Peratologia sufletului

Sunt un măr otrăvit. Și adiaforic. D-ăla pyrronian, indiferent față de realitatea însăsi, când este negată orice substanțialitate fizică, orice esență, fiindu-i acceptată numai aparența.

La o țigară, îngerul mi-a spus să-mi fac curat pe alee. În fiecare anotimp. Îi vine foarte greu să mă urmeze.

Nu e numai pectină, sunt și chiștoacele și mucurile tale, i-am spus revoltat.

Idiotule, alea sunt femeile fum cărora le-ai pus trup și le-ai vândut singurătate.

Pot face o piramidă în folosul comunitătii și la două treimi de vârf si o treime de bază, ce pleonasm, putem ascunde verbul a uita.

Prostule, e cel mai inutil verb de p-aici, fă-l mai bine impersonal. Urăsc conjugările. E singurul contract pe care-l pierd

Sunt un măr otrăvit.

Ha, ha, ha, noi nu suntem Alba ca Zăpada. Smile. Candid camera.

Viața.

8 gânduri despre „Peratologia sufletului

  1. smaranda64

    Cand ii musai de trait in acum, cararile necuratate aduna tigai care se condenseaza si materializeaza. Nu mai putem vorbi despre „daca” , asa ca si cutremurul din Romania, ci” cand”. Intreaba ti ingerul ce se poate face in rai contra cucuielor.
    Ingerul tau fumeaza?

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. smaranda64

    Tu tot mai ai totuşi unul. Ai mei si au luat aripile sub brat si au sters o . Daca tot faci de capul tau, mi au spus, descurca te singura, desteapt o. Unul mai bolund mai baga capu pe geam si rade: no?! Mere, mere viata? 😇

    Apreciază

    Răspunde
  3. Crisa

    “Vând singurătate la kilogram!” …
    “Ai vândut”…așa dar nu prea a mers “afacerea” 🙂 . Manipulare…nu stau bine la acest capitol, prin urmare …cred că aș cumpăra de la tine 🙂
    Mușcat, zici…și Prințul știe ??? 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Prințul ştie tot. E o mirare proprie chestia aia că el s-ar însura totdeauna cu fata rămasă nemăritată a împăratului fără s-o întrebe: măi, fato, da’ tu ce beteşug ai de nu te-o luat nime?

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s