Doamne,

…fă să fiu uitat repede și trece toată manopera în contul meu. Voi pleda „vinovat” la Judecata de Apoi. Nu poți fi acuzat de deturnare de sensuri. Nici măcar de deteriorare a vreunei minuni. Nu le mai executa sufletul silit, lasă-le să și-l pună la loc și oferă ca despăgubiri primele trei locuri din wishlistul lor cu băieții ok pe care îl ascund stângace. Nu-mi cere facturi pentru toate iubirile, multe au fost lucrate la negru, știi bine că fără mâna unui inger nu iese nimic. Da, e corupție și la tine, Doamne! Le-am făcut ochii cer și am taiat lespezi mari de albastru pentru șpagă. Niciun înger nu va recunoaște că a pus botu’. Lasă-le apoi să viseze și să devină touchscreenuri în fiecare noapte. Vor fi sătule. Probabil și fericite. Efectul placebo e greu de explicat.

Reclame

23 de gânduri despre „Doamne,

  1. Renata Carageani

    Încep să mă prind cum lucrezi: exact ca tipii ăia care adună un scrin vechi de la groapa de gunoi, îl spală, îl șmirgheluiesc, pe urmă îl țin în soare zile întregi și se uită la el, până-l „văd”. Până ce mobila ruinată, decrepită începe să le spună cum ar vrea să arate. Atunci oamenii se pun pe treabă, suflă viață peste lemnul terminat, cu vopseluri, cu intarsii din materiale neconvenționale și-l aruncă în second life-ul pe care hodorogitul nu l-a visat vreodată. Se naște un obiect nou, zvelt, plin de poezie pe care, oricât l-ai vinde drept scrin reconsiderat, cumpărătorul nu-și va depozita în el decât emoții, frici și lucruri foarte inutile și mici, pentru că a dat banii pe un obiect de artă.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Ma mai las si eu cateodata/ intre un altfel de plata/ nenascut fiind/ nimeni nu ma va vedea murind/ dar m apuca dorul cel mai dor/ de coasta amanduror/ sa ma nasc ca sa si mor… Multumesc, Renule, pentru metafora legata de cum scriu.

      Apreciază

      Răspunde
    2. klaus

      Când scrinul bifează maximum de viață, devine mort, imun la fanteziile sau frustrările creatorului. E momentul în care se caută o nouă viitoare moarte ce se vrea resuscitată.

      Apreciază

      Răspunde
  2. klaus

    Asta cauți tu, soluții? Dacă da, cred că ți-ai inginerit prea mult trăirile. Sună a condamnare. Da, sunt banal, eventualul meu merit ar putea fi tentativa de desacralizare a banalului. Descompunând banalul poți reajunge la lucruri simple. Îți propun simplitatea voluntară!

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Eu cred ca am sacralizat prea mult banalul, simplitatea voluntara o trec in dictionarul ideilor de a
      gata , cred ca lumea curge normal, noi avem disfunctii senzoriale. O fi de la tiroida?

      Apreciază

      Răspunde
  3. klaus

    Well, musai să bag un p.s.-u’!
    Poate recitești ce am scris. Nu mă refeream la viață ca o succesiune de morți. Doar o succesiune de scuze!

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Ai dreptate partial. E vorba de o succesiune de erori fata de celalalt. Si de scuze 🙂 neoferite la timpul lor. As scrie o istorie a omenirii prin prisma ” scuza-ma” ului nerostit :). Esti prea serios, klaus.

      Apreciază

      Răspunde
  4. klaus

    Oh, nu, drăguțule! Mă refeream la scuzele pe care ți le oferi când ai putea fi bănuit de greșeală.
    Amu’ chiar mă înfundă râsu’! Eu, serios? Sunt tot atât de serios ca un înger căruia i se solicită să-și dea în spectacol aptitudinile de drac.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Dragutule, intre barbati, suna ciudat prin partile mele. Comentariile tale encriptice lasa loc la diferite interpretari. Probabil discutand destul de putin e o oarecare disfunctionalitate hermeneutica :). Legat de inger, cred ca e vorba de unul ale carui pene au fost folosite pentru o saltea.

      Apreciază

      Răspunde
  5. klaus

    Îți cer scuze pentru drăguțule!
    Encriptică poate fi și o afirmație banală. Da, nu discutăm prea mult, eu sunt adeptul discuțiilor têt a têt. Nu că astea ar garanta oarece satisfacții.
    În ultima vreme mă întreb tot mai des ce dracu’ mă mână să nu-mi țin gura prin negurile virtualului. N-am răbdare să explic filosofia mea despre viață, uneori să fiu răutăcios îmi creează o plăcere de care încep să mă tem. Cred că o să încerc să-mi impun să tac….din degete.
    Tot legat de penele îngerului, mie îmi miroase mai degrabă a praf de pușcă :).
    Doamne, ajută-mi numa’ mie!

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Incerci sa fii rautacios? Si doar atat poti? 🙂 Legat de ultima ta ” dilema”, Cromwel are o vorba ce te salveaza: sa fii cu Dumnezeu in suflet, dar sa tii praful de pusca tot timpul uscat.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s