Sfaturi

În ghetoul dragostei mergeți desculți. Aruncați sticla şi betonul vieții voastre. Uitați de buchetul de flori cu care, ipocriți, vă înființați la fiecare aniversare. Desfaceți dorințele agățate cu sclipici de fiecare cometă şi uitați de rutina paşilor.
Viața e prea scurtă. Şi fiecare întrebare nu mai e demult egală cu un răspuns. Înainte de a adormi, dezveliți un san cu ochii minții. Cadre scurte care fac cat toată semiotica lumii. Cel mai simplu antidot cand în noapte începe „beția adevărurilor vătămătoare”.
Viața se trăieşte pe sine, nu are legătură cu noi, spunea cineva.
Şi, apoi, uitați-vă la un film. „Damage”. De Louis Malle. Cu Jeremy Irons (e că seamănă cu O’Toole?) şi Juliette Binoche. E cel mai frumos film de dragoste. Sau de existență. Iar finalul, cu explicația dată de Stephen nevesti-sii, mi se pare cel mai bun motiv de a ne îmbăta: „Credeam că îți poți controla viața. Dar există lucruri pe care nu le poți controla”. Vedeți să plouă cand vizionați filmul. 🙂

51 de gânduri despre „Sfaturi

  1. Mugur

    Nu a plouat când am văzut filmul, dar au fost destui nori negri, care au ascuns lumina. Iar după un astfel de film, trebuie să reconsideri viața, care este adevărat, nu poate fi controlată, la fel ca și iubirea.

    Iar dacă cel mai bun film de dragoste este o dramă, atunci ai dreptate, a fost unul dintre cele mai bune filme de dragoste.
    Oare câte dintre iubirile adevărate se termină frumos, cu „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți„? Retorică întrebare, ce se pierde printre frunzele toamnei ce tocmai s-a încheiat, lăsând loc albului covor de nea, care să acopere…

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Ce sa acopere zapada, Mugure? 🙂 Sa nu-mi spui că mizerii. Tu eşti un tip echilibrat. Poți să jonglezi din eprubete ca să-ți iasă o soluție neutră. Îmi pari abătut. Fiecare are cate un film pe care, cand plouă, il revede. Eu îl am p-ăsta şi „Vă place Brahms?”. Şi, în plus, sunt mort după Juliette…

      Apreciază

      Răspunde
      1. Mugur

        Punctele de suspensie erau un fel de apropo la cuvintele tale dintr-o postare anterioară.
        Neutralizarea… cam greu de realizat uneori, oricâte eprubete și soluții ai încerca să folosești. Nici chiar soluțiile de albire nu mai au efectul scontat.

        Pe acesta încă nu l-am descărcat, pentru vizionări ulterioare, însă ai dreptate că merită revăzut. Pentru zile ploioase nu aș putea spune că am un anume film preferat, căci totul ține la mine de dispoziția de moment. Dar aș putea alătura „colecției” tale „Kramer contra Kramer”. Să fiu oare influențat de faptul că acesta a fost primul film văzut de mine la „video”, pe vremuri?

        Și Mugur nu e abătut,
        C-aseară vântul a bătut
        Și-a alungat un norișor
        De care lui nu-i este dor. 😀

        Apreciază

        Răspunde
          1. Mugur

            😀 Eu nu am curiozități culinare, decât, poate, de pe plaiurile noastre. Când nu voi mai locui la bloc (ceea ce sper să se realizeze cât mai curând), am să-mi construiesc un cuptor, să-mi coc pâine pe vatră și să-mi fac bulz adevărat, frumos rumenit.

            Ca vârstă, am împlinit 62 de ani, dar asta nu înseamnă că m-am și maturizat ca pentru toți. 😀 😀 😀

            Apreciat de 1 persoană

            Răspunde
                  1. Mugur

                    Cred că fiecare dintre noi are propria sa greutate în a-și purta anii în spinare. Poate de aceea este bine să nu facem referire la asta. Eu prefer să-mi port zâmbetul cu mine și nu mă feresc să-l și afișez. 🙂

                    Apreciază

                    Răspunde
  2. klaus

    Bă, ești bun! Încep să înțeleg ceva. Nu înțeleg tot din cauză că am doi cromozomi în loc de unul.
    Imaginea aia a sânului dezvelit, poate fi al unei femei grase? Anorexică, trecută de cinci zeci? A unei femei urâte?
    N-o să mă uit la filmul ăla. Din cauza celui de-al doilea cromozom. Pe ăla pot da vina, așa, aiurea, din cauză că-l posed, e normal să existe lucruri pe care nu le pot controla. O fi filmul bun da’ mesajul e pentru oligofreni..

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Uită-te la ce vrei. Mesajul meu e pentru oligofreni? Mesajul filmului? Fii mai explicit. Si creionează mesajul. Am mai dat exemplul „Pişoarului” lui Duchamps ca exemplu pentru criterii estetice. Arta e pe persoană fizică. Nu se shăruieşte.

      Apreciază

      Răspunde
      1. klaus

        Atâtea lumi înghesuite în doar una!
        Bă, am început să urăsc orice situație care îmi aduce noi întrebări. Sunt hipoglicemic la hrana cu răspunsuri.

        Apreciază

        Răspunde
      1. Renata Carageani

        klaus, mie Love story mi s-a părut pentru oligofreni. Începând cu tema muzicală. Deși, cândva, în viață, mi-a fost de mare ajutor. Tema muzicală.
        „The Remains of the Day” ți-a plăcut? Mie, da. Deși am citit și cronici oribile.

        Apreciază

        Răspunde
        1. klaus

          Și „love story” spune ceva. E altceva dacă mi-ai recomanda tu filmul. Aici, în mediul ăsta, poți să dospești căcat și să-ți iasă cea mai bună pâine pe vatră.

          Despre celălalt film nu zic nimic. Dacă l-am văzut, nu-l recunosc după titlu. Sunt un uituc notoriu, ai uitat? De aia îl iubesc pe Borges. Datorită lui nu sunt singur în lumea care ține minte senzații, nu titluri.

          Apreciază

          Răspunde
  3. Anastasia

    Nu știu filmul tău, „Damage”. Și nici nu vreau să mă uit la el până nu-ți spun asta: când am văzut, recent, filmul „Non ti muovere” (2004), m-am gândit la tine, la toate CorabiileTaleVisuri pe care (cred că) nu le-ai lăsat să intre în „port”, la furtuna de emoții ce răzbate din fiecare cuvânt al tău (în pofida aparentului tău cinism și gheață), la fiecare literă care strigă după “iubire” (deși probabil ai iubit cu-adevărat) …și mi-am zis că ar trebui să-l vezi. Am renunțat atunci să-ți spun, simțeam că am nevoie să trec dincolo de abisul emoțiilor în care m-a purtat tulburătoarea poveste din film, am vrut să ajung la pacea Inimii, acolo unde se întâlnesc părțile Ființei. Sau poate am vrut, mai degrabă, să aștept momentul în care să (re)devin cerebrală și ancorată în realitate și rutină :).
    Și a venit momentul acum, odată cu “Sfaturi”.

    Una dintre melodiile din film :

    (traducerea poate lăsa loc comentariilor 😊 , însă îmi asum riscul 😊)
    “ Iubirile
    arse, stinse, naive şi speciale
    două consoane prinse între trei vocale
    ne fac să nu ne simţim singuri
    de aceea-s importante
    şi le numim iubiri…

    Iubirile sub un mare cer
    sau închise într-o cameră,
    iubiri în care ţi-ai pierdut speranţa,
    iubiri cu spatele la perete
    sau când zici “Dumnezeu ce gândeşte”
    iubiri de care nu eşti sigur
    cărora nu le dai importanţă…

    Dar câte iubiri,
    ce iubiri au curajul
    şi puterea de-a zbura aşa
    iubiri fragile care trec,
    cele în care suferi tu singur
    şi altele în care te întrebi “ce vrei tu să fii”

    Câte iubiri găsesc iubiri
    iubiri care au început,
    care nu ştiu să fie-mpreună
    iubiri la limitele nebuniei
    cele ce le găseşti şi nu le mai laşi,
    bucăţi de iubire ce le arunci…

    Imaginează-ţi două lumi solitare
    prinse între stele,
    în mijlocul mărilor,
    uneori se-apropie să nu se simtă singure
    de-aceea sunt mari
    şi le numim iubiri.

    Câte iubiri găsesc iubiri
    iubiri abia născute
    cu dorinţa de-a rămâne împreună
    iubiri la limitele nebuniei
    cele ce le găseşti şi nu le mai laşi,
    bucăţi de iubire ce le arunci…
    Câte iubiri, dar ce iubiri….
    Iubiri la limitele nebuniei,
    cele ce le găseşti şi nu le mai laşi,
    bucăţi de iubire ce le arunci…

    Iubirile sunt mai toate la fel.
    Aşa că, diferenţa… fă-o tu. “

    Nu știu ce au trăit cei ce intră aici, ce vor simți sau ce au simțit dacă au văzut filmul „Non ti muovere”. Cred, însă, că ai aflat Esența. Și când va fi să te mai Naști vreodată, să ți-o amintești. Și, da, adevărat: iubirea nu e patimă. E însă, curajoasă și puternică, mai transformatoare decât orice altceva, e Alchimie și Sens, acces direct la Tine. Și este în “ori de câte ori nu ne mai vindem sufletul “ în porții mici, așezate frumos și cuminte în sticluțe strălucitoare, pictate frumos, pe tarabele din “porturi” .

    „De multe ori mi-a fost ruşine în viaţă surprinzându-mi sufletul că nu îndrăzneşte să facă ceea ce nebunia supremă – esenţa vieţii – îmi striga să fac”.

    P.S. În sfârșit, ai învățat să postezi linkuri 🙂

    Apreciază

    Răspunde
      1. Anastasia

        „You have to keep breaking your heart until it opens” – Rumi
        (CMan 🌿, ca să-ți deschizi inima în fața iubirii, învată să ți-o frângi de nenumărate ori)

        Dacă ar fi să evaluez (prin pierderi ori câștig), oricât de mult ai suferi, din dragoste, întotdeauna ești în câștig: ființa toată iți este „alchimizată” și asta modifica într-un mod atât de profund, încât nu poate fi descris prin cuvânt, ci doar prin trăirile care se impregnează pe chip, în ochi, atitudine, „lejeritatea” cu care te „plimbi” apoi prin Lume, știind că ai TRĂIT.
        Și niciodată nu te mai poți întoarce la mai puțin de ATÂT.

        Întrebarea e 🙂 :
        „Are you ready to play the game
        Ready to lose it all
        Sure you want to play
        this love ?
        There’s no way of unravelling the plot
        without taking the slide in the rabbit hole”

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          De rupt, mi-am rupt inima de nenumărate ori, ştiu că iubirea are tăieturile ei carteziene sau de măcelar, sunt un biet failibilist pe tăramul asta, adică, pentru sensul pe care îl dau eu, accept faptul că pot comite erori şi că strădania mea de a ajunge la certitudine este gresita

          Apreciază

          Răspunde
    1. Renata Carageani

      Anastasia, cele mai mișto trei versuri pe care le cântă Cutugno sunt astea:
      ”tu che non puoi restare sola / tu che telefoni ogni ora / e poi non dici una parolaaaaa….”
      Ar trebui să se înființeze o Universitatea de studiat femeia, pentru bărbați.
      Și versurile astea să se studieze într-un curs cu durata trei ani.
      Primul an de studiu: „Tu, che non puoi restarare sola…”
      șamd
      Sunt absolut convinsă că Lumea s-ar mândri cu mult mai multe cupluri fericite decât în prezent.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. Anastasia

        Da, Renata, ai dreptate. Numai că, cine ar fi Profesor ? O femeie sau un bărbat ? 🙂

        Nu sunt nici pe departe misandră (știu sigur asta) și nici nu cred c-ar fi cumva pe-aici vreun misogin :), însă mi se pare că aici :
        http://valeriupanoiu.blogspot.ro/2017/07/unde-sunt-barbatii.html
        e una dintre Chei.
        Textul lui V. Pănoiu poate fi greu de ” înghitit”, poate fi considerat un MARE Bla-Bla, ori,
        „floricele pe câmpii”, nu ? Numai că, eu cred că până nu se „vindecă” AZI, ancestrala relatie Femeie-Bărbat, nu se schimbă mare lucru, la oricâte cursuri am participa. Ar fi nevoie de un act de mare curaj, acela al introspecției, acela de a recunoște singurătatea în doi și apoi, de a avea curajul să duci până la capăt întrebarea și răspunsul la „de ce si cum ai ajuns aici”. Un act de curaj este mai ales acela de a privi dinspre tine (cea/ cel care te imaginezi a fi), înspre interiorul tau. De cele mai multe ori, noi (în egală măsură, femeia ori bărbatul), privim si aratam doar înspre celalalt …
        E mai usor sa parasesti jocul, nu i asa ? 😦

        Și nu parasești jocul doar retrăgându-te (în însingurare sau solitudine ori în refuzul și aparenta inutilitate de a mai comunica), ori fugind, plecând, părăsind.. ci prin multe alte forme (ce au un subtil „venin”): acceptarea singurătății in doi ori a confortului cinic, de falsă siguranță și stabilitate, iluzia ca nu esti singur, iluzia ca esti inca VIU, …

        Sau poate o alta cheie ar fi aceea din filmul ” Eat Pray Love” (2010) 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
        1. Renata Carageani

          Anastasia, am citit târziu răspunsul tău.
          După mine, lucrurile sunt mai simple. Atâta timp cât doi oameni se plac (aici intră atracție, prietenie, privilegiu de-a râde împreună) nu-i nevoie de analize, introspecții, privitul din exterior spre interiorul sinelui. Când lucrurile încep să scârțâie, oricâte analize ai desfășura cu tine, cu celălalt, căruța se duce de râpă.

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
          1. Anastasia

            🌻”Aici, unde liniştea face un fald,
            să punem noi, primii, cuvântul POATE
            E cel mai pufos şi-o să ţină de cald.
            E cel mai bătrân dintre toate.

            Şi-aici, pe un colţ unde picură cer
            şi-ai lăsat să se umple o glastră,
            s-aducem cuvântul albastru – MISTER.
            Să vezi cum e Lumea a noastră!

            Să-ntindem pe jos SINODURI DE CORBI.
            Să umbli şi tu în picioarele goale,
            să fim cei mai orbi dintr-ai orbilor orbi…
            Şi patul să-l facem din vorbele tale.”🌸

            Apreciază

            Răspunde
            1. klaus

              Am o obiecție la „Să vezi cum e Lumea a noastră”. A-ul ăla posesiv e aiurea. Strică ritmul! Scoate-l!
              „Sino(duri)ade de corbi” e o imagine cu care m-ai cumpărat forever. 🙂

              Apreciază

              Răspunde
  4. klaus

    Castane, ai putea, chiar dacă ești la tine acasă, să elimini rahatul ăla de etichetă cu „autor post” care maschează ora la care ai postat? Habar n-am, uneori, cui răspunzi.

    Apreciază

    Răspunde
  5. Pingback: Sexta mare – Sexta mică | Gara pentru noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s