Dezp(o)eticirea(1)

Vine o zi în care va trebui să te dezp(o)eticești aruncând la coș ultimele zdrențe ale penibilului tău donquijottism și să-ți calculezi, fără să trișezi, masa critică a sufletului, adunând pe coloane, în Excel, marcșii, isușii și dezamăgirile, totul doar pentru a uita de tăcerea spațiilor infinite și a servi cina cu nihilismul ăla ce-ți spune șoptit, ca o amantă, să nu mai privești coarda spre abis, castrează-ți  dorințele, ești doar trecere și-i periculos să te oprești. E ziua în care vei pune pe foc toate poemele, acele banale operații estetice de micșorare a tristeții, și la căldura jarului rămas realizezi că viața te-a infantilizat și te-a făcut să-ți dorești jucării pentru suflet, chinezării de Obor. Ziua în care vei fi surprins să constați că nu va mai rămâne niciun lucru frumos dacă vei renunța la păcate și ca nu știi dacă ursitoarele ți-au avut în ofertă la nașterea-ți thymosul, acea parte a sufletului alcătuită doar din mândrie și indignare.

69 de gânduri despre „Dezp(o)eticirea(1)

        1. castanman Autor post

          Dor e un cuvant care nu cuprinde totalitatea sentimentului, e prea duios:) Cauta unul care are si putin pragmatism in el, stiu ca vei gasi, doar esti traducatorul autorizat al textelor mele. Riscant? Sa spunem asa, intelegand prin asta ca nu mi cunosc limitele

          Apreciază

          Răspunde
  1. Erika Marginean

    Şi mi-am permis o traducere liberă a vorbelor tale. Iată ce a ieşit:
    Vine o zi în care va trebui să devii prozaic. Să nu te mai lupţi cu morile de vânt. Să fii cinstit când inventariezi dezamăgirile şi tăcerile din lume. Nimicul îţi şopteşte la masa de seară să nu te opreşti, chiar dacă ai dori să mai priveşti în abis, trebuie să treci mai departe. În ziua aceea îţi vei arde poemele, care te-au făcut cândva mai puţin trist şi copilăros acum vrei jucării din Obor pentru suflet. În ziua care va veni, nu vei mai avea nimic frumos, doar mândrie şi indignare. Dacă-în ziua aceea- vei renunţa la păcate.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  2. smaranda64

    Pe parcursul vieții am ars periodic poeticisme. Nu am ajuns însă la partea sufletului cu mândrie și indignare.
    De la o vreme încoace mă încearcă senzația că descriem iluzii. Oare există viață dincolo de iluzie? Unii spun că da și încep să cred că au dreptate.

    Apreciază

    Răspunde
      1. smaranda64

        Chiar așa. Am vrut să corectez în loc de nu am ajuns, referitor la partea aia de suflet…. am vrut de fapt să spun că nu m-am împotmolit în ea. Totul pare să se întâmple în cicluri, cădere, urcare, pauză cădere… unde fiecare cădere are loc mai „sus” decât cea anterioară. După ce iei decizia se pare că revenim asupra ei și iarăși o luăm de la capăt.

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Cred ca o anumita frumusete inertiala a ceea ce a fost frumos ne impiedica sa facem pasul hotarator. Nu m-am gandit la o ierarhie a caderilor. Intotdeauna ultima e cea mai grea. de fapt, chiar asta spui in comm, scuze

          Apreciază

          Răspunde
                  1. smaranda64

                    Nu cred că poți ieși din situație atâta vreme când gândești că ne costă ceva și enorm. Vorbim însă de același lucru? Nu mai sunt sigură. Ieșirea din iluzie nu pare să fie o luptă cu învinși și învingători. Doar dacă te referi la o iluzie anume.

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. castanman Autor post

                      Iesirea din iluzie e doar lupta ta. Incercam sa ti spun ca e destul de greu drumul asta si nu o singura data intoarcem capul …Ca fiinta, omul mi se pare cel mai slab dintre toate.

                      Apreciază

                    2. lucillette

                      Dacă te raportezi fie si numai la anii pe care îi atinge omul faţă de orice altă fiinţă, ani în care strânge şi iar strânge greutăţi, iluzii, din care apoi încearcă şi chiar reuşeşte să iasă, evident, cu oarece sechele (a căror prezenţă certifică o dată în plus, rezistenţa sa) vei înţelege că nu este cel mai slab. Poate doar avem o aplecare mai vădită spre teatral, de necondamnat dealtfel, ne-a fost dat darul vorbirii, trebuia sa facem ceva cu el
                      (scuză, te rog, com. meu pe o discuţie care nu-mi aparţine)

                      Apreciază

                    3. castanman Autor post

                      Taria unui lant e data de cea mai slaba za. Cred ca asa trebuie judecat si omul. Nu dupa performantele sale , ci dupa ceea ce nu va reusi sa faca. Cat despre teatralitatea gesturilor noastre.. cred ca si cei din jur o cer, asezati ca la spectacol in urmarirea dramei. Poti/ puteti interveni pe orice discutie, eu sunt gazda si daca se depasesc anumite reguli, pot modera. Nu e cazul la tine.

                      Apreciază

                    4. lucillette

                      E teoria paharului. Îi vezi partea goală.
                      Totul în univers are un călcâi vulnerabil. Că ar fi al omului deosebit de sensibil, prin comparaţie, e posibil deşi nu sunt chiar convinsă.
                      Spectacolul? Dar e atât de frumos! Cum să refuzi o plăcere a semenului tău? Nu ai da dovadă de anticreştinism refuzând să-i bucuri clipa,ziua, viaţa? Măcar ceva, acolo, într-un singur act, să-i fie senin în suflet…

                      Apreciază

    1. castanman Autor post

      Sufletul e un instrument in mainile noastre , astazi. Nici el nu mai e ce a fost. Si cum suntem comozi din fire si zgarciti cu bruma de sentimente ce ar trebui sa i- o alocam, ii oferim ce gasim la taraba. Nu mai cautam, apare o oboseala a cautarilor esuate.

      Apreciază

      Răspunde
          1. lucillette

            Cand spui pragmatic si etic, inseamna ca noi il inselam. Inselandu-l pe el, ne inselam pe noi. Prin noi pe ceilalti, prin ceilalti, chiar viata. Apoi stam bosumflati pe ea- pe viata, pe ceilalti, pe noi si in final pe el ca nu ne-a indrumat cum trebuie. Si ne simtim inselati. Un cerc din care iesim sau nu vreodata, cine stie…Si ai dreptate, nici nu mai conteaza. Oricum nu vom sti sa facem sa fie altfel. Atunci la ce bun zbuciumul?

            Apreciază

            Răspunde
                    1. lucillette

                      De când pe blogul meu se recită întruna despre un liber-arbitru existent, m-am gândit că o fi aşa şi doar eu nu vreau să accept ori să înţeleg.
                      Dar dacă spui şi tu la fel înseamnă că nu e doar o părere de-a mea.
                      Păi, atunci, suntem cel puţin doi, fiindcă şi eu tot pe acolo mă-nvârt. Cu mare spor! 🙂

                      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s