Scrisori (10)

Deprava-m-aș și n-am cui, ești încă departe, știu că atunci când ne vom atinge vom începe să murim otrăviți de infinita serie recesivă de „de ce „-uri, cerul mi te-a așezat lângă zăpadă și m-a bătut șmecherește pe umăr, alt gest sublim de capitulare în fața rugilor mele laice ,presărate cu înjurături, obiect al unei sesizări emoționale către cea mai înaltă instanță, mi-e dor de ochii tăi, cea mai frumoasă pereche  de cătușe pe care am purtat-o în închisoarea asta de fiecare zi, o să întârzii cu paharul de vin, fă-ti, între timp, din cuvintele mele, rochia pentru balul de absolvire a singurătătii, nu e nevoie să o probezi, suntem deja fluizi și luam forma vasului în care suntem puși, nu închide ochii cand te sărut, rămâi pe vârfuri suspendând clipa, știu ca și tu mă îmbrățișezi, mi-a apărut o lacrimă la coada ochiului, am crezut că e din cauza frigului, cerul, însă, s-a jurat că habar n-are.

16 gânduri despre „Scrisori (10)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s