Scrisorile unor poeți

Iubito,

mă gândesc la tine ca un borfaş la ceasul unui lord. Dacă eşti tandră sau numai o căţea cu pielea catifelată, pe mine nu mă interesează.  Adevărul e că niciodată nu am reuşit să aproximez distanţele. Nici acum n-aş putea să spun dacă eşti departe sau nu, parcă acolo până unde văd e o margine sau altceva. Atât de obosiţi picăm unul în braţele altuia sprijinindu-ne în buze sau în vârful cuvintelor de dragoste…

Ţi-ai crescut parcă anume părul cel mai lung din lume ca-ntr-un giulgi să-ţi ţii într-însul trupul tău curat ca plânsul. De ce dai voie vântului să umble prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?

Am părăsit în mare grabă sufletul tău lăsând urme adânci ca în cenuşă. Motivele pentru care plângi sunt mai vechi decât noi. Ştim, suntem nişte morţi pentru mai târziu.

Iubito, eu sunt această piatră, iubeşte-o şi se va preface într-un tânăr bărbat, care pe ţărm îţi va spune: ” iubito, eu sunt această piatră…”

Tu să mă ierţi că nu pot fără tine, că ochii mei sunt când căprui, când verzi.

 

( ivănceanu manasia cârstean sorescu ivănescu stanca mureşan duna ursachi păunescu )

 

Iubita mea,

dezarticulată şi perpendiculară, privirea ta e o maşină de cusut norii…ieri te-am căutat toată ziua la mica publicitate.

Cum aş putea să te uit când circuli fără bilet pe toate liniile palmelor mele, când în fiecare dimineaţă când mă bărbieresc tu eşti acolo, mă aştepţi şi îmi dai ” bună dimineaţa ” din oglindă? Când tu vii la mine în fiecare noapte, despici fereastra în două şi intri, şi ieşi, şi intri şi te uiţi, şi mă uiţi, îmi intri pe sub piele epilându-mi venele prin interior şi te plimbi cu gondola tăcută pe arterele mele şi îmi tulburi sângele.

Să taci, îţi scriu fiindcă-i noapte limpede ca o frunte de ied, fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pieliţa nucilor moi, îţi scriu fiindcă suntem uituci amândoi.

Ţi-aş da deoparte părul cu gura de pe gât, cu gura ţi-aş desface nasturii mici de bluză şi ţi-aş şopti în urechea ta fleaţă şi confuză: afară plouă laic şi-s trist şi mi-e urât…

Mi-e dor de tine peste tot. Am putea privi acelaşi tavan împreună. Iadul înseamnă să nu te mai pot gândi şi pedeapsa pentru prea puţină dragoste nu e moartea ci nenumărate morţi.

Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din privelişti cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit.

 

(roll tănase bănuş brumaru dragu cassian)

 

Tu,

ai crescut pe sufletul meu cum creşte câinele pe lătrătura sa, cum creşte timpul pe ding-dang şi zeul când ne vine să ne spânzurăm.

Nu pune mâna peste mine , dacă-i vară că, n-ai să înţelegi nimic, stimată doamnă- domnişoară, din frig. Vino când nu merge nimeni, când nu avem picioare, vino dar, mai ales, când voi fi orb, lumino.

Nu-i aşa că nu mai ştii cum îmi arată chipul? Val verde lingând nisipul…Adu zarurile să-l tragem la sorţi! Mă tem că de o veşnicie de oră noi suntem morţi.

Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape, dacă respir, te-mping în aer, neoglindito peste ape, tu dulce vaer.

( nichita…)

Precizare: fragmentele sunt ordonate dupa numele poetilor enumerati in finalul scrisorilor

Anunțuri

274 de gânduri despre „Scrisorile unor poeți

    1. castanman Autor post

      Registrul corect? 🙂 N-am vrut decat sa arat, legand diferite strofe din poeti diferiti, ca poezia buna e la fel, poti trece dint-un poet in altul fara sa simti diferenta. Si, Doamne, cata poezie buna nestiuta e pe lume…

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
  1. Elena

    Cuvinte împrãștiate’n versuri
    Le-aduni, le desparti, și le cauți sensuri
    Abstracte idei ce’nvăluie gânduri
    Ciudate, ale celui ce scrie rânduri

    Sunt povești dintr-o lume imaginară
    Ale celor ce fug din viața realã
    În creația lor totul e posibil
    Fãrs riscuri prea mari sã cada’n penibil

    La fel cum Eminescu se dãdea cu barca
    În ultimele-i strofe când mintea i-o lua razna
    Sunt multi care împletesc din cuvinte
    Iluzii, vise, fantezii și dorințe

    Castaman, într-o zi, dupã ce nu am mai zis nimic ceva vreme, m-am simțit vizatã în unul din articolele tale. Ce îți veni așa deodată? Aveam noi ceva de împãrțit? Luai partea celorlalți? M-ai fãcut curioasã. 🙂
    Știi, un anonim nu prea are ce pierde. E un pic nedreaptă discuția în contradictoriu dintr-o anonimã cu o adresã de email neutilizabilã și o persoanã care deține o identitate online, chiar și una falsã pentru care a muncit la un blog. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
      1. Elena

        Dupã cum știm cu toții, înafarã de Renata, Eminescu a suferit de depresie bipolarã.
        Foarte mulți scriitori au suferit de depresii, chiar și pictori, muzicieni, artiști. Vulnerabilitatea transmite emoție. Acei oameni care transformã durerea lor, vulnerabilitãțile lor, în artã, metamorfozând suferința în frumos, în emoție, în culoare, sunet, în opere ce bucurã mintea, ochiul, auzul. Atingeri suave și calde pe suflet. Câte poezii s-au nãscut din iubiri neîmplinite, din vulnerabilitate? Câte scrisori, romane, filme, melodii, picturi?  Arta, în special, cred eu, s-a nãscut pe fondul unor vulnerabilitãți.
        Nechita a fost și el alcoolic, depresiv.

        Despre depresia bipolarã scrie aici:

        http://terapii100.blogspot.ro/2015/01/antidepresive-naturale.html?m=1

        Despre depresie – un mini documentar. Mulți fac confuzii.

        O emisiune unde a fost invitat Dr. CiuRea – foarte interesant subiectul.

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Nichita n-a fost alcoolic. De baut, bea. E o diferenta. Mare. Vulnerabilitatea deformeaza emotia. O ofera sub o forma reziduala. Emotia construita artistic se bazeaza pe o luciditate ce excede circumstantialului. Vad ca o agati pe Renata de comentariul tau folosind o comparatie ( ” ce stiu toti, dar nu stie ea”) ce s-a vrut rautate, dar care de fapt e un compliment. Logica spune, in urma enuntului tau, ca ea stie ceea ce nu stiu toti 🙂

          Apreciază

          Răspunde
          1. Elena

            Prietenii lui Nechita au afirmat că era alcoolic. Când bei de la prima orã ești alcoolic. Când bei zilnic ești alcoolic. Scria când era mai lucid, e altceva. Doar nu scria 24 din 24.
            I-am rãspuns pe mãsurã, ea a venit prima sã ironizeze.
            Cred cã e bine sã mai cercetați un pic înainte de a afirma cu tărie un lucru. Alții își pot da seama din prima, pentru că unele lucruri pur șo simplu devin transparente la un moment dat.

            Apreciază

            Răspunde
          2. castanman Autor post

            Nichita. Asa e corect. Nini ii spuneau prietenii. Si Ingerul blond nu bea singur. Casa sa din Amzei era plina permanent de prieteni. Si Nini dicta poezii Dorei si daruia poeme. Si beau impreuna. Cum bea si Fanus Neagu cu prietenii. Sau Labis. Sau Marin Preda ( asta n-avea prieteni, altfel ar fi scris si acum salvat de vreunul care nu l-ar fi lasat sa se sufoce in propria voma, singur, in camera de la Mogosoaia). Etichetele denota superficialitate, Elena. Incearca sa filtrezi putin informatia

            Apreciază

            Răspunde
            1. Elena

              Da. Nichita. Scuze. Am o prietenă Nechita și probabil de acolo mi se trage.
              Deci avem pãreri diferite și despre alcoolism. 🙂
              De obicei cei care beau des neagã cã ar avea o problemã cu alcoolul, psihologii numesc asta „faza de negare”.

              Apreciază

              Răspunde
                1. Elena

                  Poate sunt „ibi ab”. Dar de ce atâta latină? 🙂
                  Eu nu am poeți preferați. Am poezii preferate. 🙂
                  Lui X

                  Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
                  Nu te msguli cu gândul cã te-am plâns sau te-am iubit,
                  Ai fost numai întruparea unei clipe ce`n neștire
                  Mișca sufletul și-l leaga de un dor nemãrginit.

                  Și dacã a fost durere și dacã mai sufãr incă,
                  Nu ești tu a lor pricinã, nu ești tu cel vinovat,
                  E de vină al meu suflet, e simțirea mea adâncă
                  Cãci a mea este iubirea tu ești clipa ce-a zburat.
                  V. Micle

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. castanman Autor post

                    Ibi ab sa fii! 🙂 E ok, daca-ti place ” poezia” Veronicai Micle. Si aici suntem diferiti. O citesti prin prisma povestii din spate? Nichita nu prea o inghitea pe Veronica. Pentru ca folosea uneori apelativul „Titi” la adresa Luceafarului. Si nici iubita ideala nu a fost. Pentru ca() Caragiale…Si ofiterii din garnizoana Iasiului… si pentru ca mie in scoala mi s-a spus ca ar fi fost gagica ideala..si pentru ca am fost dus, elev, intr-o zi, pe ploaie, la manastirea Agapia pentru a-i vedea crucea. Deja prea multi ploiesteni in ecuatie. Nu stiu daca e poezie buna ceea ce mi ai scris in comm. De ce nu incerci un Minulescu? Sau un Toparceanu? Nu te gandi la balada greierului ala mic. Nu e ironie. Au astia niste poezii beton. Esti un suflet predispus la poezie. Merita salvat. Spre deosebire de Lotus.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Elena

                      Am spus doar, eu nu am nimic cu poeții și cu viața lor. Mie îmi plac poeziile. Nu pot spune că îmi plac toate poeziile vreunui poet, sau viața lui, principiile lui de viațã, etc., ca să pot spune că am vreun poet preferat. Nici nu îi judec, pentru că nu am fost în pielea lor, nu știu nici ce au simțit, nici exemplele pe care le-au avut, mediul în care s-au format ca oameni, patimile și luptele interioare ale fiecăruia.
                      Îmi plac și unele poezii de ale lui Minulescu, Topârceanu, Puskin, Kipling, Eminescu, Arghezi – a și tradus și e una de o recita Florin Piersic pe care o ador. Au fost și mai sunt mulți oameni talentați pe lumea aceasta și cu siguranțã vor mai fi.

                      Apreciază

                    2. castanman Autor post

                      Citeste ce-ti place, Elena, dar nu incerca sa mai discuti despre poezie in contradictoriu cu Renata. Sfat prietenesc. Chiar stie cu ce se mananca. Vezi ca are un blog numai cu poezie. Dupa ce-l citesti nu ti mai vine a rima.

                      Apreciază

                    3. Elena

                      Serios? Suntem într-un proces? Habar nu aveam! Pledez vinovatã, oricum. :)))
                      În plus, nu cunoști tu istoricul meu și-al Renatei ca să poți să mă blamezi. Și chiar dacă m’ai blama, cui i-ar pãsa? I’m nobody. Într-o lunã de zile nu voi mai fi poate nici măcar în amintirea cuiva de pe aici.

                      Renata are talent, e un om cu un fizic plăcut și e și o persoanã cultã, dar suntem ca doi magneți care se resping. Te înțeleg perfect că o placi. Probabil în alte circumstanțe aș fi agreat prezența ei. Nici pe mine nu mă place toată lumea și nici eu nu îi plac pe toți. E ușor să distrugi o relație, e foarte greu însă să o repari la loc. Și uneori nici măcar nu se merită efortul.

                      Faptul că altcineva face rime mult mai bune decât mine, nu mă va opri să scriu rime. Faptul că altcineva pigulește un ceas o poezie, nu mã va demotiva sã scriu poezii spontane. Suntem cu toții extrem de diferiți, din fericire. Dacă am fi la fel ar fi lipsit de farmec, plictisitor, nu ar exista gusturile diferite, păreri diferite, obiceiuri diferite. Albul devine mai alb în contrast cu negrul. Negrul devine mai negru în contrast cu albul.
                      La fel cum nici olarii începători nu scot un obiect perfect din prima bucată de lut cãreia se strãduiesc să-i dea o formă, și vor exersa pe multe bucăți de lut pânã vor fi mulțumiți de produsul mâinilor lor, așa e orice ucenic din orice domeniu. Ucenic poți fi la orice vârstã. Asta nu înseamnă că olarul profesionist îi va râde’n nas sau îl va ironiza în vreun fel pentru că are în plus ani de experiențã, descurajându-l. Sunt într-adevăr oameni care au fost atrași de mici de literaturã, de poezie, au exersat când alții se jucau sau poate învățau alte lucruri.
                      Când te duci în piațã și vezi mâinile bătãtorite de muncă a unei țãrãnci, unghiile pline de pământ, vocabularul sãrãcăcios și produsele agricole apetisante pe care le vinde, nu îi râzi în nas si nici nu o iei peste picior cã ea a investit timpul ei în altceva, că pus preț pe alte lucruri decât tine. Că a avut un parcurs mai anevoios în viațã, un mediu neprielnic dezvoltãrii intelectuale. O respecți pentru ceea ce este și pentru ceea ce poate. Pentru ceea ce a reușit, pentru ceea ce a cules din exemplele pe care le-a avut. Îi mulțumești cã datoritã ei tu ai ce pune pe masă. Într-adevãr omul nu se hrãnește numai cu pâine, ci și cu cuvântul, dar dacã nu ar avea pâine, ar mai fi putut avea timp și dispoziție pentru artã, literaturã? 🙂
                      E mult mai simplu să judeci decât sã înțelegi. Când vezi un cerșetor, înainte de a-l privi cu dispreț și a-l trimite la muncã, întreabã-te cine ar angaja un om în depresie, murdar, care nu gãsește soluții pentru probleme lui, obosit de prea multe necazuri, cuvinte care dor și priviri care le strivește sufletul. Nu te grãbi sã judeci un om înainte de a cunoaște exemplele pe care le-a avut, detaliile din viața lui care s-ar putea sã schimbe modul de a privi lucrurile. Nu te da atotștiutor, judecând dupã aparențe. 🙂

                      Apreciat de 1 persoană

                    4. castanman Autor post

                      Povestea ta mi-aduce aminte de o replica dintr-un roman, Bomarzo, al unui argentinian, citit demult: ” M-au iubit si i-am iubit. M-au urat si i-am urat. Si, doamne, cat imi doream sa ma iubeasca…” O sa reflectez la exemplele tale. Si n-o sa mai amintesc de Renata in jurul tau. Si rimeaza cat vrei. Tot mai ramane ceva 🙂

                      Apreciază

                    5. Arlech

                      Elena, nu te amăgi singură. Poetul nu e un meseriaş – nu e olar şi nu e plugar. Nu există poeţi ucenici. Există oameni care au talent şi oameni care nu au. Şi ăia care nu au pot să „ucenicească” şi o sută de ani, că tot versuri de râsu-plânsu or să scrie. Iar tu obişnuieşte-te cu gândul că faci parte dintre ei – nu-ţi iese nici măcar faza cu cuvinte care sună din coadă, vorba lui Eminescu.
                      Dar asta nu e o nenorocire. N-are toată lumea talent la de toate. Nu scazi în ochii nimănui dacă nu eşti poet. Scazi doar dacă te încăpăţinezi să poluezi spaţiul virtual public cu ceea ce iei tu drept versuri şi rime. Învaţă să-ţi cunoşti şi să-ţi accepţi limitele.

                      Apreciază

                    6. Elena

                      Arlech, ce scrii tu e suuuperb. :)))
                      Tu ai un talent de a împrãștia pãrți ale corpului printre cioburi faaantastic! Ce simți tu când citești poeziile mele, eu sunt de 3 ori mai mult când citesc ce scrii tu. Eu le scriu spontan, tu, sunt convinsã că le cântãrești, ștergi- rescrii până ce publici poza sufletului tãu chinuit tipãritã’n cuvinte. Rezonezi cu alți emo, oameni în negru, ciudați.
                      Îmi creezi repulsie.

                      Apreciază

        2. Lotus

          Elena, nici eu nu cred că Eminescu a suferit de suferințe lumești. De genul celor care l-ar fi adus în condiția de nebun, sifilitic sau, cum spui tu, bipolar. Cred mai degrabă că poeziile și editorialele lui au fost prea acide pentru elita vremii, în esență de sorginte masonică.

          Mai cred, tot eu, că arta se concretizează în mâinile (sau gura) celor care reușesc să vadă frumosul arhetipal în spatele aparenței uneori imunde și apoi sunt capabil să ni-l redea într-o formă accesibilă nouă, stilizată. Că unii folosesc alcoolul pentru a vedea acest frumos e problema lor, dar cuvântul cheie aici ar fi sensibilitatea, nu vulnerabilitatea.

          Apreciază

          Răspunde
          1. Elena

            Lotus, ieri eram decisă sã te ignor. 🙂
            Ce aș putea sã zic mai mult decât cã vedem lucrurile extrem de diferit și că nici nu mã mai surprinde. M-ar fi surprins sã nu fie așa. E pãrerea ta, oricum. Teoria conspirației.
            Eu, însã, am remarcat o anume tristețe în aproape fiecare poezie a lui Eminescu. A murit în sanatoriul Drului Suțu. Cum se trata pe atunci depresia? Malpraxis? De aici și pânã la teoria ta nu e nevoie decât de un singur zvon preluat de câtiva oameni ca tine. Un depresiv se gândește des la moarte, citindu-i versul te întristezi, pentru cã adevãrații artiști nu scriu, nu picteazã, nu cântă, nu fac artã pentru bani, ci pun în operele lor o parte din sufletul lor, din trãirile lor, ceea ce îi distinge de toți ceilalți. Ei transmit emoții, o vibrație aparte. Vulnerabilitatea le dă acea sensibilitate pentru frumos, pentru emoție.
            Cât privește arta abstractã, sunt oarecum în asentimentul tău. Arta de acum relevã parcã starea psihosocialã a majorității oamenilor din ziua de astãzi. De exemplu dansul contemporan e ca un zbucium, când vezi cum se aruncă se jos, disperare, țipã, ieși puțin speriat de acolo. Multe povești de viațã ale dansatorilor contemporari sunt extrem de triste, copilãrii nefericite. Alții adorã aceastã formã de artã, cu sânge, vene, strigãte, picturi din care nu înțelegi dacã e doar o ureche sau e un vultur, fiecare vede altceva. Tablouri cu urme negre, ca niște fantome imprimate pe o pânzã. Mie îmi transmite o dizarmonie sufleteascã. Probabil cã arta fotograficã i-a obligat oarecum pe pictori sã uimeascã audiența cu alte noutãți, refugiindu-se în abstract. În trecut picturile care redau cât mai perfect un peisaj, un corp, portret, erau cele mai apreciate, astăzi aparatul foto, camera de filmat face acest lucru mult mai bine. Altãdatã versul care descria realitatea așa cum e ea, era cel mai apreciat, astãzi versul plin de metafore, hiperbole, abstract are o mai mare valoare, profunzime.

            Câteva din poeziile lui Eminescu care parcã transmit din stãrile lui de depresie bipolarã.

            „Iar când voi fi pământ

            Iar când voi fi pământ,
            În liniştea serii,
            Săpaţi-mi un mormânt
            La marginea mării.

            Nu voi sicriu bogat,
            Podoabe şi flamuri,
            Ci-mi împletiţi un pat
            Din veştede ramuri.

            Să-mi fie somnul lin
            Şi codrul aproape,
            Să am un cer senin
            Pe-adâncile ape.

            S-aud cum blânde cad
            Izvoarele-ntruna,
            Pe vârfuri lungi de brad
            Alunece luna.”

            „S-ascult de glasul gurii mici,
            O orã, și sã mor”

            „Nu ştii că-n piept inima mea rănită”

            „De stânca morţii risipită-n scânduri
            A vremii valuri o lovesc şi sfarmă
            Şi se izbesc într-una rânduri-rânduri.”

            „Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
            Ochii mei nălţam visători la steaua
            Singurătăţii.

            Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
            Suferinţă tu, dureros de dulce…
            Pân-în fund băui voluptatea morţii
            Nendurătoare.

            Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
            Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
            Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
            Apele mării.

            De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
            Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
            Pot să mai renviu luminos din el ca
            Pasărea Phoenix?”
            „Tu, măcar;
            Sub noianul mărei verde
            Şi amar,
            Colo-n umeda-i pustie,
            Ca-n sicriu,
            Te-ai simţi pe vecinicie
            Mort de viu”

            Sau poezia Demonism, Pierdut în suferințã, și încã câte și mai câte.

            Apreciază

            Răspunde
            1. Lotus

              Elena, comentariul tău are o mulțime de deducții eronate.

              E pãrerea ta, oricum. Teoria conspirației.
              Eu, însã, am remarcat o anume tristețe în aproape fiecare poezie a lui Eminescu.

              Ce-are una cu alta?

              A murit în sanatoriul Drului Suțu. Cum se trata pe atunci depresia? Malpraxis? De aici și pânã la teoria ta nu e nevoie decât de un singur zvon preluat de câtiva oameni ca tine.

              Aici speculezi fără nici o bază.

              Un depresiv se gândește des la moarte, citindu-i versul te întristezi, pentru cã adevãrații artiști nu scriu, nu picteazã, nu cântă, nu fac artã pentru bani, ci pun în operele lor o parte din sufletul lor, din trãirile lor, ceea ce îi distinge de toți ceilalți.

              Aici comiți mai multe erori logice. Pana mea, nu de aia te întristezi citind o poezie, pentru că artistul pune în ea o parte din sufletul lui. Te întristezi pentru că ești tu o fire mai melancolică și eventual ai dat peste o poezie tristă. Și afară plouă. Dar artistul poate să pună în versuri și o parte din sufletul lui vesel. Și ce rol are depresia în ecuația asta? Acum îl faci pe Eminescu și depresiv?

              Ei transmit emoții, o vibrație aparte. Vulnerabilitatea le dă acea sensibilitate pentru frumos, pentru emoție.

              Nu este adevărat, poți să fii sensibil și fără să fii vulnerabil. E a doua oară când spun lucrul ăsta, dar vorbesc singur. Pe ce te bazezi când spui că vulnerabilitatea este trăsătura de bază a unei firi cu o simțire osebită? Că uite, eu te contrazic. Sensibilitatea e una, vulnerabilitatea e alta. Ce, crezi că Iisus nu era sensibil și nu putea trăi emoția unui răsărit de Soare? Dar nu era vulnerabil și nici depresiv. Amesteci lucruri diferite într-un ghiveci care-ți sună ție bine.

              Cât privește arta abstractã, sunt oarecum în asentimentul tău. Arta de acum relevã parcã starea psihosocialã a majorității oamenilor din ziua de astãzi.

              Aici, din nou, confunzi două lucruri, și anume arta abstractă, care-i tot artă și poate fi extrem de elevată, cu anumite forme moderne de pseudo-artă.

              De exemplu dansul contemporan e ca un zbucium, când vezi cum se aruncă se jos, disperare, țipã, ieși puțin speriat de acolo.

              Cuvântul „zbucium” înseamnă neliniște sufletească și este mai aproape de acea tristețe pe care o atribuiai mai devreme artiștilor veritabili decât de manifestările pe care le descrii acum.

              În trecut picturile care redau cât mai perfect un peisaj, un corp, portret, erau cele mai apreciate, astăzi aparatul foto, camera de filmat face acest lucru mult mai bine.

              Dacă prin bine înțelegi alinierea cât mai fidelă la realitate, atunci da. Este și fotografia o artă, dar are mai multe limitări decât pictura, de vreme ce nu te poți juca cu lumina captată de senzorul camerei foto decât până la un anumit nivel. În timp ce cu pensula poți desena și raze care nu-s decât în mintea ta. Să știi că artiștii fotografi privesc cu admirație către pictori și se inspiră din modul lor de a vedea lumea.

              Altãdatã versul care descria realitatea așa cum e ea, era cel mai apreciat, astãzi versul plin de metafore, hiperbole, abstract are o mai mare valoare, profunzime.

              Realitatea are mai multe straturi, iar ca să le redai pe cele profunde, vei cam avea nevoie de metafore. Mitul căderii din rai este profund metaforic și încărcat cu simboluri. Și destul de vechi.

              Câteva din poeziile lui Eminescu care parcã transmit din stãrile lui de depresie bipolarã.

              De unde știi că Eminescu suferea de depresie bipolară? Pentru că parcă așa-ți transmit ție poeziile lui? Mie îmi transmit că era un om profund și echilibrat. Altuia poate că-i transmit că era transsexual. Băi, dacă toți am fi așa cum ne percep alții, ar fi vai de steaua noastră.

              Apreciază

              Răspunde
              1. Elena

                Tu ai citit ceva de Eminescu? Ia dã un google „Eminescu depresie bipolarã”.
                Dacã iei la puricat fiecare cuvânt de dragul de a interpreta totul într-o manierã care sã scoatã de unde nu-i ridicolul, sigur nu avem ve discuta. Se pare cã prin ochii tãi cuvintele mele se deformează pentru cã așa-ți veni ție să fii contra.
                Da, dacã era vesel s-ar fi văzut asta și în operele lui. Da, oamenii scriu din ce trãiesc. Nu poate sã scrie unul atât de bine despre tristețe când e foarte fericit și nici invers dar tu poți crede fix ce vrei că oricum nu am de când sã-l obosesc pe Vasilicã doar de dragul de a pune de accord cu tine.
                Nu poți pricepe ce zic, înseamnã că nu poți decripta anumite scrieri.

                Apreciază

                Răspunde
                1. castanman Autor post

                  Imi permit, Elena, sa-i sugerezi lui Lotus sa citeasca si ” Introducere la miracolul Eminescian” a lui Noica, niste interpretari deosebite asupra operei si vietii Luceafarului, oferite prin prisma celor 44 de caiete eminesciene rasfoite de filozof. Sunt adnotari inedite in caiete. Inclusiv o lista cu rufe de spalat. Sau niste imprumuturi. Cred ca ar lamuri misterul

                  Apreciază

                  Răspunde
                    1. Elena

                      de dat, că altfel s-ar putea să nu primești nimic la schimb sau să primesti mai puțin decât te-ar fi mulțumit.
                      Mai e un caz când nimeni nu e interesat de schimb și atunci nu are rost. De aia zic, negocierea vine prima. 🙂

                      Arlech măcăne că ți-aș polua blogul.
                      M.A.C. – are mersul legănat
                      Fundul’n spate pronunțat
                      Se dă mare învățat
                      Că el e mai talentat

                      Îl recomandă experiența și talentul. 🙂

                      No, acuma și Smaranda te bate ușor pe umãr, ironicã, cã ioti ce de lume de cacalitate s’o adunat la tine pe blog, bre.
                      Așa’s evoluații ãștia, puțin zeflemitori și invidioși pe succesul altora. 😛

                      Apreciază

                    2. castanman Autor post

                      Revin la profesoare si la Noica. Pe vremea mea era un delict sa pomenesti de Noica. D-apoi sa il mai si predai in scoala. Asa ca n-aveau cum sa ma marcheze duamnele. Catrenul cu M.A.C nu stiu cui ii e adresat iar Smaranda are rafuielile ei personale cu Universul. Incercand sa faci ghiveciul asta, sigur ai mai deschis un front in batalia ta cu neintelegerea rautacioasa a celorlalti. Ce trebuie sa negociez eu?

                      Apreciază

                    3. Elena

                      Nu’ș care-i baiu’ da numa’ o parte din comment s’a luat.
                      Ziceam că povești știu multe dar nu știu dacă chiar te interesează și ce oferi la schimb.
                      Cã totul se negociazăînainte căcă după s-ar putea sã rămâi numai cu datul sau să primești mai puțin decât te’ar fi mulțumit și motivat ca să faci schimbul. De povești.

                      Apreciază

                    4. Elena

                      Am înțeles.
                      Tranzacție în anulare. Poate cu altă ocazie.
                      Mulțumesc pentru libertatea acordată, bineînțeles că vom afișa online, public, ceea ce simte fiecare să declare public. 🙂

                      Mulțumesc, fronturile le prefer virtuale, de obicei. Luptele sub armura anonimatului mă face invincibilă indiferent de câți se autoproclamă învingători. 🙂
                      Se spune că asta se întâmplă atunci când chiar nu ai ce pierde, aduni doar experiența. 🙂

                      Apreciază

                    5. castanman Autor post

                      Luptele sub armura anonimatului te fac invincibila? Pai daca e p’asa inseamna ca n-ai nicio satisfactie, rezultatul fiind previzibil. Iti spun un secret. Cele mai voluptoase clipe sunt alea cand pierzi. Iti ofera cea mai completa gama de senzatii 🙂

                      Apreciază

                    6. Elena

                      Eu am pierdut de atâtea ori încât acum orice pierdere o consider un câștig. 🙂
                      Orice eșec în viațã conține câte o lecție extrem de prețioasã. Și atunci când te doare, când pierzi, când greșești – ții minte mai ușor lecția. Nu îmi e fricã sã greșesc, toți avem dreptul sã greșim și mă iritã oamenii care sar cu sfaturi ca să te împiedice sã greșești și tu la rândul tău, sau te blamează ca și când ei nu ar fi greșit niciodatã.
                      Se spune cã un deștept învațã și din greșelile altora, pe când un prost nu învațã nici dintre ale lui. 🙂 Mã iritã și cei care au uitat cã proști am fost toți cândva, cã de acolo am pornit, unii mai repede, alții mai foarte încet. Toți am avut momente de prostie, la fel cum și cei care sunt proști mai des au momente când strãlucesc, când sclipesc precum diamantele.
                      Oamenii vin și pleacã din viețile noastre, dar întotdeauna ne lasă cel puțin câte o lecție. Indiferent cã noi reușim sau nu, sã-i descifrãm sensul și raționamentul, sã o analizãm, sã o învãțãm sau nu.
                      Viața ne cioplește pe toți, dar modul în care ne cioplim, ține numai de noi. Era o imagine pe facebook cu un copil buștean care era împins într-o clasã de cãtre un buștean cioplit, care avea o formã. Se citea timiditatea bușteanului necioplit când pãșea spre clasa în care preda la tablã un buștean cioplit.
                      Suferința e otrava sufletului, care odatã ce viața te obligã sã o experimentezi și înghiți, ori o metabolizezi și o învingi, ori o lași sã te omoare încet. Dar trebuie sã îți asumi, de abia aici se face diferența dintre învingător și învins.
                      Care e cel mai prețios lucru pe care îl poți pierde în viațã?
                      Cã tot se vorbea că toate commenturile sunt offtopic. 🙂
                      Iubirea.
                      Cunoașterea, evoluția e la fel de prețioasã dar o datã dobânditã – nu ți-o mai poate lua nimeni. O poți pierde temporar dacã te îmbolnăvești, dar încã o ai într-o stare latentã. Cicã’s „vorbăcioasã”. :-)))

                      Apreciat de 1 persoană

                    7. castanman Autor post

                      Invataturile pe care le trag din comul tau, Elena, se incadreaza intre un Dostoievski- „omul e prost, fenomenal de prost” si un Martin Page (M-am hotarat sa devin prost) – ” sa fii inteligent e mai rau decat sa fii prost”. Avand in vedere ca e o plaja destul de larga a valorilor, ma declar invins, nu imi dau seama ce vrei sa-mi transmiti. Sau e o poveste? „Vorbacioasa” ziceai ca-ti spune lumea?

                      Apreciază

                    8. Elena

                      Ești citit, omule! 🙂
                      E bine cã ai citit și ce au gândit alții. Te-ai îmbogãțit luând și de la ei, nu s-ar plictisi omul lângă tine sau cu tine.
                      Dacă aș face o deducție, prin metoda reducerii la absurd, aș zice că ești cum ai zis un angajat, bugetar, și dupã ora afișatã pe blog, UTC+3, aș selecta Irak, și mi-ar da că lucrezi în armatã și esti trimis în misiune. Mã tenteazã sã fac tot felul de deducții uneori.
                      Nu îmi spune cã sunt ciudatã, știu asta. 🙂
                      Da, sunt destul de vorbãreațã, când nu sunt la extrema cealaltã. 🙂

                      Apreciază

                    1. castanman Autor post

                      Povestile mele sunt pe blog. Gratuite. Pentru toti. Nu fac negocieri. Ar semana cu o chestie scoasa cu forcepsul. Mutilata. Daca ai ceva de spus, spune. Liber.

                      Apreciază

                2. Lotus

                  Păi nu se deformează prin ochii mei, ci prin penița ta. Că tu le folosești deformat, gândindu-te că le-ai folosit bine. Eu numai te-am corectat. Sensul lor e cel pe care l-am zis eu, nu pe care l-ai avut tu în vedere când ai scris. Acuzația că le-aș deforma eu este absurdă. E ca și cum aflată la piață să vinzi niște cartofi, ai utiliza greutăți care sunt marcate cu 1 kg, 2 kg etc dar care au altă masă reală, iar când vine cineva și te ia la rost că nu cântărești bine, i-ai răspunde că îți deformez greutățile! 🙂 Tu deformezi sensul cuvintelor, așa cum le-ai folosești dinsus. Că nu ăla e sensul lor. Nu aia înseamnă zbucium, zbenguială isterică în stare de transă la apariția idolului tău pe scenă. Zbuciumul înseamnă ce am zis eu, tu ești cea care l-a folosit într-un mod greșit, deformându-l.

                  Apreciază

                  Răspunde
    1. castanman Autor post

      Avand in vedere ca adresa ta de email e neutilizabila (asa inteleg din comm), ma simt obligat sa spun ca nu ai fost vizata de mine niciun moment, in absolut nicio postare sau comentariu de pe acest blog. Stiu ca n-am respectat dorinta ta de a nu fi publicate commurile, dar era singura solutie de a elimina niste presupuneri eronate privitoare la subiectele postarilor mele.

      Apreciază

      Răspunde
  2. Elena

    Perfect, atât am vrut sã specifici. Credeam că acel articol era un „atac” la persoana mea, și a lui Iosif.

    Nu e utilizabilă pentru că e o adresã de e-mail veche căreia i-am pierdut parola.
    Îți mulțumesc pentru rãspuns. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  3. klaus

    Nu ezita în a lăsa-o pe cea nouă și bună. Adică funcțională. Adică adresa de mail. Nimeni nu v-a putea folosi cuvintele lăsate acolo împotriva ta.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Elena

      Klauss, „va putea”?
      Cui ar folosi adresa mea de e-mail? Ce se întâmplã în Vegas, rămâne în Vegas. Ce se întâmplã în virtual, rămâne’n virtual. 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  4. Renata Carageani

    Un potpuriu, adică. Lăutarii îi zic purpuriu, dar, în sinea lor, știu exact despre ce e vorba. Despre a tricota niscai zdrențe de muzici bune, de același calibru, ca idee de infinită muzică.

    p.s.: spune-mi că astă Elenă nu e tot Aia, unica, irepetabila, care face să rimeze „razna” cu „barca” și, mai ales, crede, precum orice tinichigiu care a terminat orice facultate la f.f., pe vremea lui Dej, că Eminescu a murit nebun și sifilitic.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Elena

      Renata, chiar eu mi’s, ce sã vezi? 🙂
      Adică nu îți place „poezioala” mea? Și cât am muncit la ea, și câte speranțe mi-am fãcut că voi impresiona, cã voi primi aplauze, flori, că veți leșina toți de plăcere și voi crește în ochii voștrii. Deci nu voi lua eu premiul, nu? 🙂
      Trebuia sã te faci critic literar, ai talent. Serios, nu sunt deloc ironică. Tu ai fi putut sã reduci drastic gloata de autori fãrã talent și sã-i bagi direct în depresie. În loc sã te faci farmacistã. Si ce bine ar fi fost să nu trebuiască să zâmbești fals clienților și sã te prefaci că: ești o drãguțã, o amabilã mereu dispusã sã-i ajute, cã te intereseazã de suferința lor și vrei sã le dai numai sfaturi bune. Un critic literar ca tine ar fi foarte apreciat, mai ales dacã ar avea abilitatea ta de a spune direct, într-un limbaj civilizat și diplomat: Marș „fă proastă” de aici cu poezia ta de rahat. 🙂
      Uof, și ce frumoasã e viața în online.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
    2. castanman Autor post

      In fraza prozaica cuvantul e sarac. Poezia ii da stralucirea. Ii subordoneaza fraza. Sintaxa. Poezia se supune altor reguli. Neformulate. Pe care, insa, poetul le recunoaste. Fara a le formula. Asa spun criticii ( Dufrenne). Barthes e mai al dracului cu „poezia e un anti- limbaj”. Tu, Renule, cu lautaria pui culoarea care lipsea pseudodefinitiilor date de specialisti. Care ma fac sa cred ca poezia e o stiinta. Lucru de care fug ca de dracu’. Ps. Despre Elena, nu pot spune nimic, a venit la intalnire si ai un raspuns exhaustiv de la cea mai calificata persoana ce putea spune ceva despre ea 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  5. dan

    ce minunați poeți are aceasta tara . mulțumim pentru reamintire . păcat de cei ce duc in derizoriu minunata postare desfatandu-se-n bârfe de prost gust . sa devina un make-up ‘ mai va ! cale lungă chiar veni .
    mulțumim încă odată !

    Apreciază

    Răspunde
  6. dan

    erata > cale lungă cum ar veni . nu știu de ce a ieșit cum a ieșit .

    PS anticipând oarecum întrebarea domniei tale legate de bârfă , cu siguranță nu făceam vreo aluzie @elenei . cealaltă beligerantă , dara . n-o cunosc pe Elena , n-am auzit în viața mea de duduia @renata , iertata fie-mi fărădelegea . totuși , parca prea multa superioritate afișată gratis . la ce bun ? că doar n-o fi inventat dansa penicilina .
    o seara cu poezie va doresc și rămas bun . voi reveni de-or apărea adevărații maieuți pe blog . numai de bine

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Superioritate afisata gratis vad in fraza ta de ramas bun. Parca ai fi o femeie 🙂 Chestia cu „Dan” mi se pare interesanta ca coincidenta ( cacofonie sesizata). Cat despre dialogul dintre Renata si Elena… Nu le purta de grija. Fiecare rosteste pe limba ei

      Apreciază

      Răspunde
    2. Renata Carageani

      Nu, n-am inventat-o eu pe penicilină. Istoria i-o atribuie unuia, Fleming. Dar știu cum s-o folosesc. Și, mai ales, știu când nu trebuie folosită, nici ea și nici „fiicele” ei. Ceea ce mă face, dacă nu mai importantă, măcar mai utilă ca Fleming.

      Apreciază

      Răspunde
    1. castanman Autor post

      Esti sublim. Stiu ca nu citesti prea multa poezie. Faptul ca ai citit doua treimi din postarea mea ma onoreaza. 🙂 Banuiesc ca ai facut-o din interes. Voiai sa afli pe unde as fi hoinarit eu si cu Scochfield. Acuma, daca tot te-am prins, de unde, din senin, aceasta intrebare daca il cunosc pe S ?

      Apreciază

      Răspunde
      1. Lotus

        Postarea ta este o compilație, deci o mare parte din onoarea cu care te onorez se scurge iremediabil către autorii de drept ai poeziilor în cauză. 🙂

        Poezie, într-adevăr, nu prea citesc. Iar poezie abstractă (de tipul celei pe care o postează, de exemplu, Delfinașa) nici nu prea gust. Din fericire, n-am realizat, pe moment, că ce-ai postat tu mai sus e poezie. Că altfel, nu-mi era greu să-ți las un comentariu în care să te înjur, complet offtopic și fără să citesc nimic, ca să ai de unde-mi lua mailul.

        Iar întrebarea cu S ți-am pus-o după ce ți-am lecturat intervențiile adresate lui Ketherius și mi-am dat seama că, dacă nu-l știi pe S, ți-ar plăcea să îl citești.

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          @Lotus/Am doar cateva completari la pertinentul tau comm. Nu e corect „n- am realizat” in contextul dat, chiar daca dexonlineurile iti dau dreptate. E un articol pe Adevarul cu cele mai frecvente 10 greseli pe care le fac bucurestenii unde afli mai multe. Ma bucur ca ” n – ai realizat” ca e poezie. Ceea ce inseamna ca esti un tip sincer. Iar chestia cu oferitul a ceea ce mi-ar fi placut mie, in spetza sa-l citesc pe Scochfield, denota ca esti si altruist. Ceea ce ma face sa-mi ofer scuze pentru ceea ce am gandit uneori la adresa ta. 🙂 Si cred ca si colegii cu care te mai duelezi ” au realizat” ca esti un om minunat. Bravo, ai stil!

          Apreciază

          Răspunde
          1. Lotus

            Ceea ce gândesc unii, în speță tu, la adresa altora, în speță a mea, este exclusiv problema primilor, în speță a ta. Gândurile tale cu privire la o altă persoană pot să-ți confere o perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată de realitate, modelându-te. Ce nu pot face ele niciodată este să-l afecteze cu ceva (în mod real) pe cel la care te gândești. Și față de care n-ai nici o obligație de a-ți cere scuze.

            Apreciază

            Răspunde
            1. Renata Carageani

              Lotus, ai un talent în a mă râcâi să-ți răspund… de nu se poate!
              Cu scuzele de rigoare către stăpânul blogului, că mă bag ca musca în lapte în dialogul vostru, vreau să-ți spun că ce gândesc unii la adresa altora vs. ce reacție au acei „altora” , ca răspuns la ce gândesc „unii” despre ei e ca o reacție la echilibru, în chimie. Foarte delicată. Dacă nu accesezi butonul fine tuning, ai belit-o. Adică, vreau să spun că e patologic să te proiectezi exclusiv prin cum te văd ceilalți, dar e la fel de patologic să nu ții absolut deloc cont de cum te văd ei, ceilalți.
              Probabil că există o marjă de siguranță a diferenței între cum te vezi tu și cum te văd ceilalți. Dacă o depășești, e nevoie de consiliere de specialitate.

              Apreciază

              Răspunde
                1. Renata Carageani

                  Eu nu (mai) cred. Există o zonă de smerenie laică (receptivitate, îndoială, atenție, uimire față de ce spun și ceilalți) pe care crezătorii declarați și luptători în Dumnezeu ( ei se smeresc altfel, steril, în gol) nu o practică. Primul semn că ți-ai iubi aproapele nu e să-l expediezi la gunoi, fiindcă tu ții cont de Altceva, ci să caști ochii și urechile la ce zice și imbecilul acela.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Lotus

                    @Renata

                    Da’ există și o zonă de smerenie postmenstruală (receptivitate, îndoială, atenție, uimire față de ce spun și ceilalți) a babelor care-ți calcă pragul prăvăliei și te contrazic cu privire la virtuțile sau modul de folosire al unui unguent sau medicament. Zonă pe care tu o denumești, la tine pe blog, prostie.

                    Altfel, notează te rog că într-un comentariu în care vorbești despre uimire, deschidere, trăirea stării de mister, toleranță șamd, împarți lumea simplist în două categorii, îi lipești fiecăreia câte o etichetă (deschidere și obtuzitate) și mă bagi în categoria celor cu ochelari de cal. Cam cât de nuanțat, tolerant și încărcat de uimire este modul ăsta de a gândi? 🙂

                    Apreciază

                    Răspunde
              1. Lotus

                @Renata

                Da’ există o diferență între a nu ține cont de părerea altora, ce zici tu, și a nu fi afectat de părerea lor, ce am zis eu.

                Tu, pentru care părerea altora este importantă, ai venit cu scuza asta: că trebuie să ții cont de feedback. Ceea ce este adevărat. Uneori, ceilalți îți sunt o bună oglindă. Dacă ai un defect care pentru alții este vizibil, ar fi bine să ții cont de sfaturile lor în acea direcție. Dar e o idee proastă să te ghidezi la modul general după părerea celor din afară și să te afecteze faptul că X sau Y te înjură. Faptul că alții au o părere proastă despre tine (atunci când este nefondată) e fix problema lor, sunt fix gândurile lor, care arată fix nivelul sau modul lor de percepție și nimic mai mult. Pe tine nu te pot afecta la modul real. Dar pentru că tu te lași afectată de ei în astfel de situații, datorită orgoliului, ai venit cu feedback-ul și echilibrul.

                Apreciază

                Răspunde
                1. Renata Carageani

                  Ei, de fapt, eu mă las afectată atunci când există puncte tangente între ce cred ei despre mine și ce eu ocolesc să cred despre mine, ca să nu-mi stric fengșuiul. Dacă ei cred chestii la care nici în vis nu le-am gândit, e problema lor. Dacă ce cred ei zgândăre niște răhăței bine ascunși în mintea mea, atunci devin atentă. Dacă niciodată, în nici un context, nu mi se pare că ceilalți îmi zgândăre niște bube, adică dacă tot timpulmi se pare că impresiile lor, ale tuturor, sunt perfect greșite, atunci mă gândesc că am o problemă. E exclus ca absolut toată lumea să mă perceapă altfel decât sunt.
                  E vorba aia: dacă 3-5 inși îți zic că ești beat, du-te la culcare.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Lotus

                    Renata, cred că ăsta a fost primul sfat pe care ți l-am dat: să nu-ți (mai) pese de ce zic, scriu sau gândesc alții. Tu ești prea afectată de opiniile altora. Și de imaginea ta. Dacă eu scriu un articol în care critic un anumit comentariu de-al tău, gata, ți-am stricat toată ziua. Mai mult, l-am scris ca să te înjur. Și nu-ți place că apari în ipostaze care nu te onorează. Geez! Ar trebui să fii mai miserupistă, ba dimpotrivă, să râzi de astfel de articole, sau să-ți pară bine că cel puțin ai făcut o impresie. Într-un fel, e mai bine să faci o impresie proastă decât să nu faci nici o impresie.

                    Nu contează ce părere au alții despre tine.

                    Iar la partea a doua, nu există situații în care toată lumea să îți zică, absolut toată lumea, la unison, același lucru. Decât dacă ești un criminal în serie, dar nici atunci, că și Hitler a avut susținătorii lui.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Renata Carageani

                      Lotus, e drept că sunt ceva mai mult decât ar trebui tributară părerilor celorlalți despre mine. Histrionism și amintiri din copilărie. Dar, dacă există un părerolog despre mine care nu mă neliniștește absolut deloc, acela ești tu.
                      Hitler n-a fost un criminal în serie. E o distanță ca de la cer la pământ între un dictator nebun și un criminal în serie.

                      Apreciază

                    2. Lotus

                      În cazul ăsta, nu pot decât să te felicit pentru evoluție. Acum ceva timp, vedeai negru în fața ochilor când te menționam în articole. 🙂

                      Apreciază

          2. Lotus

            Legat de verbul „a realiza”: între timp am găsit articolul indicat de tine. Explicațiile de acolo sunt mult sub nivelul informației de pe dexonline. Mă așteptam la o analiză lingvistică a cuvântului, care, după cum bine zici, în dexonline e prezentat ca având, confrom DEX ’09, și sensul de „a înțelege, a-și da seama”.

            Eu nu sunt lingvist, dar în cazul de față nu pot să privesc această interpretare decât cu foarte multă toleranță. Pentru că sublimează teluricul realizării concrete (a duce la îndeplinire un plan, o pune în fapt cu succes un proiect etc) în plan ideatic: a se produce acel declic la nivelul minții, care te face să îți dai seama de un anumit lucru. Conform definiției stricte, realizarea este cea care separă starea de potențial (sau de proiect pur teoretic) de punerea în practică. Conform acestui al doilea sens (pe care tu îl critici ca nefondat dar care mie-mi place), a realiza este verbul care separă starea de neștiință sau ambiguitate mentală de înțelegerea clară a unui lucru. Deci avem tot o trecere de la potențial la concret, dar în planul minții, al ideilor. Este că-i frumos? 🙂

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              Daca sublimeaza teluricul si separa ambiguitatea de intelegerea clara, inseamna ca acest cuvant rezolva jumate din problemele filozofiei. Si ca Osho e un mare nedreptatit al istoriei lumii

              Apreciază

              Răspunde
              1. Lotus

                Păi separă ambiguitatea sau neștiința de înțelegerea clară a acelui subiect pe care-l înțelegi atunci clar. Strict legat de acel lucru pe care-l înțelegi (realizezi) în acel moment. Altfel, dacă realizarea (în sensul ei strict) separă proiectul teoretic de concretizarea lui faptică, înseamnă că realizarea rezolvă jumătate din problemele infrastructurii României. Păi le-ar rezolva, dacă s-ar realiza toate. Așa și la înțelegere. Ar rezolva toate problemele filosofiei, dacă le-ai înțelege pe toate.

                Iar despre Osho, n-am avut senzația că ar fi nedreptățit de istorie. Dimpotrivă.

                Apreciază

                Răspunde
  7. andi

    Domnule autor ,

    încep prin a vă face o mărturisire : citesc de ceva vreme acest blog datorită sau din cauza insisistenţelor soţiei mele . Ea fiind în ţară iar eu când ici când colo , mă trezesc tam nisam c-un mesaj : citeşte asta !
    Câteva rânduri d’ale domniei tale din nu ştiu ce postare + linkul aferent . Wau , zic ! Tnks iubire . Iote ş’altceva .
    Cu plecăciune .
    Deci se poate .
    Şi felicitări sincere domnul meu .
    Chiar am simţit că nu-mi pierd vremea – eu spre osebire de soţia mea , nefiind mare amator de blogheristică . Că altfel , consum şi eu netul în şi pentru limitele unui om normal , cred : ştiri , informaţii , IT , divertisment , filme etc .
    Dar … Întotdeauna există un dar , ce să vezi .

    Inebranlabilitatea dumneavoastră în ceea ce’o priveşe pe duduia renata , mă cam pune în încurcătură . Nu mare . Oricum n-am decât două alternative : ori înghit şi suport greaţa , ori nu mai vin pe aici . Aşa ceva , vorba lu’ ăla ! Şi chiar nu vreau s-aduc vreo jignire doamnei . Am încercat de câteva ori să’i onorez cumva blogul domniei sale citind una alta de pe acolo. Sincer ? Fără supărarare : un blog cu bătrâni despre câini cu pisici . Poate fi proslăvită şi maniera aceasta de-a arunca cu cuvinte . Cine poate . Eu , cu părerere de rău , NU ! Aşa ceva nu servesc .

    Articole noi , şi cât mai multe vă doresc.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Domnule sotz,
      Nu stiu daca e cazul ca sotia dumneavoastra sa continue a ma citi. Sunteti un caz fericit prin faptul ca aquiesati la lecturile sotiei si-mi trimiteti un comentariu atat de laudativ . Am avut nefericirea sa intalnesc, acum ceva timp, un tip care a vazut ce citea nevasta-sa si mi-a dedicat o postare, nu atat de laudativa, „Stavroghin”…Daca nu va place, n-o cititi pe Renata. Sunteti un dulce, oricum. Iar ” inebranlabilitatea” e un cuvant nou pentru mine 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  8. klaus

    Băga-mi-aș! Era pentru @ domnul cu soață.

    Bă, să mă ia toți dracii, am nește nelămuriri. Pentru toți cei ce ajungeți să vă certați și în deplasare (mă gândesc să fac un campionat) , cum ajungeți să țineți minte câte s-au spus despre voi? Dă nasoalele lu’ castanu’ am uitat, da’ dă toate, din cauza lu’ Borges. Încă-s copleșit de o chestie ce-a scăpat-o pe gură despre poezie. Borges pentru că castanu’.
    Papa e super ok, mi-a promis că-mi face o traducere ca lumea și eu am promis, în gând, că voi fi cel mai bun strungar pe care la cunoscut vreodată.

    Dane, mai ieu-ți o pălincă?

    Elena, îți ofer două minute de sinceritate. Cred că ăilalți te-au taxat prea dur pentru exercițiul tău literar. Atunci, încercam să înțeleg de ce. Nu am pretenția că am tras concluzia corectă dar chiar și memoria mea obosită m(-)a beep-uit că prea le știi pe toate. În forma mea de răutate (gratuită) maximă te-aș fi putut întreba de ce nu i-ai recomandat babei din piață niște populări cu ceva coleoptere care să sporească surplusul de produse pe care urmează să le cumperi de la ea fără să fie implicată direct sudoarea frunții ei.
    Da, renul poate fi o zgripțuroaică, foarte aplicată altfel, e buba ta dacă o scalzi cu „lamentările” de mai sus.

    Lotus, despre tine…..pfff, deocamdată nu înțeleg de unde atâta energie pentru lucruri care par futilități.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Elena

      Klauss, apreciez efortul tău, deși nu îți solicitase nimeni cele 2 minute, devenite mai multe, de sinceritate.
      Ai rãmas setat pe viespea Trichogramma observ, pe care o denumeai și „gâzã”. Dacã ai știi cât de nocivã e combaterea dăunătorilor cu insecticide pentru sănătatea noastră, ai apela la combaterea dãunãtorilor pe cale naturalã, biologicã. Dar cum nu se observă cu ochiul liber, comentezi și iei în derâdere ceea ce prea puțin cunoști. Aerul circulã, ar trebui toți să ne opunem acestor practici nesănãtoase.Ți-am spus ce îmi mai rãmãsese în cap despre Trichogramma pentru cã prietenul meu e cercetãtor și cred cã de acolo mi se trage. Am referate întregi despre viespea Trichogramma dar bag seamă că iei viespea la mișto. Ba nu, pe mine mă iei la mișto. Știam cã dacã discuți cu oameni cu care nu ai destule lucruri în comun, nu va ieși nimic și nu te va înțelege nimeni. Ai dreptate, nu te poți duce în piațã sã vorbești despre lucruri pe care oamenii nu sunt dispuși sã le asculte, cu care nu rezoneazã. Nu toți oamenii sunt dispuși sã ia o idee nouă să o molfăie și apoi sã o combatã sau susține cu argumente, nu cu jigniri sau pietre. Sau cel puțin sã o ignore. Prieteniile nu se leagă întâmplãtor, ci în baza unor afinitãți. Nu-i nimic, faci parte din haită, cum ai fi putut altfel? 🙂
      Nu sunteți voi de vinã cã sunteți așa, că vă comportați așa, ci eu pentru cã v-am acceptat așa. 🙂
      Dar să sperăm că fiecare a învățat ceva bun din asta.

      Apreciază

      Răspunde
      1. Elena

        *susțină
        Ce mă bucurã nespus e că nu faceți parte din familie sau din categoria aia de oameni pentru care trebuie să depui efort să-i înțelegi și sã devii mai maleabilã pentru a reuși să pãstrezi totuși o relație cu ei în limite acceptabile. Că în rest, e plină lumea de oameni diferiți, de culturi diferite, caractere diferite, cu o listã de valori diferite, etc. 🙂

        Apreciază

        Răspunde
      2. klaus

        Ei bine, un câine devine haită privit prin lunetele tale măritoare. Io-s doar io, să fie clar!
        Gâza-i tot gâză! Eu ți-am cerut atunci informații despre un eventual studiu de impact asupra introducerii viespii într-un ecosistem. E o acțiune ARTIFICIALĂ care poate produce dezechilibre mari pe termen mediu sau lung! Studiile, îți vând un pont, trebuie citite în cheia unei rezerve asupra eventualelor lor beneficii dacă sunt aplicate.
        De acord, cuvintele rănesc. Dar rănesc inegal, funcție de sensibilitatea individului. Cu siguranță ai rănit și tu deși ai fi jurat că din degete ți-au ieșit doar ironii fine.
        Io v-aș aduna pă tăți grămadă la un foc dă tabără. Unele chestii se vor topi instantaneu urmând ca altele să se nască :). Bun, sunt sigur doar de faptul că io cu Papa aș vorbi cel mai mult.

        Apreciază

        Răspunde
        1. Elena

          Klauss, ierbicidarea sau dezinsecția e o acțiune ne-artificialã? :)))
          Tu nici mãcar un google nu ai dat și mă întrebi pe mine? Ar fi fost numitã variantã de combatere a dãunãtorilor pe cale naturală dacă nu ar fi fost naturală? Știai cã sunt Centre de cercetare în care s-a testat metoda chiar în România? În China și America se practicã demult. Și dacã știi ceva francezã și vei da un google vei gãși articole despre utilizarea viespii T în Franța. Trebuie doar sã cauți și să știi sã citești.
          Nu vreau sã te trezesc din visul tãu.

          Apreciază

          Răspunde
            1. Elena

              Lotus, cum de ți-a scăpat sã mă comentezi pe cârcitesc? Noroc că îl mai inspir eu cã altfel Arlech ar rămâne în pană de idei. Lui așa îi place când mã bârfește, e plãcerea lui vinovatã. 🙂
              Tocmai de aceea nu zic nimic, mă bucur când îl fac fericit și se simte și el bine așa cum știe și îi place lui.

              Apreciază

              Răspunde
          1. klaus

            Eleno, unde dracu’ am zis io că nu-i artificială? N-am spus niciodată că agricultura clasică e perfectă. Tu vorbești despre ea cu Google, eu o trăiesc zilnic. O practic clasic pentru că nu-mi permit alte variante acum. Cred că aș fi primul care ar face mutarea spre ceva mai natural.
            Nu-mi permit să minimalizez nici un studiu ce propune soluții alternative. Da’ de la studiu la practică e o cale mai lungă. Tot nu mi-ai răspuns dacă există și un studiu de impact. Insist!
            Nu te supăra, câți ani ai și în ce domeniu lucrezi?

            Apreciază

            Răspunde
            1. Elena

              Existã! Evident. Nu trebuie decât să cauți.
              Poate doriți și un CV, o copie după C.I., nu trebuie decât să cereți și orice dorințã se poate îndeplini. 🙂
              E atât de bine în online aici încât mă gândeam să mă mut cu totul. E o lume de poveste aici.

              Apreciază

              Răspunde
  9. klaus

    P.S. Elene, aș bea și eu în fiecare dimineață. După cafea, recunosc. Dacă asta mă face un alcoolic, aproape că mă face să-ți mulțumes. M-ai scăpat de momentul ăla…..Bună ziua, mă numesc….și sunt alcoolic!

    Apreciază

    Răspunde
  10. castanman Autor post

    @klaus/ „baga-mi-as” arata ca te oftici pe mine, din cauza ca am cititori neveste singure. 🙂 Renata nu poate parasi enunturile factuale paradigmatice, e preferabila ca o zgripturoaica pragmatica, unui bulgare dulceag de metafizica. Lotus stie ca amestecand niste smecherii logice, cu unele ontologice si gnoseologice, ii poate iesi de-un adevar. Ce nu stie e ca ar trebui sa fii Hegel ca sa-ti iasa. Elena e o tipa care a incurcat putin chestia aia noiciana, cum ca ideea e o forma de incapatanare a gandului. La ea e invers, crede ca. incapatanarea e o forma a ideii. Palinca era pentru mine? Misto 🙂 Sa stii ca m-ai provocat cu Annabel Lee-ul ala aruncat in scarba, am pe undeva o revista veche, ” Secolul xx”, in care stiu sigur ca e publicat un studiu despre Poe si Annabela. Sper sa l gasesc. Cat despre Borges, nu ramai dator, e destul de ieftin, doi lei 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Elena

      Da, ce bine mă cunoașteți voi, mă bucur că sunt atât de transparentă. Eu, în imperfecțiunea mea, intru într-un contrast puternic cu perfecțiunea voastră, ceea ce e insuportabil. Intolerabil! Dacă eram în epoca medievală aș fi meritat să fiu biciuită sau arsã pe rug, virtualul nu atinge trupul ci doar vag sufletul unui om. Disconfort mental. E o pedeapsă mult prea micã pentru erori mult prea mari.
      Zgripțuroaicã? Fiți mai atenți la cuvinte, sinele trebuie respectat. Faptele și cuvintele nu pot fi retractate. Lasã urme pe care iertarea nu le poate șterge.

      Sunt cuvinte care te clãdesc, și cuvinte care te dãrâmã, te zdrobesc sub puterea lor de a atinge rãni nebãnuite, pe care le credeai vindecate, dar care încã mai dor, supureazã. Cuvintele par gratuite pentru cã dispunem de ele în cantitãți nelimitate, pentru cã, în special, ce e rar e valoros, cred unii. Dar nu e chiar așa, pentru cã sunt cuvinte pe care le pãstrãm o viață în inimile noastre, ca pe niște nestemate de mare valoare, sau cuțite-nfipte în imină. Cuvintele pot fi generatoare de zâmbete, dar și de lacrimi amare. De cele mai multe ori transmit și o emoție, te fac sã empatizezi. Mai credem cã „vorba volant” însã sunt cuvinte care prind viațã în mințile noastre și pe care le pãstrãm vii veșnic, captive în amintirea noastrã.
      Cuvintele pot fi chiar și afrodisiace, preludiul unei mari iubiri, șoptite sau așezate în scrisori de amor. Poeții sunt doar niște buni utilizatori ai acestor energii care pot fi benefice, înãlțătoare, pot da o stare de bine, emoție, sau pot fi nocive. Un psiholog cred că înțelege pe deplin puterea cuvintelor.
      Nu e ciudat cum un pumn de cuvinte te pot rãscoli, îți pot provoca imaginația, pot convinge, pot crea povești și pot sã-ți schimbe starea?
      Existã și oameni care nu te vor înțelege nici dacã le explici într-un milion de cuvinte, așa cum unii te pot înțelege fãrã ca tu sã rostești vreun cuvânt.
      Cuvintele pot fi doar un zgomot pe fundal, ceva ce nu ai chef sã asculți, uneori nu le înțelegi nici sensul și nici rostul. Doar te obosesc și te enerveazã. Depinde de vibrația lor și de cum rezonezi cu ele, de stare, de potrivire, pentru cã uneori, pur și simplu, oricât de benefice ar fi acele cuvinte, le respingem din prima, nu le captãm sensul, nu le dãm valoare, nu le acceptãm, nu le digerãm, pentru cã nu suntem pe aceeași undã de evoluție, în acel moment. Sau poate nu îmbracã cea mai potrivitã formã, astfel încât sã acceptãm mesajul transmis. Poate nu sunt exprimate corect sau nu provin de la o persoanã de încredere. Deși „Înțelesul unor cuvinte depinde și de urechile care le ascultã, nu doar de gura care le rostește.” Atât emițãtorul cât și receptorul trebuie sã fie interesați de comunicare și au un rol important, egal aproape, în captarea corectã a unui mesaj. Dumnezeu a creat lumea cu puterea cuvântului. N. Tesla zicea că trebuie să totul e energie condensatã, oare cât de puternic e Dumnezeu comparativ cu noi, dacã energia cuvântului Lui a putut crea lumea?
      Și totuși, cum ar fi o zi fărã cuvinte? O zi în care sã nu le folosim deloc, oare dupã le vom aprecia mai mult? Le vom folosi mai cu grijã? Legãmântul tãcerii. 🙂

      Apreciază

      Răspunde
      1. Lotus

        Elena, partea din final, cu o zi fără cuvinte, e amuzantă, pentru că Castan a zis de tine vreo două rânduri, în timp ce tu te-ai lansat într-o beție de cuvinte, preț de câteva paragrafe. Dacă cuvintele pot clădi sau dărâma, atunci cred că nu cuvintele lui Castan te dărâmă pe tine, ci mormanul de cuvinte pe care singură le-ai scris, fără să fii atentă la ce a vrut de fapt el să-ți transmită. Și ce a vrut el să-ți transmită este fix asta, că nu ești atentă la ce vrea să-ți transmită celălalt și o ții mai departe pe a ta, insensibilă la nuanțe.

        Apreciază

        Răspunde
        1. Elena

          Lotus, cred cã tu nu ai înțeles concret ce am vrut să zic. Chiar dacă nu sunt în relații bune cu Renata, m-a deranjat faptul cã i-a adus așa un epitet.
          Nu conteazã cine e cel vizat, remarca mea a fost că uneori exagerăm și nu înțelegem cât de importante sunt cuvintele.

          Apreciază

          Răspunde
          1. castanman Autor post

            Elena, chiar daca nu esti prietena cu Renata, epitetul ala, zgripturoaica, era parte dintr-o metafora care voia sa sublinieze niste trasaturi/calitati d-ale Renatei. Mi-a placut sinteza aproape filipica a lui klaus si am incercat o extensie a termenului prinzandu-l intr-o constructie lexicala comparativa. Se vede ca nu mi-a iesit, rezultand o conotatie negativa. Voi ramane un neinteles. Aproape un ciudat.

            Apreciază

            Răspunde
        2. Elena

          Amuzant e că tu, Lotus, scrii comentarii kilometrice de obicei, dar te irită când le vezi la alții, numindu-le beție de cuvinte.
          * inițial în text am vrut sã dau citatul lui Tesla care spunea că trebuie sã privim totul în termeni de energie și a rãmas parțial textul inițial. 🙂 Da, sunt nerăbdãtoare, grãbitã, etc. So what? 🙂

          Apreciază

          Răspunde
  11. Lotus

    Mei castane, până acum te-am auzit de jde ori criticându-mă indirect, lui X și Y, dar o dată nu te-am văzut să-mi aduci o obiecție concretă la una din combinațiile logico-ontologico-gnoseologice pe care le-am făcut.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Lotus, nu pot opera cu sculele concretului in vasta ta opera, e prea plina de nuante, as strica-o aducand-o in planul cognitiv, e de admirat, nu de inteles, klaus a vrut sa fie rau aruncand o futilitate asupra ei, pana la urma sufletul tau autodeclarat mecanicist are si urme de razvratire. E pacat sa nu le admiram, fara sa sapam la temelie.

      Apreciază

      Răspunde
      1. klaus

        Futilități am numit acțiunile tip replică la replică care deși normale, într-un anumit context se repetă la nesfârșit parcă doar de dragul lor( a replicilor).

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Futilitatile tale mi-au adus aminte de un calambur. ” Fou, tous les moments courent” – ” Nebunule, toate clipele trec” . Daca auzi un ” futu-le muma-n cur!”, numai la fraza aia cu nebunul, rostita in frantuzeste, nu te gandesti. Nu. Asa m-a derutat si pe mine „futilitatea” din commul tau. Am crezut ca ai redus la derivata unei constante comentariile lotusiene. Or asta, monser, nu se face! 🙂

          Apreciază

          Răspunde
    1. Lotus

      Ia întreabă fenomenul agricol, cum îl numea Petre Daea, dacă este flexibil sau rigid. Și întreabă matematica dacă este flexibilă sau „cam rigidă, după preferințele tale”. 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  12. Renata Carageani

    Mie mi-a plăcut „zgripțuroaică”, Elena. Te-ai ambalat degeaba.
    Frumos te-ai mai înflăcărat la adresa Cuvintelor, teoretic! N-ar fi rău să faci un prim pas, practic, ca să-ți dovedești devotamentul față de ele, folosindu-le mai cu atenție.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Renata Carageani

      klaus, nu știu ce ar putea fi Lotus, știu doar ce este: un excelent antrenor în arta sinuciderii. Să mă explic: dacă stai pe marginea acoperișului, la etajul zece și n-ai curajul s-o faci, ia-l pe Lotus cu tine, să ai cu cine schimba o vorbă. În maximum 10 minute îți vine cheful de sărit.

      Apreciază

      Răspunde
              1. Lotus

                Ce puțin mă cunoști! 🙂

                Nu, dar linia respectivă de dialog ar fi anulat cu totul gluma mea.

                În clasa a doua aveam o colegă de zece, prima din clasă, genul care-i corectează pe toți, care îi ceartă și le ține morală, știi tu, cum sunt premiantele dintr-a doua. Într-o pauză ne-am apucat de făcut nu mai rețin ce prostii, așa că tipa asta a început să „ne ia de guler” pe fiecare în parte cu „de ce-ai făcut chestia cutare?”, iar la răspunsul „păi și X a făcut”, ne zicea: „dacă eu sar într-o fântână, te arunci și tu după mine?”. Când a ajuns la mine, i-am zis: „da, ca să te salvez!”, la care s-a blocat.

                Apreciază

                Răspunde
                1. Renata Carageani

                  Asta e o amintire din copilărie care ți-a rămas fiindcă tu ai dat o replică aparent bună. (Aparent, fiindcă e cea mai nefericită alegere să sari după cineva în fântână, ca să-l salvezi.)
                  În fond, toți oamenii, nu doar colega ta din primară, răspund identic la argumentul stupid – păi și X a făcut la fel. De parcă tâmpenia făcută în masă ar deveni o idee strălucită, doar fiindcă au comis-o mai mulți.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Lotus

                    Nu ai fost atentă la povestire, nu ea răspundea așa, ci ceilalți colegi, pe care îi lua la rost. Iar cu săritul în fântână, de ce-i o idee așa nefericită? Te poți lega cu o funie înainte, de exemplu.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Renata Carageani

                      Am înțeles perfect. Ceilalți se justificau că și X a făcut, ea dădea exemplul cu fântâna.
                      Dacă ai o funie, e preferabil să i-o arunci „aruncatului” în fântână. Altfel, e nevoie de un al treilea care să vă tragă afară.

                      Apreciază

    2. Elena

      Ți-a plăcut? Nu pot sã îmi explic decât prin faptul cã ai rămas plăcut marcatã de Halloween și s-a potrivit acum, că tocmai ce a trecut. 🙂

      Te referi la poezie, nu? Sunt ca o cântãreațã afoană cu vocea rãgușitã. Ea cânta bine – numai că se aude prost. :)))

      Apreciază

      Răspunde
      1. Renata Carageani

        Nu știu unde am scris eu că mă omor după Halloween. Am zis doar că m-am pliat pe noul obicei, vin copii să ceară bomboane, trebuie să fii pregătit.
        Nu, nu mă refeream la poezie, ci la anacoluturi.
        Iar în materie de poezie, nu ești ca o cântăreață afoană (nici nu există așa ceva) și răgușită. Ești ca un surdo-mut care se prezintă la un concurs de canto. Tu, Elena (dar asta nu e o vină, e o realitate, așa cum e real faptul că eu nu știu să merg pe bicicletă) n-ai nici în clin, nici în mânecă cu poezia. Pentru că 1 – nu ai noțiuni elementare despre poezie și 2 – chiar n-ai ureche muzicală și nu simți ritmul. Probabil că nici n-ai prea citit poezie, ca să înțelegi cu ce se mănâncă. Poți fi un poet prost, dar un bun versificator. Asta se învață, până la un punct. Pe urmă, trebuie să auzi. Or tu nu auzi!

        Apreciază

        Răspunde
          1. Renata Carageani

            Nu sunt complimente, precum nu sunt nici critici. Sunt observații. N-ai legătură cu poezia, proza, scrisul coerent, în general, cum n-ai legătură nici cu gângăniile alea despre care-i explici tu lui klaus (atenție: tu, lui klaus, care pe asta și-a tocit coatele la școală și din asta trăiește) cum să scape de ele sau cum să le salveze, sau ce dracu să le facă.
            De fapt, ce mă mir?! Cunosc o mulțime de elene care-mi explică mie, de pe net, mecanisme de acțiune ale medicamentelor și cum își pun ele prișnițe cu ceapă călită în unt la pneumonie ca să nu ia antibiotic.
            Nu rămâne datoare! Bagă!… Ești o desfătare, zău!

            Apreciază

            Răspunde
            1. Elena

              Nu am ce să-ți bag eu ție, așa că nu conta pe mine, draga mea.
              Uneori îmi e milã de tine când te văd cã te strofoci să-mi explici mie cât de aiurea sunt și de ce, când eu de fapt nu dau nici doi lei pe părerea ta. De multe ori te citesc printre rânduri. Am gãsit cartea ta la ofertã pe un grup unde schimbăm cărți, știi cã dacã nu am fi interacționam deloc aș fi fost poate curioasã sã o rãsfoiesc măcar. Oricum nu a luat-o nimeni, e disponibilă și acum, poate mã răzgândesc. 🙂

              Apreciază

              Răspunde
              1. Lotus

                Uite că ai avut ce să bagi! Dar să știi că blogul este o chestie mai mult de opinie, față de roman, care-i o chestie mai mult de literatură și de fantezie. Iar la scris Renata nu-i chiar „afonă”, din ce-am văzut eu până acum. Să nu-i citești un roman pentru că te-a „înjurat” pe net denotă un mod greșit de a te raporta la un text, cam aceeași greșeală cu a nu-l Citi pe Osho pentru că l-am ridicat eu în slăvi pe blog.

                Apreciază

                Răspunde
              2. Renata Carageani

                Nu te răzgândi!
                NONO sigur nu e pentru tine. O gustă, la nivel de povestea unei jucării, un puber de 12-14 ani, inteligent, cu participări la olimpiada de română, faza pe județ și orice adult care nu ia serialul Spartacus drept o alternativă la învățat istorie, la un alt nivel, citind povestea din subtext. Tu nu corespunzi. Niciunei categorii.
                Cât despre romanul polițist, Micul Chagall… ce să zic, acolo chiar e nevoie de micile celule cenușii, vorba lui Poirot. Ale tale sunt blonde.

                Apreciază

                Răspunde
                1. klaus

                  renule, mi-am adus aminte. Bag samă că nu ai citit toate comentariile ( e vorba de alt post) . Te rugasem la un moment dat să-mi trimiți(vinzi) două cărți cu dedicație pentru fiecare din piticele mele. Dedicații care să le citească când vor fi mari. Dacă nu mai dispui de cărți, le cumpăr, măcar una, de pe grupul menționat de miss google. E ok? Solicit răspuns scris! :))

                  Apreciază

                  Răspunde
        1. castanman Autor post

          Eu sunt sclav la job. Avans si lichidare. Platibile pe 15 si 30 ale lunii. Lucrez cu fiare 🙂 Asa ca esti in eroare. Si majoritatea din cei pe care ii am pe blog sunt tot sclavi. Forta de munca ieftina. Ai vrut sa fii malitioasa. Cu mine ti-ai gasit?

          Apreciază

          Răspunde
    1. castanman Autor post

      Eu as fi folosit o forma mai eleganta in exprimare, incercand sa elimin perceptia de prostie a gazelor, si as fi mers pe un Blaga clasic, deux pieces, – sunt multi orbi, dar oare cati au orbit de lumina? sau – vedem din gratia soarelui si totusi, ca sa vedem mai bine, ii intoarcem spatele. Asta-i multumire pentru postarea youtube- ului pe care n-am putut sa o fac de pe telefon. Stiu ca vederea mea in iad te orgasmizeaza 🙂

      Apreciază

      Răspunde
          1. Iosif

            Stiu,dar nu am trisat niciodata, iar în poker câstiga doar trisorii versati. Am pierdut multe zeci de mii înainte de ’89, tocmai pentru ca jucam cinstit ! 🙂
            Pai, tocmai asta era ideea ! Ti-am acordat prioritate la „vorbire”, eu fiind un agramat,anonim „Nimeni”, fara studii universitare. N-as avea nici o sansa la „forme” elevate, neologisme, englezisme, filozofisme, inginerisme si mai stiu eu care (isme), decât utilizând dex (-ul) ! 🙂

            Apreciază

            Răspunde
  13. smaranda64

    1. Doresc sã verific dacã i valabilã chestia aia cu prostu care aruncã piatra în lac şi 10 înţelepţi care sar dupã ea sã o scoatã.
    2. Am avut senzaţia cã, cârnatul comunicativ se rupe sau subţiazã. Decât sã adoarmã cititorul, zic, hai sã ajut castanu. Prietenu la nevoie se cunoaşte. Dai o bere la lichidare.

    Apreciază

    Răspunde
    1. klaus

      Sma, iubirea se poate defini și prin toate chestiile care i se contrapun. Mi-aș băga la interval scuzele, din oficiu, gen „E ofertă, e gratis!” dar nici ironic nu cred c-aș reuși să fiu. Cât despre iubită…mă cam roade la maț. Poate vrei tu să gugălești și să rezumi cine-i mai sus, evident, ca și cum ar conta, iubita sau iubitul? Mie iubitul mi se pare mai jos. Din cauză că, măcar dpdv anatomotopografic, coaiele-s mai jos decât uterul. Hei, am spus uterul!

      Apreciază

      Răspunde
          1. castanman Autor post

            Domnu’ klaus, barbati egali cu femeile? Mai mici ca femeile? Sa nu mai vii p-aici. 🙂 In lista cu cei sapte intelepti, a lui Platon, nu e nicio femeie. Si nici in lista mai lunga a lui Plutarh. Misogin, ce sa-i faci, nu ma schimb. 🙂

            Apreciază

            Răspunde
                    1. castanman Autor post

                      N-a fost provocare, klaus. Chiar mi se pare un inceput bun de roman. Ceva in genul -” Scarlett O’Hara nu era frumoasa”. Un clasament facut dupa niste criterii necunoscute mie pune inceputul ” Toamnei patriarhului” pe primul loc al celor mai misto inceputuri de roman. Eu cred ca ala din ” Anna Karenina” ar fi – ” Toate familiile fericite sunt la fel. Cele nefericite sunt diferite in nefericirea lor. „

                      Apreciază

            1. Elena

              Da, Castanman, ai dreptate. Bãrbații nu sunt egali cu femeile. Femeile le sunt superioare.
              Dar mai mici pot fi. De înălțime, de ani (chiar de preferat), în multe pot fi mai mici. 🙂
              Și? Ziceai cã ești misogin? 🙂

              Apreciază

              Răspunde
                1. Elena

                  Draga mea, dacă tu consideri că ai bot, probabil că așa e, dar celelalte femei sã știi că au gurã. Nu degeaba mă latrii ca un Chihuahua oriunde mă întâlnești, deși eu nu te caut, nu mai comentez la tine. 🙂
                  Vrei tu sã cureți rãul din online și sã lași numai binele, ce e corect, literaturã de bunã calitate, scrieri pe placul tău, cãci tu știi sã le clasifici, să le alegi, și le zici: tu ai voie să comentezu, ești ok, tu nu, tu nu… :))))

                  Apreciază

                  Răspunde
                    1. Elena

                      „Sometimes the people pretend you are a bad person so they don’t feel guilty about the things they did to you.” – e citat dar nu mai știu din cine, de pe unde mi-a rămas.

                      Apreciază

                    1. Elena

                      Klauss, dacã iau la puricat textele tale, gãsesc muuuult mai multe greșeli de tastare, scriere, etc.
                      Pun accentul pe cuvânt în stilul meu, poți să spui și așa.
                      Trolați mai cu viață cã vă taie Arlech de pe lista lui de iubit, gândit la fel, simțit la fel… :)))

                      Apreciază

                    2. castanman Autor post

                      Al dracu’ sa fiu daca reusesc sa inteleg parabola…Bah, klaus, deja ai facut o pasiune pentru Elena. Iti trage un comentariu si tu ii raspunzi cu trei. Avantaj Elena 🙂

                      Apreciază

              1. castanman Autor post

                Sunt un misogin altoit in dezamagire 🙂 , sper ca ai citit in cheie ironica comentariul, sunt grave carente in exprimarea-mi, in niciun caz nu e o retorica smecher-cameleonica, e o incercare de a va provoca pe toti in a vorbi din convingere, firesc. Fara a declansa o inflatie a eului pe o bursa atat de sensibila a apropierii dintre oameni.

                Apreciază

                Răspunde
                1. Elena

                  Domnule misogin,
                  Am fost și eu dezamãgită dar cea mai mare parte din vinã mi-am gãsit-o mie. Pentru că nu te poate nimeni dezamãgi dacă nu te amăgești singur. Și cum m-am amãgit ca să fiu dezamãgitã? Primo e că mi-am creat niște așteptări prea mari, mi-am creat niște iluzii precum că x sau y ar fi nu știu cum. Emitem pretenții prea mari și credem că merităm totul, ce e mai bun. Prea puțini se gândesc la ce oferã-n schimb. Odată am scris un articol despre.
                  Secundo, limitele mele/pretențiile mele erau mari și amăgirile trebuiau să le atingã. Apoi când viața mi-a dovedit cã m-am amãgit, că nu e așa cum speram, am fost dezamăgită.
                  În concluzie, când vrei o cutie perfectã, frumoasã, ideală cum și-a dorit fata babei din povestea Fata babei și fata moșului, vei gãsi înãuntru balaurii dezamàgirii. Când devii mai modest, când te mulțumești cu mai puțin, când nu pui preț pe aparențe, pe coajă și ambalaj, când nu cauți la exterior ci la interior, vei alege un cufăr ca cel al fetei moșului și vei descoperi înăuntru o comoară.
                  Odată un bărbat cu grade, statut social și bani s-a îndrăgostit de o fată simplă. Se simțea bine în compania ei și se înțelegeau bine, era armonie. Prietenii îl tachinau și el s-a gândit că merită mult mai mult de atât. S-a însurat cu o altã fată dupã care întorceau toți capul de frumoasã ce era, avea bani și provenea dintr-o familie bunã – toți îl invidiau pentru „trofeul” cu care s-a cãsãtorit. Numai că nu era fericit de vreme ce de fiecare dată când se îmbăta venea pe preș la ușa apartamentului în care locuia fata prea simplă. Fata simplă nu a acceptat rolul de amantã.
                  E o tipã din generație cu sora mea, măritatã, are familia ei. În viață nu putem avea totul. Trebuie să alegem. Profesorul dezamãgirii și lecțiile lui de viață 🙂
                  Vânătorii de iluzii sunt de regulã dezamăgiți. 🙂

                  Apreciat de 1 persoană

                  Răspunde
                  1. castanman Autor post

                    „Vanatorii de iluzii sunt intotdeauna dezamagiti”…E banal. Fiecare om e un vanator de iluzii. Banuiesc ca ai vrut sa ma intepi pe mine, misoginul 🙂 N ai reusit. Am recunoscut chestia asta. Sunt dependent de iluzii. Cat despre fata simpla care n-a vrut sa fie amanta, cred ca a gresit. A confundat curva cu amanta. Nu era niciun delict.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. Elena

                      Dupã modul dumneavoastrã de a vedea și interpreta lucrurile, sunteți cumva poliamorez? 🙂
                      Din punctul meu de vedere, deși nu-i drept să-i judecăm pentru alegerile lor, de greșit a greșit el. Ea nu avea cum să îi devină amantã devreme ce el a lãsat-o și s-a cãsãtorit cu o alta. Adicã unde e respectul lui pentru ea? Iubirea e ca o floare care încolțește în sufletul unui om, dacã nu e îngrijitã moare. Pe când el nu numai cã nu a îngrijit floarea iubirii dar la un moment dat a și călcat-o în picioare. Ea a suferit cât a suferit și apoi s-a măritat cu altul.
                      El are doi copii cu „trofeul”, din care unul foarte inteligent, și unul cu sindrom down. A construit mai departe în aparențe și are vilã, jeep și o fațã tristă de Mastiff. „Trofeul” a devenit mai neatrãgãtoare (după gusturile mele) decât fata prea simplã care și-a pãstrat o frumusețe constantã. Oricum frumusețea e trecătoare, când te îndrãgostești a long term – caracterul și sufletul unui om e ceea ce contează pentru că cu un fizic urâțel te poți obișnui, dar cu un caracter dificil, cu un suflet rău – foarte greu spre deloc. 🙂
                      Eu, dinafară, o vãd pe ea mai fericită decât pe el. Și o respect pentru că nu s-a lãsat înjositã. Da, sunt de concepție veche, nu agreez amantlâcurile. 🙂

                      Apreciat de 1 persoană

                    2. castanman Autor post

                      „Poliamorez” mi se pare un termen prea tehnic. Iar „amantlacul” arunca anatema pe orice poveste extra. Operezi cu prezumtia de vinovatie. Esti foarte tanara, banuiesc. Astept sa-mi povestesti prima ta imagine dupa dezorbirea de „cercetator”. Parca asa imi spuneai ca e meseria actualului tau prieten. Dragostea dureaza doar trei ani. 🙂 Se citeste pe rupte cartea asta 🙂

                      Apreciază

                    3. Elena

                      Prefer să nu intru în detalii sau explicații inutile și să concluzionez cã și aici avem păreri diametral opuse, diferite. Se pare cã lumea prin ochii unui misogin se vede complet diferit. 🙂

                      Apreciază

  14. smaranda64

    Dl. Klaus întreabă: ”Sma, și dacă ar fi așa, unde e partea rea?”
    Nu este nimic rău sau bun dar… Motorul societății este intelectualitatea. Dacă motoru îi beteag, mașina numa șede, cel mult huruie și bodogăne.

    Apreciază

    Răspunde
  15. smaranda64

    Dl. Klaus, întâmplător îmi sunteți simpatic dar ca să ,răspund, la insistențele dvs. , v-a trebui să vă „atac” pe partea emoțională. Îmi pare rău.
    Aveți două fetițe, aflu. Ele merg la școală, presupun. Hai să facem un exercițiu de imaginație. Dvs. intrați pe net și citiți următoarele:
    ”Cât despre iubită…mă cam roade la maț. Poate vrei tu să gugălești și să rezumi cine-i mai sus, evident, ca și cum ar conta, iubita sau iubitul? Mie iubitul mi se pare mai jos. Din cauză că, măcar dpdv anatomotopografic, coaiele-s mai jos decât uterul. Hei, am spus uterul!”
    Știți însă că cel care a scris comentariul este profesorul de mate, fizică, română, etc. Mă întreb cât de entuziasmat veți fi, mai ales că îl cunoașteți de la școală cât de mult pretinde respect și ascultare. Respectul se câștigă cu greu, nu poate fi pretins, nu-i așa?
    Veți fi liniștit, că fetele dvs. se află pe mâini bune?

    Apreciază

    Răspunde
    1. klaus

      Sma, poți să mă „ataci” :), e dreptul tău. Dacă o faci elegant, șansele de a ține cont de critice tale cresc simțitor.
      Despre modele pentru copii.. Se poate să ai dreptate dar despre asta s-ar putea vorbi la nesfârșit.

      Apreciază

      Răspunde
      1. smaranda64

        Nu existã un drept de a ataca. De aceea am cerut permisiunea.
        Nu trebuie vorbit la nesfârşit. Trebuie fãcut. Copii noştrii meritã o lume mai curatã nu pt cã sunt speciali ci pt cã îi iubim.

        Apreciază

        Răspunde
  16. klaus

    Sma, îmi ești și tu simpatică. De aia îmi permit să folosesc apelativul prescurtat. 🙂
    În interacțiunea mea cu școala, rezultatul e eu-l de acum. Subiectiv, de impact au fost profesorii altfel sau cei extrem de pregătiți și serioși. Nu sufăr de pudibonderie, pot să fiu cel mai tare de pe șantier la capitolul ăsta. Nu știu să existe vreo metodă universală de a educa copiii. Nici nu cred că există. Parentingul actual e, cred eu, un substitut de manual pentru ceea ce au ajuns să-și dorească copiii noștri și frica noastră, a părinților, că nu putem oferi.Eu am mers pe sinceritate maximă. Inclusiv tăindu-le elanul piticelor mele când mă vedeau ca fiind cel mai grozav tată. E foarte interesant că după o vreme nu mi-au mai imitat limbajul porcos. Maximul de reacție la acest limbaj, era un deget arătător wave-uit natural, plus „Tatiiiii!!”. A, și un zâmbet candid care te omoară cu zile. În schimb, am devenit etalonul de corectitudine în toate disputele lor, între ele sau cu alții. N-aș vrea să trag concluzii greșite, „atacă-mă” cu contraargumente. Promit că o să țin cont de ele. Mi-ar place să mergi pe sinceritate maximă, ca și cum n-ar fi atâția ochi beliți pe micul nostru schimb de replici :).

    Apreciază

    Răspunde
    1. smaranda64

      Ok Klaus. Mulţumesc de încredere şi respect care este reciproc. Nu era vorba de educatul copiilor. Am folosit un exemplu emoţional ca sã ajung la omul frumos care a pus întrebãri. Era vorba dacã îţi aminteşti, de crema societãţii.

      Apreciază

      Răspunde
          1. Elena

            Sunt nimic pentru oamenii de nimic.
            Încrederea, respectul, sinceritatea, iubirea sunt de mare preț, de valoare și nu le poți gãsi la oameni ieftini. 🙂

            Apreciază

            Răspunde
  17. smaranda64

    Sincer? Mai sincer decât sincer. Acu 15 ani am tras linie şi m am gândit indirect ce las în urma mea: acelaşi munte de cãcat ce l am primit de la societate ? Sau am curajul sã l sap sã l prelucrez, sã l mânc, dacã trebe. În urma mea las curat. Pentru cine? Pt mine, pt copiii mei, pt lumea întreagã şi dacã universu se poate bucura de curãţenia ce am fãcut o şi o fac… fain! Sã se bucure! N am trãit degeaba.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Renata Carageani

      Crema-spuma, ce contează, Cudi? Eu i-aș zice supernatant, că sună mai științific.
      Ai auzit explicația Elenei despre scrisul agramat (să aflii, să latrii)? Zice că e o formă de accentuare a cuvântului. Așa ceva nu mi-ar fi trecut prin minte nici în 2000 de ani.
      Mult am pierdut noi că nu ne mai intră pe bloguri! 🙂

      Apreciază

      Răspunde
      1. Cudi

        Renata, faptul că Elena a comentat aici, la Castanman, relativ pe un teren neutru, arată că ea încă se gândește la noi și ar vrea să povestească în continuare cu noi. Scriu cu emoție „noi”, că nu mi-e clar dacă mă disprețuiește ori ba. Fără emoție și îndoieli spun că: indiferent cum scrie și cum își justifică greșelile, eu cred că Elenei îi este dor de tine, la modul cel mai sincer. Nu îi port pică, deși mi-a zis și mie vreo câteva, pentru că îmi sunt familiare reacțiile ei, se comportă fix ca un copil. Nu-și gândește pașii așa cum o face, cu o excelență patologică, Lotus, e spontană și zice lucruri pe care apoi le regretă. Din câte țin eu minte, în urmă cu vreun an, ziceam eu că ar fi fain să fim cu toții la aceeași masă și îi spusesem Elenei că pe ea o vom așeza lângă Lotus. Ea a răspuns ceva de genul că ar plăti să stea la aceeași masă cu Lotus. Câteva luni mai târziu, Elena îi scoate lui Lotus poliamorul pe nas și Lotus o face cu ou și cu oțet la el pe blog. Mie îmi pare rău de ea. Știu că, în ciuda a tot ce zice, se uită cu admirație la tine, însă tu o respingi și reacțiile și le explică prin impulsuri de auto-apărare. Poate că undeva, într-o altă lume, am petrecut o seară în jurul aceleiași mese sau aceluiași foc de tabără și am râs și ne-am simțit tare bine, cu toții.

        Apreciază

        Răspunde
            1. castanman Autor post

              Acceleratoare de particule sunt doar la sudisti. Ardelenii folosesc incetinatoare. La cum arata, 6 galeti de borhot, 3 ore cazanul, 10 litri de alcool, e ok. Cand le terminam avem de unde sa mai cumparam?

              Apreciază

              Răspunde
            2. klaus

              Cudi, bagi poze cu potențial subversiv! Io pot face tot acceleratorul din imagine, cu tot cu apa „grea” :)). Se bagă Miha..hopa, e o inadvertență! Ori e Mihai și Claudiu ori Ketherius și klaus.

              Apreciază

              Răspunde
          1. Elena

            Castanman, îți mulțumesc pentru găzduire și îmi cer scuze pentru inconveniențe. Sper cã ai prins din commenturile mele și micile glumițe, deși ușor ironice uneori. Încep sã cred cã, probabil prietenii mei reali nu râd la glumele mele ci de moaca mea, judecând dupã experiența din online. Am să fiu mai atentă la asta. 🙂
            S-a demonstrat încã o datã cã atunci când greșești nimeni nu uitã, iar atunci când ai dreptate nimeni nu își mai amintește și că oamenii își amintesc mai degrabã cum ai fost tu rãutacios decât cum au fost ei răutăcioși.
            Dr. Joseph Fletcher în cartea sa, „Etica situației”, vorbește de „dublul standard”. Mai exact, atunci când oamenii vor greși într-o direcție, se vor judeca pe ei mult mai ușor decât îi vor judeca pe alții pentru aceeași greșealã. E un concept interesant și foarte adevãrat, cred eu. Oamenii tind sã aplice dublul standard nu numai cu ei ci și cu cei pe care îi simpatizeazã, astfel că îi va judeca mult mai ușor pentru aceeași greșealã pe cei pe care îi simpatizeazã decât îi va judeca pe cei pentru care au dezvoltat antipatii, conștient sau inconștient. 🙂
            Numai bine, Cman!

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              Oamenii se judeca mai usor pe ei si pe prietenii lor nu e un concept interesant. Asa e de cand lumea. E o lege de conservare a fiintei. Am inteles aproape toate glumitele tale si am zambit. Eu pun mai rar emoticoanele. Nu te astepta ca lumea sa ti se ofere. Lumea trebuie cucerita. Si arsa pana la temelii. Pe ruinele ei poti construi ce vrei tu. Lumea ta.

              Apreciat de 1 persoană

              Răspunde
              1. Elena

                Eu l-am gãsit interesant prin prisma faptului că oamenii nu conștientizeazã acest lucru și zic cã ei sunt imparțiali, că au judecat obiectiv și au perfectã dreptate prin ce zic și cã „du-te omule de te culcã, ești beat, îți spunem noi care suntem perfect trezi(ți)”. 🙂
                Gândește-te numai că într-o insulã de prin Australia, oamenii cred cã femeile excesiv de grase sunt frumoase, pe când la noi e invers. Oamenii decripteazã realitatea în mod diferit, fiecare are anumite sensibilitãți, anumite standarde (ca sã nu zic inoculate). Filmele sunt un mod de a transmite creierului anumite „normalitãți”, preferințe. Sunt filmele în care oamenii mãnâncă insecte, acesta e dizeratul U.E. de a introduce în alimentație aceastã proteinã mai ușor și ecologic de procurat.
                Noi trãim savurând viața unor personaje fictive din cărți sau din filme. De acolo ne luãm plăcerile vieții, spectaculosul, emoția, netrãirile, senzațiile, ideile, un fel de surogat pentru neîntâmplãrile din viețile noastre.
                Noi evadãm din banala realitate, ne refugiem în ireal, ne acoperim lipsurile în lumi imaginare create de autor și scenariști. Sau chiar în jocuri pe calculator. Ne deconectãm de la aceastã searbãdã realitate. Nu ne place să analizãm prezentul, întâmplãrile noastre cât iubim să analizăm un film. De aceea avem nevoie de repere, cãrți de specialitate, norme, legi, proceduri care sã ne uniformizeze analiza cât de cât. Suntem extrem de diferiți. Din fericire.
                Nu mă aștept ca lumea sã mi se ofere, eu când am venit în online știam că nu o sã atrag prea multe simpatii dacã nu o sã fac precum alții: „vai, dar ce frumos scrii și cât adevãr spui! Ce atei frumoși și drãguți!” Eu am venit sã-mi spun ideile exact așa cum sunt ele fãrã sã menajez pe careva. Nu am venit sã cuceresc pe nimeni. A fost un act asumat. Ce sã faci cu o lume cuceritã cu ceea ce tu nu ești? Cuceritã de o mascã pe care tu arareori o porți? Te plac ei pe tine sau rolul pe care tu uneori îl joci pentru a te simți validat de ceilalți? Și ce nevoie am eu de așa ceva? Efortul ar fi fost în zadar. 🙂
                Mai trec doar sã citesc, nu zic asta ca sã nu mã bârfiți, puteți chiar să o faceți, așa mai aflu și eu ce greșeli am mai fãcut și cum mă percep ceilalți. Nu sunt infailibilã, știu asta. Sunt într-o continuã reconstrucție, îmi doresc sã devin un om mai bun, mai evoluat – în direcția aleasã de mine.
                Trebuie sã opresc vioara, avem concert în altã parte. 🙂

                Apreciază

                Răspunde
                1. castanman Autor post

                  Vioara era de la Cudi 🙂 Etica are sute de forme prin filozofie. Legate de existenta, ca tot vrei sa o folosesti ca vector, incearca un Camus, Mitul lui Sisif. Afli clar cat de absurda este asta, rezultatul unui dezechilibru clar intre posibilitatile finite si proiectele infinite. De aici apare revolta celui singur, a ta, in spetza, impotriva istoriei, care transforma societatea intr o masa de indivizi. Etica simpatiei fata de ceilalti o gasesti in „Ciuma”. Tot de Camus. Dar in cazul tau, virtual, e o chestie de limbaj. Nu trebuie sa te agiti. Mergi pe Wittgenstein- ” trebuie” nu este niciodata un fapt si de aceea propozitiile etice ( ale lui Lotus etc) sunt inexprimabile.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. Elena

                    Wittgenstein și-a bãtut elevii, cicã din cauza lui s-au sinucis 3 din frații lui, deci omul avea probleme mari la mansardã. Cicã așa’s geniile, mai ciudați și cu stoluri multe. Deci eu sunt singurã împotriva tuturor, crezi tu. :))) Așa o fi.
                    Pe Lotus, nu-l menționa, te rog, el vorbea de poliamor, de cum ambii au dreptul de a iubi în stânga și’n dreapta dar când flirtam/glumeam cu Gigli a sãrit și el ca ars cã de ce flirtez eu cu Gigli, care am prieten? De parcã Gigli nu era la 5000 km distanțã. Omul își gãsește explicații teoretice, justificãri pentru ce simte și crede el dupã cum are nevoie pe moment ca sã iasã el bine.

                    Mulțumesc de recomandãri, oricum!
                    Am făcut filosofie, dar filocalia e mult peste. 🙂

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. castanman Autor post

                      N-am facut filozofie. Filocalia mi-a picat disparat cate un text. Lecturile ti le am trimis pentru ca spuneai ca esti intr-un continuu proces de rebranduire a personalitatii. Isihasmul filocaliei cred ca poate fi si un curent filozofic.

                      Apreciază

                    2. castanman Autor post

                      Am uitat de Wittgenstein. Nu am cunostinta de ce spui tu despre el. Stiu ca dupa ce a scris TLF ul a considerat ca s-a spus totul despre filozofie si a plecat invatator in muntii Austriei. Nenorocit om, asta chiar a vrut sa ingroape filozofia cu propozitiile lui ca un brici

                      Apreciază

                    3. Lotus

                      Elena, te contrazici. Dacă am susținut poliamorul, cum aș fi putut sări ca ars pentru că tu, cu care eu n-am nici o legătură, flirtezi virtual cu Gigli? Nu știu de unde ți s-a năzărit asta, că aș fi sărit ca ars, eu rețin că m-am amuzat și i-am zis lui Gigli că ești frumoasă. Adică, gen, go for it!

                      Apreciază

                    4. Elena

                      Lotus, eu propun sã te duci la articolul când Renata ne-a făcut terci pe amândoi ca să-ți împrospãtezi memoria. Gigli chiar mi-a luat apãrarea în fața ta care erai de partea Renatei. Ce îți amintești tu e din alt articol. Evident că ai o memorie selectivã.
                      Pe ceilalți i-am înțeles, pe tine nu.

                      Apreciază

                    5. Lotus

                      Elena, eu cred că îmi cunosc mai bine ca tine gândurile. Nu mai rețin faza cu terciul, dar nu cumva m-ai interpretat greșit? N-ar fi fost prima oară. În orice caz, n-am fost niciodată interesat, din perspectiva relațiilor amoroase, de posibila ta viitoare idilă virtuală cu Gigli, altfel decât la modul de a face glume, maxim.

                      Apreciază

                    6. Elena

                      Cman, referitor la Carl Sagan, sunt niște poze în videoclipul pe care l-am atașat, cam în ultimele 1-2 minute, din care reiese cã creierul uman e un univers în miniaturã.
                      O galaxie vãzutã prin telescop care seamănă cu niște celule neuronale ale creierului uman, structura tridimensionalã a universului care aduce cu o rețea neuronalã. Poate că nu e chiar întâmplãtor!

                      E isssspititor sã-ți scriu. Mi-a plăcut și replica pe care i-ai dat-o lui Klaaauss. 🙂

                      Apreciază

                    7. castanman Autor post

                      Elena, Sagan e pe un alt blog, nu cred ca s-ar supara Cudi daca ai comenta acolo. Despre replica mea adresata lui klaus…n-o lua ad literam, e parte dintr-un concubinaj dintre mine si el, concubinaj spiritual in care ne zgariem din cand in cand cu cuvinte, parte a unei violente domestice asumate de amandoi. De ce e isssspititor sa-mi scrii? Prea e sherpesc comentariul tau. Unde ti-e inocenta?

                      Apreciază

                    8. Elena

                      Mda, nu a fost o idee bunã sã revin sã-ți scriu. Mie chiar mi s-au pãrut interesante pozele și….
                      Care inocențã? Lost it

                      Apreciază

                    9. castanman Autor post

                      Nu era repros. Am senzatia ca sunt folosit in niste reglari de conturi. Mi-a placut filmuletul. Si similitudinile organizarii cerului cu organizarea creierului sunt interesante. La nivel estetic. Totusi, cam patetic proful 🙂

                      Apreciază

                    10. Elena

                      Într-adevãr, am greșit că m-am aventurat în a rãspunde provocărilor la tine pe blog, dar eu arareori rezist sã nu rãspund. Mii de scuze.
                      Ți-am citit commentul de la Cudi, am făcut corelația și… Mã bucur că ți-a plăcut filmulețul. 🙂
                      Îmi cer scuze dacã te-am fãcut sã te simți folosit, pur și simplu ai avut ghinionul sã-mi placã cum scrii, cã ești citit, inteligent.
                      Schimbul de replici cu o persoană inteligentă mi se pare foarte issspititor, cum ți-am mai zis în limbajul șerpesc. 🙂
                      Dar nu întratât de issspititor încât să insist mai mult decât mi se pare mie ok, așa cã mã tot chinui sã nu mai rãspund. :)))
                      Sunt un om slab. Iar aceasta e una din micile mele plăceri vinovate.
                      Mie și acesta mi-a plăcut mult, deși sunt de accord doar cu 90% din ce spune.

                      Însã discursul lui cu liberul arbitru mă irită în proporție de 50%, nu-l recomand. 🙂

                      Apreciază

                    11. castanman Autor post

                      Am avut ghinionul sa-ti placa cum scriu? E adevarata poezie declaratia asta 🙂 Ce alte mici placeri vinovate mai ai. Mi se pare mai interesant filmuletul asta. Mai ales partea cu liberul arbitru.

                      Apreciază

                    12. Elena

                      Cman, ești adorabil când te dai de gol că nu l-ai văzut. (Filmulețul).
                      Partea cu liberul arbitru nu e în filmulețul atașat de mine, ci îl propune youtube-ul jos, e un alt discurs al lui Daniel David. 🙂
                      Mãcar ești finuț…

                      Apreciază

                    13. Elena

                      Mmm, era o discuție de complezențã, de suprafațã… Mã bucur cã am clarificat și acest aspect. 🙂
                      Îți vorbesc despre o chestie care îți testeazã interesul pentru o discuție/persoană. Dacã nu o gãsești, de regulã întrebi…
                      Ironia e una din plăcerile mele vinovate, deasemenea. 🙂

                      Apreciază

              1. Elena

                Nu, nu ai reușit să mă superi. Chiar dacă…
                M-a impresionat cum i-ai luat apãrarea N.-ei, și m-a amuzat puțin cum ai eșuat în arta diplomației, vrând să împaci și capra care tânjea dupã varzã dar și lupul hămesit care saliva abundent poftind la caprã. 🙂

                Sã ștergi lacrimile de clovn dupã ce cade cortina teatrului din virtual și sã te duci sã înveți sã zâmbești din nou, cu adevãrat, de la un copil căruia î-ai dãruit o ciocolatã sau i-ai îndeplinit o mini-dorință. Sunt copii care se roagă în fiecare seară ca cineva ca tine, ca mine sau ca alții să aparã-n viața lor și sã le îndeplineascã o dorințã, pentru ca atunci când vor crește și își vor putea îndeplini singuri dorințele astea mici de copil care vor dispãrea ca prin farmec apãrând altele mari de adult, sã facã și ei la fel, îndeplinind dorințe mici altor copii, și astfel magia sã meargă mai departe. Asta face un magician adevărat, îi învață prin puterea exemplului și pe alții să fie magicieni.
                Fãrã cuvinte mari, sã nu-i ceri nimic înapoi. Vei fi recompensat însã cu un zâmbet cât de mic, timid chiar. Sã-l admiri cu nesaț, sã-l privești bucurându-se, și cu acele imagini întipãrite pe retinã, pãstrate ca pe niște adevărate comori în minte, să exersezi în oglinda sufletului tău zâmbetul perfect. Copiii – sunt maieștrii în arta zâmbetului curat, lipsit de masca bovarismului educat, învățat în scolile înalte ale vieții de actorii triști ce se împodopesc cu false frumuseți, virtuți și cuvinte mult prea mari pentru sărăcia din sufletul lor, inventate din lipsa unor frumuseți autentice, căldurã și bunãtate. Sunt ca perucile care acoperã cheliile lucioase, machiajul care acoperã un ten acneic și fardul în exces ce acoperã pleoapa unor ochi încercãnați și ridați.
                Magia unui zâmbet topește și florile de gheațã de pe bolul ce acoperã trandafirul iubirii, de altfel înghețat de frig, muribund, ca în povestea „Frumoasa și Bestia”, oferindu-i cãldura și lumina care-l readuce la viațã. Oricum, copiii chiar și fãrã zâmbete – sunt ușor de iubit.

                Am încercat să-ți vorbesc în limbajul tãu, dar presimt cã nu am reușit decât sã stric și mai mult din spiritul Crăciunului de altãdatã, cântând rãgușitã și dizarmonios un colind care te obligã sã-ți apeși douã dopuri în urechi și să stingi lumina. 🙂

                Apreciază

                Răspunde
        1. Elena

          Cudi, îți mulțumesc cã mi-ai acordat timpul tău prețios vreme de-un text. Ar fi inutil să te contrazic și să îți zic că nu e deloc așa pentru cã în acel text sunt gândurile, sentimentele și percepțiile tale, așa cum ai decodificat tu totul prin prisma experiențelor tale anterioare, a ceea ce cunoști tu despre mine, a valorilor tale, a tiparelor tale, etc.
          Uneori, încetezi să te mai explici când înțelegi că oricum oamenii te vor judeca după nivelul lor de percepție. Încetezi să mai cauți aprobare, dreptate, când înțelegi că oamenii te vor judeca după nivelul cunoașterii lor, a tiparelor lor, a binelui înțeles și dorit de ei, a frumosului perceput de ei, a adevărului acceptat de ei. Uneori degeaba îți risipesti cuvintele pentru că sensul dat de tine va fi distorsionat și asimilat într-un mod diferit de fiecare, în funcție de mai mulți factori. Sunt mulți, nu îi mai enumăr acum, chiar și buna dispoziție sau o zi mai proastă, de aceea totul e relativ, ca să nu zic subiectiv.
          Ce pot sã zic e cã într-o zi discutam cu Lotus pe facebook și mi-a zis de discuția religioasã de pe ketherius, invitându-mă la discuții. Așa că de pe telefon, în spațiile libere, scanam mesaje și rãspundeam. Eu știu cã gramatica mea nu e brici și că fac greșeli, de multe ori sesizam chiar eu greșeala dar nefiind o perfecționistã, că doar nu operam pe creier, ci scriam un comment sub anonimat, nu mă mai întorceam în text sã corectez, sau să recitesc. De câteva ori când sesizam greșeala mai scriam un coment să mă autocorectez dar dupã am renunțat și la asta. Când ești doxa, când îți curg ideile fluent și nu schimbi formularea în timp ce scrii, rămân și acordurile și textul e impecabil. Eu nu sunt doxa. Și nici nu mă dedicam numai acestui lucru, scriind de pe calculator, rezervându-mi timp special pentru acest lucru. Și nu mã scuz cu faptul că nu sunt scriitoare pentru că a vorbi și scrie în limba românã corect întrã în obligația oricărui român care se respectã. Credeam că oamenii cu un IQ ca al vostru citesc și texte cum apar pe facebook, codificate cu cifre în loc de litere, cu spații libere, darãmite unul cu greșeli ca al meu. Că ideea primează formulării. Dar cum așteptările voastre au fost mari, standardele destul de ridicate, eu nu am reușit să mă remarc decât prin greșeli și idei copilãrești. Ceea ce demonstrează încã o dată că suntem incompatibili, că nu fac parte din grupul vostru, nu mă încadrez în peisaj. Prieteniile nu se leagă la întâmplare, există niște afinități, niște conexiuni. Prietenii sunt acei oameni cărora le apreciezi calitățile și le ignori, le tolerezi foarte ușor defectele. Pe când la noi e chiar invers. 🙂
          Da, mă obișnuisem să comentez, la un moment dat a fost chiar plãcut și m-am simțit bine, dar orice învăț are și dezvăț. Nu l-aș numi chiar „dor”, ci o curiozitate pe care am avut-o de a întreba la cine se referea în articolul cu maieutica, dintr-un impuls, apoi adicția de a mai rãspunde, de a mai scrie încă un comment, și încã un comment, a.s.o.
          E matur sã arunci cu răutăți cum face Renata dar e imatur să rãspunzi înapoi cum fac eu? Eu nu am făcut prost/proastã pe nimeni. Dar mã rog. Arlech a reacționat necopilãrește? Eu tind să cred totuși cã e o chestie de afinități.
          Da, mai demult noi am glumit și visam cu ochii deschiși la o întâlnire, deși toți cred cã știam cã e foarte puțin probabil să se realizeze.
          Da, online e mult mai facil să spui direct ce gândești, fãrã să ai remușcãri sau să te gândești de două ori, renunți la diplomație, ești altfel decât în realitate, riști mai mult când relația e doar una virtuală, e doar un om pe care nu o să-l vezi poate niciodată, nu te impactează dacã dai greș sau îl pierzi. În viața realã nu e deloc la fel. Deși cuvintele chiar și în online pot fi niște vârfuri de lance extrem de ascuțite.
          Dacã-mi era dor aș fi iertat tot și m-aș fi întors spășită pe blogurile unde nu am primit nici măcar block. Dar nu o voi face pentru că nu mă mai simt ok, pentru că nu mi-a plăcut cum am fost și sunt tratatã, pentru că m-am simțit neînțeleasã, pentru că numai eu mi-am cerut scuze pentru tot, pentru că aș plãti un preț prea mare pentru ce aș primi în schimb, pentru că sunt diferenţe ireconciliabile. Nu sunt deloc mulțumitã de cum au evoluat lucrurile dar mi le asum. Nu am regrete, am doar lecții învățate. Am acumulat noi experiențe, orice greșealã conține o lecție prețioasã. Chiar dacã viața ne aduce’n cale oameni și întâmplări, avem liberul arbitru și trebuie să alegem ceea ce ni se potrivește, ce credem că e mai bine pentru noi. Prefer oricând armonia și o companie plăcută, luxului, bunãstãrii sau unui IQ ridicat/om cult. Nu îmi plac rigorile. Îmi plac oamenii simpli, calzi și înțelegători. De la ei am mai multe de învățat. 🙂

          Apreciază

          Răspunde
          1. klaus

            „Ironia, una dintre plăcerile preferate” băgată în aceeași oală cu cuvintele care lovesc mă fac pe mine să rămân un bunic și pe tine „veșnica” nepoată”.

            Apreciază

            Răspunde
        2. Renata Carageani

          Cudi, n-am avut net două zile, de-aia răspund cu întârziere.
          Într-un fel, nici eu nu pot să-i port pică Elenei. Nu vezi că vorbesc cu ea? E posibil ca, în real, în jurul unei mese, cu mult alcool să fim mai prietenoase una cu alta.
          Noroc că există netul, când există. Ne întâlnim chiar pe lumea asta, când vrem, nu trebuie s-o așteptăm pe ailaltă. Grație vouă – C&K, lui Fire și încă câtorva, Gigli inclus – Canada și USA îmi sunt la fel de aproape Sighetul pe care-l iubesc și-l vizitez măcar o dată la doi ani. 🙂

          Apreciază

          Răspunde
        1. castanman Autor post

          Multumesc. Pe Dan Andrei Aldea l-am vazut, copil fiind, cum rupe o chitara pe scena, la Ploiesti. A fost eroul meu. La fel ca Tic din Ciresarii. Merge acum un Esenin? Focul vanat? Alege tu varianta.

          Apreciază

          Răspunde
          1. klaus

            Bertzi, răspuns final! Alifantis, deși îmi place mai mult, e subțire la registru liric în cazul de față..

            https://m.youtube.com/watch?v=euk2M0mvpT4.

            Castane, dacă ți-a plăcut Tic doar din cauza mea, o iei pe cocoașă! Mă refer la provocarea renului. Vroia să știe la un moment dat cu ce personalități am sta la masă. La mine, unu’ dintre ei era Constantin Chiriță. Dacă mă înșel, aduci tu argonu’ și facem alambicu’. Asta pentru a părea că suntem amândoi din astă lume.

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              Daca nu produci dovezi ca dialogul tau cu Renul a avut loc inainte de data de 26 august 2016, cand onorabilul Castan posta „Aproape perfect”, postare care atesta clar empatia fata de Tic, ma tem ca te asteapta un proces pentru defaimare. Nu vin cu butelia de argon, trimite tu cuprul la Ploiesti, scot doua cazane tzaiss. Bun Bertzi. Multzam. Cautam si Uriah Heep ala celebru ? 🙂

              Apreciază

              Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s