aștepta în fiecare noapte ca acea corabie plină de abanos și scorțișoară să se izbească de stâncile sale. Ca sânii copți de mâinile obosite ale unui paznic de far.

Precizare: acest text ține loc de urări. Şi de copilot mental pe un drum plin de ceață, printre munți…

Reclame