Povești nemuritoare (6)

„…Și se uită la el cu acea privire a ei nemișcată și intensă, care arăta mai multă dragoste decât orice cuvinte sau gesturi. El râse atunci și de întrebarea, dar mai ales de bucuria sa de a o regăsi. Se apropie de pat, o luă în brațe și se aplecă asupra acelei priviri atât de bogate, în care se uită cum ne uităm așezați pe ghizdurile unei fântâni: vedem un strat de intuneric, dar curând zărim cerul răsturnat și pe noi înșine în adâncuri, într-un ochi de lumină. – Nu, zise el, te iubesc! Îmi place să nu te văd și să te iubesc! Ea căscă ochii. Așa era. Ăsta era el, dar de ce o izbea atât de tare declarația lui? Fără să-și micșoreze privirea, se retrase însă într-o tăcere pe care se vedea că n-o va mai părăsi până nu va înțelege bine , acest adevăr al lui, atât de simplu, dar atât de greu de acceptat. Era o tăcere a ei, pe care nici cuvintele și nici actele n-o puteau turbura.  – Ce-i facem, zise ea, și eu te iubesc, dar îmi place să te văd…te înțeleg…să umbli singur cu iubirea în inimă și să nu vrei s-o vezi pe ființa pe care o iubești…de ce oare?  – Nu știu, zise Niculae. Dar în clipa aceea te iubesc foarte tare. Mi-ești foarte draga.  – Și care este legea iubirii tale? zise ea. Cum trebuie să se împlinească, prin absență? – Nu, de  ce? Tot prin prezență, dar însoțită de o cât mai mare absență. – Și-ar mai urma să spui, continuă ea, cu ironie, cu cât absența va fi mai mare, cu atât mă vei iubi mai mult?  – Da, așa este, zise el parcă strigând ”

Marin Preda – ” Marele singuratic”, Bucuresti, Curtea Veche Publishing, 2010, pg. 157/158

24 de gânduri despre „Povești nemuritoare (6)

  1. klaus

    Eram un pici, dar totuși remarcasem că tata tocmai se reapucase de citit „Cel mai iubit dintre pământeni”. Ce poate gândi un pici? E o prostie să faci un lucru pe care l-ai făcut deja! Asta până când, tata, încurcat fiind că trebuie să-mi explice ce-i filosofia, mi-a spus mai așa în doi peri că filosofia îți poate demonstra, cel puțin ipotetic, că unu plus unu poate însemna și altceva decât doi. Mai am doi ani până să ajung vârsta la care a murit. N-am avut curajul să citesc romanul ăla. Dar parcă îl înțeleg pe Niculaie și-i posibil să nu-l citesc pe Preda și totuși să mor fericit. Aproape simt cum e să iubești prin absență!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Victor Petrini nu e filozof. Nu are sistem. E doar un om al dracului de futut de viata. Fa ti timp si citeste ” Cel mai…”. De fapt, tu nu ai nevoie de timp, ci de curaj. E o carte care te seaca. Ai intuit corect mesajul textului postat de mine.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. klaus

        Well, castane, toți au un sistem, indiferent cât sunt sau nu futuți de viață.
        În altă ordine de idei, curajul mi-a provocat cea mai mare foame de timp. Și senzația că n-o să scap niciodată de ea.

        Apreciază

        Răspunde
  2. smaranda64

    Păi, să vedem: am citit ” cel mai…”. La vremea aceea mi a plăcut. Topârceanu, Coşbuc, Nichita S, Ana Blandiana, Cireşarii. Place. Arghezii îmi este mai greu. Calistrat Hogaş preferat. Romanele lui Rebreanu nu mi plac. Eu când citesc trăiesc. Deci aleg cu chibzuință ce vreau să trăiesc. Mai rămâne Eliade de care sunt curioasă.

    Apreciază

    Răspunde
  3. nostrastella

    Castule ,

    cum să’ţi urlu că-mi vine (iar) să te iubesc ?
    U hu hu ?!
    Bu HU HU ?
    Ding Dong ? sau ţâr ţâr …
    … ŞASE ?!!!! 😆

    Mi-a plăcut mult cum ai dres prostia şi infatuarea pe blogul vecin .
    Şi nici că stau să analizez d’ai făcut’o … mno , ‘şa de/din pamplezir , sanchi , whatever . Falsetul inchizitorilor – bieţi infamanţi în slujba nimicului , ha ha – nu poate şi nici n-are cum pune’n vr’o câtime de umbră demersul tău (sincer sau nu ) . Cei amărâţi – epigoni! – muri’vor pe limba lor : DECÂT ROMÂNEASCĂ . Cu siguranţă . Bleah !
    În Septuaginta -cea mai veche traducere a Vechiului Testament în limba greacă , prin secolul III î. Hr. citim: „Când vorbeşti cu un prost, este ca şi când ai vorbi cu un adormit; când ai sfârşit, el te întreabă: «Ce este?»” . Mda … Şi totuşi . Parafrazându-l pe Sorescu , nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine mare e să mori prost. Ceva de genu’ .

    Ş’aş merge chiar mai departe :

    Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind iar curaj .
    Ion Creangă

    N’aşa ?!!!

    Love !
    Love şi ţie Ileano … de i mai poposi la umbra castanului .
    E atât de bine , crede-mă !
    De nu … tot aşa . 😆 Şi nici să faci cum spune Castul nu zic . Nu te lupta cu proştii , părerea mea . Pleacă naibilui de-acolo cât mai repede . Şi fă’o cu stil . Io ştiu că ai stil . Am văzut .

    …..

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s