Poveste (1)

Într-o zi, femeia care scria poezii a murit. Natura și Dumnezeu au fost indiferenți, iar lumea a încercat să compenseze pierderea printr-o plonjare în atemporal și gregaritate excesivă.

Înțelepții spun că nu ne putem lecui de moarte. Știința confirmă acest lucru și recomanda izolarea dimensiunii uzurpatoare a timpului, aia cu amintirile. Și să nu uităm că orice călătorie pe care o facem e pentru a fi singuri. De asemenea, e interzisă siluirea timpului dincolo de legile mecanicii newtoniene.

Dostoievski are un tip, Feodor. pe care îl caracterizează în trei propoziții: ” îl podidiră lacrimile. Era sentimental de felul lui. Hain și sentimental. ” Întodeauna am uitat să trec în CV chestia asta, deși o rostesc la fiecare spovedanie.

Femeia care scria poezii se pare că nu a existat. Cum nu cred că a exitat nici Lazăr, dintr-o altă poveste. Matematica sugerează c-ar fi o asimptotă la existența-mi absolut plicticoasă, nedivizibilă cu doi.

Cehov spunea că Ibsen nu e dramaturg, piesele sale ne-având nimic din viață. Un altul spunea că păcatele ne sunt date pentru a crede. Între chestiile astea, povestea. Și mirosul pestilențial al adevărului.

 

 

 

Reclame

36 de gânduri despre „Poveste (1)

  1. smaranda64

    Pacat de lume. Femeia era chiar simpatica. O noua glaciatiune globala nu i exclusa, drept consecinta. Eu zic insa ca mai avem o sansa: poluarea trebuie continuata. Vom putea probabil contracata inghetul. Vezi tu? Aduc dovezi: in europa ninge deja. Mie mi au inghetat ciresele in pom.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      De unde stii, Smaranda, ca femeia era simpatica? Nici macar autorul nu stie prea multe, a incercat sa o încadreze intr un tipar, nu i a iesit, poate e o femeie curcubeu, are nevoie de ploaie pentru a fi, poate e o femeie drum, are nevoie de un rătăcitor…niciodata nu mi a iesit ploaia, iar rătăcirile mi s au oprit in fundătură nefrecventabila a adevarului

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  2. smaranda64

    În noi pute c man. Fantanile surpate si murdare. Moloz, ganduri statute si emotii jegoase au infectat izvorul. Cautam apa buna in fantanile altora si bem sperand c a fi mai buna. Dezamagiti ne intra in nari mirosul greu. De ce nu ne trece prin cap sa ne curatam izvorul si sa reparam fantana?

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  3. Renata Carageani

    Cum se rezumă, pe gustul meu, textul ăsta (oarecum sforăitor, dar foarte ofertant) în poem:
    Titlu: Femeia care scria poezii
    Text: Într-o zi, femeia care
    scria versuri
    a
    murit.

    Mulkțumesc frumos pentru atmosferă!

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Tu n-ai nevoie de atmosfera, Renule. Ti- e frica de ea. Preferi mediul toxic in care iti poți demonstra instinctele de supraviețuitoare. Atmosfera te trimite sa scrii poezii noaptea, târziu, pe furis. Si, zău, mi ar da o lacrima sa vad cum te ar sfasia ceilalti

      Apreciază

      Răspunde
        1. castanman Autor post

          micule, eu nu sunt scriitor, iar declarațiile de dragoste, la vârsta mea, nu mai au succes. Eu cu declarații de război agăț femei. Bine ai venit pe aici. Ce- ti alegi: spada, pistol, franta dreapta?😉

          Apreciază

          Răspunde
      1. Renata Carageani

        Mă pui la colț pe nedrept, Castanule. Pentru mine, viața e o succesiune de atmosfere care mă amețesc ori mă îneacă. Rar, foarte rar, mă sufocă de fericirea viitoare, dar e așa de solicitantă promisiunea, că, atunci când vine fericirea în prezent, sunt deja obosită și înfricoșată de moarte.
        Mă mănâncă limba să-ți povestesc în concret, dar cred că povestea e atât de ciudată și frumoasă, că merită la mine pe blog. Încă nu știu dacă vizitatorii întâmplători și întâmplător răutăcioși ai Gării merită mărturisirea.
        O victorie, cu prețul bătrâneții: sfâșietorii nu mă mai sperie. Sunt un compliment. 🙂

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Am vrut doar sa te provoc. Stiam ca mimezi „autismul ” sentimental si ca, din cand in cand, altoiesti pe rana ta durerea lumii. Povestea ta cred ca e mai nimerită pe blogul meu de zurliu, in Gara ar putea fi mazgalita cu grafiti 😉Glumesc. Astept sa o citesc. Sunt curios cum reuseste sa creezi atmosfera, raportat la stilul tau. Si la atitudinea civică. Si la rolul de sanitar al wordpressului😉

          Apreciază

          Răspunde
  4. Camelia

    Eu cred că femeia care scria poezii a fost o poveste care a încercat să trişeze cu sfârşitul, făcând să pară că povestea merge mai departe, apoi s-a dus unde se duc toate poveştile ca să adoarmă, femeia care scria nu putea să moară poezia decât dacă pierdea ideea de întreg.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Toate povestile autorului au incercat sa triseze sfarsitul. Finitudinea sperie. Si ele, povestile, suferă de insomnii. Nu prea adorm. Matematica spune clar ca suma părților e mai mare ca a întregului. Nu poți pierde aceasta idee decat daca renunți la analiza matematica.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. Camelia

        Păi zi’i autorului de chestia aia cum că există poveşti ce au sfârşitul în început, ceea ce face din ele poveşti fără sfârşit. Cât despre finitutidine, păi nu spre asta tind poveştile? Fireşte, nu alea unde deznodământul e totuna cu finalul.

        Apreciază

        Răspunde
      2. Mugur

        Dacă suma părților este mai mare decât întregul, atunci infinitul trebuie căutat în infinitezimal, reciproca nefiind valabilă decât prin adiția părților. Declarația nu stiu dacă are valoarea de adevăr 1, căci nu am reușit demonstrarea în real, lipsindu-mi martorul.

        Apreciază

        Răspunde
          1. Mugur

            Dacă frica de noi/din noi dispare, putem redefini infinitul ca fiind in-finitum.
            În acest caz, putem spune că infinitul este acea limită către care tindem, dar nu o putem atinge datorită naturii spațio-temporale a existenței noastre.
            De asemenea, putem discuta despre Dumnezeu care nu există sau care este în tot ce ne înconjoară și chiar în noi înșine, noi înșine putând fi Dumnezeu. Dar aici vor aparea păreri divergente, funcție de credință și de cufundarea sau nu în Dumnezeire a fiecăruia.

            Mă iartă dacă reinventez roata. Probabil că nu sunt primul care spune așa ceva. Poate că nu voi fi nici ultimul.

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              Nu reinventezi, Mugure, nimic, arăți doar ca esti ordonat, lucru pe care nu l pot spune despre mine, niciodata nu m a interesat infinitul ca limita, totdeauna am incercat sa profit de clipa , bucurii simple, uneori imorale si ilegale 😀

              Apreciază

              Răspunde
  5. castanman Autor post

    Reginele traiesc atat cat vor. Stiu ca nasterea si moartea nu pot fi remediate. Nici măcar prin magie. Bagheta pe care o port e de fapt un toiag de sprijin.

    Apreciază

    Răspunde
  6. castanman Autor post

    Teoria evolutionista are hibe mari. Lipseste o verigă si Darwin a jmecherit multe alte chestii ca sa i iasă. Faptul ca un carnivor taie apele Castanului seamana a provocare. Mai ales ca nici Castanul nu e specie ce poate fi folosit ca animal de companie. Gurile rele spun c ar fi chiar veriga lipsa

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s