Aproape vineri. Poezie

Dragostea ca o superpozitie de stări. Tu, precum pisica lui Schrodinger. Cand moartă, cand vie. Totul încercand să justifice androidul din mine ce nu crede în dumnezeul dizolvat în speranță. Eu, simplul îndrăgostit de marea absența. Modelată pe marile compromisuri ale clipei. Mi-e dor, sortit fiind finitului, de stiletul nemărginirii, ăla care mă salvează de moarte apropiindu-mi-o. Şi de poezie. Ca infirmitate. Sau ca o aproximativă valoare a unei atingeri…

„Pe vremea cand curgea tăcerea

din scorburile cerului, ca mierea,

şi sufletul era ca fierea,

pe vremea cand treceam prin nefăcut

ca Domnul Dumnezeu la început

cu şişul vorbei în căput,

candva cand păstoream frumoase

cu noaptea-n ochi şi marea-n oase

cu stihurile-mi firoscoase

şi pe la margine de luncă

pe muchi de iarbă ori speluncă

mă nărăveam la cate-o juncă,

pe-atuncea cand berbanți alumni

ne luam cu diavolul în pumni

pentru un sfarc şi doi porumbi

si ne-ncotram în rai cu sfinții

cum să ne cheltuim arginții

pe şoldurile pocăinții,

pe vremea-aceea, o, pe vremea-aceea

abia făcuse dumnezeu femeia

şi aruncase în genune cheia,

iar noi alumni berbanți şi nesătui

umblam năuci s-o căutăm haihui

sub poala suflecată a cerului”

Horia Bădescu- Decameronice

Anunțuri

23 de gânduri despre „Aproape vineri. Poezie

  1. noname

    Nu-mi spuneţi ce-s săracii, nu ştiu ce-i sărăcia,
    În mine stau grămadă comorile de bani.
    De vreau un pol de aur, când toamna e pe-aproape
    Mă-nalţ şi iau o mână de galbeni din castani.

    Nu vreau să văd săracii, eu sunt un prinţ bogat
    Pe care nebunia îl ţine lângă ea.
    Când vreau domnii de soare, când vreau domniţe albe,
    Trimit în gând o slugă din visuri să le ia.

    Am tot: palate, aur; am tot ce mintea cere,
    Tot ce gândesc poeţii, tot ce-au visat nebunii.
    În camera mea albă, pe patul meu de scânduri,
    Am tot ce-au strâns în suflet îndrăgostiţii lunii.

    Săraci sunt doar aceia ce nu pot să viseze,
    Acei ce în bordeie nu pot vedea castele,
    Săracii sunt aceia care clădesc palate
    Şi care totdeauna se spânzură de ele.

    Eu sunt bogat, nu-mi pasă că haina mi-este ruptă.
    Eu nu-s supus la nimeni, eu nu sunt sluga legii…
    Visând tot ce nu este, trăiesc deasupra lumii,
    Iubindu-mi nebunia, sunt mai bogat ca regii.

    (Teatru – Virgil Carianopol din vol. Scară la cer)
    🙂

    Apreciat de 4 persoane

    Răspunde
  2. Renata Carageani

    dacă tata mi-ar spune ce e simplu în viață
    dacă banii s-ar face din nisipuri și ceață
    dacă praful de pușcă ar fi praful de copt
    dacă mortul din stradă n-ar mai fi așa mort,

    Refren: ar fi simplu.
    simplu, simplu,
    ca o cană cu vin,
    simplu, simplu
    ca oftatul deplin…

    dacă omului prost i s-ar face un semn
    dacă regii-ar trăi în colibe de lemn
    dacă orbii-ar vedea ce-mbuibații ignoră
    dacă frica ar fi interzisă o oră

    R: ar fi simplu
    simplu, simplu,
    cum e vinul în cană
    simplu, simplu,
    cum e șișul în rană…

    Am fost și textiera unui grup de rockeri puștani, mai blânzi, așa, care s-au dus de-a berbeleacul după primul album, fiecare în treaba lui.
    Dar ce mișto e să faci parte din staff-ul unei trupe! Ești Cineva! La repetiții, solistul strigă – e cineva p-aici să-mi aducă și mie un pahar cu apă rece, în pula mea?! Se repede textiera, că tot n-are altă treabă decât să compună versuri pe muzica deja scrisă.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      ” beethoven într-o seară s-a aşezat la clavir/ şi a cantat arpegii suitoare uscat/- şi sus, pe notele de boltă cu ecouri ambigui-/ şi din cand in cand coborand cu înțeles./ era sonata despre care se spune că ar descrie/ plecarea cuiva cu poştalionul, departe, pe urmă/”

      Apreciază

      Răspunde
        1. castanman Autor post

          Sonata nr. 26 opus 8 a, Les Adieux, crede Liiceanu că ar fi , asociind şi cu titlurile celor trei parți ale volumului din 82, „poesii nouă”, titluri care sunt şi ale celor trei părți ale sonatei – les adieux, l’absence, le retour. Contează mai puțin. Important e că cititorii Castanului află că Renul scria poezie, atenție, nu texte, pentru rockeri. Lucru neaflat la îndemana oricui.

          Apreciază

          Răspunde
            1. Renata Carageani

              Scumpo, rockerii au avut succes, dar formația s-a destrămat repede, băieții fiind cu mult mai preocupați de terminarea facultății și vieți personale. Uite, Cheloo îi știe și îi ține minte, mai ales pe solistul vocal, pentru timbrul lui absolut remarcabil și originalitatea compozițiilor.
              Nu cred că ți-ar fi plăcut, oricum, ție îți place, văd, boceala aia cu nu plânge, ana!

              Apreciază

              Răspunde
          1. Renata Carageani

            Posibil cum zice Liiceanu. Mai ales că însuși poetul numește, mai apoi, cele trei părți ale sonatei, preferând să nu vorbească despre reîntoarcere, deocamdată.
            Și totuși, de ce ar fi „mințit” poetul asupra descrierii temei principale din prima parte?
            În fine… Mulțumesc pentru decriptarea mai adâncă (nu știam ce dramă l-a marcat). Așa se explică „suitoare uscat” și „degetele lui aspre pe clape” care, altminteri, nu prea se potrivesc stilului foarte carnal/cărnos beethovenian.

            Apreciază

            Răspunde
  3. Pingback: Ce părere aveți de Linux? – Quodixit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s