Arhivele lunare: ianuarie 2018

Poezia nu-şi face selfie

Poezia nu are cod de bare. Nu o mai căutați pe rafturi.

Poezia e măturătoarea din hipermarketul ăla frumos în care intrăm duminica. Urată, cu cicatrici şi varice. Şterge, roşind, fiecare produs manufacturier şi, uneori, cochetă,-si aşează-n luciul tablei conservelor şuvița rebelă. Noaptea tarziu spală podeaua pe care zac amestecate urme de tocuri cui şi flegme.

Poezia nu-şi face selfie.

Din cand în cand, poezia urlă. Golani evadați din ospiciu o violează. Mulțimea, oameni cumsecade logodiți cu google-ul,  înțoliți in slide-uri powerpoint sau în banale şorțuri de bucătărie, aplaudă în extaz : esență, complezență, pasență…

Decență!

Reclame

Drumul de servitute

Mâine va fi prima zi de pace.

Azi îmi voi vinde la târg ultimile cuvinte. Cuvinte nespuse. Și nesupuse.

Tu vei lăcrima puțin, cum cere protocolul de prințesă. La colțul străzii, cavalerul cu buchetul de păpădii în mână îți va aștepta răbdător animalul dorință.

Vom reinventa cunoaşterea algebrică, fără salturi de felină la carotidă. Cunoaşterea prin nebunie va fi declarată caducă.

Statistica va consemna că a fost o iubire normală în spațiu, timp şi număr de incidente ce nu au necesitat îngrijiri medicale.

Vom absenta de la ceremonia ceaiului. Şi viața va redeveni acea absență motivată dintre două singurătăți.

Sau poate o prăvălie în care primul client beneficiaza de grațierea tuturor păcatelor.

 

Toate femeile mint la fel (2)

„Eu n-am treabă cu Platon, deși mi s-a spus că e lectură obligatorie. 🙂
Să revenim la minciunile femeilor.
Mint chiar mai mult decât îți închipui!…
Mint mai ales când tac. Cînd își tac fricile și dezamăgirile. Nesiguranțele. Mint când nu spun la ce se gândesc, de ce tac, și pe-astea le mint tot în tăcere, că n-are cine să le-ntrebe – la ce te gândești?, de ce taci? Mint hollywoodian, când spun că a fost o seară minunată, ca să nu creadă el că a fost o seară banală, obligatorie, cum, de fapt, a fost. Mint când spun că până și ele uitaseră că e ziua lor, cum să nu uite el?!

Mint așa, plăpând, pacifist, pe mute, pline de speranță.
O, când încep să mintă cu vorbe, când devin zglobii și exuberante, când au opinii și țin la ele, atunci să fii sigur că au cunoscut pe cineva care are răbdare să le asculte tăcerile, care știe în ce hal se simt, dacă-și trec mâna prin păr, compulsiv, până distrug toată munca hairstylistului”

Acesta e un comentariu de-al Renatei. La o postare de om supărat a Castanului. Renata e femeie care a pipăit carte la viața ei. Care nu trage concluzii din filme ca „Spartacus” şi „12 oameni furioşi”. Pentru a le livra ca pilde. Şi pe care n-o văd niciodată în mixul ăla agresiv de pe wordpress: gospodină plus Bouvard şi Pecuchet. Nu e nicio subtilitate. Sunt femei care achizitionează linkuri precum cei doi eroi achiziționează tratate. Şi care se miră tot timpul că nu iese nimic. Dar care sunt convinse că pot sesiza ironia scremut filozofică. Ele necitind nimic din filozofie. Povestea o găsiți rezumată pe net.

Acest comentariu mi-a placut enorm. Sigur sunt şi fragmente autobiografice în el.

Dar, minciuna din textul meu e de altă natură. Candva o s-o fac poveste. Pentru exorcizarea mea. Cat de mult te poate speria ziua de după ce spui cuiva „Pleacă!”!

Toate femeile mint la fel

Toate femeile mint la fel. Diferă cate un diez sau un bemol, la intonație. Sau cate un  pixel cu valoare de atribut al disperării. Suspinele nu se pun. Ambalaj.

Cand afli că ai fost mințit, iei act de prezența conştiinței tale normative. Cea la care trebuie adecvate toate valorile logice, etice şi estetice. Şi plonjezi în nomotetica tampitului , încercand să descoperi legea la care se supun faptele.

„Să scriem, spunea Platon; dar să nu uităm că adevărata viață a gandirii este scrisul în suflet, iar înlocuirea ei cu scrisul cu litere este o eroare”

Ce bou eşti, Platon!

De maine voi scrie numai cu litere…

Şiretul…

Şiretenia, ca şi naivitatea, nu are legatură cu Intelligence Quatient-ul. Nu e o insuficiența mentală, ci o grimasă a gandirii, o distorsiune cu temeiuri afective ce poate justifica anumite rataciri. Atat timp cat ți-o asumi cu argumente şi ți-o îngrădeşti cu principii, e scuzabilă. Şi, pentru amici, chiar onorabilă…

În momentul in care scapă de sub controlul tău, devine nocivă şi caută prozeliți , devine Jeg.

Dacă şiretenia era un atribut exclusiv uman, Jegul face saltul în suita Diavolului. Avand la bază o brumă de simpatie,  scuzabilă prin spațiul neconform alocat din diferite motive ființei, Jegul creste exponențial şi devine o putere impalpabila. Neavand ce spune, Jegul nu foloseşte cuvintele, ci gafaitul. Însoțit de o respirație urat mirositoare.

Identificarea Jegului e absolut necesară. El nu e un fenomen temporar. Provoacă greața model Roquentin, dar lumea de pe wordpress n-are şansa unui Autodidact prin preajmă.

Ca să nu mi se reproşeze că nu ofer şi soluții, vă sugerez, pentru identificarea acestuia, folosirea testului MMPI.

MMPI (Minnesota Multiphasic Personality Inventory ) e un test alcatuit din 550 de întrebari la care se dau răspunsuri scurte (întrebările țin seama de sistemele de apărare ale individului si de posibilitățile de imaginare si simulare ale acestuia). În urma acestui test, coreland cu elemente specifice comentariilor, se poate identifica Jegul.

Nu în ultimul rand, o marcă a eului liric al Jegului wordpressist sunt catrenele agramate şi „no offence”-ul din finalul jignirii.

Acesta nu e un pamflet.

Capricornul

Zeii scriu iubirile muritorilor cu litere bolduite, pe hârtie albă, cerată. Cu longitudinea și latitudinea corect explicitată. Pentru a nu (se) rătăci tot restul vieții.

Capricornilor, însă, zeii le aruncă o bucată de palimpsest în scârbă și le strigă, trântind ușa – Scrieți-vă ce vreți, apedeuților!

Am început pergamentul cu o virgulă. O cronică intenționat apocrifă. Parte din alchimia ce putea transforma așteptarea în locul geometric al unei iubiri.

Pe porțiunea ilizibilă am desenat două mâini. Singurele elemente care transformă un trup în spațiu. Kant, spun tipii deștepți, şi-a făcut toată filozofia transcedentală plecând de la acestea. Eu nu voiam decât să încep infinitul. Intrați, și aici sunt zei…

Am găsit o porțiune curată și am copypaste-at din evanghelia necredinciosului Toma-Fiți trecători! Niciun adevăr nu poate fi demonstrat. Avem doar criterii. Clasificări. Morala e sentiment, nu cunoaștere.

Apoi am tăcut. Nu-mi ieșea nicio iubire. Doar versete dintr-o biblie a inocenței pierdute.

 

Planck şi betadina

Teoria buclelor e mult mai bună decat teoria supracorzilor, pentru înțelegerea Universului. E singura care justifică singularitatea. Acea stare infernală a nimicului inițial. Bucla nu e particulă. Nici undă. E un multiplu întreg al constantei lui Planck. O dimensiune de energie înmulțită cu timp.

Perfect în iubire am fost doar pe la cinşpe ani. Apoi m-am deprofesionalizat. Iubirile n-au mai purtat niciodată rochia aceea de stambă, vaporoasă. Uneori fug. Ca o procedură de mentenanță postgaranție. Habar n-am ce trebuie să repar. Un Dorel al cuvantului.

Viața, lanț infinit de cauze şi efecte, legate necesar şi mecanic. Îmi curăț sufletul cu betadină după fiecare păcat. Raman pete urate după badijonare. Cei tari  folosesc alcoolul.

Notarii au afişat tarifele pentru legalizarea rugăciunilor şi a declarațiilor de dragoste necesare intabulării sufletului. Sunt sensibil egale.