Arhivele lunare: Noiembrie 2017

Sfârșit

Magicianul își strânse în valiză ultimile baghete, cuvintele. Stricate, mutilate de absurdul existenței. Lumea crezuse că sunt butaforie și procedase în consecință. Le lipise cu scuipat, rece, dens, antigravitațional pe pereții din carton ai bâlciului. Aruncă, zâmbind,  la coș telefonul. Numai poștașul și banca pot suna de două ori fără a cădea în ridicol. Văzuse într-un film, demult, că nu există singurătate, doar oameni ce te fac să te simți singur. Lângă el, hamsterii părăsiseră labirintul și se simțeau liberi învârtind roata. Fumă pasional ultima țigară, drept sacrosanct al condamnatului la viață, și alergă câteva gânduri între migrația sufletelor și veșnica întoarcere a aceluiași. Și Schopi și Nietzsche erau penibili. Intră în cabină să se demachieze. Ramase surprins. Pe obraji avea pictate două lacrimi. În ultimul spectacol jucase, fără să vrea, rolul clovnului. Închise fereastra. Zgomotul mahalalei sculpta pe geam flori reci de gheață

Anunțuri

Filipică

Litoticul meu „te iubesc” l-ai pus pled pe prințesa adormită din tine. Mi-ai spus să nu mai zbor. Sunt ridicol.Singuratatea dă bine pe o aleea pietruită. Paşii au ecou. Zborul nu. „pierderea Poeticii aritostelice a dus la naşterea Numelui trandafirului” spune Eco pe undeva. Am rămas vameş între noapte şi zi. Mi-ai interzis să-mi mai agăț poemele în colțul lunii ca să nu-ți afecteze mareele. Între timpul meu şi timpul tău, o lume.

Post truth

Nu există crimă perfectă. Nici măcar aceea de a scrie poezii. Întotdeauna există un martor care moare subit, atins de sfințenia poemului. Puse în raclă, moaştele celui care a văzut naşterea sunt plimbate prin bâlciuri. Trecători singuratici pupă inelarul şi lasă un bănuț în cutie. Pentru răscumpărarea sufletului.

Nu există crimă perfectă. Nici măcar dragostea, acest Iisus ce spală picioarele unei femei, cand vrea să uite de univers. Întotdeauna va fi un cronicar ce va descrie corect pozițiile trupurilor în raport cu carosabilul umed al vieții. Sufletul, acest banal şi noician accesoriu pentru mantuire, va fi trecut la bibliografie.

Elogiul nebuniei

Juridic, dragostea e un interes nepatrimonial. Biologic, un tropism. Altfel, o prodigalitate de nepermis a sufletului.

Câteodată, liturghia unui anahoret care știe că nu există cunoaștere a ceea ce suntem, ci a ceea ce am încetat să fim.

Mi-e teamă că o femeie perfectă e îmbrăcată într-o singură propoziție wittgensteiniană. Gândul e propoziția cu sens. A patra. Și niște blugi și adidași.

Și mai mi-e frică de clipa când un bărbat își dorește să fie Anna Karenina. Chiar dacă știe că iubirea prințului  are ca extensie, fișier exe, un tren. Și că Alexei Alexandrovici e cel mai bun om lume. Dreptul la bovarism e universal.

To be is to be the value of a bound variable. Asta nu merge decât șpriț. Cu „unde se duc rațele când vine iarna?”. Fiecare trebuie să-l jucăm pe Holden Caufield, singur in Central Park, exmatriculat, inainte de Crăciun.

Mirajul n-are legătură cu privirea. Distanta cu dragostea

Intr-o zi zeii vor fi nevoiți să mă mănânce și să moară. La autopsie vor găsi blugii și adidașii tăi