Arhive zilnice: 14 decembrie 2017

Aproape vineri. Poezie

Dragostea ca o superpozitie de stări. Tu, precum pisica lui Schrodinger. Cand moartă, cand vie. Totul încercand să justifice androidul din mine ce nu crede în dumnezeul dizolvat în speranță. Eu, simplul îndrăgostit de marea absența. Modelată pe marile compromisuri ale clipei. Mi-e dor, sortit fiind finitului, de stiletul nemărginirii, ăla care mă salvează de moarte apropiindu-mi-o. Şi de poezie. Ca infirmitate. Sau ca o aproximativă valoare a unei atingeri…

„Pe vremea cand curgea tăcerea

din scorburile cerului, ca mierea,

şi sufletul era ca fierea,

pe vremea cand treceam prin nefăcut

ca Domnul Dumnezeu la început

cu şişul vorbei în căput,

candva cand păstoream frumoase

cu noaptea-n ochi şi marea-n oase

cu stihurile-mi firoscoase

şi pe la margine de luncă

pe muchi de iarbă ori speluncă

mă nărăveam la cate-o juncă,

pe-atuncea cand berbanți alumni

ne luam cu diavolul în pumni

pentru un sfarc şi doi porumbi

si ne-ncotram în rai cu sfinții

cum să ne cheltuim arginții

pe şoldurile pocăinții,

pe vremea-aceea, o, pe vremea-aceea

abia făcuse dumnezeu femeia

şi aruncase în genune cheia,

iar noi alumni berbanți şi nesătui

umblam năuci s-o căutăm haihui

sub poala suflecată a cerului”

Horia Bădescu- Decameronice