Arhive zilnice: 20 octombrie 2017

Scrisorile unor poeți

Iubito,

mă gândesc la tine ca un borfaş la ceasul unui lord. Dacă eşti tandră sau numai o căţea cu pielea catifelată, pe mine nu mă interesează.  Adevărul e că niciodată nu am reuşit să aproximez distanţele. Nici acum n-aş putea să spun dacă eşti departe sau nu, parcă acolo până unde văd e o margine sau altceva. Atât de obosiţi picăm unul în braţele altuia sprijinindu-ne în buze sau în vârful cuvintelor de dragoste…

Ţi-ai crescut parcă anume părul cel mai lung din lume ca-ntr-un giulgi să-ţi ţii într-însul trupul tău curat ca plânsul. De ce dai voie vântului să umble prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?

Am părăsit în mare grabă sufletul tău lăsând urme adânci ca în cenuşă. Motivele pentru care plângi sunt mai vechi decât noi. Ştim, suntem nişte morţi pentru mai târziu.

Iubito, eu sunt această piatră, iubeşte-o şi se va preface într-un tânăr bărbat, care pe ţărm îţi va spune: ” iubito, eu sunt această piatră…”

Tu să mă ierţi că nu pot fără tine, că ochii mei sunt când căprui, când verzi.

 

( ivănceanu manasia cârstean sorescu ivănescu stanca mureşan duna ursachi păunescu )

 

Iubita mea,

dezarticulată şi perpendiculară, privirea ta e o maşină de cusut norii…ieri te-am căutat toată ziua la mica publicitate.

Cum aş putea să te uit când circuli fără bilet pe toate liniile palmelor mele, când în fiecare dimineaţă când mă bărbieresc tu eşti acolo, mă aştepţi şi îmi dai ” bună dimineaţa ” din oglindă? Când tu vii la mine în fiecare noapte, despici fereastra în două şi intri, şi ieşi, şi intri şi te uiţi, şi mă uiţi, îmi intri pe sub piele epilându-mi venele prin interior şi te plimbi cu gondola tăcută pe arterele mele şi îmi tulburi sângele.

Să taci, îţi scriu fiindcă-i noapte limpede ca o frunte de ied, fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pieliţa nucilor moi, îţi scriu fiindcă suntem uituci amândoi.

Ţi-aş da deoparte părul cu gura de pe gât, cu gura ţi-aş desface nasturii mici de bluză şi ţi-aş şopti în urechea ta fleaţă şi confuză: afară plouă laic şi-s trist şi mi-e urât…

Mi-e dor de tine peste tot. Am putea privi acelaşi tavan împreună. Iadul înseamnă să nu te mai pot gândi şi pedeapsa pentru prea puţină dragoste nu e moartea ci nenumărate morţi.

Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din privelişti cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit.

 

(roll tănase bănuş brumaru dragu cassian)

 

Tu,

ai crescut pe sufletul meu cum creşte câinele pe lătrătura sa, cum creşte timpul pe ding-dang şi zeul când ne vine să ne spânzurăm.

Nu pune mâna peste mine , dacă-i vară că, n-ai să înţelegi nimic, stimată doamnă- domnişoară, din frig. Vino când nu merge nimeni, când nu avem picioare, vino dar, mai ales, când voi fi orb, lumino.

Nu-i aşa că nu mai ştii cum îmi arată chipul? Val verde lingând nisipul…Adu zarurile să-l tragem la sorţi! Mă tem că de o veşnicie de oră noi suntem morţi.

Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape, dacă respir, te-mping în aer, neoglindito peste ape, tu dulce vaer.

( nichita…)

Precizare: fragmentele sunt ordonate dupa numele poetilor enumerati in finalul scrisorilor