…fă să fiu uitat repede și trece toată manopera în contul meu. Voi pleda „vinovat” la Judecata de Apoi. Nu poți fi acuzat de deturnare de sensuri. Nici măcar de deteriorare a vreunei minuni. Nu le mai executa sufletul silit, lasă-le să și-l pună la loc și oferă ca despăgubiri primele trei locuri din wishlistul lor cu băieții ok pe care îl ascund stângace. Nu-mi cere facturi pentru toate iubirile, multe au fost lucrate la negru, știi bine că fără mâna unui inger nu iese nimic. Da, e corupție și la tine, Doamne! Le-am făcut ochii cer și am taiat lespezi mari de albastru pentru șpagă. Niciun înger nu va recunoaște că a pus botu’. Lasă-le apoi să viseze și să devină touchscreenuri în fiecare noapte. Vor fi sătule. Probabil și fericite. Efectul placebo e greu de explicat.
Doamne,
Reclame
Să te audă (asculte) Dumnezeu!
(O minune de text, Castanman…)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma faci sa rosesc, Oana 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt uimită!
Te tot citesc în ultima vreme, stilul este special, trăiri /idei exprimate inteligent !
Fain de tot!
ApreciazăApreciază
E o cunoastere inutila, Maria 🙂 Stilul special nu e garantie ca textul e bun. Bine m ai recitit. Voiam sa spun ” m ai ratacit” 🙂
ApreciazăApreciază
Este părerea mea! Punct !
Nu obișnuiesc să rătăcesc oameni 😊 !
Și în special,nu pe cei pe care îi citesc constant.
Seară faină!
ApreciazăApreciază
Respect parerea ta, Maria! Punct. Zambeste. Ma ratacesc singur. 🙂
ApreciazăApreciază
Hi ! 😀 ☺😊
Îmi place felul în care te „rătăcești ” !
Punct !
Zi faină! 😊
ApreciazăApreciază
Bre, la câte ai făcut, Doamne-Doamne şi-a luat vacanţă de la tine, degean’ba îi zici despre una, despre alta. Hai că glumeam, m-ai făcut să râd zdravăn.
ApreciazăApreciază
Dar ce-am facut, bre? Ce nu poate fi prescris sau iertat? Stii chiar atat de multe? Sa-ti spun un secret. Al de Sus si inca cineva cred ca sunt cel mai de treaba baiat:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Erată: „degeaba”, nush ce nărav a avut tastatura de-a ieşit altceva în loc.
ApreciazăApreciază
Încep să mă prind cum lucrezi: exact ca tipii ăia care adună un scrin vechi de la groapa de gunoi, îl spală, îl șmirgheluiesc, pe urmă îl țin în soare zile întregi și se uită la el, până-l „văd”. Până ce mobila ruinată, decrepită începe să le spună cum ar vrea să arate. Atunci oamenii se pun pe treabă, suflă viață peste lemnul terminat, cu vopseluri, cu intarsii din materiale neconvenționale și-l aruncă în second life-ul pe care hodorogitul nu l-a visat vreodată. Se naște un obiect nou, zvelt, plin de poezie pe care, oricât l-ai vinde drept scrin reconsiderat, cumpărătorul nu-și va depozita în el decât emoții, frici și lucruri foarte inutile și mici, pentru că a dat banii pe un obiect de artă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ma mai las si eu cateodata/ intre un altfel de plata/ nenascut fiind/ nimeni nu ma va vedea murind/ dar m apuca dorul cel mai dor/ de coasta amanduror/ sa ma nasc ca sa si mor… Multumesc, Renule, pentru metafora legata de cum scriu.
ApreciazăApreciază
Când scrinul bifează maximum de viață, devine mort, imun la fanteziile sau frustrările creatorului. E momentul în care se caută o nouă viitoare moarte ce se vrea resuscitată.
ApreciazăApreciază
Viata ca succesiuni de morti. E banal, Klaus. Voiam o solutie. 🙂 Toti suntem niste Pygmalioni ratati
ApreciazăApreciază
Asta cauți tu, soluții? Dacă da, cred că ți-ai inginerit prea mult trăirile. Sună a condamnare. Da, sunt banal, eventualul meu merit ar putea fi tentativa de desacralizare a banalului. Descompunând banalul poți reajunge la lucruri simple. Îți propun simplitatea voluntară!
ApreciazăApreciază
Eu cred ca am sacralizat prea mult banalul, simplitatea voluntara o trec in dictionarul ideilor de a
gata , cred ca lumea curge normal, noi avem disfunctii senzoriale. O fi de la tiroida?
ApreciazăApreciază
Well, musai să bag un p.s.-u’!
Poate recitești ce am scris. Nu mă refeream la viață ca o succesiune de morți. Doar o succesiune de scuze!
ApreciazăApreciază
Ai dreptate partial. E vorba de o succesiune de erori fata de celalalt. Si de scuze 🙂 neoferite la timpul lor. As scrie o istorie a omenirii prin prisma ” scuza-ma” ului nerostit :). Esti prea serios, klaus.
ApreciazăApreciază
Oh, nu, drăguțule! Mă refeream la scuzele pe care ți le oferi când ai putea fi bănuit de greșeală.
Amu’ chiar mă înfundă râsu’! Eu, serios? Sunt tot atât de serios ca un înger căruia i se solicită să-și dea în spectacol aptitudinile de drac.
ApreciazăApreciază
Dragutule, intre barbati, suna ciudat prin partile mele. Comentariile tale encriptice lasa loc la diferite interpretari. Probabil discutand destul de putin e o oarecare disfunctionalitate hermeneutica :). Legat de inger, cred ca e vorba de unul ale carui pene au fost folosite pentru o saltea.
ApreciazăApreciază
Îți cer scuze pentru drăguțule!
Encriptică poate fi și o afirmație banală. Da, nu discutăm prea mult, eu sunt adeptul discuțiilor têt a têt. Nu că astea ar garanta oarece satisfacții.
În ultima vreme mă întreb tot mai des ce dracu’ mă mână să nu-mi țin gura prin negurile virtualului. N-am răbdare să explic filosofia mea despre viață, uneori să fiu răutăcios îmi creează o plăcere de care încep să mă tem. Cred că o să încerc să-mi impun să tac….din degete.
Tot legat de penele îngerului, mie îmi miroase mai degrabă a praf de pușcă :).
Doamne, ajută-mi numa’ mie!
ApreciazăApreciază
Incerci sa fii rautacios? Si doar atat poti? 🙂 Legat de ultima ta ” dilema”, Cromwel are o vorba ce te salveaza: sa fii cu Dumnezeu in suflet, dar sa tii praful de pusca tot timpul uscat.
ApreciazăApreciază
Scuze, nu știu ce drac’ am făcut de am dublat comentariul. Te rog, șterge-l pe cel care crezi că e în plus 🙂
ApreciazăApreciază