Arhivele lunare: Ianuarie 2018

Şiretul…

Şiretenia, ca şi naivitatea, nu are legatură cu Intelligence Quatient-ul. Nu e o insuficiența mentală, ci o grimasă a gandirii, o distorsiune cu temeiuri afective ce poate justifica anumite rataciri. Atat timp cat ți-o asumi cu argumente şi ți-o îngrădeşti cu principii, e scuzabilă. Şi, pentru amici, chiar onorabilă…

În momentul in care scapă de sub controlul tău, devine nocivă şi caută prozeliți , devine Jeg.

Dacă şiretenia era un atribut exclusiv uman, Jegul face saltul în suita Diavolului. Avand la bază o brumă de simpatie,  scuzabilă prin spațiul neconform alocat din diferite motive ființei, Jegul creste exponențial şi devine o putere impalpabila. Neavand ce spune, Jegul nu foloseşte cuvintele, ci gafaitul. Însoțit de o respirație urat mirositoare.

Identificarea Jegului e absolut necesară. El nu e un fenomen temporar. Provoacă greața model Roquentin, dar lumea de pe wordpress n-are şansa unui Autodidact prin preajmă.

Ca să nu mi se reproşeze că nu ofer şi soluții, vă sugerez, pentru identificarea acestuia, folosirea testului MMPI.

MMPI (Minnesota Multiphasic Personality Inventory ) e un test alcatuit din 550 de întrebari la care se dau răspunsuri scurte (întrebările țin seama de sistemele de apărare ale individului si de posibilitățile de imaginare si simulare ale acestuia). În urma acestui test, coreland cu elemente specifice comentariilor, se poate identifica Jegul.

Nu în ultimul rand, o marcă a eului liric al Jegului wordpressist sunt catrenele agramate şi „no offence”-ul din finalul jignirii.

Acesta nu e un pamflet.

Anunțuri

Capricornul

Zeii scriu iubirile muritorilor cu litere bolduite, pe hârtie albă, cerată. Cu longitudinea și latitudinea corect explicitată. Pentru a nu (se) rătăci tot restul vieții.

Capricornilor, însă, zeii le aruncă o bucată de palimpsest în scârbă și le strigă, trântind ușa – Scrieți-vă ce vreți, apedeuților!

Am început pergamentul cu o virgulă. O cronică intenționat apocrifă. Parte din alchimia ce putea transforma așteptarea în locul geometric al unei iubiri.

Pe porțiunea ilizibilă am desenat două mâini. Singurele elemente care transformă un trup în spațiu. Kant, spun tipii deștepți, şi-a făcut toată filozofia transcedentală plecând de la acestea. Eu nu voiam decât să încep infinitul. Intrați, și aici sunt zei…

Am găsit o porțiune curată și am copypaste-at din evanghelia necredinciosului Toma-Fiți trecători! Niciun adevăr nu poate fi demonstrat. Avem doar criterii. Clasificări. Morala e sentiment, nu cunoaștere.

Apoi am tăcut. Nu-mi ieșea nicio iubire. Doar versete dintr-o biblie a inocenței pierdute.

 

Planck şi betadina

Teoria buclelor e mult mai bună decat teoria supracorzilor, pentru înțelegerea Universului. E singura care justifică singularitatea. Acea stare infernală a nimicului inițial. Bucla nu e particulă. Nici undă. E un multiplu întreg al constantei lui Planck. O dimensiune de energie înmulțită cu timp.

Perfect în iubire am fost doar pe la cinşpe ani. Apoi m-am deprofesionalizat. Iubirile n-au mai purtat niciodată rochia aceea de stambă, vaporoasă. Uneori fug. Ca o procedură de mentenanță postgaranție. Habar n-am ce trebuie să repar. Un Dorel al cuvantului.

Viața, lanț infinit de cauze şi efecte, legate necesar şi mecanic. Îmi curăț sufletul cu betadină după fiecare păcat. Raman pete urate după badijonare. Cei tari  folosesc alcoolul.

Notarii au afişat tarifele pentru legalizarea rugăciunilor şi a declarațiilor de dragoste necesare intabulării sufletului. Sunt sensibil egale.

 

 

 

De ce urăsc cercul…

Noi nu am închis niciodată un cerc. Acea figură geometrică asociată perfecțiunii. Pe care preoți plictisiți o transformă într-un inel. Codul deontologic conjugal purtat ostentativ. Și ipocrit.

Noi am fost fractali. O serie infinită. Amestec de identic și diferit. După cea mai banală regulă a similarității, spune un tip deștept. Pe care Newton şi Euclid îl scuipă printre gratiile dogmelor mecanicii şi ale liniei drepte.

Am știut de la început că lumea nu încape într-un emcepătrat. Suntem ființe care funcționăm dihotomic. Ba maeștri ai suspiciunii. Ba mistici de serviciu. Și sufletul e un  *100#. Care îți răspunde în permanență că trebuie să reîncarci. Credit insuficient *

Am inventariat cuvintele. Începeau să sufere de lotofagie. Le-am epilat de sensurile banale și ne-am trezit că ușa pe care o deschidem zilnic scârție îngrozitor. Iar zidul unei biserici nu separă nimic. Până și gândul e un solfegiu zgâriat pe tăcerea lui Dumnezeu. Am tăcut.

Știam că nu putem scăpa de viciul de a ne visa și ne-am logat la cea mai voluptoasă așteptare.

 

 

 

 

 

 

Bărbatul insulă

Singurele informații despre el nu depășeau limita unei subiectivități restrictive, cum că n-ar fi decât un tip așa și pe dincolo.

Cineva îi agățase poeme în păr și el, prieten cu vântul, le transformase în confeti și zmee năuce. După această întâmplare, toți cei care plecau din el își puneau pe furiș fire de păr în bagaje și exersau în uscătoria blocului zborul.

Altcineva desenase pe nisipul sufletului său cercuri mari, aproape linii drepte, și rătăcise voluntar, cu tălpile goale, pe linia aceea minerală. Și fiecare simțea apoi nevoia să-și umple buzunarele cu nisip pentru a exersa nemurirea acasă.

El era, în definitiv, un tip de treabă ce aștepta în fiecare noapte ca acea corabie plină de abanos și scorțișoară să se izbească de stâncile sale. Ca sânii copți de mâinile obosite ale unui paznic de far.

Precizare: acest text ține loc de urări. Şi de copilot mental pe un drum plin de ceață, printre munți…