Al(l we are )cool. Update

Vin sărbătorile și constatăm încă o dată că tristețea nu e o boală de prinți. Doar o javră ordinară ce te latră așezată comod pe scaunul celor plecați sau uitați. Că în fiecare iubire există cel puțin un ticălos. Că funcționăm după un soft hackerit.  Că ritualul trecerii noastre nu e  decât un banal și repetitiv joc lingvistic mincinos- ce mai faci? bine. dar tu? Ne dăm seama că folosim gânduri-butaforie și că suntem prea strâmți pentru a cuprinde în noi toată frumusețea lumii. Ce rămâne  aruncăm în tomberoane, corect, ordonat, eco. Ne trăim gloria între patru pereți și așteptăm toată viața un mes(s)ager salvator. Din când în când, punem la dispoziția speciei, printr-un gest pe cât de generos, pe atât de inutil, povestea noastră.

Vin sărbătorile și constatăm încă o dată că nu putem fi Robisoni între patru pereți. Chiar dacă am solicitat un Vineri în wishlist. Pentru asta îți trebuie o insulă. Să poți întemeia din nimic un imperiu. Să poți bate monedă cu chipul ei. Cu chipul ei, corăbiile să cumpere lumea. Vin sărbătorile și îți dorești o zăpadă, singura sfințenie perisabilă, și cei care îți rup foile dictando cu poeme să poată să spună înciudați – bă, aici a fost o ceașcă de ceai…

Să vă îmbolnăviți de-mbrățișare toți cei cu brațe, vă urează Castanul…

28 de gânduri despre „Al(l we are )cool. Update

  1. Renata Carageani

    Ce tace lumea!…
    Ori e în microvacanță, ori e speriată de faza cu „ bă, aici a fost o ceașcă de ceai…”
    De fapt, numai ceașca de cafea sau paharul de vin roșu lasă urme considerabile pe o pagină de manuscris. Dar cât de nesimțit să fii, să le parchezi tocmai pe pagina cu poem?!
    În fine! Lumea e ciudată. Și nesimțită. Dacă nu e scris de ea, nici că-i pasă. Bine că n-a pus fierul de călcat sau n-a parcat Matizul pe poem!

    Altminteri, mi-am amintit numărul acela de pomină pe care l-a făcut Tănase după ce l-au bumbăcit comuniștii ajunși la putere, că făcea mișto de ei.
    Scenă goală. Fundal alb cu pendulă. (Microfon mascat în corpul pendulei, ticăitul se aude în sală).
    Tănase e sub pendulă – mut. Trec două minute. El, statuie. Publicul se foiește, neînțelegător.
    Și, înainte ca Sala să-l declare mort sau împăiat, Tănase zice, ridicând arătătorul spre ceas:
    – El TIC, eu TAC!… El TIC, eu TAC!…
    (Cortina.)

    Apreciat de 4 persoane

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Un han tătar cu oştirea sa a oprit la marginea unui sat. Mai marele satului a venit să discute cu acesta condițiile unei şederi linistite. Hanul a cerut cea mai frumoasă fată, promitand că în schimbul acesteia nu va incendia satul. Mai marele satului s-a dus la aceasta şi a rugat-o. Fata l-a refuzat. S-au dus toți sătenii. Fata i-a refuzat. S-a dus şi a rugat-o mama sa. Satul trebuia salvat. Fata atunci a cedat şi s-a dus la hanul tătar. Acesta s-a ținut de cuvant şi dimineața a plecat fără să incendieze satul. Dimineața, pe ulițele satului, fata, desculță, despletită, cand se întorcea, auzea în spatele ulucilor gardurilor- tarfo!
      Aceasta e tot o poveste despre lume, Renule. O tableta (s)pusă de Geo Bogza în Contemporanul. Si găsita de mine în Paznic de far. ” paznic de far cu spranceana mereu încruntată” care a ținut mereu socoteala tuturor corabiilor lumii.

      Apreciat de 4 persoane

      Răspunde
  2. bluenightmareblue

    Dumnezeule , femeie ! Tu chiar te crezi cea ma cea .
    Si frumoasa si desteapta . Ha ha ha . Numai si taman maria TA a prins o p aia cu CEASCA ! Esti de poveste madame

    Apreciază

    Răspunde
    1. klaus

      Coșmarule, am prins-o și io p-aia cu ceașca. Justificare pentru cei mai mult de zece ani de când îi port trenele, principessei. Da’ am prins-o și pe aia cu paharu’, sună mult mai bine, chestie de percepție.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s