Arhive zilnice: 8 decembrie 2017

Vineri, poezie de post (1)

Cand mi se face de prințesă, mă îmbolnăvesc de Don Quijote şi de frac-su, Mişkin, care n-a fost niciodată Idiotul, ci Prințul. Un prinț care a ştiut permanent că fericirea e doar un proiect cu deadline-ul depăsit…Şi pentru că în fiecare vineri mi se face şi de poezie, încep cu o bijuterie de Demostene Andronache.

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminți,
E plin pămantul de martiri şi sfinți
Atinşi de filoxera înțelepciunii.

Tăcută-i gloata de-nțelepți ca sfinxul,
În fața lui şi a nemărginirii,
Şi-ascultător de randuiala firii,
Ca un plăvan în jug trudeşte insul

Scancesc cuminții-n chingile durerii
Şi, sangerand din răni adanci blandețe,
Langă neveste mor de batranețe,
Necutezand să scoată spada vrerii.

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sange,
S-a-mpotmolit istoria şi plange
Cu prora înfiptă-n într-un colț de stancă.

Nu se mai nasc nebuni ca să o mane,
Cu bata de la spate, ca pe-o vită
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nțelepciunii să-l dărame.

O! Doamne, doamne, unde-s Don Quijoții?
E plină lumea d’alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să manuiască lanza,
Ci scutieri cuminți se vor cu toții.

Unde-s nebunii, unde-s macedonii,
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tanjeşte după glorie norodul
Şi nu-s cezari să-i treacă Rubiconul.

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşeasca si să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pămantu-n coarne
Şi acestui veac să-i surpe temelia.